DICTIONAR DE TERMENI LITERARI SI DE CONCEPTE OPERATIONALE

Absurdul = negarea caracterului rational, coerent al vietii; proclama, ilogic, aberantul, ininteligibilul existential;

- baza filozofica sunt filozofii existentialisti: S.Kirkegaard, M.Heidegger, J.P.Sartre, A.Camus;

- sugereaza incapacitatea omului de a gasi un sens al vietii, de a pune de acord individul cu societatea;

- exprima drama omului captiv intr-o lume de neinteles, ostila valorilor individuale;

- literatura absurdului are caracter simbolic: Kafka, Camus, E.Ionescu, S.Beckett, J.P.Sartre;

- in literatura romana: Urmuz este primul scriitor roman care a promovat absurdul. Mai tarziu, in deceniul al VII-lea, sec.al XX-lea: D.Tepeneag, V.Ivanceanu.

Adjectivul - valori expresive (functia emotiva a limbajului)

- valoare de epitet

- conotatii expresive ale unor gerunzii acordate: lebada murinda

- diminutivele: bunicel; frumusica;

- adjective provenite din substantive: "inima fecioara" - M.Eminescu;

- adjective cu valoare superlativa: admirabil, uluitor, minunat, uimitor;

- superlative stilistice:

- adverbe cu sens de superlativ, legate prin prepozitie de adjectiv: uluitor de frumos;

- adverbe provenite din substantive: desteapta foc, negru catran, prost rau;

- derivate cu prefixe: ultra-; super-; hiper-; ex.: hiperlucid;

- insotirea cu un alt adjectiv: putred de bogat;

- utilizarea de locutiuni: frumos de mama focului;

- lungirea vocalei: Buuuuna treaba!

- dublarea consoanelor: copil rrau;

- repetarea adjectivului: mare-mare;

- constructii comparative: curat ca lacrima;

- constructii afective in limba vorbita, cu adjectivul antepus: Desteptul de Ion; constructii

de tipul: desteptul desteptilor.

Alegoria = o serie de metafore, simboluri, personficǎri, comparatii, cu sens unitar, care sub o formǎ

concretǎ comunicǎ o idee, o notiune abstractǎ.

- se constituie pe douǎ planuri:

- planul concret, aparent;

- planul ascuns, dedus din semnificatiile decodificate

- intensificǎ expresivitatea textului literar;

- genereazǎ forta sugestivǎ a textului

ex.: alegoria mortii ca nuntǎ din "Miorita"

fabulele se sprijinǎ pe alegorie

Aliteratia = se repetǎ un sunet la inceputul sau in interiorul mai multor cuvinte succesive, producand efectele unei armonii imitative (onomatopeice); creeazǎ impresia de acumulare si de multiplicare; dǎ tabloului dinamism si textului simetrie.

ex.: "Si zalele-i zuruie crunte" - G.Cosbuc

"Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie" - M. Eminescu

Antiarta = sfidarea oricaror constrangeri estetice, negarea creatorului de tip demiurgic si a travaliului artistic in sine;

Antifabula = crearea unui text cu respectarea schemei specifice fabulei, dar continutul este deviat in directii aberante. De exemplu, Urmuz - "Cronicari", prin care se revolta impotriva schemelor mentale prestabilite, subliniind caracterul de fictiune al operei si subminand tendinta cititorilor de a se raporta la arta ca si cum aceasta ar presupune autenticitatea trairilor si a imaginilor evocate;

Antiliteratura = Limbaj devenit insuficient si incapabil sa comunice idei, emotii, viziuni interioare sau

prea bombastic, automatizat, supus cliseelor;

- reprezentantii acestui stil isi manifesta dispretul fata de arta, fata de frumos, fata de poezie si de orice tehnici clasice de creatie sau de compozitie, tinzand spre depoetizarea poeziei si prozaizarea literaturii

(ironia si parodia la adresa literaturii);

Asonanta = are douǎ acceptii:

a)repetarea unei vocale, accentuatǎ sau neaccentuatǎ, in structura unui vers.

ex. "Pe cand cu zgomot cad

Izvoarele-ntruna,

Alunece luna

Prin varfuri lungi de brad." M.Eminescu

b)rimǎ imperfectǎ (potrivirea ultimei vocale accentuate, nu si a consoanelor din aceeasi silabǎ

ex.: argint/licurind

verde/vede

mangaiere/stele

Anacolutul = termen ce provine din fr.anacoluthe (din gr.)

- intreruperea continuitatii sintactice in propozitie/fraza; este o greseala de exprimare in limba standard;

- in literatura, reproduce stilul oral; este folosit ca mijloc de caracterizare a personajelor;

- in lirica, anacolutul atrage atentia asupra raporturilor aparente in mesajul artistic:

ex.: "El iar, privind de saptamani,

Ii cade draga fata" - M.Eminescu

- perturbatiile topice in limbajul poetic ambiguizeaza raporturile sintactice atat la nivelul propozitiei,

cat si al frazei;

- hiperbatul si anacolutul genereaza combinatii sintectice neobisnuite, creaatoare de sensuri noi;

- enunturile paratactice(alaturare, fara termeni de legatura) = duc la concentrarea expresiei lirice; reprezinta modalitati sintactice cu valoare stilisticafrecvent utilizate in poezia postmodernista si postpostmodernista din generatia anilor '90;

Anafora = figura de constructie;

- repetarea unui cuvant/a mai multe, la inceputul a doua/mai multe strofe, versuri;

Antifraza = procedeul retoric al ironiei, prin care sensul real al unui enunt este contrariul celui aparent. Antifraza se bazeaza pe o relatie de complicitate intre scriitor si cititor.

Antiteza = procedeul artistic prin care trǎsǎturile unui personaj/fenomen/peisaj sunt reliefate prin asocierea cu alt personaj, fenomen cu insusiri opuse; subliniazǎ elemente opuse, contrastante.

Antitezǎ

- intre douǎ personajeMihai si Pasa Hassan din "Pasa Hassan" de G.Cosbuc)

- intre trǎsǎturile aceluiasi personaj (Alexandru Lǎpusneanul din nuvela lui Negruzzi)

- de limbaj, intre cuvinte/versuri/replici (Mircea si Baiazid din "Scrisoarea III" de M.Eminescu)

- de atitudine ("Pasa Hassan")

ex. "Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si nouǎ-s toate." - M.Eminescu

Arhetip = din lat.archetypum=model originar, tip primitiv

- desemneaza un tipar, o imagine tipica, originara, care se poate concretiza prin diferite variante;

ex.: - situatii arhetipale: conflictul bine - rau

- personaje arhetipale: bunul, raul, tatal, alesul, frumoasa;

- locuri arhetipale: paradisul, iadul;

Arta poetica = exprimarea conceptiei despre literatura, prin mijloacele artistice ale unei opere literare;

exemple de arta poetica:

- M.Eminescu: "Epigonii", "Criticilor mei"

- G.Cosbuc: "Poetul"

- O.Goga: "Rugaciune"

- L.Blaga: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"

- T.Arghezi: "Testament"

- I.Barbu: "Din ceas dedus"; "Timbru"

- V.Voiculescu: "Parga", "Poezia"

- I.Pillat: "Ctitorii"

Ataraxie = conceptie filozofica idealista din Antichitate, potrivit careia omul trebuie sa tinda spre o stare de perfecta liniste sufleteasca, prin detasarea de framantarile lumii;

Caligrama = termen introdus de Apollinaire (titlul de volum); un text poetic, de cele mai multe ori, in care cuvintele si semnele sunt dispuse astfel incat sa reprezinte un obiect care constituie tema poeziei. Chiasm = antitezǎ formalǎ intre douǎ pasaje, in care cuvintele din prima parte sunt simetric inversate in cea de a doua parte.

ex."Unii trǎiesc ca sǎ uite, altii uitǎ ca sǎ trǎiascǎ." N.Iorga

Clisee lingvistice = unele sintagme, la inceput inovatoare, bazate pe metafora sau metonimie, pe o asociere noua a cuvintelor, capata prin repetare excesiva caracter de cliseu;

- sunt uneori invevitabile, pentru ca acopera un gol, evitand perifraze mai complicate, dar devin suparatoare prin abuz;

ex.: agricultura = o cenusareasa; Romania = la rascruce; licoarea lui Bachus; slujitorii condeiului; Luceafarul poeziei romanesti;

Coerenta si coeziune

Coerenta unui text = o unitate de comunicare; priveste aspectele legate de continut;

Coeziunea priveste aspectele formale, care asigura unitatea textului;

Coerenta se realizeaza in functie de text;

- legatura si organizarea ideilor, la un text argumentativ/explicativ;

- continuitate spatiala si temporala, persistenta personajelor (in fictiune, descriere, naratiune);

Din punct de vedere lingvistic, coerenta si coeziunea se realizeaza astfel:

- instrumente:

- substitutele: el, acela, asta, acolo astfel

- marci temporale: timpurile verbelor, complemente circumstantiale de timp(atunci, dupa o

ora, a doua zi), elemente relationale pentru propozitii temporale (cand, dupa ce);

- conectorii interfrastici (intre fraze): conjunctii (si, dar, insa, or), locutiuni adverbiale (de

aceea, de altfel)

- procedee:

- repetitia lexicala (de cuvinte)

- repetitia semantica: prin sinonime, expresii sinonimice sau care desemneaza aceleasi

obiecte/fiinte;

- simetria formala (paralelismul sintactic)

- ordinea cuvintelor

Comedia = din fr.comedie; specie a genului dramatic in care sunt infatisate personaje, situatii, moravuri sociale, intr-un chip care sa starneasca rasul, avand un final fericit, adeseori, moralizator;

- a luat nastere din serbarile inchinate lui Dionysos si cultivata in Grecia antica, in antichitatea latina, revigorata in Renastere, in perioada Barocului, a clasicismului european;

- reprezentanti: Aristofan, Plaut, Terentiu, Machiavelli, Carlo Goldoni, Lope de Vega, Moliere, Shakespeare, G.B.Schaw;

- in literatura romana: Costache Facca, V.Alecsandri, B.P.Hasdeu, I.L.Caragiale, M.Sorbul, V.Eftimiu, V.I.Popa, G.M.Zamfirescu, G.Ciprian, T.Musatescu, M.Sebastian, A.Baranga, T.Mazilu, I.Baiesu.

- tipuri de comedie:

- comedie de caracter - subliniaza contrastul dintre esenta si aparenta;

- comedie de moravuri - pune accentul pe defectele societatii;

- comedia de situatie - accent pe intamplari, pe conjuncturi surprinzatoare;

Comicul = categorie estetica specifica speciei dramatice - comedia;

- forme ale comicului: umorul = un comic binevoitor; ironia = un comic rautacios; satira = comic negator, distructiv;

- tipuri de comic:

- comicul de situatie = se dezvolta din intamplari, situatii; tehnici ale comicului de situatie:

coincidenta, repetarea de situatii; cuplul comic; quiproquoul (confundarea de personaje);

acumularea dupa tehnica bulgarelui de zapada a faptelor; evolutia inversa (triumful

surprinzator al unor si infrangerea altora); lovitura de teatru (rezolvari neasteptate ale unor

probleme;

- comicul de caracter = dezvaluie contrastul dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce sunt

personajele si ceea ce vor sa para;

- comicul numelor = potrivirea dintre numele personajelor si felul lor de a fi, reliefandu-le

unele trasaturi;

- comicul de limbaj = particularitati de exprimare, subliniind incultura, prostia, afectarea, or-

goliul personajelor;

- comicul stilului = amestecul de stiluri, inconsecventa stilistica;

- comicul intentiilor = apare din atitudinea scriitorului fata de personaje, intamplari, reliefand

aspectele "lumii pe dos";

Comparatia = o sintagmǎ sugestivǎ, plasticǎ, prin care se alǎturǎ doi termeni; trǎsǎturile unuia sunt reliefate prin cpmparatie cu cel de al doilea termen; relatia se stabileste prin elemente de comparatie: ca; precum; ca si; asemenea cu; tot astfel;

Atentie! cand lipseste termenul de relatie, comparatia se transformǎ in metaforǎ explicitǎ.

Comparatie simplǎ: "Un salcam privi spre munte

Mandru ca o flamurǎ" - G.Toparceanu

Comparatie dezvoltat : "Toate cele p mantesti

Sunt ca umba norilor." G.Toparceanu

Compozitia = din fr.composition=alcatuire, asamblare;

- constructia unei opere literare, in care unui continut ideatic ii corespunde o forma, intr-un proces de ordonare a partilor unui intreg;

- in privinta formei artistice, principiile ordonatoare sunt:

- unitatea (coerenta secventelor lirice)

- gradatia

- contrastul intre secvente

- compozitia poate fi:

- exterioara - o constructie ordonata pe strofe, grupaje asimetrice de versuri ori structuri

continue bazate pe ingambament;

- interioara - organizare in jurul unui motiv central/laitmotiv, ce revine cu o anumita

frecventa in textul liric;

! intre compozitia exterioara si cea interioara exista o relatie de interdependenta;

- compozitia ca organizare succesiva poate fi:

- liniara (cursiva)

- dislocata (actiune care nu respecta ordinea cronologica)

- cu organizare simultana

- elementele esentiale ale compozitiei:

- extensiunea temporala

- ordonarea faptelor, in epica, a starilor lirice, in lirica;

- motivarea acestora

- cadenta ritmata/aritmica

Conflictul dramatic = o opozitie, o lupta intre doua sau mai multe personaje, atitudini, sentimente, intre personaj si societate, intre trairile interne, intime ale unui personaj supus contradictiilor interioare;

- element esential, care determina actiunea unei opere epice/dramatice, care stimuleaza dezvoltarea subiectului literar, anima controversele de idei sau afective;

- conflictul exterior = intre personaje disctincte, intre erou si societate, intre erou si destinul implacabil;

- conflictul interior = intre ratiune si sentiment, intre datorie si pasiune;

ex.: in "Apus de soare" - drama de B.St.Delavrancea - exista si un conflict exterior, intre domnitor si boierii complotisti, si un conflict interior, intre omul Stefan cel Mare si domnitorul, care nu abdica de la principiile sale;

- in tragedie, conflictul se rezolva prin moartea eroului;

- in comedie/drama, conflictul se rezolva prin aplanarea tensiunilor acumulate sau prin solutii de compromis;

Cosmogamie = termenul provine din gr.kosmos=univers, gamos=cununie;

- moartea este inteleasa ca o contopire cu Universul;

Curriculum vitae - prezentarea datelor biografice;

Exemplu, pentru angajarea in calitate de colaborator in presa:

- numele, prenumele

- adresa completa, telefonul (la examen se dau date fictive)

- profilul liceului, al clasei in care studiezi

- performante in activitatea scolara

- competente dovedite in activitatile extrascolare

- calitati profesionale

- limbi straine cunoscute

- daca ai mai colaborat cu presa; cu ce departamente

- recomandari din partea conducerii liceului si a doi profesori (unul, este de preferat,

dirigintele)

- semnatura

- data intocmirii

Derivate lexicale - functie stilistica

- diminutivele exprima:

- atitudinea tandra: baietel, fetica;

-dimensiunile reduse, micimea: usita;

- dragalesenia: catelus; atitudinea dispretuitoare: studentas, revistuta;

- compatimirea: prostut, saracut;

- intentia ironica: chefulet, rupticel;

- intentia glumeata: mosulica, mutulica;

- atitudinea eufemistica: uratica, batranica;

- augmentativele noteaza:

- dimensiunea mare: casoi

- ironia, dispretul: fatoi, taranoi

- stadiul cresterii: baiatandru, copilandru

- intentia glumeata: maturoi

- diminutivele si augmentativele contribuie la realizarea unor figuri de stil;

- litota = are sens eufemistic, exprima reticent o idee, astfel incat sa se inteleaga mai mult

decat de spune: Nu e prostuta (este desteapta)

- hiperbola = exprimarea exagerata a calitatilor unui obiect: Avea o casoaie! (casa mare)

Deus ex machina = zeul din masinarie;

- procedeu care rezolva conflictul dramatic in tragedia antica tarzie, prin coborarea unui zeu cu o masinarie;

- procedeu prin care deznodamantul se datoreaza unui personaj salvator, unui eveniment neobisnuit, unei forte exterioare actiunii; un artificiu, rezultat al unei coincidente, care nu urmeaza logica pe care o are conflictul dramatic;

Diafora figura sintactico-semantica; termenul provine din gr.diaphora=deosebire, divergenta;

- figura de stil constand in utilizarea succesiva, a unui cuvant, in acelasi context, cu intelesuri diferite;

ex.: "Painea fierul o rodeste

Tot cu fierul o pastram" - Cezar Bolliac

- termenul de "fier" are doua sensuri: plugul si arma de lupta;

Dialogul = convorbire intre doua personaje; este insotit de gesturi, mimica, miscare scenica, intonatie, care pot substitui dialogul;

- dialogul propriu-zis = functie de comunicare a limbajului uman;

- dialogul artistic = procedeu compozitional;

- dialogul monologat = monologuri juxtapuse, care nu sunt replici;

- dialogul interior = eul personajului se disociaza in doua entitati separate, aflate in contradictie;

- mod de expunere care:

- declanseaza si motiveaza actiunea;

- defineste relatiile intre personaje;

- exprima reactia mentala si afectiva a personajelor;

- contribuie la caracterizarea personajelor:

- directa (ganduri, intentii);

- indirecta (un personaj il caracterizeaza pe altul);

Dicteul automat = in literatura suprarealista, reprezinta transcrierea, in absenta gandirii rationale, a fluxului mental in stare pura;

Didascalia = termen din gr.didaskalia = invatatura;

- indicatiile scenice, de obicei, intre paranteze, inaintea replicilor;

- in teatrul modern, mai ales in cel expresionist, este foarte dezvoltata didascalia, uneori, depasind textul propriu-zis;

ex.: la Camil Petrescu, sunt adevarate fise de caracterizare a personajelor;

- functiile didascaliei:

- dezambiguizarea prin adaosuri explicative;

- precizarea celui care vorbeste si cui se adreseaza;

- descrierea unor notiuni non-verbale;

Discursul = o secventa continua de propozitii/fraze, structurata si coerenta; termenul desemneaza cele mai diverse forme de utilizare a limbii scrise si orale, dialogice si monologice;

- discursul monologic - discursul centrat asupra emitatorului/ cel adaptat la destinatar;

- discursul autonom, in raport cu situatia de comunicare/discurs dependent de situatie(conversatia);

- discursul sarat in indicatii asupra enuntarii/cel care se refera continuu la enuntare;

- discursul inglobeaza doar formele vorbite si dialogice ale limbii; presupune comportament lingvistic, reprezinta un eveniment comunicativ;

- textul este domeniul formelor scrise/monologice; nu trebuie sa aiba neaparat structura unei propozitii;

- discursul este si specie a genului oratoric, o expunere, de obicei, orala, in fata unui auditoriu;

- in critica literara, discursul desemneaza limbajul vorbit; scriitura = semnificant grafic, tehnica a scrisului;

- in acceptie stilistica = discursul se refra la tehnica de alcatuire a expunerii, inlantuirea ideilor, coerenta demonstratiei, modalitati lingvistice si artistice folosite, expresivitatea limbajului;

Exista patru clase de discurs:

* discurs narativ - specific stilului beletristic

* discurs descriptiv - specific stilului beletristic

* discurs expozitiv, prin care se comunica informatii precise si se formuleaza explicatii; se utilizeaza in stiinta;

* discurs argumentativ - prezinta o demonstratie de argumente destinate sa-l convinga pe receptor asupra acevarului sustinut de cel care face expunerea demonstrativa; se utilizeaza in stiinta;

- in beletristica se combina doua sau mai multe tipuri: discursul narativ cu cel descriptiv, discursul descriptiv cu cel expozitiv, argumentativ, narativ; ex.: un monolog poate fi narativ, expozitiv, descriptiv, argumentativ.

Discurs argumentativ

- strategia prin care un vorbitor reuseste sa extraga concluzii valabile; perspectiva logica;

- activitatea verbala, care serveste la justificarea sau la respingerea unei opinii; argumentatia este motivata printr-un dezacord real/posibil intre colocutori, care este anticipat de emitator, in incercarea de a-si influenta colocutorii;

- intr-un discurs strict informativ, argumentatia este produsul situatiilor dialogale, construindu-se prin

inlantuirea replicilor

- poate aparea si in discursul monologic

Discursul monologic argumentativ

emitatorul abordeaza o forma dialogica, adresandu-se cititorilor, de exemplu, sau adversarilor sai

- se foloseste pers. a III-a (seria argumentativa)

- se foloseste pers. a II-a (catre lectori)

- pers. I

- caracter polemic - autorul isi interpeleaza imaginar preopinentii;

Discurs descriptiv

* Discurs monologic descriptiv = modul de a prezenta in scris locuri, aspecte din natura, fiinte reale/imaginare, fenomene, in maniera expozitiva, apropiata de pictura;

- specii descriptive:

- tabloul literar

- portretul

- panorama

- natura moarta

- elementele descriptive pot aparea si in creatiile epice, subsumate elementelor narative; ex.: in "Alexandru Lapusneanul", descrierea costumelor domnitorului, portretul doamnei Ruxanda;

- in genul liric, factorul descriptiv ramane elementul fundamental; simbolistii stilizeaza imaginile prin sugestii, mai ales, acustice, de esenta muzicala; parnasienii desavarsesc descriptivismul prin imagini intens vizualizate;

- descrieri de peisaj in literatura romana: pasteluri - V.Alecsandri, G.Cosbuc, I.Pillat, G.Toparceanu;

tablouri in proza - Al. Vlahuta, C.Hogas, M.Sadoveanu;

- arta portretului si tablouri de interioare, in maniera balzaciana: N.Filimon - descrierea palatului domnesc, a caselor boieresti la 1810; G.Calinescu - detalii arhitecturale si de atmosfera, in romanele sale de factura realista;

- exista doua tipuri de descriere:

- descrierea stiintifica - urmareste exactitatea prezentarii obiectului/fiintei/fenomenului;

- descrierea literara - filtreaza imaginea reala prin sensibilitatea scriitorului; foloseste figuri de

stil;

Discurs narativ

Naratia = forma de discurs raportat (oral/scris), care integreaza relatarea unei succesiuni de evenimente reale/fictive;

Conditii

- existenta unei secvente a evenimentelor povesite; existenta coordonatei temporale;

- existenta unei succesiuni; fara succesiune, nu exista naratie, ci relatare momentana/eterna; tablou; scena; descriere; portret; efuziune lirica;

- un text narativ trebuie sa cuprinda transpunerea verbalizata a unei actiuni unitare; fara unitate, textul este: cronologie, glose, prezentari, schite, scene izolate;

- necesitatea existentei unui cadru spatio-temporal, care este specific universului uman;

Enuntul narativ trebuie sa aiba trei componente: timpul, persoana, modalitatea;

Enuntul narativ este relatarea unui eveniment/serii de evenimente;

- se disting:

- emitatorul - povestitor sau autor, uneori un personaj;

- mesajul - textul narativ;

- destinatarul - ascultator sau lector;

- planul autorului/naratorului: povesteste utilizand in relatare stilul indirect; este planul naratiei;

- planul personajelor: stilul indirect; planul reprezentarii;

- naratiunea ca povestire - accent pe emitatorul care relateaza faptele;

- naratiunea ca discurs - accent pe receptor si pe felul cum acesta ia cunostinta de intamplarile narate;

Discursul monologic narativ

- se foloseste pers. a III-a

- enunt narativ cu caracter impersonal

- uneori, se reproduce in stil direct legat sau stil indirect liber o replica a cuiva

Discursul dialogic narativ

- relatarea naratorului, in care este inserat un dialog;

Doctrina estetica

- doctrina = un sistem filozofic, religios, estetic, politic, reunind totalitatea principiilor, tezelor fundamentale care statueaza un domeniu de activitate spirituala; gr.aestethikos=perceptie senzoriala;

- spre deosebire de manifestul literar, care particularizeaza un anumit fenomen literar, intr-un context istoric anume, doctrina estetica are caracter de generalitate; este o stiinta care analizeaza legile si categoriile artei ca forma de cunoastere sensibila a realitatii si de producere a frumosului artistic;

- cerceteaza:

- originea si esenta artei;

- raporturile dintre realitate si formele cunoasterii artistice;

- dezvoltarea istorica a artelor;

- raportul dintre continut si forma;

- genuri si specii artistice;

- problema judecatii estetice;

- rolul artei in formarea constiintei individuale si a societatilor;

Drama = din fr.drame (gr.drama=actiune); piesa de teatru cu un conflict puternic si deznodamand grav, solemn;

- cuprinde diferite tipuri de personaje, sentimente, impletind comicul cu tragicul;

- dramele pot fi: istorice, sociale, psihologice;

- reprezentanti; D.Diderot, Beaumarchais, V.Hugo, Al.Dumas, Lessing, Goethe, Schiller, Tolstoi, Ibsen;

- in literatura romana: B.P.Hasdeu, V.Alecsandri, I.L.Caragiale, Al.Davila, B.St.Delavrancea, Camil Petrescu, L.Blaga, T.Musatescu, T.Mazilu, Ion Baiesu, Matei Visniec, Gh.Astalos;

- drama romantica = creatie dramatica patrunsa de idei liberale, amestec de grotesc si sublim, tragic si comic; subiecte luate din trecutul istoric sau din contemporaneitate;

- principiile dramei romantice au fost formulate de V.Hugo in prefata la drama sa "Cromwell".

Enumeratia = figura de constructie; termenul vine din fr.enumeration; reprezinta insiruirea unor termeni de acelasi fel sau purtatori ai unor sensuri apropiate in context, conducand la amplificarea ideii exprimate;

- ca si repetitia, este o figura de stil a insistentei;

ex.: "Eram asa de obosit

de primaveri,

de trandafiri,

de tinerete

si de ras." - L.Blaga

Epifora = figura de constructie; repetarea unui cuvant/grup de cuvinte la sfarsitul unor unitati prozodice ori sintactice;

- este inversul anaforei;

ex.: "Salonul alb visa cu roze albe/Un vals de voaluri albe" - G.Bacovia;

Epitetul = figura de semnificatie, ce reliefeaza insusirile deosebite ale obiectelor, fiintelor, ideilor, fenomenelor, starilor sufletesti;

- rezultǎ din alǎturarea a doi termeni;

- sunt exprimate prin: adjective, substantive cu prepozitie;

- pot determina: substantive, verbe, adverbe;

- pot fi exprimate printr-un cuvant, dar si printr-o parte dintr-o fraza, printr-o propozitie, printr-o perifraza;

- cei doi termeni formeazǎ un tot;

- reliefeazǎ insusirile artistice ale obiectelor, actiunilor

- evidentiazǎ sentimentele si impresiile scriitorului

- relevǎ tipul de imagine: auditivǎ, vizualǎ, olfactivǎ, de miscare

Epitetele pot fi dependente de

- un element nominal(substantiv, pronume, numeral)

- un verb/ adverb/ locutiune verbalǎ/ locutiune adverbialǎ

Epitete

cromatice = epitet cromatic propriu-zis: ex.: "fantasme albe"

epitet cromatic prin sugerare:"Curg in rauri sclipitoare"

ornante = evidentiazǎ nota obisnuitǎ a termenului determinat:"Ochii tai mari cata in frunza

cea rara" - M.Eminescu

apreciative = reprezintǎ o judecatǎ de valoare;

epitete antitetice = se apropie de oximoron; ex.: orgolioasa slǎbiciune

epitet-metaforǎ; ex.: "codri de aramǎ"

epitet hiperbolizant; ex.: "zalele-i zuruie crunte"

epitet personificant; ex.: "harnici unde"

epitet individual: exprima o insusire specifica unui obiect;

epitet comparativ: "El are glas puternic in gura rumioara

Si mers cu leganare de gingasa fecioara." - V.Alecsandri

epitet aliterativ: "Intr-o salbatica splendoare" - G.Cosbuc;

epitet onomatopeic: "Ecou-i raspunde cu vocea-i vuinda" - M.Eminescu

epitet pleonastic: "Peste care trece-n zgomot o multime de norod" - M.Eminescu

epitet sinestezic: "Primavara/O pictura parfumata cu vibrari de violet" - G.Bacovia; exprima transmutatia olfactiva a impresiei vizuale;

epitet oximoronic: "Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scanteie" - M.Eminescu

epitet tautologic: "tapsanul pravalatic"; "faclii prealuminate";

epitet inversat: "Batranul mag inalta fruntea,/Ce sfant e graiul gurii sale" - O.Goga

epitet reluat: "Sura-i sara cea de toamna; de pe lacuri apa sura"

epitet evocativ: = este un epitet moral: "duioasele dureri" - M.Eminescu;

- Epitetele pot fi: simple, duble, triple; mai mult de trei, consecutive, formeaza o pletora;

Epitete nu sunt epitete

zile aurii brǎtǎri aurii

pǎr de aur inel de aur

zile bǎtrane femei bǎtrane

rǎspunde la lectie schiopǎtand merge schiopǎtand

tǎcere albǎ hartie albǎ

Epizeuxisul = o repetitie a unui cuvant pentru intensificarea ideii;

ex.: "Care vine, vine, vine, calca totul in picioare" - M.Eminescu

"Flori de tei asupra noastra/ Or sa cada randuri-randuri" - M.Eminescu

Estetica uratului = categorie estetica opusa frumosului;

- note caracteristice: diformul, caracterul amorf, dizgratiosul, lipsa de unitate in varietate, exagerarea in sens negativ, tinzand spre caricatura;

- romantismul a reabilitat uratul, prin V.Hugo, care a pus accent pe disproportia dintre imaginea fizica urata si calitatile admirabile ale unor personaje (Quasimodo);

- Ch.Baudelaire consacra estetica uratului, in poenul "Hoitul";

- T.Arghezi a afirmat programatic estetica uratului in poezia "Testament" din vol. "Cuvinte potrivite" si a aplicat-o in "Flori de mucigai", 1931. A tradus din Baudelaire si a parafrazat titlul volumului "Florile raului" al poetului francez. Ambele titluri contin un oximoron: prospetimea, frumusetea culorilor si a formelor din primul termen, in opozitie cu al doilea termen;

- in perimetrul concentrationar, omul se abandoneaza instinctelor primare, spiritului gregar. Erosul se modifica, din melancolia in stil eminescian din primul volum, devine febra fiziologica, boala a trupului, teroare a simturilor. Femeia devine intruchiparea pacatului, a unei demonii ("Streche", "Rada", "Tinca");

- volumul este populat de o fauna imunda - hoti, criminali, protituate, mutilati - o lume plina de tragic, un infern modern ("Pui de gai", "Uciga-l toaca"); la fel sunt prozele: "Icoane de lemn" - 1929, "Poarta neagra" - 1930;

- "Flori de mucigai" este o razvratire religioasa, spirituala;

Eul liric = individualitatea creator; exprima idei si trairi ce nu sunt cuprinse in existenta concreta si nici in subiectivitatea primara a insului creator;

Exclamatia retoricǎ = exprimarea unui puternic sentiment printr-o frazǎ exclamativǎ; are o intonatie avantatǎ, specificǎ.

ex.: "O! lege-a nimicirei, o! lege nemiloasǎ!

Cand, cand s-a toci oare a vremei lungǎ coasǎ!" V.Alecsandri

Expresivitatea = o manifestare a continutului afectiv, emotional, al unui discurs;

- expresivitatea are realizari diferite la nivelul limbajului comun, fata de limbajul artistic. Fenomenele afectului sunt spontane, naturale, in limba vorbita, dar cautate, realizate intentionat in literatura;

- stilul unui scriitor se defineste ca o abatere de la norma comuna, ca selectie a faptelor de limba, pentru crearea de efecte estetice, mai ales prin intermediul figurilor de stil;

- in textele lirice, scriitorii cauta sa descopere noi valente ale limbajului, noi posibilitati expresive, cultiva sugestia, simbolurile, efecte muzicale deosebite, asociatii plastice, surprinzatoare, intre cuvinte care, aparent, sunt incompatibile, efecte prin sintaxa poetica;

- in afara de stilurile functionale ale limbii, varietati ale limbii literare, in functie de activitatea umana (publicistic, stiintific-tehnic, juridic-administrativ, beletristic), exista si stilurile limbajului, ca registre diferentiate in functie de particularitatile emotional- expresive ale comunicarii:

- stil neutru - nemarcat stilistic;

- stil familiar - apropiat, neptretentios;

- stil solemn - grav, protocolar,

- stil livresc - carturaresc;

Fantastic = fara existenta in realitate;

Figuri de stil

- figuri de repetitie: aliteratia, asonanta, anafora, chiasmul;

- figuri de insistenta: enumeratia perifraza, pleonasmul;

- figuri ale plasticitatii: onomatopeea, epitetul, invocatia;

- figuri ale modificarii intonatiei cu scop retoric: invocatia, exclamatia, interogatia poetica, imprecatia;

- figuri de constructie (de topica): anacolutul, elipsa, silepsa(acordul dupa asociatie, nu dupa regulile gramaticale obisnuite), repetitia, inversiunea, dislocarea, reluarea prin anticipare, postpunerea;

Fragmentarism procedeu prin care se preiau fragmente din lumea reala si se suprapun, marcand desfacerea realului in fenomene particulare, care nu pot reconstitui intregul;

Gnomic = care cuprinde maxime, reflectii, sfaturi morale; ton sententios, aforistic, moralizator; Gradatia = trecerea treptatǎ, ascendentǎ sau descendentǎ, de la o idee la alte, pentru nuantarea exprimǎrii.

ex.: tabloul descrierii pǎdurii de argint din "Cǎlin" = pǎtrunderea treptatǎ a omului in naturǎ

"Melancolic cornul sunǎ

Mai departe, mai departe,

Mai incet, tot mai incet,

Sufletu-mi nemangaiet

Indulcind cu dor de moarte." - M.Eminescu

- redarea prin gradatie descendentǎ a imaginii auditive a sunetului de corn, gradatie construitǎ prin repetitia comparativului de superioritate a adverbelor "mai departe" , "mai incet" si prin adverbul "tot", care accentueazǎ comparativul.

Hiperbatul (dislocarea) = figura de constructie; este inrudit cu inversiunea;

- procedeu retoric constand in intreruperea ordinii obisnuite intr-un enunt, prin introducerea unui termen/mai multi intre doua cuvinte strict legate sintactic;

- interpunerea unor cuvinte intre verb si pronumele complement: Ma foarte mult deranjeaza.

- aparitia unor termeni intre pronumele reflexiv si verb sau in interiorul locutiunilor: se prea supara;

- perturbatiile topice in limbajul poetic ambiguizeaza raporturile sintactice la nivelul propozitiei/frazei; dislocarile (hiperbatul, anacolutul) genereaza combinatii sintagmatice creatoare de sensuri noi;

- concentrarea expresiei lirice, enunturile paratactice(alaturari, fara termen de legatura) sunt modalitati stilistice, care tin de sintaxa, specifice poeziei moderne: post modernism, postpostmodernism; Hiperbola = se exagereazǎ, mǎrind sau micsorand, trǎsǎturile unei fiinte, ale unui lucru, fenomen,

pentru a impresiona sau a potenta o idee, un portret, un tablou.

- este generatǎ de impulsul unui sentiment puternic;

- se sprijinǎ pe: repetitie, enumeratie, superlative, epitete, metafore

Hiperbola - ascendentǎ

- descendentǎ

Ideea poetica = centru ideatic de structurare a sensibilitatii creatorului si a imaginilor artistice intr-un text poetic;

- T.Maiorescu sustine ca nici o idee poetica nu este abstracta, ci devine idee emotionala, care imbraca hainele frumosului artistic;

Imaginea artistica in poezie = din fr.image=rasfrangere, reflectare;

- reflectare sensibila a realitatii prin cuvinte, in literatura; produs al fanteziei creatoare ca forma superioara si tipica;

- arta reflecta nu realitatea in sine, ci modul specific in care o recepteaza creatorul, care particularizeaza generalul prin imaginea artistica si prin mijloace specifice;

- este o transfigurare artistica realizata prin prisma autorului;

Imaginea poetica = forma particulara a imaginii artistice, in general: imagine vizuala, imagine auditiva, imagine olfactiva, imagine tactila, imagine chinestezica, imagine gustativa, imagine sinestezica;

- reprezinta o abatere de la limbajul uzual, selectand cuvintele si relevandu-le intelesurile prin combinatii inedite, expresive;

- facultatea combinatorie in interiorul limbajului este fundamentul imaginii poetice;

- prin folosirea figurilor de stil, poetul da imaginii poetice unicitate;

Imprecatia = forma speciala de invocatie si interogatie;

- figura de stil tipic romantica, formuleaza dorinta de a-l vedea pe adversar implinind actiuni cu efecte dezagreabile, daunatoare, ca o consecinta a unui compportament blamabil;

- solicitarea pedepsirii unei persoane sau a autopedepsirii celui ce exprima punctul de vedere al autorului;

ex.: D.Bolintineanu: "Mihnea si baba"

M.Eminescu: "Gemenii", "Rugaciunea unui dac"

G.Cosbuc: "Moartea lui Fulger"

T..Arghezi: volumul "Flori de mucegai"

Ingambament = o propozitie inceputǎ intr-un vers este continuatǎ in versul urmǎtor

ex. "Sau oarba intamplare fǎrǎ-nteles si tintǎ

E cǎlǎuza vremei? Putut-a oare ca sǎ fie

Si altfel de cum este tot ceea ce existǎ." M.Eminescu

Interogatia retorica = figura a insistentei; termenul provine din fr.interrogation=intrebare;

- reprezinta formularea unei intrebari la care poetul nu asteapta raspuns; intonatia interogativa are o valoare emfatica; este specificǎ stilului oratoric

- falsa intrebare, cu scopul stilistic de a potenta raspunsul si intelesurile ce decurg din el;

- dǎ mai multǎ intensitate sentimentelor exprimate

- exprimǎ o gamǎ largǎ de sentimente: durere, indignare, indoialǎ, teamǎ, mirare, anxietate, exaltare

- se bazeazǎ pe o intonatie specialǎ, expresivǎ

ex.: "Au nu ai fost junǎ, n-ai fost tu frumoasǎ?"M.Eminescu

"Si te slujesc, dar, Doamne, pana cand?" - T.Arghezi

- interogatia retorica este emblematica pentru armosfera lirica a "Psalmilor" lui Arghezi, bazati pe intrebari adresate de poet divinitatii;

Inversiunea - inversarea

topicii obisnuite din enunt;subliniazǎ o idee; uneori serveste prozodiei (rimǎ,

ritm, mǎsurǎ)

ex.: - adjectivul inaintea substantivului

- complementul inaintea termenului regent

- predicatul inaintea subiectului

- subordonata inaintea regentei

ex. "Peste varfuri trece lunǎ,

Codru-si bate frunza lin,

Dintre ramuri de arin

Melancolic cornul sunǎ." M.Eminescu

Inversiuni:

- subiectul "lunǎ" inaintea predicatului "trece"

- complementul "peste varfuri" inaintea termenului regent "trece"

- complementele "dintre ramuri" si "melancolic" inaintea termenului regent "sunǎ"

Invocatia poetica = figura poetica de insistenta; termenul provine din lat.invocatio=chemare;

- este interpelarea adresata unei muze/divinitati/element din natura personificat/erou real/personaj imaginar sau absent;

- scopul: formularea unei rugaminti, a unei cereri de sprijin, a unui indemn;

exemplu: "O, tablou maret, fantastic!" - V.Alecsandri

"Cum nu vii tu, Tepes Doamne?!" - M.Eminescu

"Tare sunt singur, Doamne, si piezis!" - T.Arghezi

Laitmotiv = element ce revine cu regularitate si in mod intentionat, conducand spre o semnificatie simbolica; laitmotiv poate fi tema operei sau o formulare/un cuvant;

Licenta poeticǎ = nerespectarea, in operele literare, a unor reguli lingvistice si gramaticale sau de topicǎ.

ex.: "Coboarǎ-n jos, Luceafǎr bland" M.Eminescu (pleonasm "coboarǎ-n jos")

"Mesterii grǎbea,

Sforile-ntindea,

Locul mǎsura" "Mǎnǎstirea Argesului" (dezacord)

Limbaj colocvial

- limbajul conversatiei libere intre persoane cu statut social de egalitate, cu un anumit grad de apropiere;

- varianta a limbajului popular;

- predominant oral, cu trasaturi afective, expresive;

- componenta ironica, glumeata;

- cuprinde elemente ale limbajului cult si cuvinte si expresii argotice;

- apare in corespondenta dintre prieteni, in familie;

Limbajul cult

- respectarea normelor lingvistice;

- se foloseste mai ales in scris;

- pastrarea integritatii fonetice a cuvintelor;

- evitarea repetitiilor;

- vocabular bogat, nuantat;

- tendinta de folosire a termenilor abstracti si a neologismelor;

- structura sintactica a frazei - complexa;

- putine elemente afective;

Oralitate in limbajul cult

- discursuri, conferinte, dezbateri, convorbiri oficiale, conversatii;

- trasaturi:

- frecventa formulelor de adresare: vocative;

- exclamatii, interogatii;

- repetitii emfatice;

- enumeratii retorice;

- elipsele;

- suspensiile;

Limbajul popular

- limbaj oral, care nu se supune normelor limbii standard;

- se manifesta in:

- vorbirea regionala;

- vorbirea rurala/urbana;

- limbajul familiar;

- limbajul argotic;

- trasaturi:

- utilizarea intensa a mijloacelor paraverbale(intonatie, accent, pauze);

- spontaneitate;

- redundanta;

- trasaturi pe plan lingvistic:

- accidente fonetice, reduceri de sunete;

- rime, aliteratii;

- vocabular relativ redus;

- polisemie bogata;

- locutiuni, expresii;

- structura sintactica simpla, cu putine elemente de relatie;

- elemente afective: interjectii, diminutive, constructii expresive cu valoare de superlativ;

- imprecatii, insulte;

Liricul = din fr.lyre (din gr.lyra=lira); modalitate directa a comunicarii;

- B.Croce vede in lirism un atribut al oricarui act de raportare a eului creator la univers;

- textele din piramide (2600 i.H.) sunt compozitii funerare, cantece de lauda aduse regelui, imnuri, invocatii catre zei; In "Biblie": "Cantarea cantarilor" si "Psalmii";

- in antichitatea greaca, ditirambul = imn de lauda catre Dionysos: Sofocle, Pindar, Sapho, Anacreon;

- in literatura latina: Catul, Ovidiu, Vergiliu, Martial;

- romantismul a revigorat poezia lirica: V.Hugo, Lamartine, A.de Musset, A.de Vigny, Puskin, Lermontov, Wordworth, Coleridge, Keats, Byron, Shelley, Goethe, Schiller, V.Alecsandri, Gr.Alexandrescu, M.Eminescu;

- simbolistii aduc o poezie a starilor sufletesti nelamurite, vagi, transmise pe calea sugestiei, prin folosirea principiului corespondentelor intre senzatii;

- expresionismul transpune in limbaj liric elanuri vitale, apropie universul uman de cosmos;

- avangardistii vor sa elibereze substanta lirica din zonele inconstientului uman; aduc un limbaj dezinhibat, care incalca toate tabuurile literare;

Lirism descriptiv = valorifica picturalul, tehnicile impresioniste, realismul fragmentar: V.Alecsandri, Mircea Cartarescu;

Lirism dialogat = antreneaza un "personaj" simbolic, cum este codrul la M.Eminescu sau ingerul la N.Stanescu, care poarta un dialog cu eul poetic;

Lirism simbolic = sensurile poemelor se descifreaza cu ajutorul unor simboluri specifice poetului respectiv, generatoare de ermetism intratextual: I.Barbu, N.Stanescu, M.Dinescu;

Lirism intertextualist asimileaza trecutul literar; se caracterizeaza prin ermetism intertextual; exemplu: Mircea Cartarescu parodiaza stilul baladelor de factura romantica, desolemnizand valori ale traditiei literare, in "Garofita";

Lirism narativ = secvente lirice a caror dispunere se apropie de momentele obisnuite ale unei situatii narate: expunerea circumstantelor, conflict, intriga, deznodamant; textul are caracter de confesiune;

Lirism sugestiv = cultiva sugestia, vagul, tehnicile onirice: G.Bacovia, Ilarie Voronca;

Literatura stiintifico-fantastica = proza narativa care imagineaza situatii si evenimente ireale, pornind de la premise stiintifice;

Litota = figura de gandire; din gr.litotas = simplitate, micime, modestie;

- forma de disimulare, de eufemism; explimarea reticenta a unei idei, incat ca se inteleaga mai mult decat se spune;

- de obicei, litota se evidentiaza prin negarea unei idei:

"Bucuria parintilor n-a fost proasta" - I.Creanga

"Nu e las, e mai putin curajos"

- se poate baza pe o opozitie subinteleasa; exprima inversul hiperbolei, fiind combinate, de multe ori, pentru a amplifica efectul artistic obtinut prin contrastul lor.

"Cum? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot/ Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?" -M.Eminescu

Manifestul literar = document teoretic ce exprima o anumita conceptie asupra literaturii, la un moment istoric si cultural anumit.

- o declaratie prin care o personalitate/grupare isi expune programul; o declaratie publica ce dezvaluie principiile unui curent literar sau ale unui scriitor privind viziunea asupra literaturii;

ex.: manifestul romantic - prefata lui V.Hugo la drama "Cromwell", 1827;

M.Kogalniceanu - "Introductie" in "Dacia literara", 1840 - manifestul romantismului romanesc;

Jean Moreas, 1886, "Intemeierea si manifestul futurismului" - manifestul simbolismului;

Tristan Tzara - "Primul manifest Dada", 1917;

Andre Breton - "Manifestul suprarealismului", 1924;

Memorie afectiva/memorie involuntara = impusa dupa aparitia lui Proust; gustul unei prajituri - madeleine - inmuiata in ceai ii aduce in memorie copilaria la Combray. Memoria este declansata intamplator de o senzatie;

Metafora = din gr.metaphora=deplasare, transfer de sens;

- se prezinta ca echivalenti doi termeni, intre care se realizeaza un transfer de trasaturi semantice, posibil datorita continutului semantic partial comun;

are la bazǎ o comparatie: A precum B, din care:

A = termen cu sens propriu, care se comparǎ

B = termenul cu care se comparǎ

Metafora implicita (in absentia) = lipseste termenul A; este prezent doar B = termenul care se substituie lui A

ex.: Ana este ca o floare. - comparatie

Ana este o floare. - metaforǎ

ex.: "Sǎ dea piept cu uraganul ridicat de Semilunǎ"

Metafora explicitǎ (in praesentia) = A este B; sunt folositi ambii termeni, dar lipseste adverbul de comparatie

ex.: "Mustǎciora lui,

Spicul graului"

Metafore:

- nominala

- verbala

- adjectivala (realizata ca epitet metaforic)

- adverbiala (epitet metaforic pe langa un verb)

- lantul metaforic: "O fata frumoasa-i/mirajul din zariste,/aurul graiului,/lacrima raiului"

L.Blaga;

Metonimia = figura de semnificatie; din gr. metonymia=schimbare de nume

- numele unui obiect este inlocuit cu altul, complet diferit, cu care se afla intr-o relatie de contiguitate logica (spatiala, temporala, cauzala);

- metonimia:

- cauzei

- instrumentului

- efectului

- continatorului prin continut

- a posesorului

- a intregului inlocuit prin parte

ex.: "Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier" - M.Eminescu (este numit un lucru prin simbolul lui)

"Bratul sau prin taberi mii de morti imparte" - D.Bolintineanu (partea pentru intreg)

"Pe Voda-l zareste calare trecand/Prin siruri cu fulgeru-n mana" - G.Cosbuc (efectul pentru cauza)

Mit = termenul provine din gr.mythos=cuvant, poveste; o naratiune considerata la origini adevarata, despre evenimente plasate intr-un timp arhaic, primordial, avand ca personaje zei sau eroi de natura divina;

- mitul se refera totdeauna la o creatia, povesteste cum ia fiinta ceva; reprezinta un fel de paradigma a actelor omenesti semnificative;

- mituri:

- cosmogonice (despre originea Universului)

- antropogonice (despre originea omului)

- ale artei de a trai (eroi civilizatori)

- Mircea Eliade spune ca "mitul este o istorie sacra";

- miturile moderne se bazeaza pe modele larg raspandite, modele de apreciere a existentei; exemplu: mitul progresului; mitul self-made man;

Monologul = o replica de dimensiuni mari (tirada este mai ampla), emisa de un locutor, care nu are neaparat un destinatar prezent ori precizat.

- trasaturi:

- accentul cade pe locutor (pe cel care vorbeste)

- putine referiri la situatia de comunicare

- are un cadru unic de referinta

- lipsesc elementele metalingvistice (care transmit informatii despre limbaj)

- prezenta exclamatiilor

(in dialog, accentul cade pe interlocutor si pe elementele lingvistice ale adresarii, pe elementele de

metalimbaj, frecventa formelor interogative);

- tipuri de monolog:

- discurs stiintific (informare)

- confesiune (emotionare)

- discurs politic (convingere)

- anecdota (relaxare)

- in naratiune:

- monolog adresat: destinat unui interlocutor;

- monolog interior: se desfasoara in gand si nu este adresat nimanui; reproducerea gandurilor per-

sonajului; gandurile sunt infatisate ca un discurs launtric, cu sine insusi, transcris, de obicei,

intre semnele citarii

- se foloseste pers.I

- in proza moderna, monologul interior se apropie de trasaturile stilului indirect-liber, o fu-

ziune intre limbajul naratorului si limbajul/gandurile personajului; transpunerea enuntului

de la pers.I la pers.a III-a, ca in vorbirea indirecta; pastrarea intonatiei exclamative/intero-

gative, a unor elemente cu valoare afectiva, ca in vorbirea directa; sunt eliminate verbele

dicenti (de declaratie, ale cugetarii) si conjunctiile subordonatoare, linia de dialog, semnele

citarii;

- este folosit intens in proza narativa incepand din sec. al XIX-lea; stilul indirect-liber pre-

zinta gandurile personajelor mai putin artificial decat monologul interior traditional;

- stilul indirect-liber estompeaza granita dintre perspectiva narativa din afara si cea

dinauntru; faciliteaza transpunerea proceselor psihice, care altfel nu pot fi transpuse in

enunturi coerente de catre personaj;

- monologul dramatic (in genul dramatic), cu doua forme:

- solilocviul:

- se face abstractie de prezenta/absenta altui personaj;

- transpunerea verbala a propriilor reflectii, intentii, opinii (corespunde monologului

interior din textul narativ);

ex.: "Iona" este un solilocviu in intregime, pentru a sublinia singuratatea eroului

intr-o lume care vorbeste despre nevoia comunicarii;

- monologul propriu-zis (scenic)= destinat unui personaj/grup de personaje, cu intentia de a

fi receptat; prezinta toti indicii de adresare, exceptand verbele dicendi; se realizeaza ca:

- discurs

- declaratie

- confesiune

- narare orala a unei intamplari

- tirada = dezvoltarea retorica, patetica a unei idei, adresandu-se altor personaje prezente in scena (in monolog, personajul vorbeste cu sine insusi, singur pe scena);

- se remarca prin figuri retorice, prin cadenta frazelor;

ex.: "Vlaicu-Voda" - tirada voievodului, actul V

"Apus de soare" - tirada lui Stefan, actul III

Motiv literar = unitatea structural minimala dintr-o opera literara; mod concret de realizare a temei; diferenta dintre tema si motiv tine de raportul dintre general si particular, motivul ilustrand, de regula, o situatie tipica sau concreta ce poate privi personajele, situatii umane, simboluri etc.

Naratiunea = relatare de evenimente;

- trasaturi:

- relatii temporale = succesiunea evenimentelor in timp;

- relatii cauzale = inlantuirea evenimentelor potrivit relatiei cauza-efect;

- naratiunile se pot realiza in diferite limbaje:

- limbaje verbale:

- relatare istorica;

- reportaj;

- proces-verbal;

- biografie/autobiografie;

- mit;

- legenda;

- roman etc.

- limbaje nonverbale:

- pantomima;

- dans;

- mixte:

- benzi desenate;

- cinematografie

- naratiunile verbale au:

- narator - care nareaza;

- naratar - cel caruia I se adreseaza naratorul;

- textele narative literare, cu caracter fictional, se incadreaza in genul epic;

- timpurile verbale - valori stilistice:

- succesiunea de verbe la perfect simplu/perfect compus indica progresia actiunii;

- multitudinea de verbe: dinamism;

- imperfectul = descrierea cadrului, a starilor, a proceselor durative;

- m.m.c.p. = recupereaza actiuni anterioare, asigurandu-se continuitatea temporata a textului

narativ;

Nivelurile textului poetic

- textul literar poate fi analizat la nivelul diferitelor paliere:

- fonetic

- gramatical

- lexical

- interpretativ (intonatie, registre vocale, ritmarea frazarii poetice, pauze, mimica, gesturi)

l. Stratul fonemelor din cuvant si al unitatilor fonetice de nivel superior, construite cu ajutorul fonemelor;

2. Stratul unitatilor de semnficatie de niveluri diferite;

3. Diversele straturi schematizate ale viziunii imaginative;

4. Stratul elementelor obiectuale reprezentate si destinul lor in opera creata;

Figuri poetice:

- de sunet (nivel fonetic)

- de semnificatie (nivel morfologic)

- figuri de constructie (nivel sintactic)

- figurile stilurilor functionale cu valoare stilistica (nivel lexical)

Oralitate

- comunicarea orala se bazeaza pe:

- mijloace nonverbale (gesturi, mimica);

- folosirea de cuvinte cu valoare de gesturi verbale(deictice: aici, acum, acesta)

- folosirea unor mijloace de adresare directa catre interlocutor:

- interjectii de adresare;

- vocative,

- verbe la imperativ;

- forme verbale si pronominale de pers.a II-a;

- folosirea de cuvinte populare/regionale;

- pronuntarea dialectala este extinsa uneori si asupra neologismelor, care apar deformate;

- caracter spontan al mesajului oral:

- repetitii inutile, reformulari;

- fraze incepute si neterminate sau terminate altfel decat au fost incepute;

- elipse, completate prin intonatie, gesturi;

- propozitii scurte, in raport de coordonare; folosirea unui numar mic de conjunctii subor-

donatoare, cu mai multe valori (ca, de);

- pronumele relativ invariabil;

- apelarea la stereotipii, clisee, expresii date;

- neglijente in exprimare: dezacorduri;

- manifestarea directa a afectivitatii:

- interjectii, exclamatii, diminutive, constructii cu valoare de superlativ afectiv;

- tendinta de autocorectare prin reluari si reformulari;

- trasaturi ale oralitatii;

- anacolut;

- fragmentarea frazei;

- suspensie;

- autocorectare;

- elipsa;

- reluarea;

- repetitiile se explica prin:

- mentinerea contactului cu interlocutorul;

- asigurarea continuitatii, dupa o intrerupere, o incidenta, o paranteza;

- pentru a sintetiza o situatie;

- afectivitate (obsesii, traire intensa);

- accentuarea unei idei;

-.comoditate, neglijenta;

Oximoronul = o forma particulara de antiteza, care apare, de obicei, epitetizata;

- o asociere paradoxala a doi termeni contradictorii, incompatibili din punct de vedere logic, cu efecte expresive;

- se inrudeste cu paradoxul;

ex.: "Suferinta, tu, dureros de dulce" (superlativ absolut oximoronic) - M.Eminescu

"Iar raul suspina de blanda-i durere" - M.Eminescu

"Ele sar in bulgari fluizi" - M.Eminescu

"Culorile le iau din apa,/din dulci otravuri si din vant" - L.Blaga

"Neguri albe, stralucite/Naste luna argintie" (oximoron cromatic) - M.Eminescu

Paradox = afirmarea unei idei care contravine logicii unanim acceptate.

ex.: ".iubesc trǎdarea, dar urǎsc pe trǎdǎtori." I.L.Caragiale

Paralelismul = figura de constructie;

- procedeu compozitional prin care sunt alaturate doua aspecte din realitate, doua idei, sentimente, cu efect de intensificare, constand in reluarea mai multor cuvinte in aceeasi ordine; constructia simetrica a doua sau a mai multe propozitii, fraze, versuri, strofe;

- este specific lirismului oriental antic si versetului biblic;

- paralelism:

- sinonimic: termeni care reiau o idee identica prin termeni din aceeasi sfera semantica;

-.antitetic

- sintetic: dispunerea ideilor in ritm simetric

ex.: "Psalmii" lui Dosoftei; "Manastirea Argesului", "Si daca." - M.Eminescu

- simbolistii cultiva paralelismul simbolic intre universul natural si cel omenesc. Exemplu: Al.Macedonski in "Poema rondelurilor", G.Bacovia.

Parodia = imitatie satirica a unei opere consacrate, pentru a sublinia comic trasaturile acesteia; exemplu: G.Toparceanu; Marin Sorescu

Personajul = din lat.persona = masca de teatru, rol; persoane implicate in actiunea unei opere literare;

- personajele literare = oameni, fiinte supranaturale, animale, obiecte ( ex.: palnia din "Palnia si Stamate" de Urmuz), roboti, fiinte extraterestre;

- in epopeea si tragedia antica, personajele erau eroi;

- in clasicismul francez, erau personaje-caractere, personaje construite pe o singura trasatura de caracter: avarul, mizantropul etc.

- in romantism: personaje antagoniste: bunii si raii; personaje cu trasaturi exceptionale, personaje demonice, personaje genii;

- in realism: personaje tipice, cu umbre si lumini, determinate social, cu o psihologie complexa;

- in sec. al XX-lea: personaje marcate de criza de identitate, conflict intre esenta si masca; personaje pulverizate in stari de constiinta;

Personaje de roman - clasificare

- in functie de locul ocupat:

- principale

- secundare

- episodice

- semnificatie etica:

- pozitive

- negative

- raportul cu realitatea:

- fantastice

- legendare

- alegorice

- istorice

- autobiografice

- in functie de complexitate:

- plate: personaje construite in jurul unei singure calitati/idei;

- rotunde: nu pot fi caracterizate succint si exact; au capacitatea de surprinde cititorul;

- narator omniscient = naratorul atotstiutor, care patrunde in sufletul personajelor, le stie gandurile, sentimentele, intentiile cele mai intime;

Personificarea(prosopopee) = atribuie insusiri omenesti unor elemente neinsufletite sau unor necuvantǎtoare; creea impresia unui dialog imaginar cu elemente neinsufletite;

ex.: "Dar crengile-ncepurǎ sǎ geamǎ si sǎ strige

Incovoindu-si jarul in crancene carlige."

Perspectiva narativa

- modul de raportare a naratorului "eu" la personaj - "el";

- viziunea de din spatele personajului: naratorul stie mai multe despre personajul sau;

- viziunea "impreuna cu": frecventa in literatura moderna: naratorul stie exact atat cat personajele sale; el nu poate explica un lucru decat daca explicatia a fost gasita chiar de personaj; este caracteristica folosirea pers.I;

- viziunea "din afara": naratorul stie mai putin decat personajele sale, fiind un simplu martor;

Polisindeton = constructie realizata prin conjunctia "si", pentru intarirea ideii de multime, de intensitate, subliniind fiecare membru al unei enumeratii sau fiecare propozitie dintr-o fraza;

Portretul = procedeu literar constand in descrierea unui personaj, incat sa puna in evidenta trasaturile

particulare, individualitatea acestuia;

- este una dintre structurile prozei literare;

- poate fi si specie autonoma; ex.: "Oameni care au fost" - N.Iorga;

- procedeu in teoria figurilor de stil: descrierea unei fiinte animat atat sub aspect fizic (prosopopee), cat si sub aspect moral (etopee);

- folosit ca procedeu in textele epice, narative, ca principala modalitate de caracterizare a unui personaj literar;

- tipuri de portret:

- static = o imagine invariabila a personajului;

- dinamic = realizat prin prisma situatiei in care se afla personajul;

- portretul poate fi realizat:

- din perspectiva naratorului;

- din punctul de vedere al altui personaj;

Repetitia = folosirea de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau fragment de text pentru a intǎri o idee sau o expresie.

ex.: "Amurg de toamnǎ violet

Doi plopi, in fund, apar in siluete,

Apostoli in odǎjdii violete,

Orasul tot e violet,

Amurg de toamnǎ violet." - G.Bacovia

Cǎ atestatul vremii nu va sǎ-l mai primeascǎ." Gr.Alexandrescu

Rezumatul = prezentarea succinta, vizand esentialul, a continutului unor texte, fapte diverse, texte literare epice/dramatice, texte stiintifice, publicistice etc.

- etape:

-pregatirea rezumarii:

- recitirea textului pentru a stabili ideea centrala - tema;

- fixarea momentelor importante ale actiunii, personajele, locul, timpul actiunii;

- stabilirea momentelor sbiectului; cuvintele cheie, care concentreaza esenta textului;

- relizarea planului simplu al rezumatului;

- redactarea rezumatului:

- sa nu depaseasca 25% din textul de baza;

- exprimarea sa se bazeze pe cuvinte proprii;

- redarea esentialului;

- relatarea se face la pers.a III-a, prezent indicativ; pentru actiunile anterioare celei despre

care se povesteste, se folosesc perfectul compus/m.m.c.p.;

- fara comentarii personale asupra celor povestite; nu se folosesc marci afective;

- nu se folosesc regionalisme, arhaisme, forme populare, chiar daca apar in textul de baza;

se transpun in limba literara;

- mai multe cuvinte/secvente care se refera la aceeasi actiune pot fi redate concis: un ge-

runziu poate concentra o propozitie subordonata;

- se exclud descrierile, figurile de stil, elementele retorice, termenii expresivi, cum sunt

interjectiile;

- nu se recomand formulari ca: "actiune se desfasoara", "autorul relateaza"; acestea sunt spe-

cifice comentariului; se prezinta pe scurt faptele;

- pentru a realiza legatura dintre diversele enunturi ale rezumatului, se pot folosi cuvinte/ex-

presii ca: la inceput, apoi, intre timp, de indata ce, de aceea;

- se va acorda atentie titlurilor, subtitlurilor;

- verificarea si definitivarea rezumatului:

- recitirea rezumatului si verificarea urmatoarelor aspecte:

- referirea stricta la ceea ce se povesteste, nu la cine si cum povesteste;

- logica prezentarii si pastrarea elementelor esentiale, pentru a se intelege despre ce este

vorba;

- exprimare clara si corecta;

- atentie la ortografie si punctuatie;

Romanul modern = romanul psihologic sau "ionic", cum l-a numit N.Manolescu; formule artistice noi:autenticitate, subiectivitate,relativismul perspectivei auctoriale, problematici ale intelectualului, tehnici ale monologului interior;

Romanul obiectiv = prezentarea realitatii in mod obiectiv, naratorul distantandu-se de actiune si de personaje; formula narativa a omniscientei; sinonim cu romanul traditional; L.Rebreanu scrie primul roman obiectiv din literatura romana. El marturiseste: "M-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I, intrucat amestecul eului in opera ar diminua veridicitatea subiectului."

Romanul politic = specie a romanului afirmata, mai ales, in deceniul sapte al sec.al XX-lea, cu scopul de a reprezenta destinul unor generatii supuse experimentelor tragice ale comunismului. Acest gen de roman este asociat "obsedantului deceniu" (al saptelea), formula creata de Marin Preda pentru a ilustra problematica unei lumi care se cerea inteleasa cu mijloacele artei intr-o vreme in care istoria nu putea lamuri ceea ce se intamplase cu adevarat in spatiul romanesc, dupa al II-lea razboi mondial. Marin Preda - "Delirul", "Cel mai iubit dintre pamanteni"; Constantin Toiu - "Galeria cu vita salbatica"; Petre Salcudeanu - "Biblioteca din Alexandria"; Augustin Buzura - "Absentii", "Fetele tacerii";

Romanul subiectiv = defineste romanul modern; aduce o perspectiva noua asupra realitatii, principiile estetice fiind relativismul, autenticitatea; viziunea asupra vietii si societatii este diversificata, realitatea fiind reflectata diferit in constiinta mai multor personaje; receptarea realitatii de catre fiecare personaj;

naratiunea este la persoana I, fiecare erou se confeseaza: Camil Petrescu: "Patul lui Procust", "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi". El marturiseste: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc euAceasta-i singura realitate pe care o pot povestiDin mine insumi, eu nu pot iesiOrice as face eu nu pot descrie decat propriile lmele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I."

Romanul traditional = formule artistice: obiectivitate narativa, omniscienta a naratorului, povestire la persoana a III-a, naratorul stie mai mult decat personajele, imaginar traditional cantonat de obicei in lumea taraneasca sau in lumi caracterizate prin vechime, rationalitate si valori morale;

Senaria = strofa de 6 versuri;

Sens denotativ(denotatia) = sensul conceptual, cu relativa stabilitate;

Sens conotativ (conotatia) = adaosul semantic determinat psihologic:

- afectiv

- subiectiv

- social

- determinat de aoscierea cuvintelor cu un anumit context, registru stilistic;

Simbolul = figura de semnificatie; termenul provine din gr.symbolon=semn de recunoastere;

= semn concret (obiect, imagine) care reprezinta un obiect/persoana/situatie/abstractiune/entitate transcendenta; o imagine analogica ori conventionala menita sa individualizeze o idee abstracta;

- simbolul vizeaza plasticizarea mesajului poetic;

- la baza simbolului sta:

- o legatura ontologica (crucea = simbolul crestinismului)

- o legatura analogica (porumbeii = simbol al iubirii, ca pasari ale zeitei Venus; albul=simbol

al puritatii)

- o legatura conventionala (drapelele, stemele)

- asociatiile de semnificatii care stau la baza simbolului sunt:

- conventionale = stabilite prin traditie, consacrate;

- contingente = ca rezultat al unor creatii personale (Luceafarul eminescian = simbol al geniu-

lui izolat in lumea lui de esente)

- in arta literara, simboluri devin imaginile artistice;

- simbolul exprima:

- generalul prin particular:

focul = simbol al vietii, al puterii creatoare, al dragostei, al purificarii;

painea = simbol al hranei esentiale, al hranei spirituale; tristetea privatiunii, pregatirea pentru

purificare si amintirea originilor;

luna = simbol al transformarilor si al cresterii; simbol al ritmurilor biologice; simbol al

timpului care trece; in mitologie, folclor, poezie = simbolul se refera la divinitatea femeii si

la puterea roditoare a vietii; simbol al visului, al inconstientului, ca valori nocturne;

- particularul prin general(semnele din limbajul iconic al computerului);

- in literatura, cuvantul este simbol; imaginile artistice sunt simboluri

- simbolul cumuleaza:

- sensul lui propriu, imaginea concreta prin care este reprezentat;

- sensul simbolic; exemplu: "Gorunul" lui Blaga este o elegie funerara; simbolul in aceasta

poezie este imaginea concreta a copacului falnic din margine de codru, dar si imaginea sim-

bolica a timpului care conduce, inevitabil, spre moarte;

- in evolutia literaturii, simbolul a cunoscut diferite valente:

- in Evul Mediu = semn al sacrului;

- in miscarea preromantica "Sturm und Drang", forta creatoare;

- in romantism, semn al inefabilului;

- in simbolism, era element plurivalent, modalitate de acces, prin intermediul sinesteziei,

la adevarul profund, ascuns dupa aparente; mod de formulare a trairilor personale;

- in literatura sec.al XX-lea, in suprarealism = o expresie derivata in constient a traumelor din subsonstient; desacralizarea simbolurilor conventionale,consacrate, carora le da intelesuri prozaice;

!!Atentie! metafora sensibilizeaza imaginea unui obiect concret;

simbolul este o imagine analogica/conventionala menita sa individualizeze o idee ab-

stracta; vizeaza plasticizarea mesajului poetic;

Sinecdoca = din gr.synekdoke=conexiune, filiatie;

- forma particulara a metonimiei, realizata prin inlocuirea unui nume cu altul, pe baza relatiilor cantitative intre cei doi termeni: parte-intreg si invers; genul pentru specie; singularul pentru plural;

ex.: "Painea cea de toate zilele" - in loc de "hrana";

"E cerul inca plin de stele/Si campul inca plin de roze" - Macedonski (in loc de "flori" e numita specia prin gen;

Stilul publicistic = are caracter eterogen, se caracterizeaza prin diversitatea tipurilor de texte, cu elemente nespecifice , preluate din limbajul stiintific, administrativ, beletristic.

Trasaturi:

- varietatea si bogatia vocabulalrului, derivand din diversitatea ariei tematice;

- folosirea limbii literare, desi se utilizeaza formulari ale limbajului cotidian;

- folosirea neologismelor;

- amestec de limbaje;

- utilizarea de procedee menite a starni curiozitatea publicului: titluri, subtitluri, interogatii,

exclamatii, imagini, ilustratii;

- utilizarea de clisee lingvistice: orasul din Banie - Craiova; fratii nostri de peste Prut;

- accesibilitatea limbajului;

Structura operei literare - din fr.structure=constructie, intocmire;

- inchegarea elementelor de continut si de forma intr-un tot unitar;

- un ansamblu literar ce depaseste elementara insumare a componentelor; are valoare estetica si scop artistic;

- elementele structurii operei: tema, ideea, motivul;

- constructia exterioara:

- titlul

- incipitul (formula introductiva cu relevanta artistica

- impartirea in versuri, strofe, canturi, cicluri, parti, capitole;

- constructia lingvistica: metrica, ritmul, rima, la operele in versuri;

- constructia interna: imagini poetice, secvente lirice, inlantuirea/gradarea lor, simetrie/opozitie intre secventele respective; cuvintele/sintagmele care se repeta; figurile de stil;

Sublim = categorie estetica ce afirma triumful valorii umane in confruntarea cu eternitatea. Izvoraste din frumos si este socotit ca un grad superlativ al acestuia. T.Vianu: "Caracterele sublimului au fost stabilite mai cu seama in legatura cu aspectele infinite sau dezlantuite ale firii".

Substantivul - valori expresive (functia emotiva a limbajului)

sinecdoca - figura semantica realizata prin inlocuirea:

- singularului cu pluralul sau invers: A intrat turcul in tara-.

- intregului cu partea sau invers: Se vede o panza la orizont (o corabie)

- pluralul marcat stilistic:

- ironic, depreciativ: Cristosi, Dumnezei, Ioni; sens provenit din context: Ne-am facut boieri.

- cu functie de hiperbolizare: zapezi, ploi, pamanturi, peste mari si tari; substantive provenite

din numerale: zeci, sute, mii, milioane;

- feminine peiorative si ironice (folosite pentru ambele genuri), cu valoare de metafora:

- substantive epicene sau inanimate, colective etc., cu preferinta pentru forma de feminin:

- animale: vita, pupaza, lighioana, dihanie;

- obiecte: sperietoare, sorcova, pleava

- boli: ciuma, raie, lepra

- cazurile:

- nominativul: apozitii metaforice: "Donici, cuib de intelepciune"

- genitivul:

- evidentiaza un termen care in mod obisnuit se intrebuiteaza cu acuzativul:

sosea cu praf - praful soselei; cer senin - seninatatea cerului;

- inversarea termenilor unei comparatii: ochi ca marea - marea ochilor;

- dativul:

- dativul adnominal(atribut in dativ): "Preot desteptarii noastre"

- dativul oficial, determinant al unui substantiv derivat din verb: acordarea de aju-

toare sinistratilor;

- acuzativul:

- epitete metaforice: tample de zapada;

- comparatii: nori ca argintul;

- metafore realizate prin inversarea termenilor unei comparatii: o floare de fata;

- vocativul = fiind un caz al adresarii, are atat functie emotiva, cat si fatica;

- rol solemn, in registrul formal;

- in registrul informal, neoficial; se poate asocia cu interjectia: Ei, baiete!;

forma feminina cu desinenta de vocativ este populara: Mario! Fato!; cu sens

ironic: Madamo!

- vocative emfatice, cu rol de insistenta, de convingere:

- in enunturi solemne: Doamnelor si domnilor!

- in literatura, in poezii patriotice, erotice, meditatii filozofice; in invocatii

retorice;

- in discurs parodic, marca a infatuarii: "Domnilor!" - I.L.Caragiale

- in repetitii: Ei, baiete, baiete!

- vocative ironice, peiorative: Desteptule!; Savantule!

- desemnand insusiri negative: Prostule!

- in formule de adresare provenite din cuvinte care si-au pierdut sensul de grade

de rudenie: Taci, frate! Nu mai spune, soro!

- vocative personificatoare (nume de inanimate folosite la V.):

"Codrule, codrutule!" - M.Eminescu; "Batrane Olt!" - O.Goga

Tautologia = figura de constructie; un tip de repetitie, prin derivare de la acelasi cuvant de baza;

- reprezinta o judecata logica, in care ideea este formulata o data si apoi este intarita prin repetitie, pentru a-i accentua importanta;

- are trei forme de constructie gramaticala:

- acelasi cuvant, cu functii sintactice diferite;

- cuvinte derivate de la un cuvant de baza comun;

- sunt alaturate, in fraza, propozitii identice ca inteles: "De-i frumos, e frumos."

- tautologii sunt si cuvintele compuse cu valoare de superlativ absolut: "frumoasa frumoaselor"

ex.: "Ce e val ca valul trece"

"Codrule, codrutule"

"Tu din tanar precum esti/Tot mereu intineresti"

"Vom visa un vis ferice"

Teatrul absurd = un teatru ca drama a limbajului, a incomunicabilitatii; critica spiritului rational, prin care omul tinde sa disimuleze, sa se delimiteze de ceea ce ii pare de neinteles; ridiculizarea conversatiilor sociale; aspectele comune ale unei conversatii sunt golite de orice semnificatie, pastrandus-se doar tehnica de conversare; personajele sunt simple marionete, cu un limbaj care abunda in fraze de o agresivitate latenta;

- exemplu, in teatrul absurd al lui Eugen Ionescu, se pot identifica doua ipostaze caracterizate printr-o violenta estetica fara precedent:

- farsa tragica ("Cantareata cheala") - ca modalittate artistica fundamentala de reprezentare a

angoaselor unei umanitati degradate;

- rinocerizarea ("Ucigas fara simbrie", "Rinocerii", "Regele moare");

- o lume in care este proliferat vidul ontologic al frustrarii; viata apare ca o ratacire prin absurd, viata este o farsa;

- absurdul este un curent in filozofia si literatura existentialista a sec.al XX-lea, nascut din conflictul dintre ratiunea umana si irationalitatea lumii reale, din incapacitatea omului modern de a gasi un sens existentei (Karka, S.Becket, A.Adamov);

- teme ale teatrului absurd:

- insinuarea absurdului in existenta umana; existenta anodina;

- criza limbajului;

-. prezenta perpetua a mortii;

- alienarea in angrenajul social si familial;

- degradarea relatiilor umane;

- caracteristici:

- incalcarea conventiilor dramatice, pentru crearea unui efect de surpriza, de noutate, in mintea

cititorului;

- mobilitatea indicatiilor de regie;

- absenta catharsisului;

- incoerenta intrigii;

- lipsa unei lectii de viata; lipsa explicatiilor;

- lipsa conflictului;

- lipsa eroilor adevarati, a actiunii;

- identificarea expozitiunii cu deznodamantul;

- posibilitatea inlocuirii eroilor unii cu altii;

- spectatorul nu se recunoaste in nici unul dintre personaje;

- personajul este supus unui mecanism care actioneaza aberant, la nesfarsit, inuman;

- incapacitatea omului de a se smulge de sub forta dominatoare a sistemului aduce o artificalizare

a conflictului, a lumii evocate; personajele au constiinta alienarii, sesizeaza nocivitatea

mecanismului, dar se supun, devin niste marionete;

- personajele nu se individualizeaza prin nimic, ele sunt niste simple componente care ajuta la

functionarea sistemului (social, de invatamant, politienesc etc.); preudo-eroi, fara o esenta

superioara care sa le insufleteasca, victime ale intamplarii, ale absurdului existential;

- vorbele nu au capacitatea de a dezvalui sensuri fundamentale, ci se deruleaza absurd;

- limbajul nu are functie de comunicare, pastrand doar elementele mecanice, automate;

- limbajul suplineste gandirea, intuitia, prezenta de spirit, mascand frica fundamentala de gol, de nimicul ontologic;

- parodierea unor mecanisme ale limbajului uzual;

- parodierea proverbelor, a textelor axiomatice; comunicarea esueaza in stereotipii, se rateaza;

- teatrul absurd presupune:

- absurdul atribuit situatiilor, intamplarilor, ideilor care contravin logicii;

- absurdul, ca imposibilitate de descifrare rationala a universului si a existentei;

- teatrul absurd prezinta o lume anormala, aberanta, grotesca, in incapacitate de a se desprinde

de automatismele de gandire si de limbaj, o lume in care fiintarea nu mai este posibila, pentru

ca existenta insasi a capatat trasaturi masinale, artificiale;

- tehnica distrugerii iluziei il determina pe spectator sa renunte la starea de totala supunere fata

de obiectul estetic, obligandu-l la o reflexie estetica si morala;

Teatrul metaforic = intregul text se realizeaza pe baza unui limbaj aluziv, metaforic, poetic, cu rolul de a evidentia anumite conceptii religioase si filozofice; exemplu, drama "Mesterul Manole" de L.Blaga.

Tehnica onirica = presupune relatarea unor experiente sau imagini specifice visului, opuse imaginilor reale;

Tema = aspectul din realitate la care se refera un text - "despre ce este vorba"

- teme frecvente in literatura:

- copilaria

- dragostea

- prietenia

- razboiul

- calatoria

- viata cotidiana etc.

Tropii (figurile de stil):

- constituie principala sursǎ de expresivitate a imaginii artistice;

- definesc calitǎtile artistice ale scriitorului, ale personajului, ale operei literare;

- au rolul de ornament, de podoabǎ artisticǎ;

- transformǎ elementele concrete din realitate in imagini artistice, prin utilizarea sensului figurat

Tropii sunt:

- metafora

- epitetul

- personificarea

- hiperbola

- alegoria

- oximoronul

Umorul absurd = scriitorii moderni au descoperit caracterul paradoxal al comicului si l-au convertit in tragic; viziunea tragica asupra existentei se impleteste cu umorul ironic, de tip absurd;

- procedee ale umorului negru: dedublarea, absurdul, la nivelul limbajului, al situatiilor; supozitiile; autoironia; proverbele populare; paralelismele cu structurile umane (ex.: in "Iona", M.Sorescu, burta balenei este un simbol al inchisorii); accentele retorice (interogatii, exclamatii, interjectii, repetitii); cuvinte familiare, populare;

- limbajul de snoava, de farsa este in realitate un cod spiritual avangardist, o conventie literara de aparenta antiliterara, parodica, pentru transmiterea unui mesaj de eternitate. Discursul de factura antipoetica este presarat de propozitii cu accent liric; pe aparenta de enunturi aberante, incoerente, potentate comic, pline de ilogisme, se releva elemente de neliniste existentiala, de spaima metafizica (Dumitru Micu); asa este in "Iona" - M.Sorescu.

Verbele de tip subiectiv = frecvente in discursul liric: in lirica filozofica, erotica, descriptiva; in operele epice si dramatice, ele se regasesc in limbajul personajelor;

- verbe durative(actiunea este de durata): a siroi, a aduna

- verbe momentane (actiunea tine un timp foarte scurt): a adormi, a intra

- verbe iterative (actiunea se repeta): a latra, a batatori, a suna

- verbe eventive (exprima devenirea): a se albi, a se dezumfla

- rolul stilistic al verbelor:

- metafora: L-a fulgerat cu privirea.

- personficare: Copacii dormeau.

- efect onomatopeic (verbe onomatopeice, formate din interjectii): a pocni, a sforai, a horcai

- modurile verbale au urmatoarele valori:

- indicativul:

- exprima ideea ca actiunea verbului este considerata ca sigura;

- exprima o actiune cu caracter permanent: Dunarea se vara in Marea Neagra.

- conjunctivul:

- exprima o actiune posibila;

- o dorinta: Sa fii sanatos!

- exprima presupunerea: Sa fi adunat el atatia bani?

- noteaza deliberarea: Sa rad sau sa plang?

- sens de conditional-optativ: Sa fi stiut, nu mai veneam.

- exprima o porunca: Sa nu minti!

- conditional-optativ:

- o dorinta, o actiune supusa unei conditii;

- o concesie: Chiar daca as vrea, n-as putea;

- intra in alcatuirea imprecatiilor, a constructiilor afective: Manca-l-ar mama!

Lua-te-ar naiba!

- o actiune potentiala: Ai zice ca nu s-a schimbat nimic.

- prezumtia: Cica l-ar fi gasit mort.

- cu sens de politete: As dori inca o portie.

- imperativul:

- exprima un ordin, o rugaminte, un indemn

- are rol de dinamizare: Fugi! Fugi!

- infinitivul:

- numele actinii;

- valoare de imperativ: A nu se fuma aici!

- valoare de conjunctiv: Iti cer a-mi explica situatia.

- gerunziul:

- actiune in desfasurare, fara referire la momentul vorbirii: Lucrand bine, a fost

decorat. Cu valoare stilistica, exprima o actiune desfasurata sub ochii citito-

rilor;