BASMUL - POVESTEA LUI HARAP-ALB

BASMUL - POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creanga face parte din generatia Marilor Clasici, fiind considerat un autor canonic.

Canonul in literatura desemneaza o lista de autori considerati reprezentativi, ce devin modele pentru generatiile literare urmatoare. Criticul literar Sorin Alexandrescu , in lucrarea sa Privind inapoi, modernitatea, diferentia intre doua tipuri de canon literar : canon literar intern ( in care se incadreaza marii scriitori ai literaturii romane : Eminescu, Creanga, Slavici, Arghezi, Blaga, Rebreanu s.a. ) si canon literar universal ( din care fac parte marii scriitori din literatura universala : Shakespeare, Dante , Goethe, Tolstoi, s.a. ).

Creanga a fost considerat cel mai mare povestitor din literatura romana, N. Manolescu apreciindu-l drept " tipul inteleptului ", deoarece el a surprins in opera sa intreaga intelepciune populara. A fost asemanat cu scriitorul francez Rabelais, intrucat, ca si acesta, a folosit in scrierile sale limbajul popular, presarat cu proverbe, zicatori si expresii.

Criticul literar Garabet Ibraileanu il considera pe Creanga " Homer al literaturii noastre", raportandu-se la geniul oralitatii de care prozatorul dispunea, acesta concepand o opera ce pare a fi creata mai mult pentru a fi spusa, decat scrisa.

BASMUL este o specie a genului epic in proza in care personaje supranaturale, dar si reale, trec prin intamplari fabuloase, pentru a sustine superioritatea binelui. Este de dimensiuni variabile si are, de obicei, un numar redus de personaje. Basmele pot fi populare sau culte. Basmele populare , ai caror autori sunt anonimi, s-au transmis pe cale orala, sunt creatii colective si traditionale, pe cand cele culte au un autor cunoscut, exprima viziunea acestuia si au trasaturile literaturii scrise..

Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat pentru prima data in revista Convorbiri literare, in 1877, apoi in ziarul Timpul. A fost tradus in limbile germana, franceza, italiana si engleza, intrand astfel in circulatia europeana. Conform clasificarii realizate de J. Boutiere, acest basm apartine basmelor fantastice, alaturi de Capra cu trei iezi, Povestea porcului sau Ivan Turbinca. Lazar Saineanu observa ca Povestea este cel mai lung basm din literatura romana.

Tema acestui basm este lupta dintre bine si rau, cu triumful binelui, eroul luptand pentru impunerea unor valori morale precum corectitudine, onoare, iubire. Apar motive literare consacrate in basme : imparatul fara urmasi pe linie masculina, superioritatea mezinului, calul nazdravan, calatoria, supunerea prin viclesug, tovarasii devotati, apa vie si apa moarta, iubirea. Basmul prezinta povestea formarii unui tanar, care trebuie sa ia contact cu experienta vietii, sa treaca prin incercari dure pentru a i se contura si intari caracterul. Este nevoit sa invete din propriile greseli, insa va descoperi drumul spre curaj, loialitate si intelepciune.

Se remarca numerologia sacra, mai cu seama triplicarea ( Propp ), basmul fiind construit pe principiul cifrei 3 : confruntarile fiilor de crai cu ursul de sub pod, aparitile Spanului, incercarile la care este supus Harap-Alb (salatele din gradina ursului, nestematele din coarnele cerbului, aducerea fetei imparatului Ros ), probele petitului ( ospatul pantagruelic, casa de fier, separarea macului de nisip ), probele la care il supune fata insasi ( sa o identifice, sa o pazeasca, sa aduca apa vie si apa moarta ). Cifra magica 3 are initial un sens negativ, pentru ca deriva din 4 care contine si luna neagra, apoi fiind cu noroc, deoarece din ea a fost eliminat raul.

Formulele traditionale basmului sunt prezente si in Povestea. Formula initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, Creanga optand pentru un incipit simplu : " Amu cica a fost odata". Prin folosirea adverbului "cica", autorul intareste ideea nedeterminarii temporale. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului : " D-zeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este ". Formulele finale au rolul de a scoate cititorul din lumea fictiunii si de a-l aduce in lumea reala, in care binele nu mai invinge intotdeauna. In basmul lui Creanga formula finala este originala, dar si amara :" Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi ( realul) cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda."

In Povestea. sunt prezente mai multe simboluri:

Podul reprezinta local de patrundere intr.-o alta lume, in basm aparand doua astfel de treceri : momentul in care mezinul infrunta autoritatea tatalui, autorul folosindu-se aici de complexul oedipian, si la nunta furnicilor, cand se dezvaluie o calitate principala a eroului : mila.

Padurea simbolizeaza atat labirintul material, cat si cel spiritual, parcurs in definitivarea personalitatii sale.

Fantana are semnificatia grotei, ca spatiu al nasterii si al regenerarii, intrarea aici fiind ca o regresie " ad uterum", intrucat iesit de aici dobandeste o alta identitate: cea de sluga

Personajele sunt " fiinte de hartie ", cum le numea R. Barthes, ele traiesc in lumea fictiunii, dar mimeaza realitatea. Harap-Alb, personajul principal este insotit si ajutat de o serie de personaje fabuloase : Sf. Duminica, calul, Gerila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, regina furnicilor si cea a albinelor. La Creanga insa fantasticul este antropomorfizat, a.i.insotitorii lui au calitati si slabiciuni umane, fiind comparabili din acest p.de v. cu tovarasii lui Nica din Amintiri din copilarie, sunt la granita dintre real si fantastic si NU inspira frica. Referindu-se strict la personajele de poveste, Vladimir Propp , in Morfologa basmului , gasea 7 mari tipuri : Eroul ( Harap-Alb ), Falsul erou ( Spanul ), Donatorul ( Imparatul Verde, Sf. Duminica ), Ajutorul ( calul, Sf. Duminica ), Raufacatorul ( Spanul ), Fata de imparat si tatal ei, Trimitatorul ( Spanul, tatal ). Propp specifica faptul ca intr-un basm nu este obligatoriu sa intalnim toti acesti actanti si ca unul poate insuma doua sau trei roluri ( de ex. Spanul ).

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist ( in antiteza cu Spanul care este antagonistul operei ), si eponim. Se evidentiaza ca anti-erou, spre deosebire de basmele traditionale care au in prim-plan figura unui erou adevarat : Fat- Frumos. Harap-Alb este cu atat mai special cu cat nu apartine tipologiei Fat-Frumos, nefiind inzestrat cu trasaturile unui erou tipic; astfel frumusetea, vitejia si intelepciunea lui Fat-Frumos vin in antiteza cu teama si naivitatea fiului de crai, trasaturile comune fiind omenia , cinstea si simtul prieteniei. Harap-Alb este un personaj real si nu fabulos, intrucat nu are nicio calitate supranaturala, G.Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara datorita mentalitatii sale. Este un personaj rotund si un plat, fiind un personaj complex, cu calitati si defecte.

Numele sau contine un oximoron, fiind format din doi termeni ce exprima doua nonculori : albul si negrul, unind in el binele si raul, intunericul si lumina. Harap = negru trimite la ideea de rob, din vremea robiei tiganilor, in timp ce Alb defineste atributul stapanului. Numele sau mai sugereaza si dubla conditie : cea de fiu de crai si de sluga, idee preluata din folclorul bulgar. El preia hainele, armele si calul tatalui sau, respectand principiul continuitatii, aceste detalii demonstrand ca si tatal parcursese la un moment dat acelasi traseu initiatic. Pe langa calitati personajul prezinta si defecte : slabiciune, naivitate si nesupunere ( un respecta porunca tatalui, ceea ce echivaleaza cu pacatul originar). Autorul dovedeste o mentalitate taraneasca, astfel Harap-Alb invata din greselile sale, pentru care este si pedepsit, pentru a merita mai apoi maririle care il asteapta.

Chiar daca tema basmului este reprezentata de victoria binelui asupra raului, pentru scurt timp raul este cel care triumfa in momentul in care Spanul il ucide pe Harap-Alb; in mod simbolic, prin acasta moarte eroul se elibereaza de juramantul facut Spanului, de a nu-si dezvalui niciodata adevarata identitate in fata Imparatului Verde. El respecta juramantul, chiar daca se ivesc numeroase ocazii de a-si arata adevarata identitate, dovedindu-si cinstea, trasatura sine qua non pentru un viitor imparat. Decapitarea eroului este ultima treapta in initiere, avand semnificatia coborarii in infern, a mortii initiatice. Nunta si schimbarea statutului social ( devine imparat ) confirma maturizarea eroului.

Calatoria lui Harap-Alb reprezinta o lectie de viata, toti cei din jurul sau fiind veritabili pedagogi:

Craiul este primul pedagog, care il invata sa fie mandru si corect.

Sf. Duminica este pedagogul bun care face multe in locul lui, fiind personajul donator.

Spanul este pedagogul rau , care este neiertator si il pune mereu in pericol. Dar acest personaj nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un rau necesar, intrucat el il transforma pe Harap-Alb intr-un erou. De aceea calul nu il ucide inainte ca initierea personajului sa se fi terminat.

Calul este pedagogul rezervat, care intervine doar atunci cand este strict necesar. Este ajutorul si confidentul tanarului.

Imparatul Ros il trateaza cu duritate si indiferenta, invatandu-l sa nu astepte mila de la nimeni. Se inscrie in tipologia strainului.

Stilul basmului este sententios, naratorul bazandu-se pe intelepciunea populara. Originalitatea basmului este conferita de adresarea directa catre cititor si de optimismul rezultat din exprimarea mucalita, din ironie, caracterizarile pitoresti. Creanga foloseste vorbe de duh, proverbe si zicatori, toate acestea reprezentand modalitati de realizare a umorului si oralitatii la Creanga.