Lumea basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Lumea basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Consideratiile folcloristilor Mihai Pop si Pavel Ruxandroiu pun in lumina faptul ca lumea basmului este cu totul aparte, fiind definita de supranatural sau fabulos si conceputa pe alte coodonate decat cele ale realitatii cotidiene.

Basmul are la origine un mit care s-a degradat, s-a transformat neincetat, contaminadu-se tot mai mult cu elemente concrete, locale ,etnice. Basmul pastreaza in astfel de forme "degradate" reminiscente din cosmologii si antropologii arhaice din tehnicile de initiere si ritualuri. Dupa cum remarca George Calinescu, basmul este "o oglindire a vietii in moduri fabuloase".

Un prim argument referitor la caracteristicilor basmului se desprinde chiar din citatul dat in cerinta eseului. Manifestat inca din antichitate, fantasticul ia nastere prin incalcarea cu buna stiinta a rationalitatii si plasmuieste o lume opusa cotidianului. "Alterarea" realitatii se face prin interferenta naturalului cu supranaturalul, prin aparitia imposibilului, a absurdului in mecanismul existentei. "Alterarea" rationalului duce la constituirea unei lumi care actioneaza dupa principii diferite de cele reale.

O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezinta personaje sau fapte imaginare, de domeniul incredibilului. Fabulosul este specific basmului popular, specie literara, in care actiunea se situeaza inca de la inceput pe taramul imaginar, prin formula stereotipica: "A fost odata ca niciodata", semn ca peripetiile personajelor pot fi puse pe seama unor forte supranaturale. De aceea, in lumea basmului vointa omului nu cunoaste limite si nu exista contrarii care nu pot fi rezolvate.

Inspirandu-se din teme si motive ale basmelor populare, Ion Creanga le-a respectat esenta, dar le-a dat o interpretare personala, de unde si farmecul povestilor sale.

Capodopera sa, "Povestea lui Harap-Alb", se incadreaza intr-o arie tematica mai larga, un ciclu al "incercarilor grele", in care eroul face ispravi iesite din comun si a caror realizare devine posibila cu ajutorul unor insotitori nazdravani sau al unor animale recunoscatoare.

Un al doilea argument privitor la trasaturile basmului ("Basmul porneste de la realitate dar se desprinde de ea, trecand in supranatural") se poate proba referindu-se la personaje, care, pe langa calitati si defecte omenesti, pot avea si insusiri supranaturale.

Dupa cum spune si G. Calinescu, "eroii basmului nu sunt doar oameni, ci si fiinte himerice si, cand intr-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici nu avem de-a face cu un basm". Ce altceva ar putea fi acele personaje: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, daca nu aceste fiinte himerice, create de imaginatia autorului, fara corespondent in realitate. Insa vorbirea si atitudinea lor prietenoasa ii umanizeaza si acestia amintesc de tovarasi de copilarie ai lui Ion Creanga.

Al treilea argument, o lume in care vointa omului nu conoaste limite, in care nu exista contrarii, care sa nu poata fi rezolvate, se refera la caracterul initiatic al drumului pe care il parcurge eroul de la faza de mezin la cea de imparat. "Povestea lui Harap-Alb" poate fi citita pe doua niveluri. Un prim nivel ar fi acela al interpretarilor curente, prin care luam contact cu povestea unui personaj si al actiunilor prin care acesta trece. Un al doilea este unul mai complex, prin care cititorul, depasind ceea ce sugereaza in aparenta naratiunea, patrunde in straturile ei profunde si identifica semnificatiile simbolice. Din acest punct al interpretarii "Povestea lui Harap-Alb" este un bildungsroman, o "carte" a formarii unui personaj, a evolutiei sale din stadiul de incepator in cel de cunoscator cu experinta de viata.

Ritualul initierii este un vechi fundament al basmului. Drumul personajului central nu este altceva decat un traseu initiatic, cu probe care trebuie trecute. Fiul craiului va parcurge o cale pe care odata si tatal sau a strabatut-o. De aceea este sfatuit de Sfanta Duminica sa ceara de la tatal sau calul, hainele si armele acestuia de pe vremea cand a fost mire. Mezinul va trece o prima proba, cea a infruntarii ursului, care de fapt era tatal sau deghizat.

Desi a fost avertizat de catre tatal sau sa se ferasca de Span, fiul craiului inca nematurizat se "intovaraseste" cu acesta. Ajungand la o fantana, novicele cade in cursa pe care Spanul i-a intins-o: intra in fantana si nu mai poate iesi decat cand accepta sa fie sluga Spanului. Acesta este momentul in care eroul capata numele de Harap-Alb.

Al patrulea argument se axeaza pe afirmatia ca "basmul porneste de la realitate". Realismul in "Povestea lui Harap-Alb" se observa    in arta caracterizarii si individualizarii unor personaje. Prin felul de a se comporta, prin felul de a vorbi, prin descrierile infatisarilor lor, prin modul in care sunt vazute de celelalte personaje. Astfel, ne apare figura craiului, tatal celor trei feciori, care inzestrat cu o indelungata experienta de viata este caracterizat prin vorbirea lui sfateana, plina de proverbe si zicatori populare, a fetei de imparat care era frumoasa "de mama focului".

In concluzie, basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" chiar daca este o creatie originala, nu se indeparteaza prea mult de cel popular.