Ion de Liviu Rebreanu - comentariu

Ion

de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu(1885-1944) s-a nascut n comuna Tarlisiua din Bistrita-Nasaud. Primul dintre cei treisprezece copii ai unui invatator ardelean, a urmat scoala primara la Maieru, apoi liceul al Nasaud, Bistrita si Academia Militara din Budapesta . in anul 1912 debuteaza editorial cu volumul de nuvele  Framantari , continuandu-si activitatea publicistica. Isi aduna ulterior schitele si nuvelel in alte volume :  Golanii (1916),  Marturisire (1916),  Rafuiala (1919).

Dupa razboi fregventeaza cenaclul  Sburatorul  si devine colaborator permanent al revistei cenaclului, iar in 1920 ii apare romanul  Ion , care impune formula realismului obiectiv si care este distins cu marele premiu al Academiei Romane.

Acesta este uramat de alte roamne :  Padurea spanzuratilor (1922),  Adam si Eva (1925),  Ciuleandra (1927),  Craisorul (1929),  Rascoala (1932),  Jar (1934),  Gorila (1938),  Amandoi (1940).

Romanul  ion  este prima mare creatie obiectiva in literatura romana , Liviu Rebreanu devenind intemeietorul acestui gen in literatura noastra.

Criticul Mihail Dragomirescu afirma ca Ion este :  cel mai frumos roman romanesc si una dintre cele mai tipice opere de acest fel din literatura universala.

Romanul  Ion  are valente multiple, fiind roman realist si obiectiv, pentru ca surprinde viata satului ardelenesc in toata complexitatea ei sociala si psihologica, este si roman de introspectie prin folosirea analizei psihologice in zonele adanci ale patimilor umane ; intr-o mai mica amsura este si roman naturalist prin prezenta unor scene de-o violenta extrema.

Liviu Rebreanu este prin excelenta, un narator omniscient care povesteste intamplarile actiunii la persoana a-III-a.

Modaitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje.

Perspectiva temporala este reala si cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derurarii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu deschis, acela al satului Pripas si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.

Geneza romanului : Romanul este construit pe baza a trei momente, aparent fara legatura intre ele dar, care s-au sedimentat in constiinta scriitorului, acesta intuind posibilitatea realizarii unei creatii unitare.

Primul moment este legat de o scena vazuta de Liviu Rebreanu pe camp :  un taran saruta pamantul ca pe o ibovnica .

Al doilea moment il reprezinta o scrisoare primita de Liviu Rebreanu de la sora sa in care erau relatate suferintele unei fete din sat, Rudovica, care a pacatuit cu cel mai  becismic  flacau din tot satul.

Un al treilea moment care sta la baza genezei romanului il constituie discutia scriitorului cu un flacau din vecini, Ion Pop al Glanetasului care era harnic, dar foarte sarac. Acesta va contitui modelul personajului  Ion  din roman.

Tema romanului ION este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru avere, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de pamantul pe care-l poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se casatoreste cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se marita cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il accepta pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor careia ii apartine.

Titlul romanului este semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion tipul generic al taranului ardelean, dar si de a sugera evolutia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat.

Structura romanului : Romanul  Ion  este rezultatul unei staruitoare experiente nuvelistice, cu preocupare pentru viata satului.

Ca si alte romane ale lui Rebreanu (Rascoala .  Padurea spanzuratilor ) si romanul  Ion  are o structura sferica, deschizandu-se si incheindu-se cu imaginea drumului prin care se ajunge, respectiv se iese din satul Pripas.

Si acest roman, incepe cu o scena semnificativa, caci al Rebreanu primul capitol are o mare importanta, ca o repetitie generala a intregii actiuni.

Romanul cuprinde doua parti :  Glasul pamantului  si  Glasul iubirii . Prima parte cuprinde 6 capitole iar a doua parte 7 capitole.

Simetria romanului este data si de faptul ca primul capitol se intituleaza  Inceputul  iar ultimul  Sfarsitul . Titlulrile celor doua parti ale romanului sugereaza aspiratiile personajului principal care oscileaza intre doua forte contrare :cea demonica(de posedare a pamantului) si cea angelica (iubirea pentru Florica).

Liviu Rebreanu arata ca Ion, dupa ce a dobandit pamantul mult ravnit a realizat ca fericirea nu-i poate fi adusa decat prin implinirea iubirii pentru Florica.

La marginea satului Pripas, locul principal de desfasurare a actiunii, se afla o cruce avand  un Hristos rastignit cu fata spalacita de ploi si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare . Hristosul  isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita pe lemnul mancat de carii si inegrit de vreme .

Rebreanu plaseaza cu genialitate actiunea romanului intr-o topografie infernala :  Satul parca era mort ,  Tacerea tese o zapuseala alba, un dulau la os, acoperisul casei lui Alexandru Glanetasu seamana cu un cap de balaur pe prispa unei case sta o baba parca inlemnita .

Rebreanu poseda capacitatea de a concentra in unele pagini ale romanului detalii semnificative despre universul rural si despre destinul eroilor sai. Secena horei este semnificativa prin prefigurarea conflictelor ce vor capata amploare pe parcursul desfasurarii actiunii. In scena horei accentul nu cade pe descrierea etnografica a jocului, a frumusetii obiceiurilor sau a costumelor populare. Hora constituie un pretext pentru a aduna laolalta reprezentanti ai unor diferite categorii de varsta, de pozitie sociala, de mentalitate.

Scena aduce in prin plan ierarhizarea sociala in satul ardelenesc, principalul criteriu de diferentiere constituindu-l posesia pamantului.

Primul conflict care se prefigureaza in aceste pagini este acela dintre Ion si Vasile Baciu, acesta concentrandu-si tot dispretul in replica pe care i-o adreseaza lui Ion :"sarantocule".

Un alt conflict apare intre Ion si George Bulbuc, deoarece George era pretendentul Anei, Vasile Baciu incurajand aceasta relatie, deoarece George apartinea unei familii instarite.

Caracterul monografic al romanului "Ion" se evidentiaza prin prezetarea unor aspecte de ordin material care sunt predominante in roman.

Un spatiu larg in roman acorda Rebreanu prezentarii situatiei financiare a familiei lui Ion.

Caracterul monografic al romanului se intregeste prin prezenta unei monografii spirituale reprezentata de momentele fundamentale din existenta omului (nasterea, nunta si moartea).

Nunta este prezenta in ambele planuri ale actiunii fiind infatisata o nunta a taranilor(Ion cu Ana) si o nunta a intelectualilor(Laura cu teologul George Pintea).

Ambele nunti se desfasoara dupa un ritual traditional taranesc; in prezentarea nuntilor, Rebreanu nu pune accent pe aspectele etnografice.

Relevand nunta lui Ion cu Ana, scriitorul releva substratul social, tocmeala apriga pentru pamant ce a precedat nunta.

La propria ei nunta, Ana este nefericita, proaspatul sot o neglijeaza si este fermecat de frumusetea Floricai iar Ana plange si sopteste :  norocul meu, norocul meu .

Referitor la misterul mortii nu impresioneaza moartea personajelor principale, care este redata cu obiectivitatea caracteristica lui Rebreanu, ci moartea unor personaje cum ar fi carciumarul Avrum si Dumitru Moarcas.

Moartea acestor personaje este prezentata prin ochii dilatati de curiozitate ai Anei.

Moartea lui Dumitru Moarcas aduce in prim plan conceptia taranului despre trecerea in nefiinta : deoarece este inevitabila , moartea este acceptata ca un dat firesc, orice zbatere sufleteasca fiind inutila .

Elemente de simetrie : La majoritatea romanelor lui Liviu Rebreanu se observa inclinatia autorului catre circularitate, asigurata prin dechiderea si inchiderea operei cu aceeasi imagine si in aceeasi tonalitate, astfel imaginea din debutul romanului este reluata si in final.

Aceasta circularitate este specifica si romanului "Ion" care incepe si se sfarseste cu descrierea drumului spre Pripas prezentand de fiecare data o cruce cu Hristos rastignit aflata la marginea satului.

Primul capitol, intitulat  Inceputul  il introduce pe cititor cu ajutorul acestui drum intr-o atmosfera de sarbatoare unde toti locuitorii sunt la un loc, la o sarbatoare.

Ultimul capitol,  Sfarsitul  readuce in atentie acelasi drum alb si o admosfera de sarbatoare, la sfintirea bisericii noi din sat.

Elemente de simetrie sunt si perechile de personaje care sunt corespondente in cele doua planuri narative : Titu este perechea lui Ion, Vasile Baciu este perechea lui Zaharia Herdelea, Laura este corespondenta lui Florica iar Ana este reflexia doamnei Herdelea.

Prezentarea actiunii romanului : Romanul incepe cu prezentarea si descrierea in amanunt a drumului catre ssatul Pripas, unde se petrece actiunea, la care se ajunge prin "soseaua ce vine de la Carlibaba intovarasind Somesul cand din dreapta cand din stanga, pana la Cluj si chiar mai departe se desprinde un drum alb mai sus de Armadia  ,  apoi coteste brusc pe sub Rapele -Dracului, ca sa dea buzna in    Pripasul pitit intr-o scandura de coline .

La intrare in sat te intampina o crunce ruginita care reapare si in cuprinsul povestirii dar si al sfarsit. Reluarea dimbolica a acestei imagini sugereaza destinul tragic al lui Ion si al Anei, precum si greutatile prin care trec celelalte personaje ale romanului.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care toti locuitorii satului Pipas se afla adunati la hora traditionala in curtea Todosiei vaduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntasii satului, cei mai inteligenti, invatatorul Herdelea impreuna cu familia lui, preotul, Belciug"zecile de perechi bat someseana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc iar colbul de pe jos se invaltoreste, se aseaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire".

Lui Ion ii place de Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia chiar daca lui Vasile Baciu, tatal Anei, ii displace ideea ca Ion sa se intalneasca cu Ana, se cearta cu Ion si il face de ras in tot satul facandu-l "sarantoc","golan"."hot in fata intregului sat".

Ion este sarac deoarece tatal lui Alexandru Glanetasu a risipit zestrea sotiei lui, Zenobia, care avusese avere inainte de a se marita cu el. Vasile Baciu s-a insurat cu mama Anei tot pentru avere, dar a stiut sa sporeasca averea pentru a-i asigura un viitor fetei lui si o zestre pentru cand se va marita.

Ion, flacaul harnic si mandru, dar sarac, o necinsteste pe Ana si astfel il obliga pe Vasile Baciu sa i-o dea pe fiica lui de sotie impreuna cu o parte din pamanturile familiei. Capatandu-si averea mult dorita, Ion dobandeste pozitie sociala, demnitatea umana si satisfacerea propriului orgoliu.

In celalalt plan familia invatatorului Herdelea, are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul de pamant al bisericii, cu acordul preotului satului, Belciug. Relatia dintre cei doi oameni se degradeaza. Herdelea se teme ca ar putea pierde casa si tot ce a agonisit o viata, iar familia lui ar putea ramne pe drumuri. Parintele Belciug, ramas vaduv inca din primul an, o personalitate puternica, este cel mai respectat si temut om din Pripas, avand o autoritate totala asupra intregii colectivitati.

In satul Pripas domina mentalitatea ca, oamenii sunt respectati doar daca au putin pamant. Acestea afc ca relatiile sociale sa fie foarte tensionate intre cei saraci si cei bogati ,intre "sarantoci"si "bocotani".

Toate acestea fac sa dea permanent o lupta apriga pentru existenta.

Destinele personajelor sunt influentate de aceasta mentalitate si de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente ci pe interese economice.

Batuta de tatal sau si chiar de sotul ei, Ana nu mai are nici un sprijin moral, dezorientata, se spanzura.

Florica, fiind parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura de norocul pe care il are, deoarece George este bogat.

Fiind inca casatorit cu Ana si asezat la casa lui, Ion nu se multumeste cu ce are si ravneste la mai mult, la Florica. Aceasta , inca mai iubindu-l , i se daruieste. Sfarsitul lui Ion este naprasnic, fiind omorat de catre George Bulbulcare-l prinde in timp ce se iubea cu nevasta lui.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici din sat, descrie drumul care iese din satul Pripas,   Pripasul de-abia isi mai arata cateva case . Doar turnul bisericii noi, stralucitor, se inalta ca un cap biruitor(.) . Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa oameni s-au stins, alti le-au luat locul (.). Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput.

Caracterizarea personajului Ion : Personajul realist Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea.
Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, 'Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa', spre deosebire de George Calinescu ce considera ca 'lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse.'
Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si atitudinile Iui, precum si din relatiile cu celelalte personaje. inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza intre jucatori feciorul Iui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, 'parca nedumerire si un viclesug neprefacut', apoi o vede pe Florica 'mai frumoasa ca oricand [], fata vaduvei lui Maxim Oprea.' Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca 'Ana avea locuri si case si vite multe.'

Conflictul interior care va marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. 'Iute si harnic ca ma-sa', chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si 'bocotanii' satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice 'fleandura, sarantoc, hot si talhar', Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii cazand victima acestor doua patimi.
Patima pentru pamant il macina pentru ca 'pamantul ii era drag ca ochii din cap'. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa impetuoasa, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei.

Asadar, setea pentru pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata spre atingerea scopului de a avea pamant: 'glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l.' Alta data, Ion exclama impatimit: 'cat pamant, Doamne!.'
Dupa ce planul ii reuseste datorita 'inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense'(Lovinescu), Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata 'ii zambea cu o placere nesfarsita'. Estt a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede 'mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori'.
Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa discute cu ea si-i spune ca va vorbi numai cu taica-sau. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este 'semet si cu nasul in vant', sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, nevasta devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul 'Nunta' il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai 'ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta', ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret 'si sa raman tot calic, pentru o muiere'.
Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca 'in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o Ia spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant', ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul Iui fiind perfect motivat moral si estetic.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuit sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusineu satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iai drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit.

Conditia taranului, ilustrata in romanul Ion, isi gaseste o replica peste timp in romanul Morometii. Naturii primare, tumultoase, a lui Ion i se opune llie Moromete, cel din urma taran, fire histrionica si contemplativa, care nu mai lupta pentru a stapani spatiul, ci pentru a scapa de teroarea timpului. Autorul de metoda realista desfasoara o forta demiurgica nu numai pentru a infatisa cititorului o lume supusa cauzalitatii, ci si un personaj a carui mecanica a existentei scapa logicii perfecte, pentru ca inglobeaza factorul irational.