LUCIAN BLAGA EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

LUCIAN BLAGA EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Context literar. Primul sau volum de poezii, Poemele luminii, este de o mare originalitate si este o marturie a intalnirea lui Blaga cu expresionismul receptat dinspre arta plastica mai intai, si, mai tarziu.

de o mare originalitate si este o marturie a intalnirea lui Blaga cu expresionismul receptat dinspre arta plastica mai intai, si, mai tarziu, dinspre literatura, prin traducerile efectuate. Poetul valorifica din cadrul acestui curent literar urmatoarele elemente: sincretismul discursului (concret si abstract), esentializarea existentei, a lucrurilor, a pasiunilor umane, pana la elementar, la stihial, sufletul insusi fiind o stihie.

Titlul. Modernitatea tipului de discurs se revendica dinspre filosofie, deschiderea spre aforistic fiind preluata de la Nietzsche. Predispozitia lirica este una confesiva. Astfel ca inca din titlu avem de-a face cu afinnarea subiectivitatii lirice care isi anunta atitudinea fata de "corola de minuni a lumii', atitudine ce sta sub semnul inalterarii misterului vietii, al lumii, printr-o explicitare, strivire a sensurilor in limitele rationalitatii. Consistenta constructiei metaforice vine din semnificatiile reunite' ale termenilor ce o alcatuiesc: corola - cerc, perfectiune, incununare; minuni - revitalizari, refaceri, acte spontane a caror cauza nu se cunoaste, lumea - universul material si cosmic deopotriva.

Teme - motive. Tema poeziei este reprezentata de afinnarea superioritatii poetice, mediate de forta integratoare a iubirii, ceea ce poate fi identificata ca o constanta a liricii blagiene. in sprijinul acesteia mai apar idei precum cunoasterea poetica si cea rationala. motivul luminii, al lunii, dar cu o functie schimbata fata de romantism. Elementele realului devin poarta catre lumea de dincolo de ele. Aceasta lume radiaza din sensurile lucrurilor sau din relatiile lor cu luinea, cu eul liric.

Structura - compozitie. Poezia este structurata pe doua planuri: al eului liric si al celorlalti. Cele doua planuri se afla in opozitie, iar criteriul de contrastare il reprezinta atitudinea in fata cunoasterii esentei ce subzista in ordinea lumii.

Eul poetic neaga tot ce diminueaza obiectul cunoasterii si pledeaza pentru puterea de contemplare nemijlocita a miezului lucrurilor. Elementele enumerate sunt intrupari ale misterului universal si numai iubirea poate mijloci cunoasterea lor. Astfel florile semnifica fragilitatea, prospetimea, frumusetea vietii, a lumii; ochii trimit la viziune, cunoastere, deschidere a sufletului catre lume; buzele sunt receptacole ale senzualitatii, pot sugera sensibilitatea, intimitatea, afectivitatea; mormintele sunt domuri ale sufletelor ce au trecut in lumea de dincolo, sunt marturii ale portilor care dau spre taramul absolutului.

Exista pentru poet ceva dincolo de lucruri care nu poate fi cunoscut decat prin participarea efectiva a spiritului, conceptualizarea esuand in acea zona. De aici, grija permanenta de a lasa realul in plinatatea misterului sau si de a-l savura asa cum este el. Acest mister se poate revela poetului. Acesta va transpune revelatia in poezia sa care devine purtatoare de semnificatii ale absolutului, semnificatii enuntate, dar riu definite. Misterul nu tine doar de zona spiritualului, ci vine din impactul acestuia asupra realului. El are o conotatie speciala la Blaga, venind dinspre sistemul sau filosofic.

.Ceilalti, prin incercarea de a cunoaste rational lumea, reduc miezul lucrurilor la un surogat al materialitatii si il omoara tocmai prin substituirea a ceva imaterial cu un corespondent concret al realitatii. Prin urmare, structura antitetica evidentiaza opozitia intre doua tipuri de cunoastere: cea poetica, asumata de eul liric, si cea rationala ce apartine celorlalti si de care vocea poetica se diferentiaza.

Gandirea poetica este creatoare de metafore, adica de imagini in care se intuieste simultan existenta a doua planuri diferite in ordinea lucrurilor: unul concret si unul abstract. Intuitia intelectuala este corelata in poezie cu un element al materialitatii - luna -, a carei luminozitate difuza proiecteaza o intrezarire a ceea ce se afla intre concret si metafizic. A lumina nu pentru a face evident, ci pentru a sugera. Explicitul acopera realul, nu il dezvaluie, ii pune doar eticheta rationalitatii care are un limbaj insuficient. Nimic nu poate fi spus pana la capat deoarece cuvintele au totdeauna o prelungire imateriala, de nerostit. -De aici, succesiunea metaforelor revelatorii: "nepatrunsul ascuns',,,adancimi de intuneric', "largi fiori de sfant mister'. Profunzime, infiorare nevazuta, acestea sunt ipostazele in care misterul devine act de participare a spiritului la manifestarea lumii cosmice, taina savarsita prinfr-un gest liturgic.

Daca ,,lumina mea' reprezinta gandirea poetica, poezia ar fi atunci intuirea in concret,. in particular, a universalului, fapt ce se poate realiza doar prin intermediul iubirii proiectate asupra lumii. Metafora luminii este recurenta la Blaga.

Eul vitalist, narcisist abordeaza un ton profetic, el are resurse debordante de energie. Subiectivitatea extrema se manifesta prin exacerbarea trairilor, prin dezinhibarea in fata transcendentei si manifestarea libera stihiala. Neputinta ratiunii este inlocuita de forta viziunii intr-un proces continuu de autorevelare a eului prin limbaj. Textul nu e conceptual, ci poetic, dar apare aici un lirism reflexiv.

Versificatia este una moderna, specific blagiana. Versul liber, ritmul interior al miscarii spiritului fascinat de mister sunt elementele ce marcheaza acest aspect.

Analiza stilistica

Nivelul minimal al analizei, cel fonetic nu inregistreaza combinatii sonore specifice. Se poate remarca totusi ca fonemele m, l, r, i, o, a se regasesc in sintagme ce desemneaza misterul si, prin imbinarea lor, se creeaza o muzicalitate aparte, ce da impresia de prelungire a sunetelor care, printr-o rostire adecvata, ar putea crea senzatia de mister: corola dar putem face cateva precizari legate de rolul punctuatiei in text: prezenta virgulei care separa pronumele dedublat: "dar eu, eu cu ', il pune in evidenta; tot cu ajutorul juxtapunerii, se individualizeaza fiecare cuvant metaforic ce apare in cadrul insiruirii elementelor concretului. Liniile de pauza izoleaza suita de imagini stilistice prin care se surprinde participarea eului liric la mister, fiintarea sa in chiar miezul acestuia. Cratima ajuta la crearea ritmului interior prin armonizarea intre cuvinte, evitand unele vocale incomode. Verbele predicative aflate la prezent, aflate in opozitie prin afirmare si negare, trimit la timpul etern al absolutului.

La nivel lexico-semantic apare totodata negarea cu rol afirmativ: nu ucid, nu strivesc, ne-inte/esuri, iar sub aspect semantic metaforele verbale: strivesc, sugruma, ucid concorda cu o atitudine expresionista, plina de vigoare si pasiune; alte verbe precum sporesc, imbogatesc semnifica efectul revigorant al gandirii poetice asupra lumii pe care si-o interiorizeaza si careia ii sporeste misterul. Serii sintagmatice antonimice: lumina mea - lumina altora, nu micsoreaza - mareste apar si aici, ele fiind o dimensiune nelipsita in lirica poetului.

Corola, nepatruns, ne-inteles, taine sunt tot atatea variante ale deghizarii misterului inexplicabil, care e prezent si nominalizat in text, iar enumerarea "in flori, in ochi, pe buze ori morminte' se inscrie in aceeasi sfera semantica a misterului, dar manifestat in concret de data aceasta.

Receptare critica

"Blaga nu crede in putinta refacerii metodice a misterului prin descompunerea totala a obiectului in metafore excesive, prin tabuizarea obiectului.'

(Mircea Vaida, Pe urmele lui Blaga)

"Exista, pentru Blaga, ceva dincolo de om care nu poate fi transformat nici in cunoastere, nici in gnoza: un fel de lucru in sine, metaforic vorbind, accesibil totusi datorita naturii stihial-abisale a spiritului. De unde grija permanenta de a nu diminua, prin cunoasterea care ucide si sugruma tainele, temeiurile lumii si ale existentului, de a nu devora inutil realul.'

'(Cornel Moraru, Universul poeziei lui Lucian Blaga) (V.R.)