Un personaj feminin dintr-un roman postbelic: Morometii de Marin Preda

Un personaj feminin dintr-un roman postbelic: Morometii de Marin Preda

Romanul "Morometii", scris de Marin Preda, prezinta povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica destramare.

Familia Moromete nu este una chiar obisnuita, copiii fiind impartiti in doua tabere, una formata din copiii din prima casatorie a lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila, Achim, si a doua compusa din fete si Niculae, copiii facutu cu Catrina. Niculae este cel care va da nastere unui conflict in cadrul romanului, dintre el si tatal sau, cu consecinte si asupra relatiei dintre Catrina si Moromete. Niculae este acela care nu este interesat de oi si camp, ci isi doreste educatie. Ironizat de tatal sau, "alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem", el gaseste singurul refugiu in bratele mamei lui, singura sustinatoare a deciziei copilului de a invata.

Catrina Moromete este cea de-a doua sotie a lui Ilie. Acesta este unul dintre putinele personaje ale carui coordonate, fata de primul volum, nu se schimba in linii mari. Ea mai fusese maritata inainte, dar barbatul ii murise in timpul razboiului, nu pe front, ca era prea tanar ca sa fie luat militar, ci acasa, imbolnavindu-se de apa la plamani. Murind in timpul razboiului, autoritatile nu mai verificasera daca el fusese erou si Catrina primise un lot de pamant, ca "vaduva de razboi'. Ea ii crescuse de mici, cu greu, pe cei trei baieti ai lui Moromete, care insa incepusera s-o urasca, iar aceste resentimente erau alimentate de sora mai mare a lui Moromete, Maria - zisa Guica - nemultumita, la randul ei, de casatoria lui Ilie Moromete. Ea ar fi vrut sa ingrijeasca de gospodaria Morometilor si de copii, ca sa poata avea pretentii asupra casei parintesti si a locului din spatele casei. Pe Catrina o mai dusmanea si Tudor Balosu, tot pentru lotul de casa si o ruda mai indepartata a Iui Moromete, poreclit Parizianul. Baietii cei mari sunt din ce in ce mai inversunati impotriva Catrinei, dar si impotriva surorilor vitrege, intrucat ele isi faceau "toale' noi, erau "vesele si vioaie' si li se strangea zestre pentru maritis intr-o lada ce statea incuiata si la care nimeni n-avea voie sa umble.

Alt conflict se naste intre Ilie Moromete si nevasta lui, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insistent, pogonul ei de pamant, pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi. Barbatul ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa, ca ea sa nu ramana "pe drumuri', la o adica, dar acesta nu numai ca nu se tinuse de cuvant, ci chiar glumea batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta. Acest lucru este un permanent motiv de discordie intre cei doi soti.

Catrina duce o viata dubla, in vis si realitate. Ea este foarte credincioasa, cu frica de diavol, si din aceasta cauza il cearta deseori pe barbatul ei pe motivul ca nu merge la biserica. Isi gaseste linistea intr-un soi de bigotism amestecat cu spaime, de care Moromete isi bate joc neincetat.

Catrina este supusa barbatului, luand si bataie de la acesta. Insa toate acestea se vor transforma in ura fata de Moromete.

Multe scene din roman ne-o prezinta coplesita de treburi, impartindu-si puterile intre muncile campului si gospodarie. Aceasta produce adesea izbucniri manioase ("Veniti de la deal si va lungiti ca vitele si eu sa indop singura o ceata de haidamaci"), ce sunt stopate autoritar de Ilie Moromete.

Linistea ei intru credinta, renuntarea la pretentii ("ca sa fie liniste in familie, spune") sunt indicii ale resemnarii, peste care se revarsa, prapastioasa, necontrolata (si de aceea intrucatva artificiala) o "stare launtrica de sfintenie".

Dupa inmormantarea sotului sau, si ea, ca si Niculae, il viseaza mereu pe Moromete, "dar [acesta] nu raspunde" nimic. Moromete ramane pentru ea si dupa moarte invaluit in solitudine si tacere.

Motivele economice stau la baza tuturor neintelegerilor. Catrina traieste cu groaza ca se vor intoarce baietii si o vor alunga din casa, pentru ca Ilie Moromete nu trecuse casa si pamantul care i se cuveneau pe numele ei. De aceea indarjirea ei sporeste cand vede ca s-a dus la Bucuresti ca sa-i intalneasca pe baietii plecati ("marea ingrijorare a vietii ei").

Ura fata de Moromete ia proportii. Fuge la fata din prima casatorie, Marita, zisa Alboaica, si nu se va mai intoarce, mai ales dupa ce barbatul o alunga intr-o prima incercare de reconciliere. Nu se va intoarce decat spre sfarsitul vietii lui Moromete. Il iubeste pe Niculae, de aceea il indeamna sa fuga de acasa oriunde. Ramane la fel de bisericoasa, in fapt o dorinta apriga de a-si spala pacatele din tinerete.

Il ocroteste pe Niculae, vazandu-l bolnav si neajutorat, iar felul in care isi exprima adesea afectiunea nu-l deruteaza pe copil, obisnuit cu asprimile vietii: "Ia si mananca, ce vrei sa ti-l torn in cap? zise mama suparata. Crezi ca mi-e mila de tine? Dar maine-poimaine iar te apuci sa zaci de friguri". Dupa ce copilul mananca, mama scoate o bucata mica de branza de prin oalele de pe polita, ascunsa pentru el. Dragostea pentru fiul ei ii fortifica sufletul, o apara de vinovatie, dovedind ca, in vartejul evenimentelor tulburatoare, dupa o viata de amaraciuni, insatisfactii, nu s-a abrutizat, a pastrat in tainele sufletului candoare si sete de afectiune. Intors in sat, deplin matur, barbat, Niculae dezlantuie in sufletul mamei emotii puternice: "Si cand se apropiara de tot unul de altul ea ii lua mana dreapta si incepu sa i-o sarute in timp ce Niculae isi apropia fata fara sa se opreasca".

Catrina nu este femeia de la tara tipica, ea intelege necesitatea educatiei, nu indura tot de la Moromete si stie cand sa isi impuna punctul de vedere. Este un model al emanciparii femeii, care cu toate ca inca are grija de casa si copii, si munceste si la camp, are propriile opinii spre exemplu, incurajandu-l pe Nicolae sa studieze in ciuda ironiilor lui Moromete. In plus, ei nu ii este frica sa isi paraseasca sotul si sa traiasca singura.