PARALELA

PARALELA

Compozitia avand la baza texte literare in care se compara personaje, stiluri, elemente narative, structuri, opere literare sau nonliterare etc. cu scopul de a releva, prin evidentierea simultana a asemanarilor si deosebirilor, trasaturile caracteristice ale acestora.

Paralela trebuie sa cuprinda :

- argumentarea alegerii elementelor de comparat (obiectul paralelei)

- inventarierea insusirilor care urmeaza a fi comparate

- prezentarea argumentata a trasaturilor ( cu exemplificarea situatiilor semnalate in operele propuse spre comparare

- concluziile paralelei in care este necesar a se sintetiza prin subliniere elementele fundamentale constatate prin operatiunea de studiu literar

VARIANTA :

Imaginea noptii ]n balada "Zburatorul" de I. Heliada Radulescu si "Sara pe deal" de M. Eminescu.

Texte de referinta :

I. H. Radulescu, Zburatorul" :

" Era in murgul serei si soarele sfintise ;

A puturilor cumpeni tipand parca chema

A satului cireada, ce greu, mereu sosise,

Si vitele muginde sa zgheab intins pasea.

Dar altele-adapate tragea la batatura,

In gemete de muma viteii lor striga ;

Vibra ale serei aer de tauri grea murmura

Zglobii sarind viteii la uger alerga.

S-astampara ast zgomot, s-a laptelui fantana

Incepe sa s-auda ca soapta in susur,

Cand ugerul se lasa sub fecioreasca mana

Si prunca vitelusa tot tremura-mpregiur.

Incep a luci stele rand una cate una

Si focuri in tot satul incep a se vedea ;

Tarzie asta-seara rasare-acum si luna,

Si, cobe, cateodata tot cade cate-o stea.

Dar campul si argeaua campeanul osteneste

Si dup-o cina scurta si somnul a sosit,

Tacere pretutindeni acum stapaneste,

Si latratorii numai s-aud necontenit.

E noapte nalta, nalta : din mijlocul tariei

Vestmantul sau cel negru de stele semanat,

Destind coprinde lumea, ce-n bratele somniei

Viseaza cate-aevea desteapta n-a visat.

Tacere este totul si nemiscare plina ;

Incantec sau descantec pe lume s-a lasat ;

Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,

Si apele dorm duse, si morile au stat."

Mihai Eminescu, Sara pe deal :

" Sara pe deal buciumul suna cu jale,

Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,

Apele plang clar izvorand in fantane;

Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,

Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,

Stelele nasc umezi pe bolta senina,

Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica,

Stresine vechi casele-n luna ridica,

Scartaie-n vant cumpana de la fantana,

Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare

Vin de la camp ; toaca rasuna mai tare,

Clopotul imple cu glasul lui sara,

Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah ! in curand satul in vale-amuteste ;

Ah ! in curand pasu-mi spre tine grabeste ;

Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga

Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.

Ne-om razima capetele unul de altul

Si surazand vom adormi sub inaltul,

Vechiul salcam. - Astfel de noapte bogata,

Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?"

Desi cei doi poeti au trait in epoci diferite dar foarte apropiate, ( I.Heliade Radulescu : 1802- 1872, Mihai Eminescu : 1850 - 1889), opera lor apartine in cea mai mare parte creatiei romantice romanesti. Mai mult decat atat, inceputurile creatiei eminesciene stau sub influenta lui Heliade, Bolintineanu si Alecsandri. Atat "Zburatorul" lui Heliade cat si "Sara pe deal" sunt creatii de referinta in opera celor doi fiind expresia unei etape de varf a evolutiei lor poetice. Iata motive pentru a descoperi in creatia lor teme sau chiar imagini din aceeasi familie.

In balada lui Heliade, textul citat se constituie intr-o secventa de pastel imortalizand caderea noptii asupra satului. Imaginea reprezinta un mod de a ilustra ideea ca noaptea ascunde misterul aparitiei zburatorului, o fiinta supranaturala care, conform credintei populare stravechi provoaca starea de neliniste, de satisfactie si teama a primei iubiri. Noaptea este, in viziunea romantica un cuib al iubirii, un tainic martor al primelor sentimente de dragoste adolescentina.

Si in poezia lui Eminescu, noaptea este momentul aducator de dragoste. Indragostitul asteapta cu nerabdare lasarea intunericului spre a-si imbratisa, la umbra sa proteguitoare, iubita.

Prin aceasta prisma, cei doi poeti urmaresc simptomele noptii, anticipata de miscarea stelelor, a oamenilor, a animalelor si a spiritelor.

Tabloul inserarii din balada lui Heliade este bucolic. Impresia generala este cea de solemnitate mistica, de vraja si mister. Poetul inregistreaza semnele inserarii : "soarele sfintise", "a puturilor cumpeni tipand parca chema a vacilor cireada", "vibra al serei aer"

In poezia lui Eminescu tabloul inserarii reprezinta fundalul unei idile : irealitatea domina atat sentimentul cat si imaginea reconstituita de indragostit : iubita nu exista decat in planul imaginar al tanarului care viseaza un vis de iubire ancorat intr-o irealitate romantica. Cadrul acestei iubiri este sincron cu sentimentele indragostitului:

"Ah ! in curand satul in vale-amuteste ;

Ah ! in curand pasu-mi spre tine grabeste ;"

Recunoastem atmosfera pastorala din imaginea bucolica a lui Heliade. Deosebirea fata de tabloul amintit este asocierea acesteia cu proiectia cosmica a imaginii pamantene si, mai ales, sugestia irealului prin hiperbola "stresine vechi casele-n luna ridica" in care intentia reflexiva a limbajului poetic tradeaza starea de profunda emotie a celui care asteapta implinirea visului de iubire.

Cele doua imagini sunt complementare. Ceea ce le uneste intr-un punct cosmic este prezenta lunii. La Heliade, "Tarzie asta seara rasare-acum si luna" in timp ce la Eminescu, "Luna pe cer trece-asa sfanta si clara" consfintind inceputul unei nopti plina de mister. Astrul romantic va domina in continuare tabloul. Alaturi de acesta, stelele dau farmec noptii :"Incep a luci stele, rand una cate una" in tabloul lui Heliade, in timp ce la Eminescu, "Stelele nasc umezi pe bolta senina"

La Heliade, noaptea izvoraste din inaltul boltii intr-o superba desfasurare de mister :

"E noapte nalta, nalta : din mijlocul tariei

Vestmantul sau cel negru de stele semanat,

Destind coprinde lumea, ce-n bratele somniei

Viseaza cate-aevea desteapta n-a visat.

Tacere este totul si nemiscare plina ;

Incantec sau descantec pe lume s-a lasat ;

Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,

Si apele dorm duse, si morile au stat."

Imaginea terestra se modifica confirm unui cod al vietii pastorale : intreaga viata cosmica si terestra se opreste pentru cateva clipe si vesnicia pare a-si desfasura faptura. Misterul este deplin.

O senzatie asemanatoare receptam si la citirea versurilor eminesciene :

"Nourii curg, raze-a lor siruri despica,

Stresine vechi casele-n luna ridica,

Scartaie-n vant cumpana de la fantana,

Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana."

Dominanta este starea de irealitate. Misterul este provocat si aici de deformarea imaginii terestre dupa un cod al viatii pastorale.

Luna este prezenta ca autor al metamorfozei dar si ca martor al trairilor umane. Este asemenea unui magician care aduce o data cu noaptea si trairi pe care altcumva oamenii nu le-ar putea cunoaste.

Limbajul folosit de cei doi poeti este metaforic. Ei transfera asupra noptii stari si sentimente umane, trasaturi ale vietii pastorale, miscari ale cosmosului. Versul este format si intr-un caz si in celalalt dintr-o enumeratie de fenomene care recompun imaginea noptii misterioase asemenea unui puzzle. Notatiile inregistreaza aspecte aparent discontinui dar care au, in fapt, relatii intime : la Heliade, vestmantul semanat cu stele este aducatorul somnului : frunza nu se misca, vantul nu suspina etc. in timp ce la Eminescu, curgerea nourilor este insotita de imaginile vizuale si auditive specifice care marcheaza noaptea romantica.

In ambele texte poetice emotia estetica este provocata de difuziunea starii de asteptare asupra cosmicului ca o revarsare a sentimentului de iubire care nu mai apartine unor persoane ci devine o stare a universului. Sentimentul de liniste, fraternitate, iubire universala da calitatea estetica a noptii. Aflat in aceasta atmosfera de impacare universala, eroul liric se integreaza in tacerea mistica putand sa fie absorbit de sentimentul neantului.

In balada lui Heliade favorizeaza integrarea episodului in care se releva imaginea fantastica a zburatorului in timp ce Eminescu imagineaza idila celor doi indragostiti, vesnica sa idila cu "mireasa sufletului" sau in urma careia se redesteapta dezamagirea intuirii unei irealitati erotice :

Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga

Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.

Aflate in registre poetice apropiate, in ciuda diferentei de valoare, cele doua texte poetice surprind imagini compatibile cu trairile celor doi poeti romantici lasand in literatura romana pagini de poezie de o neasemuita eleganta si puritate a reprezentarii lirice.