| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
PERSONALITATEA LUI CONSTANTIN D. ARICESCU
Produs al unei epoci framantate din istoria moderna a Romaniei, exponent al generatiei care a faurit miscarea nationala de la 1848 si a infaptuit Unirea de la 1859, Constantin D. Aricescu va aduce in munca arhivistica innoiri si principii inaintate, care se aplica si astazi.
Ne-am propus in lucrarea de fata sa reinviem memoria celui care a desfasurat o activitate laborioasa, menita a propasi Arhivele Statului si al carui nume, din anul 1973, nu a mai fost amintit decat in cateva lucrari. Vom trata personalitatea lui Constantin D. Aricescu[1] din mai multe puncte de vedere: biografie, activitate literara si publicistica, director al Arhivelor Statului si prezenta in documentele din depozitele Directiei Judetene Braila a Arhivelor Nationale.
Date biografice
Poet si romancier, istoric si editor de izvoare, politician si jurnalist si, nu in ultimul rand, arhivist, Constantin D. Aricescu, are o biografie "plina de ecourile pasiunilor veacului in care a trait" [2], militand pentru libertatea si unitatea nationala.
Constantin D. Aricescu s-a nascut la Campulung Muscel, la 18 martie 1832; tatal sau, Dimitrie Aricescu, a fost gramatic la Ispravnicia judetului Olt, apoi epistat si judecator in Campulung; mama sa Elena Chiliasu, era fiica unui negustor din Campulung.
Din toamna anului 1837 Aricescu, dupa ce a studiat cativa ani in scoala greaca din localitatea natala [3], ajunge elev la Colegiul "Sf. Sava" din Bucuresti, din dorinta tatalui sau de a-si crea o cariera, in lipsa averii.
In anul 1844 se incadreaza ca inginer de poduri si sosele pentru o foarte scurta perioada de timp, deoarece se imbolnaveste si cum spune el "ne mai avand aplicare pentru aceasta cariera"[4], se reintoarce la Campulung, dedicandu-se literaturii si teatrului
Din luna mai 1847, Aricescu se incadreaza la Ministerul Finantelor, cand asa cum reiese din marturisirea sa: ".Revolutia de la 11 iunie 1848 m-a gasit copist la Finante si in cele trei luni ale miscarii nationale am ocupat acelasi post." .
Demisioneaza din postul de copist la 13 septembrie 1848 si se retrage la Bucuresti. Aici Aricescu desfasoara o propaganda revolutionara sporita, publicand o serie de poezii cu caracter revolutionar. Pentru aceasta activitate, a fost urmarit de politie dupa infrangerea revolutiei de la 1848, si ajunge astfel, pentru manuscrisul poeziei "Blestemul Romaniei contra apasatorilor sai", sa fie arestat la 30 noiembrie 1849. Judecat de un tribunal secret, a fost exilat la Snagov pentru 10 luni, pana in luna decembrie 1850, cand este eliberat.[6]
O perioada de noua ani de zile isi desfasoara activitatea in Campulung, unde infiinteaza un ".teatru de societate pentru luminarea concetatenilor mei si unde am prelucrat mai multe opere."[7] conform propriilor marturisiri. Tot in aceasta perioada colaboreaza cu diferite publicatii, refuzand in acelasi timp mai multe oferte pentru a ocupa anumite posturi in administratia locala si din Bucuresti .
In anul 1857 a fost ales secretar al Comitetului din Campulung, care avea ca sarcina pregatirea alegerilor pentru Divanul Ad- Hoc. A luat parte la lucrarile Divanului ca deputat al orasului Campulung[9].
Ajuns la Bucuresti, in anul Unirii de la 1859, se angajeaza ca administrator si colaborator la ziarul Romanul, de unde se retrage insa in anul 1863 "vazand nesinceritatea falsilor liberali"[10]. Retragerea lui Aricescu din Bucuresti, survine odata cu arestarea sa in luna mai 1863, pentru ideile prezentate in poezia Oda la Grecia
Dupa eliberarea din arestul de la Vacaresti, in luna octombrie 1863, Constantin D. Aricescu mai ramane pana in luna mai 1864 in capitala, dupa care se retrage deznadajduit la Campulung, pentru a reveni in Bucuresti in luna februarie 1866.
In acest rastimp este ales din nou deputat din partea orasului Campulung in Camera Senatului, in luna noiembrie 1864. Din cauza virulentei cu care ataca "arbitrarul si coruptia guvernului dictatorial"[12] este exclus din Camera, dar este reales in anul 1867.
In paralel cu activitatea politica, Constantin D. Aricescu, acorda din ce in ce mai multa atentie literaturii si istoriei, aducand prin scrierile sale o contributie deosebita pentru cunoasterea trecutului istoric al poporului roman.
Crescut intr-o familie pentru care manuirea actelor constituia o foarte mare importanta, Aricescu va sti sa pretuiasca documentele in spiritul apararii vechilor libertati, intocmind lucrari istorice pe baza arhivelor bisericilor si manastirilor din Campulung si a actelor particulare ale compatriotilor sai[13].
Pana sa devina director general al Arhivelor Statului, Constantin D. Aricescu, a facut cunostinta cu tezaurul documentar al Directiei Generale a Arhivelor Statului din Bucuresti, cand in februarie 1869, solicita "studierea si copierea unor acte publice din perioada de la 1821" .
La data de 8 februarie 1869, Aricescu este numit de ministrul Instructiunii, director al Arhivelor Statului, functie detinuta pana in luna martie 1870, cand este destituit, dupa cum chiar el spune "fara motiv"[15]. Este numit imediat Director al Domeniilor Statului de catre ministrul Finantelor, pana in anul 1871, cand demisioneaza, revenind la statutul de Director al Arhivelor Statului pana in anul 1876.
Pentru scurt timp a fost director al Tipografiei Statului, apoi este numit in anul 1877 revizor scolar in districtele Ilfov si Vlasca pana in anul 1879 cand ocupa functia de revizor pentru scolile publice si private din Bucuresti.
Aceasta activitate ii ocupa foarte mult timp, in detrimentul scrisului, ceea ce il nemultumea si-i crea temerea ca nu va mai putea sa-si termine Memoriile[16]
Si totusi reuseste sa-si astearna gandurile privind viata si activitatea sa abia dupa ce este numit in functia de director al Internatului Liceului "Matei Basarab" din Bucuresti in luna septembrie a anului 1885. Cu toate acestea, dupa relatarile sotiei sale din anul 1889, inceputul anului 1886, il gaseste pe Aricescu slabit si bolnav de inima in locuinta sa din Bucuresti: ". agravandu-i-se boala de inima, il consuma cu desavarsire incat la 18 februarie 1886 la unu dupa miezul noptii a si incetat din viata, lasand. mult interesatele sale memorii neterminate." . A fost inmormantat la Campulung.
Asa cum apreciaza Aurelian Sacerdoteanu, Constantin D. Aricescu ".a avut o viata zbuciumata, cu ridicari si coborari, cu schimbari de atributii si specialitati si cu prea putine zile bune."[18]
Activitatea literara si publicistica
Rezultat al unui mediu orasenesc provincial, a carei mentalitate a pastrat-o toata viata, Constantin D. Aricescu, s-a format din punct de vedere intelectual in epoca pregatirii revolutiei de la 1848.
Studiile pe care le-a facut la Liceul "Sf. Sava" din Bucuresti, ca discipol al unei pleiade de profesori ".fauritori de suflete tari."[19], au pus bazele personalitatii celui care avea sa reprezinte veacul framantat pe care l-a traversat, prin scrierile si intreprinderile sale.
Debuteaza ca poet, inca din perioada liceului, in Curierul Romanesc al lui I. Heliade Radulescu, in nr. 2/1846 si care ii va deveni si mentor literar. In acelasi an, tot cu sprijinul acestuia ii va aparea si brosura cu versuri "Cateva ore de colegiu"[20].
Versificatia sa revolutionara se manifesta de timpuriu, cand este solicitat, in luna septembrie a anului 1846, la Campulung, de catre reprezentantii orasului sa scrie o oda dedicata vizitei printului Bibescu in oras. Tanarul poet scrie cu aceasta ocazie, poezia Caderea vitiului, prin care cere printului ca poporul sa aiba posibilitatea de a-si alege singur domn.
Scrie piese de teatru, face traduceri din autori francezi, fara sa renunte la versuri, publicand astfel in anul 1852 o culegere de versuri.
Prima sa lucrare istorica, intitulata Istoria Campulungului, a fost publicata in doua volume in anii 1855 si 1856.
Colaboreaza la revista Foaie pentru minte, inima si literatura din Brasov, insa fiind cenzurat, a reusit sa publice, sub anonimat, in alte reviste din tara, pana in anul 1856[21]. Tot in perioada anilor 50, isi manifesta spiritul critic prin predici cu caracter politic tinute in biserici.
Din anul 1857, pe langa activitatea politica desfasurata, scrie articole la ziare progresiste din Bucuresti, Romanul, Reforma si Nationalul, scoate brosura Despotismul si Constitutia, sprijina revendicarile taranilor clacasi din 1848, aduce la cunostinta opiniei publice incercarile conservatorilor de a ingradi presa.
Publica brosura Reforma Legii electorale in anul 1862, duce campanii impotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru stilul sau dictatorial si a lui Gh. Bibescu fostul domnitor, deputat conservator. Datorita acestor manifestari va fi inchis la Manastirea Vacaresti, timp de 5 luni, fiind totodata amendat cu cinci sute de lei.
Dupa eliberarea din arest, se va retrage din administratia ziarului Romanul din Bucuresti si trece la Buciumul, care din luna martie a anului 1865 se transforma in Trompeta Carpatilor.
Dupa incheierea mandatului sau ca deputat, ales in anul 1867 in colegiul II din judetul Muscel[22], se va retrage din viata politica, avand astfel posibilitatea sa se preocupe de literatura si istorie.
Perioada 1869-1876 este cea mai bogata in realizari. Scrie, pe langa lucrari de literatura si versuri, piesa de teatru Carbonarii, pusa in scena in anul 1872 la Teatrul National din Bucuresti, tipareste o brosura polemica adresata domnului Ioan Ghica si scoate volume de documente.
Nereusita din cariera politica l-a determinat sa revina la vechea sa lupta, dusa insa pe calea cercetarilor stiintifice.
Fostul revolutionar si-a indreptat atentia asupra celor doua evenimente care zguduisera societatea romaneasca in prima parte a secolului al XIX- lea: revolutia lui Tudor Vladimirescu si revolutia de la 1848.
Constantin D. Aricescu este considerat primul istoric roman care a analizat revolutia de la 1821, publicand in anul 1874 Istoria revolutiei romane de la 1821, de fapt prima monografie romaneasca a acestui eveniment [23].
Referitor la anul revolutionar 1848, Aricescu a tiparit trei volume din Corespondenta secreta si acte inedite ale capilor revolutiei romane de la 1848, in anii 1873 si 1874.
Lucrarile istorice ale lui Constantin D. Aricescu se impart in cinci categorii: I monografii si articole de istorie; II lucrari cu caracter memorialistic; III publicatii de izvoare documentare; IV lucrari istorico - arhivistice; V lucrari polemice cu caracter istoriografic[24].
Aricescu a fost apreciat de Titu Maiorescu pentru scrierile sale, alaturi de reprezentanti de seama ai literaturii romanesti (Tautu, Hasdeu, Bolliac), ca fiind "..fara contestare dintre cei mai buni.", fapt pentru care numele lui a fost prezent in critica literara din prestigioasa revista Convorbiri Literare
In toate scrierile lui Aricescu se observa oscilatia sa intre dreptul individului la libertate deplina manifestata in politica si in lucrarile literare si ideea nationala dezbatuta in versuri si lucrari istorice[26].
Director al Arhivelor Statului
Dupa anii 1831-1832, noua institutie a Arhivelor Statului a fost condusa de personalitati marcante in cultura romaneasca.
Semnificativ este faptul ca cei care au fost cooptati din randul celor mai pregatiti oameni ai timpului, pentru a servi interesele acestei institutii, nu aveau o pregatire prealabila de specialitate, dar experienta dobandita in activitatile desfasurate anterior, nevoia de a recurge la memoria trecutului, i-au ajutat sa promoveze masurile cuvenite, menite a pastra, conserva si folosi documentele.
Constantin D. Aricescu desfasoara o insemnata activitate in timpul celor doua directorate, reusind prin munca sa sa imprime un spirit nou in aceasta institutie[27].
Numit in luna februarie a anului 1869 Director General al Arhivelor Statului, el vine cu o pasiune deosebita fata de documente, hotarat a gasi rezolvarea problemelor in toate directiile din acest domeniu, cum ar fi: organizarea muncii, aducerea de documente, pastrarea si conservarea lor, dar si folosirea si publicarea celor mai valoroase.
Constantin D. Aricescu este primul director care introduce principiul sistematizarii materialului arhivistic in dosare si initiaza publicarea instrumentelor de evidenta[28].
Vom trata, in continuare, activitatea arhivistica a lui Aricescu din mai multe perspective, pentru a evidentia eforturile sale in ceea ce priveste: organizarea institutiei, achizitionarea de documente, infiintarea arhivelor judetene, folosirea documentelor, angajarea si specializarea personalului din arhive, conservarea si pastrarea documentelor in spatii special amenajate.
Organizarea institutiei arhivelor
Preocupat de organizarea retelei arhivelor, pe baza prevederilor Regulamentului Arhivelor Statului - intrat in vigoare la 4 martie 1869 ( intocmit de inaintasul sau Grigorie Manu), Constantin D. Aricescu, in anul 1871, elaboreaza un Regulament de serviciu interior in care se stabilesc programul de lucru al cancelariei si atributiile functionarilor, insistand asupra masurilor pentru asigurarea securitatii documentelor[29].
Cel de-al doilea directorat al lui Aricescu incepe prin intocmirea unui nou Regulament de functionare a Arhivelor Statului, intrat in vigoare la 11 iulie 1872, pe baza caruia Serviciul Arhivelor Statului din Bucuresti se impartea in doua sectii - Sectia Istorica si de Stat si Sectia Bunurilor Publice. Aceasta modificare a regulamentului din anul 1869 a fost apreciata de urmasii sai in domeniul arhivisticii, ca fiind noua si importanta, deoarece documentele aveau sa fie organizate si pastrate pe sectii si in cadrul acestora, pe genuri de institutii[30].
Ca si in Regulamentul din anul 1869, se prevedea obligatia ".ministerelor sau autoritatilor dependinte de ministere. de a preda cu inventare, la Arhivele Statului, documentele ".de interes public. , infiintarea unui muzeu de paleografie si sigilografie si a directiilor judetene .
In acest regulament se introduce, pentru prima data, obligativitatea ca publicarea de indici si cataloage de documente sa fie o sarcina atribuita directorului Arhivelor Statului, executata ".pe cheltuiala Statului .
Achizitionarea de documente
Apreciind importanta arhivelor ca principale izvoare ale istoriei, Constantin D. Aricescu s-a preocupat de aducerea, in depozitele Arhivelor Statului, a documentelor importante cu precadere de la institutiile centrale.
Totodata a insistat ca predarea dosarelor, a condicilor si a sigiliilor sa se faca numai pe baza de inventare bine intocmite (in doua exemplare), iar ".dosarele si condicile sa fie numerotate, snuruite, avand insemnat pe cea din urma pagina numarul filelor sale .
De asemenea, toate documentele si inventarele, la preluare, trebuiau verificate. Datorita acestui fapt, au existat si cazuri in care lucratorii care executau aceasta operatiune sa inapoieze, spre refacere, inventarele. Dupa ce materialele arhivistice erau verificate, acestea se depuneau in depozite spre pastrare. Un inventar al documentelor predate se inapoia institutiei depunatoare, pentru a avea posibilitatea de a le solicita in caz de necesitate[36], cu prevederea expresa (din Regulamentul din anul 1871) ca documentele intrate in depozitele Arhivelor ".nu se vor trimite afara din tara .
In perioada celor doua directorate ale lui Aricescu, s-au preluat un numar insemnat de sigilii, care dupa depunere erau trecute in condici si confruntate cu adresele insotitoare[38].
Constient de raspunderea care ii revenea si anume aceea de a imbogati tezaurul arhivistic, Aricescu a initiat actiuni de achizitionare de documente si de la persoane particulare din tara, in paralel cu activitatea de depistare a documentelor din arhivele si bibliotecile straine, referitoare la istoria poporului roman [39].
In acest sens, chiar din primul an de activitate ca arhivist, Constantin D. Aricescu solicita Ministerului Instructiunii aprobarea sustinerii in bugetul Arhivelor a unei sume de bani necesare pentru cumpararea ".actelor istorice ce s-ar gasi la particulari .
In anul 1872, el insista catre forurile tutelare pentru alocarea unor sume de bani in vederea intreprinderii de cercetari pentru identificarea de documente aflate la alti detinatori decat institutiile de stat din tara, sustinand ca ".indatoririle directorului acestui serviciu este sa se faca investitii inauntru si afara din tara spre a afla si cumpara acte privitoare la istoria tarii noastre .
Preluarile de documente sunt totusi limitate de sumele mici de bani alocate si de lipsa spatiul, a carui dotare la acea data era necorespunzatoare.
Multe din rapoartele si cererile lui Aricescu nu au gasit o rezolvare favorabila, dar este meritorie stradania si munca lui neobosita in acest sens.
Bogdan Petriceicu Hasdeu este cel care finalizeaza, oarecum, demersurile insistente ale lui Constantin D. Aricescu, prin faptul ca, la sfarsitul anului 1876, fondul arhivistic romanesc a fost imbogatit cu un numar mare de copii si informatii din arhivele din Luxemburg si Cracovia.
Infiintarea arhivelor judetene
O problema care l-a preocupat in mod deosebit pe Aricescu, ca si pe predecesorul sau Grigorie Manu, a fost aceea a infiintari arhivelor judetene.
Ca o rezolvare a problemei spatiului de depozitare, a evitarii pierderii sau deteriorarii documentelor, Aricescu sustinea ca depunerea documentelor de la institutiile din tara sa se faca in depozitele arhivelor judetene. El cauta in anul 1872 sa convinga forul tutelar al Arhivelor Statului in sprijinirea acestei idei, argumentand ca o parte din Consiliile Judetene, consultate in prealabil inca din anul 1870, au prevazut in bugetele lor sume de bani necesare pentru infiintarea de arhive. De asemenea, el precizeaza ca daca unele Consilii Judetene nu au prevazute asemenea fonduri, acest fapt se datoreaza lipsei unei legi pentru infiintarea si functionarea unor astfel de institutii .
Ca urmare a interventiilor sale repetate, in unele judete au fost numiti arhivari care sa se ocupe de organizarea documentelor locale, iar in luna noiembrie a anului 1872, Arhivele Statului elaboreaza proiectul de lege pentru infiintarea arhivelor judetene, insotit de un proiect de regulament pentru aplicarea acestei legi. Chiar daca aceasta lege si regulamentul nu au fost aprobate niciodata, ideile expuse au fost considerate progresiste, fiind preluate si aplicate ulterior prin reglementari specifice muncii arhivistilor. Este de mentionat, de asemenea, ca in timpul conducerii lui Aricescu s-ar fi executat prima clasare si inventariere a sigiliilor pe judete si in cadrul acestora in ordinea depunerii spre pastrare la Arhive[43].
Folosirea documentelor
In ceea ce priveste folosirea materialului documentar, Constantin D. Aricescu a avut vederi inaintate.
In primul rand amintim propunerile sale, materializate in Regulamentul din anul 1872, de a imprumuta documente institutiilor depunatoare la cererea ministrilor respectivi si interzicerea scoaterii peste granita a documentelor fara aprobarea Ministerului Instructiunii, evitandu-se astfel pierderea sau instrainarea (voita sau nevoita) documentelor.
De asemenea, personalul Arhivelor Statului avea obligatia de a efectua transcrieri si traduceri de pe documente aduse in acest sens de particulari, iar in cazul documentelor aflate in depozitele institutiei, copii de pe acestea se efectuau numai la cererea solicitantilor[44]
Preocupat de activitatea arhivistica in ansamblu, dar si la solicitarea salariatilor Directiei Generale a Arhivelor Statului din Bucuresti, care reclamau volumul mare de munca, Aricescu a propus forului tutelar ca toti cei care cereau copii de pe documente sa fie insotiti de un copist pentru a executa copierea documentelor interesate[45]. De asemenea, la dispozitia celor interesati de studierea trecutului, materialul documentar din depozitele institutiei putea fi studiat numai in baza cererilor adresate Directorului General.
Constient ca ceea ce tezauriza impunea sa fie cunoscut, Constantin D. Aricescu a preconizat ca cele mai semnificative marturii documentare sa fie publicate. In acest sens el argumenta ca ". a aduna, dar, cat mai multe materiale istorice si a publica actele care pot aduce o lumina noua, pot inlatura o controversa, pot preciza o data sau stabili un fapt, sunt cele dintai trebuinte pentru a ajunge sa avem o buna si adevarata istorie .
Preocuparile sale istorice l-au determinat sa realizeze golurile existente in acea perioada in istoriografia romaneasca si sa constate necesitatea punerii la dispozitia istoricilor a izvoarelor inedite din arhive. In acest sens, in Regulamentul din anul 1872, se precizeaza ca Directorul Statului este ".dator a da la lumina pe fiecare an cu cheltuielile statului un indice sau catalog de actele din arhiva care pot servi la istoria si cronologia tarii. Acel indice va cuprinde: data, numele si un extract pe scurt al actelor in cestiune .
Desi se lucra in conditii foarte grele cu putinii colaboratori pe care ii avea la dispozitie, Constantin D. Aricescu reuseste sa publice, in anul 1874, primul volum din lucrarea Indice de documente aflate in Arhiva Statului si nepublicate inca iar in anul 1876, vede lumina tiparului si volumul al doilea, ambele volume continand 2353 documente din anii 1560-1742 .
Constantin D. Aricescu a avut in vedere, la momentul publicarii Indicelor, sa ofere cercetatorilor un instrument eficient in depistarea acelor acte care ii interesau direct fara a mai consulta si altele, publicand astfel hrisoave si carti sau ordine domnesti, la care a adaugat si cateva acte ".ce rechiama institutii ca aceea a judetelor si .ce rechiama administratiunea invaziilor straine asa cum preciza el in prefata la volumul I.
Cele doua volume de Indici s-au inscris ca una din realizarile importante din domeniul arhivisticii romanesti, desi au si unele inconsecvente: cuprinderea unor categorii de acte, altele decat cele specificate de autor in prefata, reproducerea unora in totalitate, unele greseli de datare[51].
Profesorul Aurelian Sacerdoteanu sublinia, in anul 1943, ca prin aceste lucrari Constantin D. Aricescu ".aducea un spirit nou in problema conservarii si difuzarii textelor cuprinse in arhivele noastre istorice .
Apreciind aceste publicatii aparute in preajma Razboiului de Independenta, tratand activitatea istoriografica a lui Aricescu, profesorul Vasile Maciu considera ca acest moment a fost ".un inceput destul de promitator, necontinuat decat peste sapte decenii .
La sfarsitul volumului al doilea din Indici, a fost inserata o lista cronologica a domnitorilor Tarii Romanesti si ai Moldovei pana in anul 1824, care a fost intocmita cu multa dificultate, dupa marturisirea lui Constantin D. Aricescu[54].
In aceste volume de Indici sunt incluse rezumate ale documentelor din fondurile: Mitropolia Bucuresti, Episcopiile Arges, Ramnic, Buzau, Husi, Manastirile Bistrita si Cozia si ar putea fi considerate inventare generale de arhiva, chiar daca nu corespund intru totul cuprinsului pe care trebuie sa-l aiba un inventar general[55].
De asemenea, Constantin D. Aricescu s-a preocupat si de editarea de documente, publicand in anul 1873 unul din cele mai pretioase documente politice si economice Condica de venituri si cheltuieli a Vistieriei lui Constantin Brincoveanu, 1694-1704, care a ajuns sa fie cunoscuta si peste hotare prin intermediul lui Bogdan P. Hasdeu[56].
Referitor la aparitia acestei Condici (care a fost si in planurile lui Gr. Manu), Constantin D. Aricescu marturisea in anul 1874 ca inca de la numirea sa in functie ".nu a incetat de a se ocupa necontenit. " de aceasta idee[57].
In paralel cu activitatea desfasurata de Arhivele Statului, in privinta publicarii informatiilor din documentele detinute, Aricescu a sustinut si ideea identificarii de documente referitoare la istoria romanilor, aflate in depozitele arhivelor straine. In acest sens l-a sprijinit foarte mult pe Bogdan P. Hasdeu, in vederea obtinerii sumelor de bani necesare pentru deplasarea in strainatate si depistarea documentelor de importanta deosebita.
Ideea unei publicatii periodice arhivistice, sustinuta de Gr. Manu, a fost preluata si de Aricescu, care la 3/15 mai 1869 solicita Ministerului Instructiunii aprobarea pentru reaparitia revistei initiate de Cezar Bolliac. In raspunsul ministerului se faceau precizari cu privire la titlul periodicului- "Revista Istorica a Arhivelor Romaniei", planul si continutul acestuia[58].
Prima fascicola a Revistei, in care se va tipari Condica, va aparea insa mai tarziu in timpul celui de-al doilea directorat al lui Aricescu, in anul 1873
Cele doua volume din Indici fost editate tot in aceeasi publicatie, in anii 1874 si 1876[60].
Din anul 1876, anul iesiri din directorat a lui Constantin D. Aricescu, revista isi inceteaza aparitia si timp de aproape 50 de ani Arhivele Statului nu au mai editat nici un periodic de specialitate.[61]
Pentru intocmirea celor trei lucrari Aricescu s-a preocupat ca personalul sa aiba la dispozitie volume de istorie, de stiinte auxiliare si pe alte teme.
De aceea el a cautat sa imbogateasca biblioteca documentara a Arhivelor Statului, infiintata in anul 1862, comandand lucrari la biblioteci si librarii din tara si strainatate, astfel in anul 1874, biblioteca numara 581 de titluri de lucrari.
Personalul din Arhivele Statului
Inca de la numirea sa, in anul 1869, intr-un raport catre ministrul Cultelor, Constantin D. Aricescu arata necesitatea maririi fondului bugetar alocat pentru arhive, in raport cu multiplele cerinte ale institutiei, printre care un loc important il ocupa incadrarea personalului de specialitate pentru prelucrarea documentelor in limbi straine[62].
Aceasta propunere a lui Aricescu, argumentata in raportul mentionat, se referea la documentele din depozitele proprii arhivelor precum si la cele pastrate in ".biblioteci din statele Europei, multe documente scrise in Romania in secolii trecuti in limbile romana si slava veche si care exploatate pot fi iarasi de un mare folos pentru istoria tarii .
Constantin D. Aricescu isi continua aceasta idee, insistand asupra pregatirii si specializarii personalului existent. Facand referire in rapoartele pe care le adreseaza Ministerului Instructiunii si Cultelor, sustine trimiterea de elevi in strainatate, la scolile de paleografie slava din Paris si Petersburg, pentru studierea limbilor slave[64]. Acestia urmau sa depisteze, in vacante, documente referitoare la istoria romanilor in arhivele tarilor respective iar la incheierea perioadei de studiu (5 ani) acestia sa fie in masura sa tina cursuri pentru a pregati alti specialisti. El considera, de asemenea, oportuna infiintarea unui curs de limba slava pe langa Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, iar pe langa Directia Generala a Arhivelor Statului sa se infiinteze cursuri de specializare .
Numarul din ce in ce mai mare de documente grecesti si turcesti, preluate de Arhive, l-a determinat pe Aricescu sa insiste pentru infiintarea unor posturi de translatori. Cu toate demersurile sale, in final s-a aprobat numai infiintarea uni post pentru limba greaca.
In timpul celui de-al doilea directorat al lui Aricescu, s-au organizat numeroase concursuri pentru ocuparea posturilor de copisti si copisti caligrafi[66].
In privinta retribuirii personalului Arhivelor, Aricescu considera ca acestia sunt slab platiti pe langa pregatirea si experienta pe care o au. Acesta protesteaza in anul 1875 impotriva hotararii de a se reduce personalul institutiei, diminuarea salariului, considerand ca activitatea Arhivelor era perturbata de fluctuatia copistilor[67].
Foarte sever in ceea ce priveste obligatiile de serviciu ale angajatilor, Constantin D. Aricescu a stiut sa evidentieze pe cei care se dovedeau competenti in activitatea depusa[68].
Spatiul de depozitare a arhivelor
Constantin D. Aricescu a fost permanent preocupat de modul si conditiile in care se pastreaza arhivele, facand nenumarate interventii pentru construirea sau dobandirea unor localuri corespunzatoare.
Aceste probleme au fost permanent in atentia lui Aricescu, pe toata durata directoratelor sale, dar care in mare parte nu si-au gasit rezolvarea.
In anul 1869 se executa reparatii ale localului Directiei, iar in anul 1875 se consolideaza alte 12 depozite (incaperi) din Bucuresti.
Dupa cate se cunoaste in acea vreme Arhivele nu aveau depozite special construite, in acest sens Aricescu a cautat sa argumenteze constructia unui "..local zidit intr-adins pentru Arhive, apropiat cu trebuintele lor .
Aricescu mentine masura luata inca din anul 1855, prin care unul dintre angajatii Arhivelor putea locui in incinta cladirii institutiei, cu mentiunea ca acesta trebuia sa asigure paza birourilor si a depozitelor dupa orele de program, sa verifice stingerea focului din sobe, aerisirea spatiilor, desprafuirea documentelor iar ".in caz de incendiu sa stie ce acte trebuie scapate inaintea celorlalte .
Asigurarea securitatii documentelor s-a realizat prin montarea de gratii la ferestre si usi solide la depozite si chiar instalarea unei paze militare.
O grija deosebita a manifestat-o Constantin D. Aricescu pentru restaurarea documentelor deteriorate, reusind in anul 1871 reconditionarea a peste 300 de planuri referitoare la asezamintele publice, putandu-se astfel folosi pana in zilele noastre.
Documente pastrate in arhivele brailene referitoare la Aricescu
In anul 1976 au fost achizitionate documente care se aflau in posesia unor membrii ai familiei Aricescu, constituindu-se astfel fondul familial "Aricescu", completat ulterior in anii 1978 si 1983 cu alte documente.
Toate documentele care fac parte din acest fond au fost cumparate de la Adalgiza Ciocardia Stefanescu si de la Constantin Stefanescu.
Pentru o mai clara viziune asupra documentelor detinute de Directia Braila, vom prezenta, pe scurt, membrii familiei lui Constantin D. Aricescu prin casatoria sa cu Iulia Ciocardia.
Sotia lui Aricesu, Iulia, fiica lui Dimitrie Ciocardia, capitan in timpul domniei lui Al. Dimitrie Ghica, judecator, prezident al tribunalului si carmuitor al judetului Ialomita, procuror al Guvernului provizoriu (dupa 1848), are din prima sa casatorie cu serdarul Grigorie Derescu, mosier din Moldova, trei copii (unul dintre acestia, Matila Ciocardia, a fost logodnicul lui Zizi Lambrino). Acest fiu al Iuliei Aricescu, Matila, s-a casatorit cu o nepoata a academicianului Stefan Hepites iar unul din fii sai, Dan Ciocardia a fost casatorit cu Adalgiza Ciocardia, recasatorita ulterior cu Constantin Stefanescu (fost vechil pe mosia lui Dan Ciocardia).
Iulia Aricescu impreuna cu sotul sau Constantin D. Aricescu a avut sapte copii: Constantin - pictor, care a facut studii la Paris, Elena, Maria, Florica (Titica), Dumitru, Nicu si Teodor - colonel.
Din corespondenta Iuliei Aricescu cu fiul sau Matila Ciocardia, se desprind foarte multe informatii privind viata familiei si in special a copiilor lui Aricescu.
De la Constantin D. Aricescu se pastreaza un bilet de intrare la Adunarea Ad- Hoc, pentru sedinta a 11 a din anul 1857 (anexa 2), un proces- verbal din 24/4 martie 1874 al unui consiliu de familie din care facea parte si Aricescu pentru administrarea averii Anei Negulici, cu semnatura olografa a acestuia (anexa nr. 6)[71].
De asemenea, fondul arhivistic mai cuprinde: patru poezii in manuscris dedicate anului 1848 (anexa nr.7)[72], unsprezece manuscrise literare (anexele nr.8-11) , texte ale unor poezii tiparite (anexa nr.12), poezii dedicate lui Aricescu (anexa nr. 13), o scrisoare trimisa de Aricescu in anul 1872 sotiei sale (anexa nr. 14) si scrisori primite de Aricescu de la sotia sa.
Fondul familial "Aricescu" ne-a oferit posibilitatea sa aducem o modesta contributie a cunoasterii personalitatii omului de cultura si arhivistului, Constantin D. Aricescu, care a stat la temelia arhivisticii romanesti.
BIBLIOGRAFIE
I Publicatii
Aurelian Sacerdoteanu, Arhivistica, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1970, 330 pag.
Aurelian Sacerdoteanu, Constantin D. Aricescu (18 martie 1823- + 18 februarie 1886), in "Revista Arhivelor", V2, 1943, p. 297-302.
Aurelian Sacerdoteanu, Ineditele lui Aricescu, in "Revista Arhivelor", V2, 1943, p. 462.
Claudia Mihailescu, Opera lui C.D. Aricescu, in "Revista Arhivelor", V2, 1943, cap III, p.469-472.
Directia Generala a Arhivelor Statului din Republica Populara Romana, Arhivele Statului - 125 de ani de activitate 1831-1956, Bucuresti, 1957, 514 pag.
Emil Virtosu, Autobiografia lui C.D.Aricescu, in "Arhivele Olteniei", anul XIV, nr. 19-82, lunile mai-decembrie, 1935, p. 261-267.
George Calinescu, Istoria Literaturii Romane III Epoca Marilor Clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste Romane, 1973, 1042 pag.
Ion Gh. Fanuica, Din manuscrisele lui Aricescu, in "Revista Arhivelor", V2, 1943, p. 460-462.
Maria Dogaru, Constantin D. Aricescu, in Figuri de arhivisti, editor Arhivele Statului, Bucuresti, 1971, p. 159-176.
Maria Soveja, Constantin D. Aricescu, in "Revista Arhivelor", anul IX, nr. 2/1966, p. 209-214.
Marcel -Dumitru Ciuca, Si totusi: "Revista Arhivelor", in "Revista Arhivelor", anul LXXXIV, vol. LIX, nr. 1/1997, p. 11-12.
Tiberiu Albu, 155 de ani de presa arhivistica romaneasca, in "Arhiva Romaneasca", anul CLV (Seria Noua), tom I, fasc. 1/1995, p. 31-41.
Vasile Maciu, Activitatea istoriografica a lui C.D. Aricescu, Societatea de Stiinte Istorice si Filologice din R.P.R., Bucuresti, 1957, 56 pag.
Virgiliu Z. Teodorescu, Arhivistul, trezorier al memoriei scrise, in "Revista Arhivelor", vol. LXIII, nr. 1-2/2001, p.11-19.
II Documente edite si inedite
Directia Judeteana Braila a Arhivelor Nationale, fond familial "Aricescu", structura I, dosarele: 1/1857, 2/1874-1876, 3/1848, 5/1859, 6/1859-1864, 7/1865, 8/1865-1880, 9/1859-1886, 13/1866-1869; structura II dosarul 1/1872.
Rezumat
Constantin D. Aricescu, poet si romancier, istoric si editor de documente, politician si jurnalist si, nu in ultimul rand, arhivist, s-a nascut la Campulung Muscel, la 18 martie 1832.
Participant activ la revolutia de la 1848 si la Unirea din anul 1859, a fost de doua ori arestat pentru ideile exprimate in versurile sale.
A facut parte din Adunarea Ad- Hoc din anul 1857 si a fost ales de doua ori in Adunarea Deputatilor.
Ca ziarist a scris la periodice progresiste iar ca istoric a fost primul care a scris o istorie a revolutiei lui Tudor Vladimirescu, din anul 1821.
A ocupat functia de Director General al Arhivelor Statului in doua perioade 1869-1870 si 1871-1876.
A emis un Regulament de serviciu interior (1869), un Regulament de functionare a arhivelor Statului (1872) si prin multele sale interventii la forurile tutelare sustine probleme importante care au dus la largirea atributiilor pe care le aveau Arhivele.
A initiat actiuni de achizitionare de documente referitoare la istoria romanilor de la particulari din tara si din arhivele si bibliotecile din strainatate.
A publicat in doua volume, in anii 1872 si 1874, Indici de documente aflate in Arhivele Statului si nepublicate inca, fiind considerate ca primele inventare generale de arhiva.
S-a preocupat si de publicarea de documente, aparand astfel in anul 1873, Condica de venituri si cheltuieli a Vistieriei lui Constantin Brincoveanu, 1694-1704
Sub directoratul sau este tiparit si primul periodic al arhivelor, Revista Istorica a Arhivelor Romaniei, in anul 1873, in care sunt publicate Indicii si Condica. Dupa anul 1876 acest periodic isi inceteaza aparitia.
Insista pe problema personalului de specialitate, a numarului acestora si a conditiilor de munca si de salarizare.
A fost permanent preocupat de construirea unui local corespunzator arhivelor.
A murit in anul 1886 in Bucuresti si a fost inmormantat la Campulung.
In arhivele brailene se pastreaza de la Constantin D. Aricescu cateva documente care ilustreaza activitatea lui politica si literara.
Anexa nr. 1, foto Constantin D. Aricescu, cu semnatura olografa, din Activitatea istoriografica al lui C.D. Aricescu de Vasile Maciu, Bucuresti, 1957, p.1.
Vatrosu Emil, Autobiografia lui C.D. Aricescu, in "Arhivele Olteniei", anul XIV, nr. 19-82, mai-dec, 1935, p. 261-262.
Vasile Maciu, Activitatea istoriografica al lui C.D. Aricescu, Societatea de Stiinte Istoriografice si Filologice din R.P.R., Bucuresti, 1957, p.5.
Maria Soveja, Constantin D. Aricescu, in "Revista Arhivelor", anul IX, nr. 2/1966, Bucuresti, p. 209.
In anexa nr. 2, Bilet de intrare la Adunarea Ad- Hoc, pentru sedinta a unsprezecea, din anul 1857 de la D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu ", structura I, dosar 1/1857, f. 1.
Aurelian Sacerdoteanu, Constantin D. Aricescu (18 martie 1823-18 februarie 1886), in "Revista Arhivelor", nr. V2, volum dedicat lui C.D. Aricescu, Bucuresti, 1943, p. 300.
Maria Dogaru, Constantin D. Aricescu, in Figuri de Arhivisti, editata de D.G.A.S., Bucuresti, 1971, p. 159.
Vasile Maciu, Op. cit, p. 14, Soveja Marie, Op. cit, p. 211; toate lucrarile publicate de Aricescu se regasesc in cap. III Opera lui C. D. Aricescu, de Claudia Mihailescu, din " Revista Arhivelor", V2, Bucuresti, 1943, p. 469-472- anexa nr. 3.
George Calinescu, Istoria Literaturii romane, III Epoca Marilor Clasici, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1973, p.124.
D.G.A.S. din R.P.R., Arhivele Statului 125 de ani de activitate, 1831-1956, Bucuresti, 1957, p. 58 (pe viitor Arhivele Statului 125)
Arhivele Statului 125, in anexele nr. 32 si 33 din aceasta lucrare sunt publicate Regulamentul pentru organizarea Serviciului Arhivelor din 4 martie 1869 si respectiv Regulamentul pentru organizarea serviciului Arhivelor Statului din anul 1872, (p.197-200) p. 197.
Virgiliu Z. Teodorescu, Arhivistul, trezorier al memoriei scrise, in "Revista Arhivelor", anul LXXXVIII, vol LXIII, nr. 1-2/2001, p. 16.
In anexa nr. 4 Coperta Indicelui publicat in anul 1874 si o pagina din aceeasi lucrare iar in anexa nr. 5 o pagina din Indicele publicat in anul 1876, din Aurelian Sacerdoteanu, Arhivistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, fig. 11, fig. 12, fig. 13.
Marcel-Dumitru Ciuca, Si totusi: "Revista Arhivelor", in "Revista Arhivelor", anul LXXXIV, vol LIX, nr. 1/1997, p. 13.
Tiberiu Albu, 155 de ani de presa arhivistica romaneasca, in "Arhiva Romaneasca", anul CLV (Serie Noua), tom.I, fasc. 1/1995, Bucuresri, p. 35.
Anexa nr. 7 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 3/1848, f. 6, (poezia "Triumful Guvernului Provizoriu" publicata in Revista "Romanul", nr. 11 din 9 iulie 1848).
Anexa nr. 8 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 5/1859, f. 1, (fragment din poezia "Umbra Regulamentului Organic catre aparatorii lui" publicata in Revista "Dambovita", nr. 45/1859); Anexa nr. 9 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 6/1859-1864, f. 1, (poezia "Artistii Nitesti catre poetul Aricescu", publicata in ""Nationalul", nr. 99/1859); Anexa nr. 10- D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 7/1865, f. 1 (poezia "Poetului G. Tautu" scrisa la data de 21 decembrie 1865); Anexa nr. 11 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 8/1865, f. 1 (poezia "La aniversarea numelui consoartei mele" dedicata sotiei sale, din 21 decembrie 1865); Anexa nr. 12 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 9/1859-1866, f. 1 (poezia "8 februarie 1859" a lui Aricescu, dedicata domnitorului Al. I. Cuza); Anexa nr. 13 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura I, dosar 9/1859-1866, f. 11 (poezia "Tudor Vladimirescu" de Dimitrie Gusti, dedicata lui Aricescu); Anexa nr. 14 - D.J.A.N. Braila, fond familial "Aricescu", structura II, dosar 1/1872, f. 1 (frag. dintr-o scrisoare adresata sotiei sale, din statiunea Tusnad, la data de 5 august 1872 ).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2132
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
