Comediile D-lui I.L.Caragiale(1855) - Titu Maiorescu

Comediile D-lui I.L.Caragiale(1855) Titu Maiorescu

Titu Maiorescu enunta in acest articol, aparut in anul 1885, cand Caragiale era contestat vehement pentru trivialitate si imoralitate, teoria inaltarii impersonale prin arta: "O noapte furtunoasǎ", "Conul Leonida fata cu reactiunea","O scrisoare pierdutǎ", "D-ale carnavalului"- cine din cei ce se duc la teatrul roman nu a vazut una sau alta din aceste comedii? Multi cunosc pe cea dintai, mai toti pe cea de-a treia si cativa pe celelalte. De meritat toate meritǎ sa fie cunoscute si, dupǎ pǎrerea noastrǎ, lǎudate toate fǎrǎ exceptie.

In comediile sale I.L. Caragiale ne prezinta o viziune comica si critica a realitatii. Lumea comediilor lui Caragiale prin care se satirizeaza viciile de fond ale realitaii, au ca subiect prezentarea unor tipuri umane din viata noastra sociala si politica si dezvoltarea acestora in anumite situatii alese de autor

Caragiale foloseste ca si curent litarar - realismul, de aceea personajele sale sunt tipice mediului din care provin, ele reprezentand o categorie umana sau sociala, de aici personajul tipic.

Ambianta sociala in comediile sale este doar o aparenta. Caragiale nu ne prezinta in comediile sale idealul social sau politic, deoarece acestea nu exista, structura sociala prezentata de el fiind inferioara, care scoate in evidenta elementele negative, si nu pe cele pozitive, cum ar fi adulter (Zoe), santajul (Catavencu, Dandanache), viciul bauturii (cetateanul turmentat).

Este insa vremea sǎ ne explicǎm o datǎ asupra acestor lucruri, dacǎ se poate; si cine stie de nu se va putea? In materie de gust literar discutia e totdeauna grea mai ales acolo unde lipseste traditia literarǎ si prin urmare comunitatea de idei in privinta operelor ce le numim frumoase. Dar greutatea este uneori un indemn mai mult pentru incercare, si tocmai cand nu exista incǎ sigurantǎ principiilor, stabilirea lor este cu atat mai de trebuintǎ.

Mai intǎi sǎ cǎutǎm a ne intelege asupra pǎrtii celei mai putin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale, care ne pare a fi urmǎtoarea:

Lucrarea d-lui Caragiale este originalǎ; comediile sale pun pe scenǎ cateva tipuri din viata noastrǎ socialǎ de astazi si le dezvoltǎ cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infǎtisǎrii in situatiile anume alese de autor.

Stratul social pe care il infǎtiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtaminte omenesti, de altminteri aceleasi la toata lumea, manifestate insa aici cu o nota specifica, adica sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala, strecurata in mod precipitat, pana in acel strat si transformata aici intr-o adevarata caricatura a culturii moderne. Printre aceste figuri, cu straniul lor vestmant de aparentǎ unei culturi superioare, se agitǎ pornirile si pasiunile omenesti, desertaciunea, iubirea, goana dupa castig si mai ales exploatarea celor marginiti, cu ajutorul frazelor declamatorii neintelese - unul din semnele caracteristice specifice ale epocii noastre. "Ce lume, ce lume!" zice prefectul Tipǎtescu, si asa zicem si noi cand prindem de veste cǎ este inadevǎr o parte a lumii reale ce ni se desfǎsoara astfel inaintea ochilor.

Mahalaua reprezinta spatiul de la periferia oraselor, spatii in care isi gasesc adapostul majoritatea oamenilor denaturati. Caragiale a reusit sa schimbe locul mahalalei. Astfel mahalaua caragialiana se afla in centrul orasului, iar in aceasta mahala "speciala" isi duc viata politicieni si oameni 'de seama' ai orasului. Mahalaua descrisa de Caragiale ascunde interese politice, sentimente interzise si intrigi puternice.

Personajul de mahala trebuie sa fie o persoana cu multe calitati pentru a se impune in politica. Caragiale uneste prin simbolurile reprezentate de personaje, toate tipurile de personaje existente. Desi putem considera normala aceasta transpunere a actiunii in nota de mahala, ramane totusi un lucru demn de apreciat: faptul ca omul de rand nu este ridiculizat si invinovatit foarte mult.

In acest caleidoscop de figuri, inlantuite in vorbele in vorbele si faptele lor spre efecte de scena cu multǎ constiinta a artei dramatice, d.Caragiale ne arata realitatea din partea ei comicǎ.

Privita din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se invedereaza cu insemnatatea ei si se arata a fi, in afara de orice comparare, superioara acelor piese mestesugite din atmosphere straine, care cauta in zadar si sa se intereseze la peripetiile unor marchizi si a unor dame cu camelii, pentru a caror intelegere lipseste si publicului si actorilor nostri orice element mai apropiat.

Comediile d-lui Caragiale urmaresc scopuri politice si vor sa-si bata anume joc de unele apucaturi ale partidului liberal, si ca prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului ordinul guvernului de astazi (pe atunci ministerul I.C.Bratianu).

Cum se repeta toate in lume, desi mutatis mutandis! Si in Franta secolului trecut, la sfarsitul terorismului, Ducancel pusese in scena    "l`intèrieur des comitès revolutionnaires", unde isi batea joc de radicalii teroristi si "insulta institutiunile tarii", si atunci foaia radicala L`ami des lois ceruse pedepsirea autorului, care "n'expierait point par mille moris tout le mal qu'il a fait à la libert."

Numai ca vremurile s-au schimbat, si s-au cam schimbat si oamenii. Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia personele sale din societatea contemporana si acelasi Caragiale, care astazi isi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine de fraza reactionara, si in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil.

Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale si imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau vitiosi , sau prosti; situatiile sunt adeseori scarboase; amorul e totdeauna nelegiuit; si inca aceste figuri si situatii se prezinta intr-un mod diresc; parca s-ar intelege de la sine ca nu poate fi altfel; nicaieri nu se vede pedepsirea celor rai si rasplatirea celor buni.

Artistul nu poate sa descrie o lume 'triviala', daca el asigura operei sale autenticitatea care o proiecteaza in spatiul ideal al fictiunii si al emotiei estetice superioare. Paradoxal, tocmai incapacitatea artistilor inautentici de a realiza catharsis-ul prin arta este sursa de trivialitate si de imoralitate: 'Daca pseudoartistul ramane el insus in aceasta lume de rand, daca el insus nu se lasa cuprins de inspirarea impersonala, si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi in lumea curata a fictiunilor, atunci se intelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum ii este felul si tinta. Dar aceasta nu atarna nici de la obiect, nici de la expresii, ci de la chiar genul inspirarii sale; si atunci o imparateasa cu expresii academice, manierate, dupa gustul trecator al unui public trecator, poate sa fie intr-adevar triviala, pe cand sotia cherestegiului Dumitrache nu este'.

Inaltarea impersonala este insa o conditie asa de absoluta oricarei impresii artistice, incat tot ce o impiedica si o abate este un dusman al artei, indeosebi al poeziei si al artei dramatice. De aceea poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile solemne, compozitiile teatrale pentru glorificari dinastice etc. sunt o simulare a artei , dar nu arta adevarata.

Chiar patriotismul, cel mai important simtamant pentru cetateanul unui stat in actiunile sale de cetatean, nu are ce cauta in arta ca patriotism ad-hoc, caci orice amintire reala de interese practice nimiceste emotiunea estetica.

Prin urmare, o piesa de teatru cu directa tendenta morala, adeca cu punerea intentionata a unor invataturi morale in gura unei personae spre a le propaga in public ca invataturi este imorala in intelesul artei, fiindca arunca pe spectatori din emotiunea impersonala a fictiunii artistice in lumea reala cu cerintele ei, si prin chiar aceasta ii coboara in sfera zilnica a egoismului, unde atunci cu toata invatatura de pe scena - interesele ordinare castiga preponderenta.

Asadar, arta dramatica are sa expuna conflictele, fie tragice, fie comice, intre simtirile si actiunile omenesti cu atata obiectivitate curata, incat pe de o parte sa se poata emotiona prin fictiune a realitatii, iar pe de alta sa se inalte intr-o lume impersonala.

Revenind acum la comediile d-lui Caragiale, vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este infatisarea unor tipuri, simtiminte si situatii in adevar omenesti, cari prin expunerea lor artistica sa ne poata transporta in lumea inchipuita de autor si sa ne faca, prin desteptarea unor emotiuni puternice, in cazul de fata a unei veselii, sa ne uitam pe noi insine in interesele noastre personale si sa ne inaltam la o privire curata, obiectiva a operei produse.

Caragiale nu vorbeste in comediile sale despre iubire deoarece personajele nu au idealuri, sunt lipsite de morala si sentimente, nu au capacitatea de a intelege un sentiment profund cum este iubirea.

Putem spune ca in aceste comedii exista amor, deoarece insusi autorul foloseste acest cuvant (scrisoare de amor, bilet de amor). Relatia de familie, in care se presupune ca ar trebui sa existe iubire, nu este decat o masca ce ascunde minciuna si tradare, prin aceasta masca personajele isi pastreaza reputatia de "buni politicieni" nepatata. Caragiale foloseste amorul si relatiile de amor pentru a provoca incurcaturile si conflictele. In aceste comedii amorul este intotdeauna nelegiuit, acesta insemnand mai degraba inselarea partenerului.

Orice conceptie artistica este in esenta ei ideala, caci ne prezenta reflexul unei lumi inchipuite. Prin chiar aceasta ne produce caracteristica impresie personala. Tipurile infatisate in comediile d-lui Caragiale trebuie sa vorbeasca cum vorbesc, caci numai astfel ne pot mentine in iluzia realitatii in care ne transporta. Mentinerea acestei iluzii este singurul element hotarator.

Topul replicilor celebre din comediile lui Caragiale:
' industria romana este admirabila , sublima putem zice , dar lipseste cu desavarsire. '
' dupa lupte seculare ce au durat aproape 30 de ani '
' un potop care nu merge inainte, sta pe loc. '
' rezon '
' curat murdar ! '
' pe onoarea mea de familist'
' eu cu cine votez ? '
' 12 trecute fix '
' nu m-mpinge c- ametesc ! '
' ai putintica rabdare '
Aceste replici dau comicul de limbaj, care este remarcabil, autorul reusind sa retina cele mai fine nuante de personalitatii eroilor din modul in care acestia vorbesc. Dintre greselile grave savarsite la nivel stilistic si expresiv, observam repetitia obsedanta a unor expresii, interfata registrelor stilistice.

Terminand aceasta incercare de intelegere, ne aducem aminte de cuvintele cu care am inceput-o: in materie de gust literar, discutia e totdeauna grea, si tocmai in fata acestei greutati am trebuit sa ne maarginim la simpla tragere a liniei de hotar intre ceea ce este arta si se poate cere de la arta si intre ceea ce nu este arta i nu i se poate cere.

Literatura adevarata, cu feluritele ei produceri, se poate asemana unei paduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt si copaci mari in padure, este si tufis, sunt si flori, sunt si simple fire de iarba. Toate impreuna alcatuiesc padurea, fiecare in felul sau traieste si inveseleste ochiul privitorului; numai sa fie planta adevarata, cu radacina ei in pamant sanatos, iar nu imitatie de tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras.

Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai.

Imagini cu Titu Maiorescu :

Imagini cu volumul "Critice" - Titu Maiorescu :