FATALAUL

FATALAUL

Context literar. Poezie moderna, dar scrisa intr-o formula traditional folclorica, Fatalaul face parte din volumul Flori de mucigai si se inscrie in seria portretelor de puscariasi intalniti de autor in timpul detentiei.

Titlul desemneaza un hibrid uman, aflat intre cele doua principii ale vietii: masculin si feminin, reprezentand o derogare de la natural. Este, de fapt, un pretext pentru contemplarea estetica pornind de la imagini brute, stridente, secondate de un limbaj pe masura.

Teme - motive. Tematic, textul se concentreaza in jurul portretului desemnat de titlu, figurat caricatural. intalnim si aici estetica uratului, dar de data aceasta registrul imaginativ sta sub semnul ludicului, iar cel lingvistic sub semnul colocvialitatii-, Subsumativ. apare motivul privirii care inregistreaza imaginea si o reproduce, dar si efectul privirii celui care este privit.

Structura - compozitie. Poezia debuteaza cu prezentarea detaliilor corporale, intre grotesc si senzual, cu o radiografiere a trupului ce poarta stigmate ale feminitatii. Impresia este de bazar corporal: expune diverse imagini, reprezentari jucause ale elementelor corpului. Avem astfel cuvantul tuleie care inseamna par abia crescut in mustata si barbia tinerilor, semn ale virilitatii incipiente, dar care semnifica in context exact opusul, feminitatea feciorelnica.

Nu exista un periplu coerent al privirii ce inregistreaza imaginea. Se trece brusc de la un element la altul, se mizeaza pe spontaneitatea inregistrarii detaliului. Privirea se deplaseaza uimitor de repede dinspre o parte a corpului spre alta: de la fata la subsoara, coapsa pentru a reveni in zona capului, la urechi, apoi trece brusc la emanatii ale corpului inregistrate olfactiv. Aici avem o imagine contrastanta intre parfumul tiparoaselor (tiparoase este forma populara de la tuberoze care sunt flori puternic mirositoare) si hoit, imagine ce trimite la corpul vazut in moarte, olfactiv si vizual deopotriva. Dupa aceea

apar in prim plan mainile privite in amanuntimea degetelor, detaliate pana la unghii, piele, ca apoi sa trimita la ochi, la gura, buze, dinti. Cromatica este sugerata culinar (smantana, corcoduse). Dintre toate elementele insirate, privirea este cea care tradeaza ceva din firea aspra, ascunsa (ochiul tau in/unghie - imagine stridenta).

Chipul, o data conturat, ne este prezentat sub aspectul impresiei ce o trezeste in jur. Are un efect spontan, socheaza intr-atat, incat provoaca reactii si metamorfoze neasteptate, de-o miraculozitate grotesca: ,,fantana leapada'; "fata, de cum te-o vedea,/ Ca din vant ramane grea. '

Interesanta este descendenta incerta, mitologizata a fatalaului: produs al unui cuplu inedit format din "strigoi de voievod', figura vampirica, fantomatica si "vioara, trestie sau caprioara' ce sugereaza fragilitate, chipul celui descris reuneste aceste imagini contrastante sub forma unui pastel uman pitoresc. Este poate o referire la caracterul sau: el stie sa se strecoare, are flexibilitate, desi da impresia de vulnerabilitate, de inofensivitate. Ideea este accentuata si de excluderea transanta a unei posibile origini comune, punandu-l sub semnul singularului, al originalitatii.

Tinand cont de faptul ca termenul spare inseamna bucata mica de carne slaba si copilandru in acelasi timp, si ca smarc desemneaza un loc mocirlos, mlastinos si, totodata, semnifica in basme un loc indepartat si primejdios, putem spune ca la Arghezi avem de-a face cu un joc de cuvinte care atrage atentia asupra creaturii nu tocmai atragatoare, reconstituind o geneza fabuloasa generata de un animal mitologic care, printr-un gest al copitei, face sa apara "kw asa fel de fat'. Imaginea este desigur ironico-ludica, asemeni unui giumbusluc bufonic.

Finalul reprezinta un contrast surpriza, o revenire la familiar prin gestul eului liric. Imaginea este adusa in concretul derizoriu, un fel de fotografie a ceea ce a fost radiografiat. Maniera descriptiva este una lirica, iar subtilitatea artistica se manifesta prin caricaturalul care apare diminutivat pe alocuri.

Analiza stilistica

Nivelul fonetic poate fi luat in considerare prin repetarea vocalelor e si i care imprima o sonoritate ce concorda cu spiritul jucaus al versurilor, si a diftongului oa in versurile de la cinci la noua care creeaza muzicalitate folclorica.

in plan morfo-sintactic se remarca in primul rand vocativul ma, semn al adresarii familiare, ceea ce presupune ca cel caruia i se vorbeste, este un apropiat al poetului. Totodata, face ca poezia sa fie un monolog adresat care nu angajeaza un ton sobru, ba din contra, unul lejer, lipsit de cenzurarile stilistico-expresive.

Structura sintactica este simpla, cu propozitii eliptice (La

spranceana/ Fetiscana./ Subsuoara/ De fecioara), creandu-se astfel impresia de inventariere a detaliilor corporale intr-o maniera enumerativa. La nivelul punctuatiei, apare izolarea prin linii de pauza a sintagmei exclamative al dracului! prin care se accentueaza mirarea vorbitorului.

Lexicul inregistreaza forme si sensuri variate cu orientare descriptiva. intalnim termeni regionali, arhaici, dar si triviali, precum: spare, smarc, tuleie, zulufi, carcei, subsoara, adancata, zuvelci. tiparoase, viertmisi, corcodusi, pafta; fiecare dintre acestea desemneaza sau sugereaza cate un detaliu corporal semnificativ. Limbajul are un puternic iz argotic si accentul cade pe ilar amestecat cu seriozitate.

Receptare critica

,, In Flori de mucegai, efectul artistic consta in surprinderea suavitatii sub expresia de mahala. E vorba de un dialectism intr-un fel () Cu cat expresia e mai grotesc tipica, cu atat vibratia autentica e mai surprinzatoare. Acesti hoti, borfasi, tigani, au toata gama lirica a omenirii si o executa pe instrumente ce produc o duioasa ilaritate, adica intr-o limba indecenta, argotica.'

(George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent)

"Daca Cuvinte potrivite reprezinta o potentare lirica, o depasire, dincolo de temperament, si in ordinea poetica, si spirituala ocupa locul de frunte, Florile de mucigai reprezinta nota cea mai pregnanta si adecvata a personalitatii scriitorului. Obiectiva, optica oarecum, prin material, ciclul acesta ne da icoana vietii de puscarie intr-o serie de momente si de portrete, de un realism, estetic totusi, neatins inca de literatura noastra, remarcabil si prin adancire psihologica, si prin originalitatea cruda a expresiei.'

(Eugen Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane)(W.R.)