Scrie un eseu in care sa prezinti, pe baza unui text studiat, trasaturile narative ale unui roman de tip subiectiv

Scrie un eseu in care sa prezinti, pe baza unui text studiat, trasaturile narative ale unui roman de tip subiectiv.

in elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere.

prezentarea caracteristicilor speciei selectate, prin referire la:
tematica, perspectiva narativa, naratiune;

particularitatile discursului narativ din textul studiat
{planuri narative, alternanta/ inlantuire, incipit, final);

constructia subiectului in textul selectat {actiune, conflict, relatii spatiale si temporale);

prezentarea relatiilor dintre personajele textului;

particularitati de compozitie si de limbaj.

. Romanul este o specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, si cu personaje numeroase.

Romanul de tip subiectiv se caracterizeaza prin: anularea omniscientei, perspectiva demiurgica fiind inlocuita cu una relativa; de cele mai multe ori naratorul este insusi protagonistul, dar pot aparea si mai multi naratori, naratiunea la persoana I, subiect care nu respecta cronologia faptelor, producandu-se dilatari sau comprimari ale timpului, crearea unui univers fictiv care se concentreaza asupra evenimentelor din planul constiintei, faptele exterioare ei neavand semnificatii majore, conflict generat de problematica eului, de neadaptarea la realitate, personaje necredibile, deoarece ele ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu a aparut in 1930 si alaturi de scrierile lui Mircea Eliade, ale Hortensiei Papadat-Bengescu si ale lui Anton Holban.

ilustreaza tehnica jurnalului intim ca model romanesc al constiintei subiective si al naratiunii la persoana I.

Temele principale ale romanului sunt: iubirea si razboiul. Titlul indica cele doua parti ale romanului, unite de prezenta unei singure constiinte narative (cu un singur erou).

Cele doua planuri ale discursului narativ, stabilite in capitolul I sunt: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat (istoria relatiei dintre Stefan si Ela).

Romanul incepe, printr-un artificiu compozitional, cu o scena din partea a doua. Scena de la popota ofiterilor, in care se discuta despre iubire si fidelitatea femeii, este ulterioara evenimentelor din cartea intai. Este un incipit inedit, intrucat discutia ofiterilor declanseaza in mintea eroului analiza situatiei propriei casnicii.

Finalul romanului este simetric cu incipitul ca in naratiunile obiective, ambele prefigurate de drama razboiului. La sfarsit, Gheorghidiu nu mai cauta certitudini, simtindu-se eliberat de orice legatura sentimentala cu Ela, sotia lui, se hotaraste sa o paraseasca, indiferent si obosit.

Perspectiva subiectiva din prima parte a romanului se prelungeste si in partea a doua, dar aici exista si un plan obiectiv, fundalul razboiului, in care se consuma o alta experienta a lui Gheorghidiu.

Subiectul romanului incepe cu capitolul intitulat La Piatra Craiului, in munte si il prezinta pe Stefan Gheorghidiu inrolat (in 1916) la fortificarea vaii Prahovei.

Iritat de discutiile sterile ale camarazilor de la popota despre dragoste si fidelitate, sublocotenentul Gheorghidiu incepe sa rememoreze relatia sa cu Ela, retraind si sistematizand intamplarile trecute.

Aceste amintiri sunt prezentate in ordine cronologica. Intriga este anuntata de prima fraza a capitolului al doilea {Diagonalele unui artist), care indica o situatie de dezechilibru: " Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala'.

La inceput, cei doi soti (el student la filosofie, ea studenta la litere) duc o existenta modesta, dar fericita. Gheorghidiu primeste insa o mostenire neasteptata si viata cuplului se schimba. Ela incepe sa fie preocupata de lux, de intalniri mondene si Gheorghidiu incepe sa se indoiasca de fidelitatea ei.

Gheorghidiu ii reproseaza sotiei comportamentul, cei doi se despart pentru o vreme, dar apoi se impaca. Concentrat pe frontul romanesc, Gheorghidiu incearca sa verifice daca sotia il insala, dar nu reuseste din cauza izbucnirii razboiului.

Pe front, Stefan Gheorghidiu descopera o realitate pe care n-o banuia. Haos, ordine contradictorii, efort istovitor, iminenta mortii, toate alcatuiesc o alta existenta pe care el o traieste cu toata luciditatea.

Dupa ce este ranit si internat in spital, Gheorghidiu revine la

Bucuresti, unde se intalneste cu Ela. intrebarile nu l-au parasit, dar acum este indiferent. Cei doi se despart, Gheorghidiu lasandu-i Elei casele de la Constanta, bani, tot ce era in casa, carti, obiecte de pret, lucruri personale, amintiri: ,^4dica tot trecutuF

Eroul se afla de la inceput intr-un conflict cu lumea in care traieste. Parcurgand un drum de clarificari interioare, Gheorghidiu trece prin doua experiente fundamentale: dragostea si razboiul. Deznodamantul romanului nu prezinta un erou infrant. Dupa ce a trecut printr-o dubla experienta existentiala (personala si colectiva), protagonistul intelege ca s-a pierdut in framantari inutile. Razboiul ii oferise posibilitatea unei "permanente verificari sufletesti', amenintarea mortii absurde anuland drama initiala.

Conflictul principal este - asadar - in plan psihologic, interior. Conflictul exterior, intre erou si societate este conditionat de cel interior.

Timpul si spatiul sunt relativ discontinue in confesiunea lui Gheorghidiu. Dilatarea si comprimarea timpului sunt urmate de treceri de la un plan la altul.

Stefan Gheorghidiu, personajul narator, este tipul intelectualului care traieste drama inadaptarii. Obisnuit sa reflecteze si sa comenteze, el are impresia ca se poate izola de evenimentele exterioare, dar - de fapt, el le interpreteaza cu luciditate.

Celelalte personaje - si in primul rand Ela - se reflecta direct in constiinta personajului principal.

Situatia acesteia este neobisnuita, deoarece ca personaj Ela nu poate fi cunoscuta, ci numai intuita.

Problematica romanului si formula sa estetica sunt inedite in literatura romana interbelica. in studiul Noua structura si opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu a teoretizat ideea romanului modern de tip proustian. Considerand romanul de tip traditional depasit, pentru ca propune o falsa realitate, prin naratorul omniscient si omniprezent, el spune ca numai autenticitatea trairii este semnul literaturii noi. Punand in acord evolutia literaturii cu filosofia si psihologia, el isi propune: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic Din mine insumi, eu nu pot iesi '.

Aceasta perspectiva explica structura deosebita a romanului sau. Accentul se pune pe analiza si interpretare, pe monolog interior, in detrimentul naratiunii. Personajul-narator este cel care proiecteaza intreaga actiune. Situarea eului narator in centrul subiectului face ca naratiunea sa aiba autenticitate.

Stilul anticalofil sustine autenticitatea limbajului. Camil Petrescu critica atitudinea emfatica a personajului traditional, impresia de artificialitate pe care el o lasa.

Discutia ofiterilor de la popota ii pare lui Gheorghidiu lipsita de

autenticitate, banala: " Platitudini, poncife din carti si formule curente Dogme banale care circula si care tin loc de cugetare'.

Metoda narativa proustiana este folosita doar partial in creatia sa. Spre deosebire de Marcel Proust la care timpul era retrait prin memoria involuntara, la Camil Petrescu intamplarile trecute sunt rememorate voluntar, lucid, intr-o cronologie exacta si cu finalitate precisa.