OMNISCOPIA CUVINTELOR DE PORTELAN IN VIZIUNEA MACEDONSKIANǍ

OMNISCOPIA CUVINTELOR DE PORTELAN IN VIZIUNEA MACEDONSKIANǍ

Rondelurile macedonskiene nascute din strafundurile unei vointe parnasiene anabante, brave chiar, se incovoaie in jurul ideilor fixe, macerandu-le in uterul lor, mestecandu-le si scuipandu-le inapoi in mijlocul Lumii cu aspectul de viata prin versuri, sentiment din cuvinte adus la existenta de grija absoluta pentru etalarea formelor care imbraca nu numai Niciundele, ci si firea.

[.] se deschide perspectiva extatica a unei geografii "de portelan", fragile, dincolo de necazuri si pacat.

Macedonski, prin delicatetea si spiritul parnasian absolut, imbraca mesajul fiecarei poezii a lui in dantelarii grele de metafore, de anagogii sau opusuri ale anagogiilor, desfidand lumea la intelegerea unor substraturi pe care el insusi nu le considera proprii fiecarui om, sentiment partial creat dintr-o constientizare aparent nevinovata a puterii creatoare, si partial din narcisismul primordial al Omului nascut intai, inaintea tuturor celorlalti, cel care a avut timp sa cunoasca si sa absoarba fericirea si tragedia vietii.

Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi este in mod semnificativ primul din linia "Rondelurilor de portelan", fiind si cel mai revelator in ceea ce priveste caracterul lui Macedonski, infatisandu-i o personalitate narcisista, intelectual onanista chiar, recunoscuta de sub faldurile de lirism parnasian, pur descriptiv a lui Tsing-Ly-Tsi. Elogierea personala se imbina atunci cu mirajul Extremului- Orient; [.] continand momente tipice ale Occidentului si Orientului, alcatuind infernul si paradisul lui Macedonski.

"Sub de-argint frunzos tezaur/ Casa e de portelan/ Langa ea, pe-acelasi plan,/ Pomi albastri, zbor de graur"

Asa incepe asezarea semnului de egal intre maretia culturii orientale si geniul poetic macedonskian, prin etalarea fragilitatii chinezariilor nascute sub semnul naturii eterne - bogatiile lumii se pot topi la marginea ei, dar ea se va fi conservat inca dinainte, se va fi aliat cu zeii, iar ei isi vor fi intins plasele s-o apere.

Apoi, in acelasi plan orizontal se numara acum nu numai entitatea chinezeasca in corpul careia spiritul macedonskian s-a incredintat, ci si un zbor de graur, si pomi albastri. Daca Eminescu asocia in poeziile lui, ying-ul cu yang-ul, partea materiala cu cea spirituala, aspirand mai mult sau mai putin spre elevatie, si astfel constientizand provenienta sa umana, Macedonski nici nu-si inchipuie posibilitatea unei asemenea imbinari autoblasfemice. Astfel, "pomi albastri", destul de inalti cat sa ajunga la cer, sa-l atinga si sa capete aceeasi culoare chiar, si "zbor de graur" sa impresoare Lumea cu semintele nadejdei, perfectiunii si salvarii adunate pe aripile lui, iar apoi sa se intoarca la propriul Demiurg, intruchipeaza ideologia macedonskiana in poezie, si mai ales in viata, conturand imaginea paradisului.

Nu ne putem imagina nasterea poeziei moderne fara cele doua fete de Ianus ale lui Macedonski, una indreptata catre trecut, alta catre viitor[.]

Asa cum in psihanaliza o axa continua orizontala pe care se afla un obiect sau mai multe obiecte reprezinta trecutul imbinandu-se cu viitorul, dandu-i "mana libera de carmuire", dar amandoua avand ca puncte de reper anumite elemente fixe, care au existat si vor exista pentru totdeauna, in deslusirea tainelor literare, axa este chiar Macedonski, o intruchipare a lui Ianus, zeul cu doua fete care va fi avut etern puterea de a vedea si in viitor si in trecut, de a le comensura si a se pregati pentru orice va sa vina, autopozitionandu-se in acest rondel in linie cu pomii care desi inradacinati, ating cerul si devin chiar ei albastri, si cu zborul porumbelului, care desi ludic, atent si planificat pentru a indeplini in cursul sau fiecare tel pe care s-i l-a stabilit.

Pentru el, existenta ying-ului este de natura vaga, sugerata doar, implicand astfel si o negare a umanului ca slabiciune, cand doar infailibilitatea in arta si gandire caracterizeaza atat "Macedonul" cat si minutiozitatea si eleganta chinezeasca.

Rondelul etaleaza pana la urma si un element al pamantului, in natura colanului cu un balaur de smat de la gatul lui Tsing-Ly-Tsi. Colanul nu se mai plaseaza pe orizontala, ci pe verticala, atintindu-si "nasul" catre materia din care si el a luat forma, amintind celui care il poarta ca cenusa in cenusa se intoarce, iar geniul nu este absolvit de aceasta povara.

Lumea nu-i decat un Nicaieri universal. De aceea, n-ai unde sa te duci niciodata.

Exista doar cateva indicii absolut evidente ale anancastiei macedonskiene de perfectiune in versuri, care duce usor cu gandul nu numai la aviditatea nemasurata de exactitate in literatura, ci si in fiintare. Astfel, primul semn al scrupuluozitatii tipic parnasiene este relevat prin structura fonetica exacta, care in modul cel mai elegant si atent, curge in rand cu mesajul rondelului, luand chiar locul unui posibil sunet de fond, unei posibile muzici emanate subtil de versuri. Asa cum poezia Cantecul ploaiei este conceputa astfel incat nu numai asezarea versurilor au forma picaturilor de apa, dar mai ales asezarea si alegerea cuvintelor stau sub semnul aliteratiilor consonantice lichide in "p", "l", "s", "r", si Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi poarta aceeasi haina a aliteratiei in "r", consoana denotand severitate, strictete, dogmatizare si poate chiar frica pentru o posibila depasire a normelor.

Obsesia lui Macedonski de a insufla mai multa viata in poezie prin adaugarea sunetului de fond, a muzicii, prin asocierea cuvintelor in asa fel incat acestea sa compuna adevarate simfonii, si-a facut simtita prezenta inca din perioada sa simbolista cand a reusit sa-si canalizeze eforturile pentru impunerea noului curent numit "simbolism instrumentalist". Astfel, publica articole teoretice in Literatorul, semnate de el insusi sau de unii discipoli, constituie un cenaclu deschis tinerilor care isi citeau creatiile scrise in noua maniera poetica si afirma curajos o noua atitudine fata de poezie, chiar cu riscul de a fi neinteles sau de a fi considerat ridicol.

Acelasi tip de structura fonetica elocventa isi gaseste locul si in Rondelul apei din ograda japonezului, unde predominanta este de asemenea consoana "r", care de aceasta data reflecta sunetul curgerii apei, serpuielii ei, ocolind usor nu atat pietrele puse in cale de japonez, cat obstacolele din existenta ca Idee, identificandu-se chiar cu cel care vrea sa-i curme sensul de curgere.

Orice om poate sa treaca peste obstacole, dar daca vrei sa-i testezi cu adevarat caracterul, da-i putere.

Urmand astfel firul interpretarii, daca apei i s-ar fi dat puterea necesara, l-ar fi inghitit pe om si pe bogatiile sale, caci ea nu are nevoie nici de casa de portelan, nici de prispa de aur, nici de pietricele de care sa se impiedice. Dar i s-a dat omului puterea asupra naturii, iar omul, in mod oarecum surprinzator, nu ii domoleste vointa, ci din potriva, indeamna natura letargica, lipsita de pasiune sau tanjiri, la mai multa miscare, la mai multa viata, la ardenta si furie, iar numai atunci cand in sfarsit toate acestea au fost indeplinite, este de observat, ca omul nu a secat apa, nu a inghitit-o cum ar fi facut ea cu el, ci i-a dat tot ce o Providenta, din punct de vedere deist, nu i-ar fi putut nici macar oferi.

Privind cu mai multa atentie la versurile acestui rondel, se descopera un eu liric puternic, identificat chiar in persoana japonezului, la fel cum precedent, spiritul macedonskian se incredintase fiintei lui Tsing-Ly-Tsi, in acest fel relevandu-se narcisismul lui Macedonski, inceput in primul rondel cu infatisarea fastuoasa a chinezului, si elaborat pe parcursul celui de-al doilea rondel cu particularitatile spirituale ale japonezului.

Asumandu-si capacitatea de a impiedica si de a controla nu atat cursul unui raulet, cat mersul vietii, isi asuma si rangul de Dumnezeu, de creator absolut, cu puterea de a face din jucarii oameni si invers. Chiar masura versurilor este de patru timpi, sugerand parca Sfanta Treime cu un al patrulea element proaspat asezat in linie cu ea, anonim, prefigurat doar din spatele banuielilor, dar prezent si pregnant daca este ceruta dovada existentei lui. Astfel, Macedonski se situeaza pe pozitie opusa fata de Walt Whitman, in lucrarea antianagogica Cantec despre mine, unde adevarul general-uman este infasurat strans in jurul axei, in jurul eului liric, redus la un particular absolut sub forma apogeului umanist.

Cred in carne si in pofte,/ Sa vad, sa aud, sa ating toate aceste minuni, si/ fiecare particica din mine e o minune./ Pe dinafara si pe dinauntru sint dumnezeiesc si/ sfintesc orice lucru pe care-l ating sau/ care ma-atinge,/ Mirosul subsorilor mele-i mai imbalsamat ca orice rugaciune,/ Capul meu sta mai sus decit orice biserici si biblii/ si crezuri."

In timp ce Macedonski se autoelogiaza intr-o maniera eleganta, subtila, facand o trecere lina de la universul lui desi "extraordinar", inghesuit pentru ca uman, Whitman isi atribuie direct toate calitatiile unui mantuitor, fara sa reuseasca aflarea unui mesaj anabant din spatele catafractelor narcisismului, el isi transforma poezia in autoslavire. dar zeii nu se pot inchina lor insisi.

Continuand acest rationament, se poate releva o taina chiar mai adanca a viziunii macedonskiene asupra Lumii si actului creator. Rondelul apei din gradina japonezului este in fapt mitul lui Sisif transfigurat intr-o poezie a orientalismului, a spiritului japonez de conservare si educare a sinelui pentru o viata mai fericita si evident mai indelungata. Rondelul este conceput de fapt sa infatiseze conditia omului de geniu, care intr-un fel sau altul se gaseste obligat sa duca aceiasi bolovani ca intotdeauna, pana in varful muntelui, iar numai cand va fi atins cerul si va fi prins culoarea lui asemenea "pomilor albastri", va fi izbavit de "pedeapsa" eterna de a astepta ziua de maine cu nevoia de a impartasi informatie, de a o propaga, asa cum undele se propaga in apa atunci cand este aruncata o pietricica in mijlocul ei. La fel se intampla si in poezia macedonskiana, iar totul porneste de la o "firimitura" de piatra si se termina la valuri valuri valuri stele stele stele galaxii galaxii.

In 1884, dupa casatorie, Alexandru Macedonski pleaca la Paris unde intra in cercuri literare, scrie si publica in limba franceza.

Orientul si Apusul mult s-ar mai fi ciondanire/ De o vasta panorama nu le-ar fi starnit uimire.

Dupa al doilea Razboi Mondial, Orientul, si mai ales Japonia s-a redresat in mod surprinzator de repede si de bine dupa pierderile suferite, nu numai atingand pragul de dinainte de conflagratie, ci evoluand cu mult peste orice asteptari, cladindu-se tot mai repede, tot mai inteligent, si in sfarsit, tot mai inalt, mai aproape de cer si mai departe de pamant, ridicandu-se asemenea unui tsunami si apleacandu-se peste civilizatia europeana, topindu-se in ea, intinzandu-si itele si amestecandu-le cu cele europene.

Macedonski, prin scrierile lui in limba franceza, atat despre Orient cat si despre Europa, incearca sa dezvolte prin volumul Poema rondelurilor (aparut postum, in 1927) o punte de trecere, o punte de legatura intre cele doua "extreme", intre Rasarit si Apus, care sa prinda mana-n mana "perfectiunea chinezariilor" si "spiritul copiilor lipsiti de griji" al japonezilor cu realismul, pragmatismul si materialismul european.

Daca se admite in univers un infinitezimal real, totul este real; - daca nu exista ceva, nu exista nimic

Aceeasi idee a intregurilor trimite inapoi la comparatia intre Eminescu si Macedonski, o comparatie nevinovata de altfel, referindu-se numai la filosofia acestora privind compunerea existentei, substanta din care s-a nascut, si in care se va intoarce. In timp ce Eminescu face o diferentiere clara intre ying si yang, taram strain si taram romanesc, Macedonski evita o astfel de delimitare, nementionand-o, lasand sa se inteleaga atat din viata, cat si din opera, dorinta de sentiment pe care il incearca, anume nadejdea intr-un singur pamant, o singura apa, un singur om - Omul- universal care nu aude grai diferit de al sau oriunde s-ar duce, si nu simte frig prea puternic ori caldura prea mare in ce colt al lumii l-ar trimite desertaciunea existentei.

Este de mentionat atunci o calitate pe care "Macedonul " a dobandit-o tocmai prin sentimentul de universalitate, de egalitate absoluta intre toti oamenii si fiecare metru de pamant cu fiecare metru de zapada de pe partea cealalta a planetei - spiritul unui sceptic grec si o inima de Iov.

Astfel, in viziunea macedonskiana, tsunami-ul culturii orientale si-a revarsat apele si peste Apus, iar apele s-au facut tot una, apa sarata cu apa dulce, Marea Neagra cu Marea Rosie, iar totul e rau, totul e un singur vas de sange, o aorta de proportii dumnezeiesti care pulseaza nervos pe Pamant si il tine in viata.

Era o dimineata rece, cu lumina limpede si cruda , iar Sena se rasfata de tarmuri, ducand pe fata ei dulci si lungi fiori amintind cu toate de puterea edificatoare a cuvantului, a mostenirii transmise prin mostenire, de Rondelul florilor de luna. Spiritul macedonskian si-a schimbat de aceasta data perspectiva, indreptandu-si atentia desi omniscopica, cu un tel important, nu asupra portelanurilor, nu asupra migaloseniei asiatice, sau artei orientale, ci asupra existentei boeme franceze, compunand un cadru extraordinar, demn de comparat cu imaginea elaborata a unei cutiute muzicale, filigranate in argint, poate usor innegrita spre colturi, sustinandu-se in picioruse fragile, onduleuri minuscule brazdandu-i caracterul si firea, cantand de printre piulite si nori cite-un cintec de Mozart.

Apele se vor fi revarsat de acum unele in altele si vor fi devenit una singura, asa cum intr-un fel sau altul si-a dorit de la bun inceput Macedonski atunci cand a imbinat o descriptie perfecta, scrupuloasa, cu obiectelor materiei, si anume elemente instabile, de necontrolat:

"Val de val se duce spart;/ Flori de luna ce se-agata/ Schimba apa in brocart./[.]/ Peste-a Senei verde fata/ Dulci si lungi fiori se-mpart;/ Cand corabii se despart,/ Flori de luna se agata."

Selecand acest rondel din Rondelurile Senei, se observa o afinitate a lui Macedonski pentru aliteratia consonantica in "r", pentru a sugera nu numai diferite sunete, ci si diferite stari, atmosfere create, poate nu atat de frumusetea locului in sine descris, cat de modul in care a fost operat cu informatiile, si modul in care ele au fost maleate pentru a crea sentimente nu de ordin distonant, ci pur si simplu divers pentru fiecare coltisor al lumii. Numai in asa fel se pot explica senzatiile unice din Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi comparabile cu sunetul si aparentul calm al unei ape curgand linistit si clar, prin striatile careia se poate intrezari si nisipul, poate chiar aceeasi apa care trece si prin ograda japonezului, care apoi se aduna cu multe alte otravuri si vise, transformandu-se dupa un adevarat fenomen boules de neige al lui Henri Bergson aplicat in poezie, intr-o mare de smarald ca o fantana a vesnicei tinereti orientale, si care-si aduna apoi fortele si-si impinge valurile spre o Europa primitoare, candida, boema, dar riguroasa si pragmatica in acelasi timp.

Cuvintele de portelan ale lui Alexandru Macedonski poarta cu ele inca din geneza puterea incomprehensibila de a atinge elemente create de o ordine divina superioara poetului si de a le transforma in proprii subjugati, doar ca sa demonstreze o posibila realitate, un posibil viitor.

Astfel, omniscopia macedonskiana consta nu atat in capacitatea naturii de a se malea dupa geniu, ci in puterea geniului de a apuca natura semi-ardenta, semi-diaplegica, si de a o modela ca pe un bulgare de plastilina, pentru a-i observa apoi reactia sau din potriva acceptarea. Dimensiunea europeana, capacitatea Existentei de intelegere in ceea ce priveste Europa, este construita de Macedonski atat antitetic cat si comparativ cu "povestea orientala", punand semne de egal, de minus ori de plus, respectand o ordine fixa, logica, poate chiar dogmatica a versului si a cuvantului, dar reusind sa creeze universul oamenilor care viseaza, asemenea lui, la un intreg, fara granite sau oprelisti, fara ape dulci si ape sarate, ci toate de-un fel, cu pesti care sa inoate si intr-un colt al lumii, si in celalalt, fara sa aiba nevoie de mai mutl decat de o viata de peste.

C'est la nuit qu'il est beau de croire à la lumiere.

(Noaptea e frumos sa crezi in lumina.)

Sunei Ella, clasa a XI a

Colegiul National Ion Creanga, Bucuresti

NOTE