Limba romana in primele texte

Limba romana in primele texte

Desi se pot aduce argumente in favoarea unei atestari indirecte anterioare, cel mai vechi document scris in romana care ne-a parvenit este Scrisoarea lui Neacsu din 1521. In aceasta, Neacsu de Campulung ii scria judelui brasovean despre atacurile iminente ale turcilor. Scrisoarea era scrisa cu alfabetul chirilic romanesc, care a fost in uz (simplificat in secolul XIX) pana in 1860. O prima folosire a alfabetului latin este atestata printr-un document transilvanean, scris dupa conventiile alfabetului maghiar la sfarsitul secolului XVI.

Iata mai jos un text de la inceputul secolului XIX, care foloseste o versiune arhaica a alfabetului latin:

Textele maramuresene sau rotacizante denumesc patru carti religioase: Codicele voronetean, Psaltirea scheiana, Psaltirea voroneteana, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor sunt originari din Maramures, ceea ce explica fenomenul de rotacism: in cuvintele de origine latina litera n este inlocuita cu r. Pentru ca traducatorii se tin prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie, aproape de neinteles.

Avem stiri sigure ca si in Tara Romaneasca s-au scris si au circulat cronici in limba slavona Primele cronici insa s-au pierdut. Din secolul al XVI-lea dateaza Viata patriarhului Nifon, intocmita de Gavril Protul, calugar de la Muntele Athos, care a stat catva timp in Tara Romaneasca. In aceasta opera, scrisa in limba greaca, sunt cuprinse informatii in legatura cu domnitorii Radu cel Mare (1496-1508), Mihnea cel Rau Vladut (1510- si Neagoe Basarab (1512-1521). Tradusa in limba slavona si apoi in limba romana Viata patriarhului Nifon constitute unul din izvoarele Wavelet istorice Mihnea-voda cel Rau de A. I. Odobescu.

Teodosie Rudeanu, logofatul si cronicarul oficial al lui Mihai Viteazul (1593-1601), a alcatuit o cronica in limba romana care s-a pierdut. Se cunoaste o prelucrare in limba latina a acestei cronici, facuta dupa o tradu cere polona, care se opreste cu povestirea evenimentelor la anul 1597.

Un moment important in dezvoltarea culturii noastre il constituie introducerea tiparului la inceputul secolului al XVI-lea. Calugarul sarb Macarie, un priceput mester tipograf se refugiaza de teama turcilor in Tara Romineasca. Aici Radu cel Mare ii pune la dispozitie o tipografie, adusa probabil din Venetia. Nu se stie precis locul unde a fost instalata aceasta tipografie (Targoviste, manastirea Dealului sau manastirea Bistrita). Prima carte tiparita este un Liturghier (1508). Macarie tipareste apoi un Octoih (1510) si un Evangheliar (1512). Ultima carte, imprimata pe pergament si ornata cu desene colorate, constituie o realizare de seama a artei noastre tipografice¹.

Activitatea lui Macarie este continuata, dupa mai bine de treizeci de ani, de logofatul Dimitrie Liubavici, si el de origine sarba. Tipografia sa, adusa din Serbia, functioneaza la Targoviste, unde era atunci capitala tarii. Dimi trie Liubavici a tiparit cateva carti religioase in limba slavona. Carti slavone mai tipareste in secolul al XVI-lea diaconul Coresi.

Cele dintai traduceri de texte religioase in limba romana au fost facute in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Originalele acestor traduceri s-au pierdut, astfel incat nu putem preciza nici localitatea unde s-au efectuat, nici anul aparitiei lor, nici numele traducatorilor. Cercetatorii, tinand seama de particularitatile de limba ale celor mai vechi copii, au ajuns la concluzia ca traducerile s-au facut in regiunea Maramures - nordul Transilvaniei. Transpunand in limba romana textele religioase, traducatorii incalcau o veche traditie, potrivit careia nu se puteau folosi in biserica decat limbile considerate ,,sfinte'' (latina, greaca, slavona).

Aparitia primelor traduceri in limba romana, care marcheaza un moment important in dezvoltarea culturii noastre, a fost determinata de mai multi factori: 1) poporul nu cunostea limba slavona; 2) numarul clericilor care nu mai intelegeau aceasta limba era din ce in ce mai mare ; 3) propaganda husitilor¹, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, si a luteranilor, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, castigase partizani printre clericii romani, care vedeau in folosirea limbii romane un mijloc de atragere a maselor spre biserica, deci o consolidare a pozitiei lor materiale.

Cele mai vechi copii pastrate sunt: Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana si Codicele Voronetean. Toate dateaza din secolul al XVI-lea. Din aceeasi epoca dateaza si Psaltirea Hurmuzachi, care reprezinta chiar originalul traducerii.

3 Li s-a dat numele de Codicele Voronetean si Psaltirea Voroneteana, deoarece ambele manuscrise au fost gasite la manastirea Voronet (Bucovina), veche ctitorie a lui Stefan cel Mare. Psaltirea Scheiana s-a numit astfel, deoarece a apartinut lui Sturdza-Scheianul, care a donat-o bibliotecii Academiei Romane

4 Psaltirea Hurmuzachi, dupe numele lui Eudoxiu Hurmuzachi, care a daruit-o Academiei Romane

Aceste carti religioase sunt cele mai vechi monumente de limba romaneasca. Pe baza lor poate fi studiata limba secolului al XVI-lea. Fraza lor este greoaie, intrucat traducatorii au urmarit pas cu pas textul slavon, respectand topica slava. De asemenea, multe cuvinte au ramas netraduse pentru ca traducatorii n-au gasit corespondentele in limba romana. In sfarsit, limba prezinta particularitatile subdialectului maramuresean, intre care:

a. rotacismul (trecerea lui n intervocalic la r in cuvintele de origine latina: bins - bire, lumina - lumira, sanatate -saratate);

b. pronuntia lui dz in loc in loc de z (dzice, dzi);

c. pronuntia lui gi in loc de j (gioc, gios)s

d.forme mai putin evoluate, mai apropiate de vechile cuvinte latinesti din care deriva: feciu din feci (facui) sau dediu din dedi (dadui).

In fragmentul urmator pot fi intalnite cateva din trasaturile caracteristice ale textelor maramuresene:

"Veriti si audziti si spure-voiu voao tuturor ce va e frica de dzeul, cate feace sufletului mieu. Catra elu cu rostu mieu chiemaiu si radicaiu suptu limba mea. Nedereptate se vadzuiu intru inrema mea, nu audzi-me "¹

Primele tiparituri. Cei mai importanti tipografi ai sec. al XVI-lea au fost:

a) Macarie, care in 1508 tipareste prima carte in Tara Romaneasca, Liturghierul (in limba slavona);

b) Dimitrie Liubavici, impreuna cu ucenicii Oprea si Petre, tipareste in 1547 Apostolul, din porunca lui Iliascu-voievod;

c) diaconul Coresi tipareste intre 1559 si 1583 noua carti in limba romana: Intrebare crestineasca, Evangheliarul, Praxiul, Cazania I, Molitvenicul, Psaltirea, Cazania II, Liturghierul, Pravila Sfintilor Apostoli. El a mai publicat in Brasov Psaltirea slavo-romana, in al carei epilog isi exprima profesiunea de credinta referitoare la istoria culturii romanesti si evolutia limbii literare, afirmind ca destinatia cartii este sa invete "pre miselamea".

Palia de la Orastie. Tiparita in 1582, cuprinde primele doua carti ale Vechiului Testament (Facerea si Exodul). Este unul dintre primele monumente ale limbii romane literare. Aici apare pentru prima data numele roman in locul muntenescului ruman.

Alte scrieri considerate monumente ale limbii:

. Insemnarea autografa à lui Mihai Viteazul pe spatele unui document din 1600, uimitoare prin laconism: "Si hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Tara Rumaneasca":

. Scrisoarea soldatului Cocrisel care, prins de dusmani, se roaga sa fie rascumparat.