NUVELA PSIHOLOGICA MOARA CU NOROC de Ion Slavici;apartenenta la specie

Nuvela psihologica este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ, in care analiza starilor sufletesti ale personajului ocupa un loc central.

Tematica nuvelei psihologice este comuna cu cea realista prin faptul ca dezvaluie impactul pe care il are realitatea sociala asupra starilor psihologice ale personajului. Tema dezumanizarii din cauza patimii pentru aur, bani, tema inadaptatului si tema parvenitului sunt recurente in cadrul nuvelei psihologice si realiste.

In nuvela psihologica, motive literare precum obsesia, frica, alienarea, erosul intregesc universul trairilor psihologice incordate care declanseaza resorturile vietii intime a personajului.

Modalitatile de investigare a acestor stari sunt: monologul interior, stilul indirect liber, analiza psihologica, replicile, introspectia (autoanaliza starilor interioare).

In raport cu realitatea, subiectul urmareste efectele dramatice ale inadaptarii, venind in contradictie cu dorinta de parvenire a personajului.

Nuvela "Moara cu noroc", de Ion Slavici, publicata in 1881, in volumul de debut, "Novele din popor", este o proza realista de analiza psihologica.

Opera abordata este o nuvela prin constructia riguroasa, prin existenta unui fir narativ central. Personajele sunt relativ putine, punand in evidenta evolutia protagonistului, puternic individualizat, complex. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.

"Moara cu noroc" este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica si prin natura conflictului (interior).

Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul sec. al XIX-lea.

Problematica nuvelei este ampla, putandu-se reliefa din perspectiva sociala (incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social), moralizatoare (consecintele dramatice ale setei de inavutire, scriitorul considerand ca goana dupa avere tulbura linistea sufleteasca si duce la pierzanie) si psihologica (nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte, pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte, si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte). Conflictul nuvelei este complex, fiind de natura sociala, psihologica si morala.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Pasti.

Nuvela este alcatuita din 17 capitole, deschiderile subiectului fiind ample.

Observatiile lui Slavici nu se inscriu niciodata in registrul unei analize psihologice superflue, ci se mentin continuu sub unghiul de incidenta a unei functionalitati superioare. Aceasta este ideea care guverneaza dintr-un punct aproape cosmic actiunea: supratema destinului. Autorul strange permanent firele actiunii sale spre un deznodamant propus anterior si de la care nimic nu le poate absolvi. Supratema le imprumuta o coerenta si un inteles profund. Psihologiile investigate reflecta ordinea om-univers.

Nuvela se deschide cu un prolog in care se aud parca "bataile de gong ale destinului". Se confrunta principiul conservatorismului (ordonat, stabil) cu cel al aventurii cautatoare de mai bine. Nu argumentele intereseaza acum, ci avertismentele secrete, prin care batrana avanseaza un presentiment, totusi fara rol interdictiv ("Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit"). Hotararea a fost luata si totul este acum pus sub voia lui Dumnezeu, sub semnul gandului bun (caracterul) si al ceasului bun, (intamplarea). Sunt cele doua mari componente ale sortii. Ele inseamna de fapt punctul uman de incidenta al ordinii interioare, individuale cu marea ordine a cauzalitatii universale in care omul trebuie sa se integreze. Inceputul nuvelei ascunde in el finalul si spre realizarea acestei profetii converg intamplarile aparent accidentale, care se deruleaza intr-o normalitate inselatoare.

In expozitiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla fixeaza un peisaj obiectiv al actiunii. Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase.

Simetria inceputului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii, care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: "Apoi ea lua copiii si pleca mai departe".

Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist, Ghita, si antagonist, Lica. Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastarii si ale armoniei in care traieste familia nu intarzie.

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, conturandu-se intriga. Orgoliul lui Lica e unul de stapan care nu numai isi subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor. Lica isi impune inca de la inceput regulile, Ana, sotia lui Ghita, intuieste ca Lica este un "om rau si primejdios".

Ghita nu se poate sustrage influentei malefice a lui Lica si nici tentatiei imbogatirii, cu toate ca isi da seama ca Samadaul reprezinta un pericol pentru el si familia lui.

In desfasurarea actiunii se observa modificarea evolutiei protagonistului. Ghita isi ia masuri de aparare impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza inca o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad".

Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare al lui Ghita fata de familie: devine ursuz, "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", "nu mai zambea ca mai inainte, radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el."

Devine mohorat, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate fata de Ana, pe care o ocrotise pana atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un moment dat, regreta ca are familie si copii pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica.

Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai prospera, numai ca el incepe sa-si piarda increderea in sine. Din aceasta cauza, el devine tot mai atent la imaginea lumii despre el. Intelegerea dintre el si Lica marcheaza pentru Ghita inceputul obisnuirii cu raul - isi indeamna sotia sa joace cu Lica, distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el, fiind implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa numai pe "chezasie". Axa vietii lui morale se frange si, intr-o scena de patetism, ii cere iertare Anei si isi compatimeste copiii pentru ca nu avusesera parte de un tata om cinstit. Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperind nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste totusi sa-l dea in vileag pe Lica, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer nici cu Pintea si acest lucru ii va aduce pieirea. Ii va oferi dovezi jandarmului despre vinovatia lui Lica, numai dupa ce isi va putea opri jumatate din sumele aduse de acesta. De fapt, greseala lui Ghita este ca nu reuseste sa fie onest pana la capat nici fata de Lica, nici fata de Pintea.

Punctul culminant contureaza imaginea decaderii morale a protagonistului, Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera ca Ana sa reziste influentei malefice a acestuia. Dezgustata de lasitatea lui Ghita, care se instrainase de ea si de intreaga familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica. I se pare ca in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om", pe cand Ghita "nu e decat muiere" imbracata in haine barbatesti. Dandu-si seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana. La randul lui, Ghita e ucis de Raut, din ordinul lui Lica. Samadaul, pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Personajele sunt sanctionate drastic, pe masura faptelor savarsite.

Deznodamantul nuvelei aduce in prim plan incendierea hanului in noaptea de Pasti, singurii supravietuitori fiind batrana si copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente din opera.

Nuvela se incheie in mod simetric cu inceputul, prin vorbele batranei care pune intamplarile pe seama destinului necrutator: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data."

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.

Ghita, protagonistul, este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea personajului si capacitatea de a ne surprinde in mod convingator fac din Ghita un personaj "rotund" (in acceptia lui E. M. Forster). Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor), sau, in terminologia romantica, de ingerul si demonul.

Lica ramane egal cu sine, un "om rau si primejdios". In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa). Detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social (ex. portretul Samadaului). Mijloacele de investigatie psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si cel realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimici si a tonului vocii.

Teatralizarea epicului, prin introducerea personajului trialogic (celui de al treilea personaj) mareste de fapt distanta dintre personaj si cititor, dar sporeste, in mod paradoxal, acuitatea lecturii.

Daca in mod firesc, personajul si lumea sa ajung la noi prin ocheanul naratorului, acum calea lui este mai lunga: naratorul preia o imagine deja reflectata, o realitate deja traita de o constiinta straina personajului protagonist. Lectura noastra trece indirect, prin ochiul indepartat si extrem de activ al celui de al treilea personaj, si direct, prin "ochiul" naratorului (scena sosirii boitarilor la han), (boitar = ajutor de pastor de porci).

Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii; actiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica.

Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a, de catre un narator omniscient, omniprezent, neimplicat, detasat. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod linear, iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitolele al II-lea si al III-lea), semnalarea unei relatii temporale de anterioritate fata de cele povestite (cap. al XIV-lea). Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si obiectivitate.

Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, personaj episodic, dar care exprima, cu autoritatea varstei, mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis, batrana rosteste cele doua replici-teze ale nuvelei cu privire la sensul fericirii si la forta destinului: "Omul sa fie fericit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit" si "asa le-a fost data". Prin intentia moralizatoare, nuvela este realist-clasica.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ.

Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare.

Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin impresia de stil cenusiu. Alaturi de functia esentiala de reprezentare, apare si functia epica de semnificare.

Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrarea epica. Monologul interior, de factura traditionala, monologul interior adresat, stilul indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologica.

Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe.

Limbajul naratorului si cel al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si proverbe populare sau prin replicile-sentinte rostite de batrana la inceputul si la sfarsitul nuvelei.

Opera literara "Moara cu noroc", de Ion Slavici, este o nuvela psihologica, deoarece are toate trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul interior al personajului principal, urmareste procesul instrainarii lui Ghita fata de familie si urmareste degradarea morala a acestuia produsa de ispita imbogatirii.