Romantismul pasoptist

Romantismul pasoptist

A. Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o miscare contra rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior.In literatura romana, romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptisti si persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-europene. Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si postpasoptista. Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresanu. Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.

B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii.

Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, "romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale." Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii "vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare"

Romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.

Faptul ca literatura romana a pasit pe calea "europenizarii" cu intarziere a exercitat o influenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului.

M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei, natura si pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, se interpatrund, in aceasta epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicile moldovenesti, iar N. Balcescu pe cele muntenesti, precum si nenumarate studii despre trecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de folclor, capata o puternica conotatie artistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848.

"Artele si literatura [.], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei, n-au speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant le ingheata si le usuca" . "Tulpina popoarelor" o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri, cantece, "suvenire stramosesti" istorice si folclorice. De aici, statutul privilegiat pe care-l cunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national, atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica.

Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta "doua varste" ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. Heliade-Radulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei nationale.

Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa "mai putin individualizata national" si, cea de a doua, in care "reflectarea specificului autohton devine orientare programatica".

Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ('Miezul noptei', Grigore Alexandrescu, 'O fata tanara pe patul mortii', D. Bolintineanu), epopeea istorica ('Mihaiada', I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ('Anatolida', I. Heliade-Radulescu), epistola ('Epistola domnului Iancu Vacarescu', Grigore Alexandrescu), oda ('Oda lui Schiller', I. Heliade-Radulescu), balada istorica ('Muma lui Stefan cel Mare', D. Bolintineanu), balada fantastica ('Mihnea si baba', D. Bolintineanu), meditatia ('Umbra lui Mircea la Cozia', Grigore Alexandrescu), satira ('Satira. Duhului meu', Grigore Alexandrescu), fabula ('Toporul si padurea', 'Cainele si catelul', 'Dreptatea leului', Grigore Alexandrescu). Nuvela istorica - specie literara noua in epoca - a fost cultivata in Moldova cu mult inaintea aparitiei acesteia in Muntenia si Transilvania. Cele doua naratiuni sau "scene istorice" ale lui Al. Odobescu: "Mihnea-voda cel Rau" (1857) si "Doamna Chiajna" (1860) au ca model compozitional nuvela negruzziana "Alexandru Lapusneanul". Si in una, si in alta sunt evocate cu talent narativ si descriptiv domniile celor doi despoti din secolul al XVI-lea. Nuvelele pastreaza valoarea documentara si culoarea locala, specifice romantismului pasoptist.

A Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in 'Romanii supt Minai-Voievod Viteazul', de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in 'Fiziologia provintialului', de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin 'Cantarea Romaniei', de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: 'Tainele inimii', de Mihail Kogalniceanu, 'Manoil' si 'Elena', de Dimitrie Bolintineanu; 'Calatorie in Africa', de Vasile Alecsandri, este un 'sistem narativ pe principiul Decameronului', dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar 'Romanii supt Minai-Voievod Viteazul' este, in aprecierea aceluiasi critic literar, 'descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica'. Potrivit lui Paul Cornea, 'Alexandru Lapusneanul', de Costache Negruzzi, prezinta 'destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea'.

B. Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in literatura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind valabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. Heliade-Radulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei, evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat in noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionar, de optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutului devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasii unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani, depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in disperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul "ruinelor" in poezia pasoptista se situeaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ.

C. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria.

Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B. Tincu: "Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national" . Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale.

Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: "Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul [.] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!". Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului "Daciei literare", dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala.

Tentatia evocarii istoriei cu mijloace literare o au cea mai mare parte a

scriitorilor de la 1848. In sirul prozatorilor de seama, pentru care tema istorica este prioritara, trebuie mentionat si N. Balcescu. Opera sa neterminata "Romanii sub Mihai Voda Viteazul", scrisa in exil, intre 1849 si 1852, si publicata postum de catre A.Odobescu, il aseaza pe N. Balcescu printre cei mai de seama scriitori din epoca pasoptista. Desi conceputa ca o poema istorica, autorul expune faptele cu rigoare stiintifica, cu obiectivitate, calauzindu-se dupa izvoare.

Scriitorul si folcloristul P. Ispirescu in "Istoria lui Stefan cel Mare si Bun" propune o alta viziune asupra valorificarii istoriei. Scrierea e mai degraba un basm, aproape de traditia populara, dar care contine multe amanunte istorice. Fondul moralizator, tonalitatea romantica, datele istorico-documentare, toate aceste caracteristici ale operei date o plaseaza in cercuri de scrieri pasoptiste de orientare istorica.

Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste.

A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor.

Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din "Ruinurile Targovistii" transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul.

B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul

romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de "un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului" . Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea.

Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi.

Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva "Daciei literare".

Legendele lui I. Neculce (publicate in "O sama de cuvinte"), reprezinta punctul de pornire a numeroaselor lucrari ce apartin epocii si tematicii pasoptiste.

In legende, inclusiv in acele inspirate din traditia neculceana, accentul cade pe discursul romantic care reprezinta esenta patriotismului pasoptist. De aceea este inutil de a cauta conflicte bine conduse, tensiune, atmosfera ori psihologie intr-o specie de clasicitate formala perfecta si care, daca a devenit memorabila, a devenit chiar prin aceasta exemplaritate a ideii. Legendele istorice ocupa - si ca volum, si ca semnificatie artistica - un loc aparte in creatia lui V. Alecsandri.

Legendele lui V. Alecsandri, ca si cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau in mod vadit sentimentul national si, concomitent, purtau pecetea unei creatii artistice, la baza careia stau studierea si valorificarea istoriei si a folclorului. Interpatrunderea evenimentelor istorice cu motivele folclorice, in opera pasoptistilor, contribuie la sporirea perfectiunii artistice. Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, si pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de neliniste, zbucium si maretie, pe de alta parte, poetii si-au ales drept modalitate de expresie artistica legenda - specie literara plina de patos si de evocare.

La modul general, s-ar putea constata ca proza ca gen, ca si poezia, se axeaza pe doua izvoare de inspiratie ce se interpatrund si se completeaza reciproc: cronicile si documentele istorice, pe de o parte, si traditia populara, pe de alta parte.

C. Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin 'Iorgu de la Sadagura', scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul 'Chiritelor', in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin 'Despot-Voda', o drama istorica.

In general, incercarile "dramatice" ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate, dar si cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezinta interes pentru istoria constituirii acestui gen in literatura romana si au meritul de a fi veritabile documente si marturii ale vremurilor trecute.

Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara, stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele - izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic. Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste, revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele.