Prezinta particularitatile de structura si de expresivitate caracteristice simbolismului, intr-o poezie studiata

Prezinta particularitatile de structura si de expresivitate caracteristice simbolismului, intr-o poezie studiata.

Opera literara aleasa: Plumb, de George Bacovia

Simbolismul este curentul literar de circulatie universala care a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva parnasianismului. Arta poetica simbolista promoveaza conceptul modern de poezie, caracterizandu-se prin: respingerea prozaismului, poezia fiind definita ca arta de a simti; cultivarea simbolului, care sa exprime corespondentele, afinitatile invizibile dintre diferitele elemente ale lumii interioare prin raportare la cele exterioare; folosirea sugestiei, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive, caci Mallarme sustinea ca: "A numi un obiect este a suprima trei din patru parti din placerea poemei, facuta din fericirea de a ghici incetul cu incetul. Sa-l sugerezi este visul, sa-l evoci incetul cu incetul pentru a crea o stare sufleteasca"; inclinatia spre starile sufletesti nedefinite, reveria si proiectia diafana; muzicalitatea interioara generata de figurile de constructie: refrenul, laitmotivul, aliteratiile si asonantele; preferinta pentru anumite teme si motive si deschiderea fata de inovatiile formale, in special apelul la versul liber. George Bacovia s-a format in atmosfera "Literatorului", revista prin care Macedonski a proliferat curentul literar. Urmand si asumandu-si dezideratele estetice simboliste, George Bacovia a generat o adevarata suita de volume in care s-a transpus ideatic si spiritual: : "Plumb" (1916), "Scantei galbene" (1926), "Bucati de noapte" (1926), "Cu voi" (1930). Arta bacoviana cuprinde numai categorii negative: derealizarea realului, constiinta damnarii - care va genera o "nevroza", un rau personal, un motiv al disperarii - , dorinta tacerii, echivalent al neantului.

Volumul din 1916, "Plumb" se deschide cu o poezie omonima, ce are ca tema moartea si iubirea. Creatia este o elegie, expresie    a starii de tristete a eului, de exasperare, corolar al monotoniei si seismelor sociale ale veacului. Predomina straniul, lugubrul si macabrul pe care eul liric le transmite printr-un monolog de factura tragica cu o forta extraordinara, gratie simbolului la care a recurs. Cele doua catrene corespund celor doua lumi, cea exterioara eului si cea interioara, intima.

Titlul se actualizeaza pe tot parcursul textului, fiind o imagine redundanta, o metafora obsesiva: Plumbul apasa cel mai greu pe om (.). Forta lui m-a apasat pana la distrugere".

Realitatea concreta, a cimitirului, din strofa intai este tulburatoare prin asocierea cu iubirea funesta sugerata de strofa a doua. Acumularea lexemelor specific tanatice (ale mortii): "sicrie", "cavou", "coroane" care scartaie, induce lectorului sentimentele de apasare, jale, gol, tristete metafizica, comunicate in mod direct de eul liric. Moartea iubirii este sugerata de asocierea cuvantului "intors" cu lexemul substantival "amorul" si epitetul metaforic "de plumb". Aripile sunt de plumb, ele sugerand acel zbor in jos, o cadere surda si grea, o incomensurabila atractie a teluricului, a mortii.

S-a remarcat constructia sintactica si lexicala similara a celor doua strofe, fapt ce intretine de la inceput pana la sfarsit acel fior al mortii, indus si prin apelul la imperfect, care confera valoare durativa actiunii, creand impresia de difuzare a sentimentului intr-un prezent etern.

Predicat circ. mod subiect atribut

Dormeau adanc sicriele de plumb

Dormea intors amorul meu de plumb

Corespondentele dintre cele doua planuri ale realitatii, muzicalitatea propagata gratie aliteratiilor si asonantelor, sugestia, iambul si tonul elegiac, fac din poezia "Plumb" un autentic exemplu de opera simbolista.