ION PILLAT - ACI SOSI PE VREMURI

ION PILLAT ACI SOSI PE VREMURI

Context literar. Ion Pillat este un poet interbelic de factura traditionalista. Este considerat continuatorul lui Vasile Alecsandri,

caci scrie un pastel evoluat, "psihologic' (Ion Pop). Poemul Aci sosi pe vremuri este inclus in volumul Pe Arges in sus (1923).

Titlul aduce in prim plan un spatiu si un timp neprecizate, dar marcheaza si suprapunerea prezent/trecut prin antiteza adverbului "aci' (forma populara) si a locutiunii adverbiale ,,pe vremuri'.

Teme - motive. Tema poemului o constituie fortuna labilis -trecerea ireversibila a timpului. Alaturi de aceasta se mai poate vorbi de o alta, complementara, aceea a existentelor imuabile ale vietii omenesti (generatiile traiesc la fel, practic, animate de acelasi sentiment sacru: iubirea).

Poemul este structurat pe motivul comuniunii om-natura, motiv de origine folclorica si pe simbolul clopotului.

Analiza stilistica

La nivel fonetic remarcam muzicalitatea versurilor, realizata deseori prin aliteratii: "paianjenii zabrelira si poarta, si zavor', "ca umbre berze cad'.

Nivelul lexical. Vocabularul folosit este unul voit arhaic, exista insa si cateva referinte la momentul contemporan poetului, realizate mai ales prin trimiteri livresti: ,, i-a recitat Le lac'/'ti-am soptit poeme de bunul Francisc Jammes' etc. Regionalismele sunt rare {"pridvor', "dansa', "aievea'), iar limbajul este de cele mai multe ori obisnuit, familiar.

bin punct de vedere morfo-sintactic se poate observa schimbarea timpurilor verbale: perfectul simplu e inlocuit cu imperfectul si cu perfectul compus, sugerandu-se trecerea de la timpul ideal al dragostei la cel real, care distruge totul.

Punctele de suspensie accentueaza senzatia de tristete si de meditatie pe tema timpului neiertator.

La nivel stilistic se constata imbinarea desavarsita a doua procedee retorice frecvente la Pillat: paralelismul simbolic si simetria pentru a se sustine tema poemului si la nivelul constructiei.

Primele versuri creeaza o atmosfera sumbra prin evocarea casei parintesti, denumita metaforic "casa amintirii'. Poetul incearca diminuarea efectelor trecerii vremii prin folosirea metonimiilor si a unor gesturi familiare, specifice unei existente linistite si confortabile: zavorarea portii, savurarea unui ciubuc cu tutun. Atmosfera are accente romantice si putem remarca si motivul comuniunii omului cu natura: stapanii nu au imbatranit singuri, plopii au impartasit aceeasi soarta.

Urmatoarele versuri prezinta prin imagini vizuale idila dintre bunicul si bunica. Cu ajutorul epitetelor: bunica era "subtire si tacuta', bunicul "nerabdator' sunt realizate portretele celor doi. Ba chiar bunicii i se face si un mic portret fizic insistandu-se asupra ochilor ei albastri: "ochi de peruzea'.

Numele si operele citate: Le lac - Lamartine si Zburatorul - Ion Heliade Radulescu fixeaza in timp momentul intalnirii celor doi. De asemenea, putem remarca si detaliile ironice, menite sa contracareze atmosfera domoala ce l-ar putea plictisi pe cititor: ,, Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac', " Ji-am parut romantic si poate simbolist'. Finalul acestei povesti nu este unul fericit, de basm, ci unul realist: "De mult e mort bunicul, bunica e batrana', iar eul liric constientizeaza legile vietii, lucru marcat in text prin doua interogatii retorice: " Ce straniu lucru: vremea!/ Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete', "Caci timpul tau te uita, dar tu nu-l poti uita! '.

Abia in a doua parte a poemului ajungem la momentul prezent: intalnirea eului liric cu iubita, intalnire marcata de acelasi ritual: lanul de secara, vara, locul de intalnire, zveltetea logodnicii, momentele idilice, dar si acelasi avertisment al clopotului ce prevesteste nunta/moartea. Ultimele versuri sugereaza explicit ideea repetabilitatii la infinit a povestii de iubire, protagonistii fiind desigur altii.

Paralelismul dintre cele doua planuri este redat nu numai prin cadrul identic, ci si prin abundenta comparatiilor: "ca dansa tragi la scara', "ca-n basme se urzea'. De asemenea, o muzicalitate aparte este conferita si de prezenta repetitiilor: "si poarta si zavor', "si poteri si haiduc', "trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita'. ■ Versificatie. Poemul este compus din nouasprezece distihuri si'un monovers final ce contine ideea de baza a nasterii vietii din moarte si a mortii din viata.

Rima este imperecheata, iar masura de 13-l4 silabe. Despre acest poem, Nicolae Manolescu nota ca "are miscarea unei clepsidre: timpul bunicilor s-a scurs in timpul nepotilor care iau totul de la inceput in forme imperceptibil modificate'. Asta in timp ce George Calinescu apreciase deja "gratioasa, miscatoare si invizibila paralela intre doua veacuri, inscenare care incanta ochii dar si simbolizare a uniformitatii in devenire '.

Receptare critica

"Evocarile din volumul Pe Arges in sus sunt puternic sensibilizate de o vibratie sufleteasca adanca. Lirismul ramane discret, dar infuzeaza intim toate tablourile. Intervin acum o caldura, o apropiere, o duiosie si o veneratie, care privilegiaza peisajul, situandu-l intr-o zona de afectiune distincta. Cum remarca Eugen Lovinescu, aceasta poezie traduce in practica programul traditionalist, dar fara apasari teziste, printr-o experienta de viata personala si o adeziune interioara fireasca.'

(Iulian Boldea, Simbolism, modernism, traditionalism, avangarda) (M.F.)