Cultura romana interbelica

Cultura romana interbelica

Evolutii generale

In plan cultural, principalele implicatii ale Primului Razboi Mondial au constat in :

incetarea tiparirii, pentru o perioada, de carti si a publicarii revistelor antebelice: "Viata Romaneasca", "Samanatorul" s. a.;

- impunerea unor noi personalitati culturale: Eugen Lovinescu (1881-1943), Cezar Petrescu, Lucian Blaga (1895-1961), Nichifor Crainic (1889-1972), Tudor Vianu, Mihai Ralea (1896-1964), Ion Vinea s. a.

Statul era chemat sa-si asume roluri culturale mai largi. A facut-o prin constituirea unei scoli bibliografice, organizarea cercetarii prin crearea unor institute academice, fie in cadrul universitatilor, fie in acela al unor departamente ministeriale. Exista un interes major pentru stiintele pozitive si pentru tehnica, solicitate de procesul modernizarii.

Elementul definitoriu al periodei a fost constiinta crizei din spatiul european. Urmele economice, psihologice ale Marelui Razboi nu puteau fi usor vindecate. Li se adaugau tensiunile Pacii de la Versailles(1919-1920), toate alimentand un anumit pesimism al epocii, in aceasta directie scriind O. Spengler, A. Toynbee, J. Ortega Y Gasset sau Paul Valery. Filozoful german Oswald Spengler (1880-1936) adept al relativismului radical, cu a sa opera "Declinul Occidentului" anunta sfarsitul Istoriei pentru sistemul cultural apusean. Criza s-a proiectat si in spatiul romanesc. Originea ei nu trebuie cautata numai in curentele europene ci si in particularitatile romanesti: dezbaterea privind modernizarea- eterna "pe ce cale evoluam"-, dezamagirea fata de practicile politice, rezistentele societatii de tip patriarhal etc.

Cel putin in cultura, criza interbelica nu a fost sterila, ci a incitat spiritele, stimuland combativitatea elitelor. Ea s-a centrat pe cursul pe care trebuia sa-l ia dezvoltarea tarii. Aceasta optiune nu era o problema noua. Ea se declansase intr-o prima faza in a doua jumatate a secolului XIX, atat in Romania extracarpatica (agrarienii versus europenisti), cat si in Transilvania, unde cultura devenea arma nationala. Efortul de razboi si lupta pentru unificare politica suspendasera polemica, dar a revenit, pe alte coordonate, inca din primul deceniu interbelic.

Dezbaterea vizand tipul optim de evolutie a fost in relatie cu efortul considerabil de autodefinire, ca natiune, mai necesar dupa realizarea statului national complet. Daca oamenii politici concepeau reforme care sa consolideze structural noul stat, elita intelectuala incerca sa limpezeasca problematica ideologica. Multitudinea de atitudini si probleme expuse s-au concentrat in doua curente: traditionalismul si europenismul.

Dihotomia specific national- spirit universal a dat nastere unor mari dispute si mari opere in domeniul literar, filozofic si sociologic. "Orice cultura autentica este polara" spunea Mircea Eliade, definind cultura romana ca rezultat al tensiunii intre directia autohtonista (Eminescu, Blaga) si cea universalista (Caragiale, Lovinescu)

Traditionalismul

La scurta vreme de la terminarea razboiului, in cercurile intelectuale romanesti aparuse dezamagirea. Primele semne ale ei se regasesc in nou-aparutele publicatii.

"Dacia", este tiparitata la Bucuresti din noiembrie 1918, condusa de Alexandru Vlahuta si Bratescu-Voinesti, unde a scris si Nichifor Crainic. Desi se considera independent era un ziar antiliberal.

"Luceafarul" unde se afirmau N. Crainic, Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Vasile Parvan s. a.

Situatia politica era prezentata intr-o maniera realista in revista "Hiena", condusa de Cezar Petrescu si Pamfil Seicaru, unde se numarau printre colaboratori Gala Galaction, Tudor Arghezi si Ion Minulescu, exponenti ai generatiei razboiului. Criticau mentinerea cenzurii si a starii exceptionale de dupa 1918, ambitiile personale si spiritul de clica de partid. Seicaru a reluat in paginile revistei dezbaterea inceputa in secolul XIX intre reprezentantii valorilor occidentale si aparatorii traditiei autohtone, ceea ce insemna luarea in considerare a legaturii dintre cultura unei natiuni si istoria ei. Traditionalistul Seicaru reprosa democratiei promovarea incompetentei, prin votul universal, si indepartarea de elite.

Incepand cu 6 noiembrie 1924 a aparut "Cuvantul", ca "un ziar politic si independent, scris de intelectuali". Se regaseau aici Pamfil Seicaru, Nichifor Crainic, Cezar Petrescu si Lucian Blaga. Din 1926, printre colaboratori se numara si Nae Ionescu, profesor de logica la Universitatea Bucuresti. Preocuparile erau aproape exclusiv politice, cu o pozitie in special antiliberala. In 1927, s-a implicat in campania de promovare a Partidului National Taranesc, iar trei ani ani tarziu in restaurarea lui Carol. Treptat, in paginile ziarului au inceput sa se regaseasca numele lui Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade sau Sandu Tudor, precizandu-se preocupari accentuat culturale. Erau combatute rationalismul, industrializarea si democratia parlamentara. Nae Ionescu a preluat conducerea ziarului in 1929, astfel ca atitudinile sale viitoare si-au gasit reflectarea in paginile gazetei.

"Curentul", condus de Pamfil Seicaru, care l-a atras ca editorialist pe Nichifor Crainic, ambii avand in comun admiratia fata politica fascista a lui Mussolini. Crainic a fost o personalitate de prim plan in cultura si in dezbaterea de idei din epoca. A facut parte impreuna cu Lucian Blaga si altii din asa-numita "miscare autohtona", care se formase in jurul revistei "Gandirea".

 Gandirea  fondata la Cluj, in 1921, de Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib Mihaescu si Lucian Blaga, revista a promovat ca formula estetica eclectismul, neavand initial o orientare doctrinara clara. Director al "Gandirii" din 1923, Nichifor Crainic a impus revistei o atitudine conservatoare.

Traditionalismul ii grupase la cumpana secolelor XIX-XX pe indivizii care cautau modele pentru dezvoltarea Romaniei in trecutul autohton. In viziunea lor, traditia se identifica cu ruralitatea, amenintata de "importurile" culturale si institutionale din Occident.

O mare influenta asupra vietii culturale si intelectuale a avut gandirismul. Curentul cultivat de fondatorii revistei literare "Gandirea"era unul traditionalist, centrat pe pastrarea valorilor romanesti specifice in literatura si arta, gandirea speculativa, trairile mistice si pe spiritualitatea primitiva a folclorului. In cercul "Gandirea" s-au cristalizat doua directii principale: cea de dreapta, reprezentata de Nichifor Crainic si cea de stanga, profund teoretica, a lui Lucian Blaga.

In anii '30, in conditiile clarei individualizari a tinerei generatii autohtoniste, Crainic identifica gandirismul prin "traditionalism, ortodoxie, autohtonism, monarhism" El insusi se va apropia de cea mai puternica miscare politica de extrema dreapta "Garda de Fier".

Lucian Blaga (1895-1961) este o personalitate aparte a liricii si filozofiei romanesti. In poezie influenta sa a fost fertila, inspirand Cercul Literar de la Sibiu, in timpul si imediat dupa al doilea razboi mondial. A experimentat o multitudine de forme, inspirandu-se din folclor, varsta copilariei in mediul rural sau expresionismul german. In filozofie, a creat un sistem propriu, propovaduind irationalul si inconstientul. Admira cultura germana, considerand-o stimulativa pentru creativitatea autohtona, pe cand influenta culturala franceza, pe care o numea "modelatoare", era acuzata ca voia sa refaca cultura alogena dupa propriul sau chip. Punctele de convergenta dintre Blaga si cercul "Gandirea" erau cautarea izvoarelor specificului national romanesc, sentimentul de stagnare spirituala, respingerea modernitatii de tip apusean si implicit, valorizarea lumii satului. Diferenta a constat in abordarea autohtonismului dintr-o perspectiva ontologica, fara a se implica in disputele politice sau sociale.

Autohtonismul filozofului Blaga si cel al teologului Crainic aveau in comun admiratia pentru lumea rurala si folclorul creat de aceasta, ca izvor de spiritualitate romaneasca. Cunosteau insa mai multe puncte de divergenta. Traditionalismul lui Blaga este mai complex si se sprijina pe o fundamentare teoretica superioara. Aprecierea lumii satului nu are un izvor nationalist, ca la Crainic, ci unul filozofic.

Europenismul

Principalele reviste antitraditionaliste au fost "Cuvantul liber", "Chemarea"-condusa de N. D. Cocea si "Viata romaneasca". Reluand-o pe cea din primii ani ai secolului, acesta apare in 1920 sub redactia lui Mihai Ralea, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Mihail Sadoveanu, George Calinescu si Jean Bart. Intre 1920-1930 este editata la Iasi, de Garabet Ibraileanu iar in urmatorii zece ani la Bucuresti, unde M. Ralea i-a imprimat pozitii de stanga. A promovat rationalismul si materialismul cu accent pe raporturi sociale. O importanta revista cu deschidere catre formulele estetice occidentale a fost "Sburatorul", identificata cu fondatorul sau si al cercului cu acelasi nume Eugen Lovinescu.

Europenistii au reprezentat cealalta mare grupare de intelectuali, preocupata de directia de dezvoltare a Romaniei. Considerau ca modernizarea fusese posibila doar prin adoptarea modelului occidental, care trebuia valorificat in continuare. Doua personalitati s-au impus cu precadere: criticul literar Eugen Lovinescu si economistul si sociologul Stefan Zeletin. Ambii au legat procesul modernizarii de introducerea capitalismului in Principatele Romane.

Eugen Lovinescu (1881-1943), cel mai influent critic literar al epocii, a respins paseismul agrarienilor din deceniile anterioare si a argumentat adoptarea institutiilor si comportamentelor occidentale prin "sincronism". Conform acestei teorii, contactul dintre elita romaneasca si cea apuseana, care a debutat inca din prima jumatate a secolului XIX s-a transformat intr-o confruntare intre doua lumi. Lovinescu aprecia ca extinderea mijloacelor moderne de comunicatie conducea la o adevarata integrare, dezvoltand in Europa o civilizatie cosmopolita. Dezvoltarea insemna pentru Lovinescu industrializare, urbanism, liberalism economic si politic. De aceea in spatiul romanesc, responsabile si semnificative pentru modernizare erau categoriile urbane: burghezia si intelectualitatea.

Principala sa opera fost "Istoria civilizatiei romane moderne" (1924-1926) in care a analizat specificul si evolutia modernitatii romanesti. Unii istorici apreciaza ca Lovinescu a exagerat importanta factorului extern, in particular a ideologiei revolutiei franceze, in nasterea civilizatiei romane moderne, neglijand rolul conservatorismului .

Atitudinea "europenista" a fost sustinuta si de scriitorii grupati in jurul revistei "Viata romaneasca". Pastrand interesul, de esenta poporanista, pentru situatia taranimii, au impus ideea "democratiei rurale", construita pe marile principii liberale, de libertate si egalitate. Cele mai importante personalitati ale publicatiei Garabet Ibraileanu (1871-1936) si Mihai Ralea (1896-1964) au pledat pentru reformele electorala si agrara, considerand contactul cu Occidentul definitoriu pentru dezvoltarea structurilor politice economice si sociale romanesti. Puneau accent pe civilizatie in binomul cultura-civilizatie, materialismul si rationalismul centrandu-se insa pe raporturile sociale. Nu au acceptat viziunea exhaustiv europenizanta a cercului "Sburatorul" condus de Eugen Lovinescu, fundamentand creativitatea romaneasca pe sursele autohtone.

In perioada interbelica s-au exprimat mai multe generatii de intelectuali:

Nichifor Crainic facea distinctia dintre generatia antebelica si cea postbelica

Mihail Manoilescu vorbea de trei generatii care au avut o influenta decisiva asupra vietii publice si politice: generatia antebelica, cea care-si afirmase valoarea inainte de primul razboi mondial (Iorga, Radulescu-Motru s. a.), generatia crearii sau generatia razboiului, cea care purta amprenta evenimentelor din preajma razboiului (de pilda, Seicaru, Crainic, Manolescu, Nae Ionescu) si generatia schimbarii, adica cea care fusese influentata de evenimentele de dupa razboi si care nu mai traia constient perioada antebelica si se raporta fara intelegere la multe reprezentari traditionale.

Polemica de pana in 1927 s-a desfasurat deci intre reprezentantii generatiei antebelice si a crearii.

Ampla discutie vizand directia de dezvoltare a Romaniei a avut ca punct de plecare publicarea de catre cei doi mari europenisti, Zeletin si Lovinescu a lucrarilor lor fundamentale "Istoria civilizatiei romane moderne" si "Burghezia romana". Primul volum din "Istoria civilizatiei ." a aparut in octombrie 1924, al doilea in ianuarie-februarie 1925 iar al treilea in octombrie-noiembrie 1925.

Cartea lui Zeletin a fost lansata abia in 1926. Printre combatantii din polemica antiZeletin s-au numarat doctrinarul taranismului, Virgil Madgearu cu studiile "Revolutia agrara si evolutia clasei taranesti" si "Formarea si evolutia burgheziei romane", filozoful Constantin Radulescu-Motru prin conferinta "Conceptia conservatoare si progresul" s.a.

Gandiristii si-au avut si ei aparatorii lor. Cel mai important a fost filozoful Nae Ionescu (1888-1940), teoreticianul trairismului, o varianta romaneasca a existentialismului. Reprezentant traditionalist al "generatiei crearii" a fost un discipol al lui Radulescu-Motru. Conferentiar si apoi profesor universitar de metafizica si logica la Universitatea Bucuresti a reusit, treptat, sa devina un factor esential, de influenta asupra tineretului studentesc bucurestean. Influenta a exercitat-o, mai intai, prin prelegerile celor doua cursuri ale sale la care participau nu numai studentii de la Litere, dar si cei de la Teologie si cei de la Stiinte. Totodata, din 1927-1928 si pana la sfarsitul anului 1933, apoi din ianuarie-aprilie 1938, influenta sa, extraordinara, s-a exercitat prin articolele sale din ziarul "Cuvantul", pe care, din 1927, l-a condus. Astfel, puterea circulatorie a verbului sau a trecut de la catedra la spiritul public, extinzandu-se la scara intregii tari.

La sfarsitul anilor '20 se contura o noua generatie, cea a schimbarii, profund influentata de teoriile si personalitatea lui Nae Ionescu, dar si de curentele spirituale din Europa. Dezbaterea a inceput in anul 1927, astfel ca a purtat si numele de "promotia 1927".

"Generatia '27" a avut ca punct de plecare ciclul de 12 foiletoane "Itinerariul spiritual" lansat de Mircea Eliade in " Cuvantul". In jurul acestuia s-au adunat tineri cu varsta intre 20 si 25 de ani, care isi cautau puncte de orientare. Eliade aseza munca stiintifica si literatura beletristica pe un loc secundar, aratandu-se interesat de preocuparile spirituale, importanta fiind insasi cautarea: "Noi voim un crestinism efectiv, adica rezultatul unei experiente, proaspat, greu de sensuri, cald de viata, stralucitor de daruri."

Noua generatie nu a fost unitara in optiuni, dar s-a constituit ca un corp distinct, cuprinzandu-i pe: Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Paul Sterian, Dan Botta, Emil Cioran, Constantin Noica, Anton Golopentia, Henri H. Stahl, Ion I. Cantacuzino, Mihail Polihroniade, Mihail Sebastian, Petru Comarnescu, Petre Tutea, Arsavir si Haig Acterian, Eugen Ionescu, Petre Viforeanu, Sandu Tudor s. a. Toti asistasera la seminariile sau cursurile lui Nae Ionescu si unii dintre ei isi facusera debutul in dezbaterea de idei in paginile revistei "Cuvantul". Gruparea era de fapt mai numeroasa, cuprinzand si plasticieni- Mac Constantinescu, Marcel Iancu, Milita Petrascu-, actrite, coregrafe- Marietta Sadova, Flora Capsali, Lily Popovici, Sorana Topa- care se intalneau in acelasi cerc, dar nu au facut parte efectiv din "noua generatie".
Sfarsitul anilor '20 a coincis cu aparitia primelor opere importante ale "tinerei generatii". Alaturi de eseistica, beletristica, prezenta lor s-a facut simtita in interventiile publicistice, prin care s-a remarcat nu numai unitatea lor de corp cat si spiritualitatea comuna, care a provocat iritarea "batranilor" de care uneori nu-i desparteau decat cativa ani. Specificul acestei noi generatii era dorinta de realizare a unui nou echilibru spiritual si reorientarea culturii romane.

Unii dintre tinerii intelectuali se specializasera in strainatate: Eliade in India, Comarnescu in S.U.A., Cioran in Germania. Apropierea definitiva a lui Nae Ionescu de miscarea legionara s-a petrecut in toamna lui 1933, cand a prevenit toti redactorii de la "Cuvantul" ca isi orienteaza gazeta spre legionarism. Desi nu era legionar activ incadrat, se comporta ca un mentor al miscarii legionare si un sustinator incontestabil al ei. Erau binecunoscute relatiile sale apropiate cu liderii Garzii Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Mota sau Vasile Marin.

Toate aceste optiuni au condus la destramarea tinerei generatii. Peste timp, angajamentul, desi autentic, la miscarea legionara a fost regretat de o parte a reprezentantilor generatiei spiritualiste. Afilierea intelectuala a unui Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu, M. Polihroniade, Arsavir si Haig Acterian s. a. la miscarea legionara nu trebuie minimalizata si nici nu trebuie inteleasa ca demonstrand "maretia" legiunii. Inca de la sfarsitul anului 1940, in conditiile asasinatelor legionare, unii dintre acesti mari intelectuali s-au disociat de miscare si au judecat-o cu asprime. A fost un moment in care istoria a invadat viata individului, anulandu-i autonomia si obligandu-l sa aleaga. Chiar daca a fost tragedia unei intregi generatii, este de apreciat refuzul de atunci al unora de a se "rinoceriza", precum Eugen Ionescu sau Petru Comarnescu, dar si cainta tarzie a altora, beneficiind de claritatea asigurata de trecerea timpului.