Limba de lemn

`    Capitolul I

Limba de lemn - elemente generale, definitii

Limba de lemn este un termen lingvistic care desemneaza printre altele limba utilizata de oficialitatile regimurilor comuniste, termenul traducand expresia franceza langue de bois.

Utilizata atat in scris, cat si in vorbire, in ziare, carti si la radio, este considerata capodopera dezinformarii, deoarece este imposibil de folosit de cineva fara ca acesta sa nu devina in acelasi timp si dezinformator si dezinformat.

Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comunistilor. Toti specialistii - medicii, juristii, militarii, preotii, filosofii etc. - au limba lor de lemn. Diferenta consta in faptul ca respectivele jargoane specializate inseamna ceva, cel putin pentru cei initiati, si nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le inteleg, nici pentru cei ce nu le inteleg. Fiind opusul transparentei, ea trebuie descifrata, citita printre rinduri deoarece ascunde realitatea.

Conform viziunii lui Andrei Plesu, limba de lemn era definita in Chipuri si masti ale tranzitiei ca fiind nici mai mult nici mai putin decat emblema omului cazut, chipul vorbit al pacatului originar.

Se stie faptul ca limba este un domeniu social prin excelenta , prin urmare limbajul de lemn nu a putut scapa de siluirea impusa de regim, devenind astfel vehiculul perfect al ideologiei comuniste. Fenomenul a capatat viata cu ajutorul regimului comunist, dar din pacate nu s-a terminat odata cu el, deoarece mai inalnim ramasite ale acestui tip de limbaj si dupa 1989.

O incursiune vasta in tratarea acestui subiect, ne-o propune George Irimias in lucrarea Structuri textuale ale discursului totalitar.Studiu din perspectiva semioticii textului. Dupa cum reiese si din subtitlu, autorul prefera o abordare semiotica a obiectului textual discursiv, limba de lemn, definit ca obiect eminamente verbal, parte a unui proces de comunicare si de cunoastere in si prin care se dezvolta el insusi ca semn sau complex semnic purtator al sensului.

Semiotica permite analiza limbii de lemn pe cele trei niveluri fundamentale: sintactic (relatia cu sistemul), semantic (relatia cu lumea) si pragmatic (interpretarile), iar in cele sapte capitole riguros structurate ale cartii sale, George Irimias construieste o viziune globala atat asupra organizarii limbii de lemn, cat si asupra functionarii acesteia in spatiul comunicarii. Cercetatorul porneste de la constatarea ca emblema unei jumatati de secol de comunicare in spatiul comunist, limba de lemn, nu s-a bucurat de interesul specialistilor, preferandu-se simpla mentionare a unor ipostaze si manifestari in dauna structurarilor teoretice. Alti cercetatori precum Umberto Eco , Lucien Sfez sau Louis Martinez au vazut in limba de lemn o comunicare alterata prin distorsiune, omisiune sau manipulare.

Limba de lemn este limba celor care detin o putere, George Irimias reproducand in acest sens, afirmatia lui J. Goebbels: Noi nu vorbim ca sa spunem ceva, ci ca sa obtinem un efect. Dupa Groppo, in cazul limbii de lemn, realitatea nu este ce este, ci ceea ce este formulat verbalizat .

Capitolul II

Clasificari . Caracteristici

George Irimias clasifica deci, limba de lemn in trei niveluri de mare importanta si anume:

sintactic

semantic

pragmatic

Prin urmare, la nivel sintactic, limba de lemn utilizeaza cu predilectie nominalizarea, prin articulare sau prin conversiune (procesele devin lucruri), multiplicarea subiectului si a calitatii, prezentul etern, imperativul si gerunziul, persoana I, plural, in opozitie cu persoana a III-a, plural si inflatia numeralului, intr-o comunicare scientoida. Toate aceste procedee contribuie la crearea unui univers centrat pe minciuna, la construirea unei realitati strict verbale.

Din punct de vedere semantic, limba de lemn aduce o viziune maniheista a realitatii, termeni vagi, metafore globale (eroul providential (carmaciul), omul nou), multiplicarea si fractionarea sensului(metafora organismului, a luptei).

Sub aspect pragmatic consemneaza incadrarea limbii de lemn intr-o teorie a minciunii, prin inadecvarea la context ca sursa de manipulare, si detaseaza fenomene specifice : recurenta, partiala sau intratextuala, permutatiile, comentariul condensat sau extern si citarea ca argument absolut.
Aceasta descompunere judicioasa a limbii de lemn, ca intr-o lectie de anatomie, este completata cu trei texte de la Congresele P.C.R. din 1969, 1975 si 1981, prin care George Irimias demonstreaza caracterul static al acestui mutant lingvistic.

Limbajul de lemn poate fi recunoscut dupa mai multe elemente specifice acestuia. Prin urmare, principalele caracteristici sunt urmatoarele:

. caracterul impersonal si pasiv al frazelor (relatiile reciproce s-au strans, intr-o atmosfera de stima si respect reciproc, s-au exprimat urari, etc.)

. abundenta mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativitatii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negresit, obligatoriu, neabatut, etc.)

. maniheismul (lipsa nuantelor, impartirea stricta in doar doua categorii ale oricarui domeniu sau multimi de oameni - buni si rai, prieteni si dusmani, devotati si tradatori, abstract si concret, general si particular, obiectiv si subiectiv etc.)

. metaforele si personificarile excesive (hidra capitalista, parintele popoarelor, cu referire la Stalin, etc.)

. codificarea (anumite cuvinte, ca revisionist sau dusman al poporului, dau semnalul de atac; altele, precum lipsa de vigilenta revolutionara, servesc drept avertisment sau amenintare, etc).

. prezenta unor sloganuri sau lozinci precum Traiasca pacea in lume!, Traiasca tovarasul!, Proletarii nu au de pierdut decat lanturile., Imi exprim totala mea adeziune, etc.

Capitolul III

Limba de lemn analizata de Fr. Thom

Limba de lemn nu comunica niciun gand nou si nu descrie absolut nimic. Cu toate acestea este necesara partidului communist ca si statului totalitar, deoarece ea ajuta la reperarea verigilor slabe ale lumii reale. Totodata ni se semnaleaza faptul ca fara ajutorul limbii de lemn ideologia si-ar pierde impactul asupra lumii. Prin acest tip de limbaj, s-a trecut brusc la falsificari mai subtile, in care putinul adevar insinueaza mult fals. De mentionat este ca se multumeste sa incurajeze judecatile eronate, sa devieze rationamentul si sa inchida pe de ascuns caile multiple care nu fac altceva decat sa duca spre adevar.

Facand o paralela intre limba naturala si cea de lemn, observam ca aceasta din urma nu exprima nici faptele nici opiniile ci dimpotriva ea se straduieste sa refuleze ceea ce este si sa cheme la existenta ceea ce trebuie sa fie.

Functiile limbajului

Dupa studiile lui Jakobson, putem identifica in comunicarea lingvistica sase factori care permit definirea functiilor limbajului, acestia fiind: referentul sau contextul(cel la care trimite mesajul), destinatorul(cel care vorbeste), destinatarul(cel caruia i se vorbeste), mesajul(ceea ce se spune), codul(comun destinatarului si destinatorului), si contactul(ceea ce permite stabilirea si mentinerea comunicarii). Putem deci sa deducem din acestea, ca fiecare factor va determina o functie lingvistica diferita. Atunci avem functia referentiala, expresiva, incitativa , poetica, metalingvistica si functia fatica. In general mesajul indeplineste mai multe dintre aceste functii, dar una predomina mereu, mai exact, functia fatica sau cea metalingvistica. Este important de mentionat insa, faptul ca infaptuirea functiei metalingvistice pune in joc functia fatica de care depind mesajele servind sa verifice daca circuitul functioneaza , sa atraga atentia interlocutorului sau sa asigure ca aceasta nu slabeste prin intermediul unui schimb abundent de formule ritualizate.

Facand o alta comparatie intre limba de lemn si cea naturala identificam faptul ca aceasta din urma este un sistem deschis, deoarece trebuie sa faca fata infinitelor varietati a ideilor si situatiilor, in schimb, limba de lemn este inchisa, deoarece are drept scop de a reduce totul la ce s-a mai spus. Limba naturala este libertate, limba de lemn nu e decat o constrangere.

In concluzie, din afirmatiile multiple ale lui F. Thom, in legatura cu limba de lemn si din paralelele facute intre acest tip de limbaj si limbajul natural, deducem ca limba de lemn nu poate impiedica integral existenta unei societati, dar ea o forteaza pe aceasta din urma sa traiasca incetinit si sa vegeteze pur si simplu in forme extrem de primitive. Limba de lemn este organul central al statului totalitar, prin urmare ea actioneaza de sus in jos, are un sens unic care nu admite nicio replica.

Fara limba de lemn puterea nu ar avea un carcater de amenintare universala.

Capitolul IV

Limba de lemn analizata de Tatiana S. Cazacu

T . S. Cazacu. defineste limba de lemn, ca fiind o particularitate lingvistica existenta in orice dogma, societate ori Putere care simte nevoia de a se impune si prin strategii de mascare a unor realitati mai putin favorabile ei. Dar in comunism, ca doctrina concretizata in totalitarism, ia forme extreme, devine o arma a manipularii maselor , o stratagema de conducere volens non-volens a unei populatii care trebuie sa fie supusa.

Limba de lemn nu are o bibliografie vasta , insa exista cateva studii care au aprofundat aceasta problema , insa toate acestea fac greseala de a limita limba de lemn la regimul comunist, neobservandu-se faptul ca poate constitui un real pericol pentru comunicare si istorie.

Inca din anii `50, limba de lemn a devenit un mijloc de anihilare al gandirii, mod prin care un individ poate deveni din activ, pasiv, pentru ca altul gandeste in locul lui. In acest tip de limbaj intalnim idei fixe,clisee incremenite care sunt difuzate prin repetare, prin utilizare frecventa in diversele mijloace de comunicare in masa, orale sau scrise.

Capitolul V

Sfarsitul limbii de lemn

Despartirea de limba de lemn a debutat pe la inceputul anilor `90 si s-a facut treptat. Au existat perioade de tranzitie lingvistica, sub sloganul: Noi muncim, noi nu gindim!

Limba noua, care inlocuieste limba de lemn, a acumulat cuvinte netraduse din limbile straine, in special anglicisme precum week-end, manager, fast-food, etc., care nu fac altceva decat sa sufoce limba romana.

Concluzionand, limba de lemn, este una inghetata, specifica regimului comunist si asa cum incercam sa scapam de orice ramasita de pana in anii `89, la fel ar trebui sa scapam si de acest tip de limbaj, care din pacate se incapataneaza sa ne urmareasca indiferent de profesie. Problema cea mai mare este ca nu constientizam problema ca sa-i putem taia radacinile.taiem de sus si planta creste.

Limba romana trebuie sa fie maleabila si nu incorsetata, sufocata de limba de lemn fixa si veche !

BIBLIOGRAFIE

Tatiana Slama Cazacu - Stratageme comunicationale si manipularea

Editura: Polirom, Iasi, 2000

Cap. 2: Limba de lemn - o universalie in contextual romanesc ;

Pag. 53-86

Francoise Thom - Limba de lemn

Editura: Humanitas, Bucuresti, 2005

Pag. 60- 69; 79-145

Andrei Plesu - Chipuri si masti ale tranzitiei

Editura: Humanitas, 1996

Pag. 324-325

George Irimias - Structuri textuale ale discursului totalitar.

Studiu din perspectiva semioticii textului.

Editura: Clusium, 2003