DORINTA - MIHAI EMINESCU

DORINTA

Specificul speciei. Poezia face parte din etapa naturista a liricii erotice eminesciene si este o idila cu elemente de pastel in care ceremonialul iubirii posibile se desfasoara in ambianta feerica a naturii.

Titlul. in centrul poemului se gaseste ..cunoscuta chemare eminesciana care propune solutia lirica a prezentarii erosului~m Worinta si nu in prezenta '. Titlul explica asadar tema textului. Iubirea nu se realizeaza, ea este la Eminescu dorita, visata, imaginata.

Teme - motive. Temei iubirii si a naturii ocrotitoare, tainice, care asigura cuplului o perfecta intimitate, i se subordoneaza motivele romantice specific eminesciene: codrul, izvorul, valul, visul/somnul, florile de tei.

Structura - compozitie. Compozitional, poezia se structureaza in trei secvente, in functie de succesiunea planurilor (concret-imaginat) pusa in evidenta si prin alternanta timpurilor verbale (prezent-viitor/conjunctiv), dar si prin caracterul dinamic/static al tablourilor.

Prima secventa lirica are forma unei epistole, a unei chemari (,, Vino-n codrul la izvorul'), urmata de atenta delimitare a spatiului in care se va petrece povestea de iubire. Acesta este un loc tainic, izolat, dar familiar, prielnic visarii si solitudinii (,, Vom fi singuri singurei').

in a doua secventa (ce cuprinde strofele II, III, IV) se desfasoara scenariul erotic. Fiecare episod (asteptarea, intalnirea, imbratisarea) este unic, tulburator. Nerabdarea si emotia indragostitului se transfera asupra naturii (,,flori de tei infiorate /Or sa cada randuri-randuri'). Mireasma narcotizanta a florilor de tei confera peisajului un caracter magic. Portretul iubitei, realizat in liniile sale generale, prin detalii picturale (..Fruntea alba-n parul galben') aminteste idealul frumusetii fizice feminine din basmele populare.

in ultima parte (strofele V, VI) cadrul natural ramane acelasi, murmurul apelor, caderea florilor de tei, "blanda batere de vant' favorizand starea de reverie-prin care cuplul se integreaza in ritmurile cosmice.

Analiza stilistica

Combinarea rimelor masculine si feminine, jocul consoanelor si vocalelor imprima versurilor o muzicalitate calda, melancolica.

La nivel morfosintactic, rolul cel mai important il are verbul.

trecerea de la timpul prezent (din prima strofa) la formele de viitor si conjunctiv (vom fi, sedea-vei, or sa cada, sa ridic, sa cazi) marcand diferenta dintre cadrul real al asteptarii si cadrul dorintei si al posibilului (in care este proiectata iubirea). Pronumele de persoana 1 si a Il-a singular si persoana I plural (,,Sa-(i desprind din crestet valul /Sa-I ridic de pe obraz'; ,,Vom fi singuri singurei') constituie elemente ale adresarii si sugereaza unitatea si armonia cuplului.

Din punct de vedere stilistic, epitetul cromatic (,fruntea alba', ,,parul galben ') sau personificator (,.blanda batere de vant'), repetitia (,,randuri-randuri''), metafora (,,armonia codrului') si personificarea (..codrul batut de ganduri') contureaza imaginea iubitei si a codrului in care se desfasoara ceremonialul erotic.

Receptare critica

"Natura este la Eminescu o martora statornica a iubirii. Oricare dintre momentele ei de farmec si pace se intovaraseste cu o incantare absorbita de natura. Cand obiectul iubirii lipseste, natura staruie in preajma poetului ca o prezenta mangaietoare. Cand iubirea a murit, natura continua sa i-o aminteasca.'

(Tudor Vianu, Eminescu) (E.C.)