Tema si viziunea despre lume intr-o comedie: O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale

Reprezentata pe scena in 1884, comedia "O scrisoare pierduta' de I.L.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, o capodopera a genului dramatic.

Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri fata de comedia de caracter nu s-a dovedit indreptatita in timp, comedia "O scrisoare pierduta' fiind actuala si pentru ca mentalitatea unei categorii sociale nu difera prea mult in context romanesc de la o epoca la alta. Ambitiile, dorinta de avere, privilegii sau ascensiune sociala nu tin doar de mentalitatea unei epoci. G. Calinescu sustine acest lucru: "Precum exista categorii individuale, exista si tipuri sociologice. () Situatiile sunt eterne si se rezolva in limbaj.'

Opera literara "O scrisoare pierduta' de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic (de situatie, de caracter, de limbaj si de nume).

Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti, piesa prezinta aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul alegerilor pentru camera) si de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.

Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului in piesa.

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere poltica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic "o scrisoare pierduta' - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect).

Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii. Actiunea comediei este plasata "in capitala unui judet de munte, in zilele noastre' adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval de trei zile.

Intriga piesei porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Acest fapt ridicol starneste o agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata.

Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache, presedintele gruparii locale a partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor'. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi - Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru, Agamita Dandanache, este ales deputat. Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictului. O serie de procedee compozitionale (modificarea raporturilor dintre personaje, rasturnari bruste de situatie, introducerea unor elemente surpriza, anticipari, amanari), mentin tensiunea dramatica la un nivel ridicat, prin complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale.

Doua personaje secundare au un rol aparte in constructia subiectului si in mentinerea tensiunii dramatice. In fiecare act, in momentele de maxima tensiune, Cetateanul turmentat intra in scena, avand interventii involuntare, dar decisive in derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care gaseste, din intamplare, in doua randuri scrisoarea, face sa-i parvina mai intai lui Catavencu si o duce in final 'andrisantului', coana Joitica. Dandanache este elementul surpriza prin care se realizeaza deznodamantul, el rezolva ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat 'prostului' Farfuridi sau 'canaliei' Catavencu. Personajul intareste semnificatia piesei, prin generalizare si ingrosare a trasaturilor, candidatul trimis de la centru fiind ' mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu'.

Scena initiala din actul I (expozitiunea) prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Catavencu si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic principal si constituie intriga comediei. Convingerea sotului inselat ca scrisoarea este o plastografie si temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de "machiaverlacul' lui Catavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea (aparenta sau reala) a lui Zaharia Trahanache si calmul sau contrasteaza cu zbuciumul amorezilor Tipatescu si Zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv si contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.

Actul II prezinta in prima scena o alta numaratoare, cea a voturilor, dar cu o zi inaintea alegerilor. Se declanseaza conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi scrisoarea, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui si uzeaza de mijloacele de convingere feminina pentru a-l determina pe Tipatescu sa sustina candidatura avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau. Depesa primita de la centru solicita insa alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea.

In actul III (punctul culminant), actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata de Catavencu, pe care intentioneza s-o foloseasca pentru contra-santaj. Apoi anunta in sedinta numele candidatului sustinut de comitet: Agamita Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre scrisoare esueaza din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In incaierare, Catavencu pierde palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de Cetateanul turmentat, care o duce destinatarei.

Actul IV (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului intial, pentru ca scrisoarea ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de onestitate a candidatilor locali. Populsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el gasise o scrisoare compromitatoare. Este ales in unanimitate si totul se incheie cu festivitatea condusa de Catavencu, unde adversarii se impaca.

Actiunea piesei este constituita dintr-o serie de intamplari care, in succesiunea lor temporala, nu misca nimic in mod esential, ci se deruleaza concentric in jurul pretextului (pierderea scrisorii). Atmosfera destinsa din final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificare a statutului initial (dinaintea pierderii scrisorii). Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice (personaje plate).

Personajele din comedii au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Ele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi. Pompiliu Constantinescu precizeaza in studiul "Comediile lui Caragiale' noua clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt identificate si in "O scrisoare pierduta': tipul incornoratului (Trahanache), tipul primului amorez si al donjuanului (Tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (Zoe), tipul politic si al demagogului (Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetateanului (Cetateanul Turmentat), tipul functionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipatescu, Branzovenescu), tipul raisonneurului (Pristanda).

Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele isi dezvaluie intentiile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. In dialogul dramatic, stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi, mimica) si paraverbale (intonatie, ritm, accent, pauza) se substituie replicilor sau le insotesc sub forma indicatiilor scenice. Limbajul oral este mai spontan, mai putin elaborat, fiind marcat prin: forme populare sau familiare, repetitii, exprimare eliptica, interogatia, exclamatia, simplitatea frazei.

Sursele comicului sunt diverse si servesc intentia autorului de a satiriza defectele omenesti puse in evidenta pe fundalul campaniei electorale.

Comicul de moravuri vizeaza viata de familie (triunghiul conjugal Zoe -Trahanache - Tipatescu) si viata politica (santajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor personale).

Comicul de intentie, atitudinea scriitorului fata de personaje, se identifica prin limbajul lor, si anume utilizarea neologismului reflecta adancimea contrastului comic (ceea ce vor sa para / ceea ce cred ca sunt fata de ceea ce sunt cu adevarat). Personajele mai modeste in pretentii sunt ironizate: ele doar pronunta gresit (Pristanda, Cetateanul turmentat), fapt care sugereaza dorinta de integrare intr-o lume superioara, in consonanta cu noua lor stare sociala. In schimb, ambitiosul Catavencu, incult, dar snob, cu pretentii de eruditie, este satirizat: pronunta corect, dar atribuie sensuri gresite neologismelor. Un singur personaj este grotesc: Dandanache, "alesul' trimis de la centru. Senil, cazut in copilarie, mai prost decat oricare provincial, este incapabil de a asimila neologismul, nici macar in mod incorect. Vorbirea lui este incoerenta, iar neologismul este inlocuit de interjectie si onomatopee.

Comicul de situatie sustine tensiunea dramatica prin intamplarile neprevazute, construite dupa scheme comice clasice: scrisoarea este pierduta si gasita succesiv (acumularea progresiva, coincidenta, repetitia), rasturnarea de statut / evolutia inversa a lui Catavencu, teama exagerata de tradare a grupului Farfuridi - Branzovenescu, confuziile lui Dandanache, care o atribuie pe Zoe cand lui Trahanache, cand lui Tipatescu si interferenta finala a intereselor in impacarea ridicola a fortelor adverse.

Comicul de caracter reliefeaza defectele general-umane, pe care Caragiale le sanctioneaza prin ras (de exemplu: demagogia lui Catavencu, prostia lui Farfuridi, servislismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache).

Comicul numelor proprii este o forma prin care autorul sugereaza dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor in desfasurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvantul "trahana', o coca moale, ceea ce sugereaza ca personajul este modelat de "enteres'; numele Dandanache vine de la "dandana' (boacana, gafa), nume sugestiv pentru cel care creeaza confuzii penibile; numele Farfuridi si Branzovenescu au rezonante culinare, sugerand prostia.

Prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage atentia cititorilor / spectatorilor, in mod critic, asupra "comediei umane'.

Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral, alcatuita dintr o galerie de arivisti, care actioneaza dupa principiul "Scopul scuza mijloacele', urmarind mentinerea sau dobandirea unor functii politice / a unui statut social nemeritat. Desi comicul se opune tragicului, s-a constatat de multa vreme ca, in profunzimea viziunii asupra existentei, despartirea nu mai este atat de transanta. Epoca moderna dezvolta aceasta intuitie pana la a sterge hotarele dintre categorii: "N-am inteles niciodata, in ce ma priveste, deosebirea care se face intre comic si tragic. Comicul, fiind intuitie a absurdului, mi se pare mai deznadajduitor decat tragicul. Comicul nu ofera vreo iesire [] el este dincolo de disperare ori de speranta", spunea Eugne Ionesco.