Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata

Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata.

Comedia aleasa: O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale

Comicul este categoria estetica fundamentala, care denumeste una din atitudinile esentiale ale spiritului uman in fata vietii si a artei, vizand aspra sanctionare a slabiciunilor umane, dramaturgii apeland la tehnica quiproquo-ului, la comicul de situatie, de moravuri, de caracter, de limbaj (nonsensul, contradictia in termeni, truisme, cacofonii si chiar anacolut), onomastic si de intentii. In functie de tara (slabiciunea) pe care dramaturgul si-a propus s-o sanctioneze, comediile sunt: de caracter, de moravuri, de actiune.

Rasul a exercitat intotdeauna o certa fascinatie, probabil pentru ca "el manifesta ambivalenta conditiei umane: propriu omului, spiritual, sublim, rasul este deopotriva instinctiv, impulsiv, primar; de asemenea, comicul trimite constant de la cultura catre natura noastra." (J. Defays, Comicul) Vorbind despre finalitatea rasului, scriitorul enuntat anterior, concluzioneaza afirmand ca "rasul nu este in final niciodata inocent, nici inofensiv, iar efectele acestuia se pot clasifica in functie de efectele lui indirecte, in:

Asupra interactiunii verbale: comicul poate servi la intreruperea interlocutorului, la atenuarea unei afirmatii, la provocarea unei reactii, eschivarea unei intrebari, schimbarea naturii interactiunii.

Pe plan psihologic: comicul influenteaza starea de spirit a participantilor, le "valorizeaza fata", modifica tensiunea pe care o creeaza schimbul lor verbal.

Pe planul axiologic: comicul serveste adesea pentru a critica (autocritica), a aproba, a condamna, a sanctiona, a moraliza.

Pe planul sociologic: comicul imparte fortat lumea intre cei care rad si cei care nu o fac.

Pe planul ideologic: comicul ia parte la subversiune sau la reactie, fara a sti cu adevarat pana unde impinge umoristul ambiguitatea.

Daca tragedia este mai idealizanta, comedia este mai aproape de viata, fiind initial un amestec de ceremonie religioasa, de satira grava cu caracter politic, pentru ca, incepand cu sec. IV, sa evolueze spre forme noi: dezvoltarea intrigii si a caracterelor, rafinarea comicului, introducerea unor intrigi amoroase, aparitia unor personaje imaginare si tipice, reducerea pana la disparitie a corului (corul doar distra publicul in pauze

Ca specie a genului dramatic, opera literara "O scrisoare pierduta" este o comedie, intrucat provoaca rasul prin folosirea a diferite mijloace comice.

Astfel, infatisand relatia dintre Tipatescu si Zoe sau modul in care se desfasoara alegerile pentru Camera, I. L. Caragiale realizeaza un comic de moravuri.

Sunt vizate, atat viata de familie, cat si coruptia politicienilor, care imbraca o diversitate de forme.

Este prezent si comicul de caracter, pentru ca dramaturgul surprinde diferite tipuri umane care prin comportarea si trasaturile lor de caracter provoaca rasul. Pristanda starneste hazul prin supunerea oarba cu care duce la indeplinire ordinele sefilor, Farfuridi si Branzovenescu devin ridicoli prin teama exagerata de tradare, iar Catavencu prin discursul demagogic si schimbarea de atitudine din final, cand din pacalitor devine pacalit. Generatoare de comic sunt si ticaiala venerabilului nenea Zaharia, dar si prostia ramolitului de Agamita Dandanache.

De asemenea este prezent si comicul de situatie intrucat intamplarile comice abunda: pierderea si gasirea succesiva a scrisorii, postura ridicola a lui Catavencu care din stapan pe situatie devine victima a unei escrocherii asemanatoare celei la care apelase el.

Tuturor acestor forme de comic, li se adauga comicul de limbaj si de nume. Comicul la acest nivel este provocat de prezenta a numeroase greseli de vocabular. Neologismele sunt deformate prin pronuntie gresita ("bampir", "famelie", "remuneratie", "adrisant"), prin atribuirea de sensuri gresite ("capitalisti" - locuitori ai capitalei) sau prin confuzii paronimice ("scrofulosi" in loc de scrupulosi).

Comicul de limbaj mai este realizat si prin incalcarea regulilor gramaticale si ale logicii. Din acest punct de vedere cele mai obisnuite abateri sunt: nonsensul, contradictia in termeni, truismele - adevaruri evidente, cacofonii si chiar anacolut.

Tot in comicul de limbaj se incadreaza si comicul de nume pentru ca acestea sunt deosebit de sugestive. Zaharia sugereaza decrepitudinea, batranetea, iar Trahanache posibilitatea de a fi modelat usor precum coca moale. Numele lui Catacencu este derivat de la cata si de la cataveica, haina cu doua fete, aluzie la demagogia personajului. Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza inferioritatea, vulgaritatea. Agamemnon Dandanache alatura unui nume de erou grec un derivat de la dandana (incurcatura), cele doua nume anulandu-se reciproc si sugerand ramolismentul celui ce le poarta si incurcatura pe care o produce numirea sa drept candidat.

Prin aceste tipuri de comic, I. L. Caragiale a reusit sa realizeze umorul, privind cu mai multa sau mai putina ingaduinta personajele si faptele lor.

Toate cele aratate mai sus ne indreptatesc sa afirmam ca opera dramatica "O scrisoare pierduta" este o ilustrare stralucita a speciei comediei.