Formarea limbii romane

Formarea limbii romane

Teritoriu de formare:

Limba romana s-a dezvoltat pe o baza teritoriala larga romanizata cuprinzand Dacia nord-dunareana propriu-zisa si teritoriile care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre 'dacii liberi'.

Latina dunareana, impreuna cu latina vorbita pe coasta Dalmatiei si, pana catre jumatatea a II-a a sec. al III-lea e.n., impreuna cu latina vorbita in Italia, face parte din grupul oriental al limbii latine.

Dalmata era vorbita pe coasta Marii Adriatice si a disparut astazi cu totul.

Contextul istoric :

Limba daca era o limba indo-europeana vorbita de geto-daci. Se presupune ca ar fi fost prima limba care a influentat latina vorbita in Dacia, insa se stiu prea putine despre aceasta limba. S-au gasit aproximativ 300 de cuvinte pur romanesti (in toate dialectele) sau cu corespondente in limba albaneza despre care se crede ca ar putea fi mostenite din substratul limbii dace, multe dintre ele legate de viata pastorala (de exemplu: branza, zer, mal, balaur; a se vedea lista de cuvinte dacice). Unii lingvisti au avansat ipoteza ca albanezii ar fi daci neromanizati, care au emigrat din interiorul arealului sud-est-european in regiunile de coasta.

Se considera ca, aidoma limbii trace, limba daca era de tip satem. Materialul lingvistic constituit din denumiri si resturi lexicale este prea mic pentru a se trage o concluzie daca era o limba mai apropiata de limbile albaneze sau balto-slavice, ori daca facea parte dintr-o subfamilie indoeuropeana distincta.

Limba romana provine din latina populara vorbita, nu din cea scrisa. Latina populara vorbita a fost numita si latina vulgara, pentru ca in latineste "vulgaris" = popular. Acest aspect al latinei sta la baza celorlalte limbi inrudite cu romana care formeaza impreuna "familia limbii romanice". Fondatorul filologiei romane Friederich Diez sustine ca din fuziunea a doua limbi se naste a treia, in care se impune cea mai evoluata. Apoi explicatia este continuata prin impletirea dintre elementul substrat (cel autohton cu element strat) (neolatin) din care au rezultat limbile romanice: limba daca (elementul substrat) s-a contopit cu limba latina populara din care a rezultat limba romana.

2. Contextul lingvistic : Desi cea mai mare parte a gramaticii si morfologiei romanesti se bazeaza pe cea a latinei vulgare, limba romana prezinta cateva trasaturi specifice Balcanilor, care nu se gasesc in celelalte limbi romanice.

Limbile din aceasta uniune lingvistica apartin unor subfamilii distincte de limbi indo-europene: bulgara, macedoneana, si sarba sunt limbi slave, albaneza este o limba traco-ilira iar greaca formeaza propria subfamilie.

Printre trasaturile comune in cadrul acestei uniuni lingvistice se numara articolul hotarat enclitic, sincretismul cazurilor genitiv si dativ, formarea timpurilor viitor si perfect, precum si evitarea infinitivului.

a) schimbarile : Pana in secolul al XIX-lea, romana a intrat in contact cu cateva limbi apropriate geografic de aceasta:

germana (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; surub < Schraube)

greaca (de exemplu: folos < felos; buzunar < buzunra; proaspat < prsfatos)

maghiara (de exemplu: oras < vros; a cheltui < klteni; a fagadui < fogadni; hotar < hatr; chip < kp)

turca (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papu)

b) imprumuturile :

Influenta slava a fost prima survenita in timpul formarii limbii romane, datorita migratiei triburilor slave (care traversau teritoriul Romaniei de astazi). Este interesant faptul ca slavii au fost asimilati la nord de Dunare, in timp ce au asimilat aproape complet populatia romanizata sud-dunareana (vlahi).

Influenta slava a continuat in Evul Mediu, in special prin folosirea limbii slave bisericesti, in scop liturgic si ca limba de cancelarie, pana in secolul al XVIII-lea. Celelalte limbi invecinate (toate slave, cu exceptia limbii maghiare) au influentat romana.

Influenta slava se simte atat la nivel fonetic cat si lexical. Pana la 20% din vocabularul limbii romane este de origine slava (a iubi, glas, nevoie, prieten). Totusi, multe cuvinte slave sunt arhaisme si se estimeaza ca doar 10% din lexicul romanei moderne este de origine slava

3. Contextul cultural :

Pe niste blocuri de piatra de la Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecesti. La curtea lui Decebal se folosea ca limba diplomatica latina. Singurul text presupus dacic a fost descoperit la Sarmizegetusa: "Decebalus per Scorilo". Perioada marilor migratii: cultura scrisa scade in intensitate, dar     s-au pastrat citeva inscriptii in greaca si latina. Cel mai important document ramane raspunsul in limba latina trimis regelui ungur Arpad de catre Menumorut, duce al Biharei. Textul, inclus in Cronica Notarului Anonim, izvoraste dintr-o profunda dragoste pentru pamant, concretizata intr-un refuz categoric de a-l preda regelui: "Noi, insa, nici din dragoste nici din frica nu-i cedam din pamint nici cat un deget.". Scrisoarea deschide seria documentelor diplomatice romanesti.

Latina a fost reintrodusa ca limba oficiala a cultului catolic si a cancelariilor voievodale in Transilvania secolului al XI-lea. In Moldova si Muntenia era folosita in relatiile diplomatice cu tarile catolice. Cele mai importante documente pastrate sunt: Memoriul lui Vlad Tepes catre Matei Corvin, redactat de Radu Gramaticul in sec. al XV-lea si Hungaria, cea mai valoroasa opera a invatatului umanist transilvanean Nicolaus Olahus. Acesta, descriind principalele regiuni istorice romanesti, Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania, Tara Somesului, Tara Crisurilor si Tara Timisului, formuleaza ideea originii latine a limbii si a locuitorilor lor, aratind ca au "aceeasi limba, religie si obiceiuri".

Greaca a fost folosita mai mult accidental. Se pastreaza un poem in aceasta limba, compus de Stavrinos, vistiernicul lui Mihai Viteazul, pe cind era inchis la Bistrita dupa moartea voievodului si intitulat Poveste preafrumoasa a lui Mihai Viteazul.