FLORI DE MUCIGAI

FLORI DE MUCIGAI

Context literar. Sentimentul acut al realitatii apare in volumul Flori de mucigai, rod al experientei detentiei pe motive politice de la Vacaresti. Poetul incearca sa dezvaluie aspecte nebanuite ale lumii inconjuratoare, folosind imagini de o concretete uluitoare, fapt ce constituie coordonata de rezistenta a modernitatii creatiei sale. Poezia este o arta poetica.

Titlul, oximoronic, constituie o surpriza, marcheaza o noua dimensiune a esteticii literaturii, estetica uratului. Este sinteza a doi termeni contradictorii pe care Arghezi ii uneste intr-un sens nou: floarea semnifica frumusete, viata, lumina, mucigai sugereaza descompunere, moarte, intuneric, uratul, raul; impreuna trimit la o lume a valorilor alterate, pervertite. in acelasi timp, sunt elemente simbolice care trimit la tema creatiei care se naste doar din efort scriitoricesc, fara vreun sprijin al inspiratiei.

Teme - motive. Rezonanta a volumului lui Charles Baudelaire, Florile raului, este o marturie a sincronizarii cu literatura europeana dar, in acelasi timp, este si transpunerea intr-o maniera originala a esteticii uratului in literatura autohtona, largirea perspectivei artistice in poezie. Uratul devine semnificativ semn al imperfectiunii vietii si totodata creeaza un efect estetic nascut din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare, forma de polarizare a contrariilor definitorii pentru conditia umana, chiar in ipostaza regresiva pe care o figureaza cel intemnitat.

Tematic apare lumea stranie a universului carceral. Este vorba despre lumea inchisorii in care viata e reprimata pentru a ispasi nesupunerea. In paralel, poezia este si o arta poetica. Scriitorul revine mereu asupra principiilor scrisului pe care le redefineste intr-o noua lumina a experientei ce il genereaza.

Structura - compozitie. Poezia debuteaza cu sugerarea unei atmosfere sumbre a unui interior pustiit, unde doar tencuiala isi mai poate gasi rostul, devenind materie a consemnarii gandurilor eului liric. Este sinteza expresiva a experientei din inchisoare unde singura "fila' accesibila exteriorizarii este un perete. Pe de alta parte, apare ideea materialului brut in fata caruia scriitorul se afla, si a muncii pe care acesta trebuie sa o faca pentru a crea, dat fiind faptul ca este "pe intuneric, in singuratate,/ Cu puterile neajutorate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul'. Versul ultim desemneaza ajutoarele pe care apostolii le-au primit din partea divinitatii drept sprijin, spre deosebire de poet, care a fost lipsit de un astfel de ajutor. Astfel, conditia creatorului din aceasta poezie este vazuta ca stand sub semnul insingurarii, lipsei, tristetii. Scrisul sau reprezinta efortul unei singure minti, lupta cu stihurile. Prin repetare, acest termen capata diverse conotatii simbolice: "stihurile fara an' - stau sub semnul semnificatiei generale, legate de o ipostaza a destinului uman, nu neaparat de contextul istoric; "stihurile de groapa' - sugereaza adancul, subterana, carcera, limitarea, insingurarea ce se reflecta in poezie, tematica in ultima instanta, dar poate trimite si la nasterea versurilor din starea innegurata, din profunzimea durerii; "de sete de apa' - poate trimite la energia semantica ce o soarbe cuvantul artistic din realitate; "de foame de scrum' semnifica cenusa din care se incearca refacerea valvataii versului, revigorarea dintr-o stare de neputinta, acoperirea unei nevoi vitale; "de-acum' denota noutatea versurilor, autenticitatea lor.

Spatiul interior se afla in concordanta cu cel exterior, cu atmosfera sumbra, neprimitoare, privata de lumina, care se asociaza cu lipsa instrumentului adecvat scrisului alaturi de absenta harului inspiratiei. Sugestiva in acest sens este "unghia ingereasca' care s-a tocit si care provoaca durere, dar si perseverenta in a face ceva, in ciuda neputintei, in a opune o rezistenta interioara, chiar daca asta inseamna sacrificiu si suferinta. Aici reapare mai accentuat ideea ca actul scrisului presupune un efort imens, mai ales atunci cand nu mai are sprijinul inspiratiei si, totodata, se contureaza imaginea oftatului adanc al unei singuratati prin care eul liric bajbaie incercand sa invinga materia dura a realului (tencuiala).

Firea demonica prevaleaza asupra firii ingeresti; "unghia ingereasca' epuizata, nimicita de efort, retrasa, ascunsa, de nerecunoscut este inlocuita cu "unghiile de la mana stanga', aceasta sugerand neputinta umana dublata de vointa de a trai, de a-si consuma chiar si ultimele resurse. in acelasi timp, stanga poate semnifica distingerea unei atitudini singulare, fapt ce ar. putea fi sustinut si de separarea celor patru versuri finale de restul textului, compact.

Apare imbinarea dintre olfactiv, tactil si cromatic. Accentul cade pe crearea imaginilor tactile acute, nevrozate, iar la nivel cromatic predomina impresia de negru si gri.

Imaginea acestei lumi se afla in contrast cu aspiratia omului care, nemaigasindu-si cale spre infaptuire, devine gand profund ce ia viata prin scris.

La nivelul versificatiei apare rima pereche si ritmul neregulat, punctat de repetarea anumitor cuvinte, structuri sintactice; eclectic in conceptia despre versificatie, poetul nu precizeaza daca prefera versul regulat sau liber, ci doar le foloseste pe amandoua.

Analiza stilistica

La nivel fonetic se inregistreaza sonoritati ce rezoneaza cu starea incordata si tristetea, suferinta subiectivitatii poetice. Asa ca nu intamplator apar in mod frecvent vocalele /, u, aceasta din urma regasindu-se in aliteratia eufonica din versul "Nici de taurul, nici de leul, nici de vid turul'.

Morfo-sintactic, importanta este inversiunea "nu o mai am cunoscut', avand drept scop accentuarea pronumelui o, element deictic ce reia semantic unghia ingereasca. Dintre semnele de punctuatie folosite, linia de pauza si punctul au un rol aparte in text. Linia de pauza izoleaza inversiunea de mai sus, accentuandu-i sensul, iar punctul situat dupa propozitia scurta "Era intuneric. ', devine marca a ritmului interior al poeziei, dar si punctare a semnificatiei propozitiei, producand o segmentare cu valoare edificatoare.

Lipsa complementului direct din prima fraza a poemului reprezinta o modalitate de atragere a atentiei asupra elementului implicat semantic de verb; scrierea se refera atat la titlu, la "flori de mucigai', cat si la stihuri, atat la idee, cat si la forma in care e exprimata, la modul auster, precar prin care ideea prinde contur. Sintaxa argheziana in sine este neobisnuita: insiruirea complementelor circumstantiale {"pe un perete', "pe intuneric', "in singuratate', "cu puterile'), a complementelor indirecte "neajutate/ nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul', a atributelor "stihuri fara am stihuri de groapa,/ de sete de apa/ si de foame de scrum ', "stihuri de-acum ',' a constructiilor eliptice.

Timpurile verbale contin valente semantice. Astfel predomina perfectul compus atunci cand apare imaginea neputintei eului poetic, iar imperfectul este corelat cu atmosfera din poezie ce concorda cu starea poetica. Singurul verb la prezent este sa scriu, care, fiind si la modul conjunctiv, exprima hotararea poetului de a nu ceda in fata realitatii dure si de a continua sa creeze, sa-si ramana siesi sprijin prin actul scrisului.

La nivelul lexicului apare noutatea autentica pe care o aduce Arghezi. El promoveaza nu un limbaj nobil, ci unul obisnuit, chiar trivial: unghie, tencuiala, firida, parete, foame, scrum, groapa etc. Expresivitatea cuvantului se metamorfozeaza in functie de contextul in care acesta este actualizat. Termenul stihuri apare in cinci contexte diferite, explicit in trei si subinteles in doua. In fiecare dintre ele dobandeste o alta incarcatura semantica. Semnificativa este si repetarea adverbului nici si negatia cu rol accentuator.

Receptare critica

"ALtadata, isi prezinta insa opera sa neinspirata, de esenta laica.

pentru ca obiectul ei nu mai este de a slavi indirect creatia, ci de a-i prezenta fetele degradate, descompunerile, mizeriile. Acesta e sensul versurilor cu care incepe poema Flori de mucigai, din fruntea culegerii cu acelasi nume.'

(Serban Cioculescu, Introducere in Tu dor Arghezi)

"Ilustrand perfect modernismul moderat, Arghezi s-a dovedit si un

reformator important al liricii noastre; el este eretic si fata de miscarile

cele mai reformatoare ale vremii! () in Flori de mucigai, se

modifica sfera realitatii acceptate drept poetice.'

(Mircea Scarlat, Istoria poeziei romanesti) (V.R.)