Cine este Oblomov?

Cine este Oblomov?

In literatura rusa a secolului al XIX-lea, Ivan Alexandrovici Goncearov ca o personalitate proeminenta ocupa totusi un loc aparte.

El s-a nascut in 1821; era mai tanar cu un an decat Dostoievski si mai in varsta cu doi, decat Lermontov. Lermontov a disparut in duel in 1841, Dostoievski, fost condamnat, fost ocnas, a rezistat fizic doar pana in 1881. Goncerov a murit in 1891, avand parte de o viata lunga.

L-a prima vedere romancierul rus este prezent in literatura universala cu o singura carte-Oblomov, al carei personaj omonim se incadreaza intr-un vast sistem, alaturi de Don Quijote, Tartuff, Pere Goriot, Evgheni Oneghin. Am gresi insa daca nu am recunoaste ca atat intaiul sau roman, O poveste obisnuita, cat si cel din urma, Rapa, nu au fost retinute ca zestre de valoare in literatura europeana.

Scris in vara anului 1857, romanul Oblomov a fost publicat in revista Otecestvennie zapiski , dupa o munca asidua de documentare, de facut fisa personajului, de strans notite.

In istoria si critica literara se vechiculeaza ideea ca subiectul romanului poate fi redus la doua-trei fraze: Oblomov se afla culcat pe divan, dar, cu ajutorul prietenului, Andrei Stolz, iese la un moment dat in lume, se indragosteste de minunata Olga, dar un incident - blocarea podurilor de pe Neva - impiedica prelungirea relatiei lui cu iubita; se muta in alta locuinta si se casatoreste cu bucatareasa - Agafia Matveevna.

Romanul a fost interpretat ca fiind unul social, ,,cazul Oblomov'' , tipic pentru apusul unei lumi, este analizat pe fundalul realist al vietii rusesti a secolului al XIX-lea. Acesta a aparut in penultimul an al regimului feudal din Rusia: in 1861 iobagia a fost aici abolita. Dar abolirea ,,de sus" a fost inteprinsa de presiunea ,,de jos" - sub presiunea tot mai frecventelor rascoale taranesti, a manifestatiilor, a actelor de violenta impotriva asupritorilor.

Dar si a literaturii ruse, de la Radiscev la Puskin si decembristi, Belinski si Herzen, Gogol si Turgheniev. Si acum-Goncearov. Ca si Suflete moarte, Oblomov, dadea o lovitura de gratie regimului in care iobagii reprezentau un obiect de cumparare-vanzare. Si face aceasta fara sa aminteasca macar notiuni precum asuprire, exploatare sau lupta de clasa.

Tema romanului se refera, pe de o parte, la stagnarea sub imperativul progresului real, unei innoiri a conditiei umane. Acest cu totul pasnic roman, cu un limbaj impregnat de muzica pura, cu personaje miscandu-se in sfera strict particulara, spre stari fericite si nefericite, a avut nu doar un imens succes public, ci si un urias rol social.

Pe de alta parte, tema romanului este una psihologica, datorita profunzimii analizei social-psihologice, antropologice, a mediului educational si a conditiei si a constiintei umane.

La intrebarea  ,,Cine este Oblomov ? '' s-a raspuns ca noi toti suntem oblomovi, indiferent de epoca in care traim si de conditiile istorice.

Dar de ce suntem cu totii oblomovi? Oblomovismul nu se traduce prin lene, lenea celui caruia ii place sa stea fara sa munceasca, sa stea de dragul statului.

Oblomovismul inseamna mai mult decat atat, unii il vad ca pe o criza, dar de fapt este o stare de staza, in care omul intra din cand in cand, ca o pregatire pentru moarte sau o constientizare acuta a corporalitatii stranie, a inutilitatii existentei chiar daca ne conducem dupa un pseudoprincipiu vitalist, daca muncim, daca obtinem bani, case, averi. Toate acestea sunt desarte, nimic nu e profund. Unde ne este umanitatea, in ce? o intrebare esentiala relectata de roman.

Iata ce ii spune Oblomov prietenului sau, Stolz : ,, Lumea, societatea? Cred ca ma trimiti cu tot dinadinsul in aceasta lume si societate ca sa-mi tai orice pofta sa ma mai duc acolo. Viata! Daca si asta mai e viata! Ce poti gasi acolo? Hrana pentru minte sau suflet? Ia cauta putin centrul in jurul caruia graviteaza toate acestea: nu exista, nu exista nimic adanc, nimic care sa-ti mearga la inima. Oamenii acestia din lume, din societate, sunt morti, adormiti mai rau decat mine! Dupa ce se conduc in viata? Ce folos ca ei nu stau culcati, ci se agita zi de zi si umbla de colo pana colo ca mustele? Intrand intr-un salon admiri cat de simetric sunt asezati musafirii, cat de cuminte si gravi stau la locurile lor la carti. N-am ce zice, frumos scop al vietii! Minunata pilda pentru o minte insetata de miscare! Si vrei sa spui ca oamenii acestia nu sunt morti? Ca nu dorm stand astfel pe loc toata viata? Nu vad prin ce sunt mai rau eu care stau culcat la mine acasa, fara sa ma naucesc cu treburi si valeti? ''

Personajele sunt alcatuite dupa metoda holografului - in cel putin trei dimensiuni. Sau, mai bine zis, sunt asezate dupa un sistem de oglinzi contrapuse, fiecare reflectandu-se reciproc in ochii, in perceptia, in sufletul celuilalt. Portretul fizic, psihologic, caracterologic al lui Ilia Ilici Oblomov-in miscare ! - de pe prima pagina a cartii se intregeste, la fiecare cotitura a evenimentialului, in oglinda unui alt personaj in plan afectiv-caracteorologic si chiar etic.

Firea lui Oblomov este paradoxala: pe de o parte, sufletul lui ,,cristalin, pur, de porumbel'', iar pe de alta, inertia coplesitoare il ravasesc, il duc la o cadere aproape tragica.

,,Era un om de vreo treizeci si doi, treizeci si trei de ani, de statura mijlocie, cu o infatisare placuta si ochii de un cenusiu-inchis, dar fara nici o expresie hotarata, fara nici o urma de adanca gandire intiparita in trasaturi. [] Aceasta nepasare trecea apoi din obraz in tot trupul, pana in cutele halatului. Uneori, o umbra de oboseala ori de urat ii intuneca privirea, dar nici uratul, nici oboseala nu izbuteau sa-i alunge nici o clipa de pe fata blandetea ce-i caracteriza nu numai chipul, ci tot sufletul- un suflet luminos si deschis, care se stravedea in ochii si in zambetul sau, in orice miscare a capului, a mainii''

Mai tarziu, Stolz ii vorbeste Olgai despre acesta frumusete a sufletului lui Oblomov ,,duios ca un porumbel'' : ,,Inima lui n-a scos niciodata o nota falsa; nici o murdarie nu s-a prins de el.[] Poate sa clocoteasca in jurul lui un noian de rautate si mandrie, o lume intreaga se poate otravi de rele si intoarce pe dos, Oblomov nu se va inchina niciodata idolului minciunii, sufletul lui va ramane intotdeauna curat, luminos, cinstit E un suflet limpede ca cristalul''.

Pe de alta parte, din punct de vedere tipologic, Oblomov a fost incadrat in categoria ,,omului de prisos'', care in literatura vremii a fost reprezentat de Oneghin al lui Puskin, Peciorin al lui Lermontov, Beltov al lui Herzen. Acest arhetip national rus reuneste, in epoca, intelectualii din mediul nobiliar, cu atitudine critica fata de realitatile date, cu idealuri din cele mai generoase. Sunt insa oameni care nu pot si nu vor sa-si fructifice talentul, resursele spirituale, si esueaza.

Originea eroului este dezvaluita intr-un flash-back intitulat Visul lui Oblomov. Visul ca modalitate preponderent fantastica la romantici, este aici o pura conventie, formula realista pentru zugravirea unui tablou al vietii patriarhale, inchistate. Denumirea mosiei familiale devine un simbol atotcuprinzator si polivalent, acoperind o stare a vietii rusesti. Aceasta stare, sesizata de Stolz si Olga, chiar si de Zahar, ravaseste subconstientul eroului, il macina, ii deturneaza toate energiile. La acest punct romanul achizitioneaza dimensiune ideologica, filosofica.

,,- Ce-ai gasit acolo? Intreba Olga, cu inima batandu-i tare in piept.

-Nimic! raspunse scurt Andrei.

-E bine, sanatos?

-Da, raspunse in sila Andrei.

-Atunci de ce te-ai intors atat de repede? De ce nu m-ai chemat si pe mine, de ce nu l-ai adus aici? Lasa-ma sa merg la el.

-Nu se poate.

-Dar ce se petrece acolo? Intreba speriata Olga. Oare ,,s-a deschis prapastia'' ? Spune-mi odata!

-Oblomovism! Raspunse posomorat Andrei si nu mai scoase nici un cuvant, cu toate intrebarile Olgai, pana acasa.''

Andrei Stolz, rusul neamt-omul modern activ, om de afaceri - incearca depunand un efort maxim, sa-l salveze pe Ilia; demersul lui ramane insa zadarnic: o singura persoana nu poate invinge mediul, educatia, destinul. In acest sens, neputincioasa este chiar si femeia care doreste sa-i fie ,,o stea calauzitoare'', asemeni Normei din aria Casta diva a lui Bellini.

Stolz este cel care formuleaza destinul tragic a lui Oblomov : ,,Acum ori niciodata !'', aceasta exclamatie pentru Ilia Ilici este ,, mai adanca decat intrebarea lui Hamlet'' , ,, A fi sau a nu fi ?''.

Oblomov are un moment de luciditate in care aprecieaza cu adancime propria existenta. Cu durere recunoaste ca n-are nici un scop in viata, iar cand Olga ii replica naiv ca scopul este viata insasi, raspunde cu amaraciune : ,, Cand nu stii pentru ce traiesti o duci asa, oricum, de la o zi la alta; te bucuri ca ziua a trecut, ca poti uita in somn plictisitoarea intrebare : de ce ai trait azi si pentru ce vei trai maine ? ''.

Aceeasi constiinta tragica este exprimata si de Fiodor Mihailovici Dostoievski in Fratii Karamazov : ,,Taina existentei umane nu consta numai in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti''.

Trebuie insa precizat ca pe un plan superficial, Oblomov are totusi un ideal. Idealul imitatiei vietii de la mosia Oblomovka : ,,In timp ce statea tolanit pe divan, lenevind in voie, in ceasurile de somnolenta fara gand sau in clipele de avanturi inflacarate ale mintii, Oblomov visase intotdeauna femeia in primul rand ca sotie, si uneori ca amanta. In visurile lui rasarea chipul unei femei inalte si mladioase, cu mainile incrucisate linistit pe piept, cu privirea senina si mandra []- un ideal, simbolul unei vieti de pasnica bucurie si tihna, linistea insasi intrupata.''

Si prin casatoria cu Agafia Matveevna reuseste sa infaptuiasca acest ideal, desi nu are aceeasi stralucire si frumusete ca cel vazut la Oblomovka.

Olga( al carei prenume provine din germanul Helga, cu semnificatia: integru, sanatos, iar numele de familie, Ilinskaia, contine referirea la zeul furtunii, ea intalnindu-se aici cu eroul al carui prenume si patronimic este Ilia Ilici) este o femeie superioara, o fire activa care incearca sa-si creeze un destin uman total; ea se afla, in planul cunoasterii si intelegerii, precum si in cel etic deasupra partenerilor sai, chiar deasupra lui Stolz, devenit in cele din urma sotul ei. Existenta pasnica burgheza, prea putin spiritualizata, fara preocupare reala pentru destinele omului si societatii umane, nu poate sa o satisfaca pe deplin. Andrei Stolz se supune destinului si accepta deziluzia si tristetea ca apanaj al existentei moderne : ,,Nici eu, nici tu nu suntem titani[] Noi nu vom porni, ca Manfred sau Faust, la lupta orgolioasa, plini de razvratire, impotriva problemelor insolubile, nu le vom primi provocarea, ci, plecandu-ne capul, vom astepta smerit sa treaca clipa cea grea, ca apoi sa ne zambeasca din nou viata, fericirea si''

La inceput, in comportamentul Olgai domina spontaneitatea, aspiratii catre idealitate si sacrificiu, Oblomov insa o trezeste esuand in incercarea de a-l salva. In cele din urma se potoleste si ea, gasind un simulacru de fericire prin casatoria cu Stolz.

Romanul se incheie prin moartea lui Oblomov, in urma lui ramane insa un copil, Andrei, botezat in cinstea prieteniei cu Stolz. Acest copil este crescut de familia Stolz si putem presupune ca nu va cunoaste aceeasi viata ca a tatalui sau, el va fi un ins activ.

Peste toate Oblomov nu este un pesonaj negativ, din contra, absorbit de propriul sau divan, dar lucid, el sufera datorita propriei existente, chiar si Zahar regreta amarnic moartea boierului ,,Un boier ca el nu se mai gaseste !''.

Bibliografie :

1. I.A. Goncerov, Oblomov, traducere revazuta de Stefania Velisar Teodoreanu si Tatiana Berindei, prefata de Albert Kovacs, Editura Leda, Bucuresti, 2005.

2. Novicov Mihai, Scriitori rusi, Editura Univers, p. 165-196.