PRODUCTII DE NATURA DIDACTICA

PRODUCTII DE NATURA DIDACTICA

ANECDOTELE SI SATIRELE

            Poporul are numai vorba snoava, ca sa numeasca si anecdota si satira, daca e in proza. Satirelor in versuri le zice glume. In unele parti se intrebuinteaza vorba povesti in loc de snoave.
            In poporul nostru circula putine anecdote istorice; cele mai multe sunt satirice. Ele cuprind povestirea scurta a unui fapt, cu o incheiere in care scanteiaza gluma sau intepatura (la pointe). Ispirescu le-a dat in proza, cautand sa se apropie cat mai mult de forma in care se zic. Anton Pann le-a pus in legatura cu proverbele si le-a versificat, publicandu-le sub titlul de Povestea vorbei. Tot in versuri le-a scris d-l T. Sperantia, dar d-sa le-a dat o dezvoltare mai mare decat au in gura poporului si a introdus sau episoade secundare sau descriptii amanuntite. De aceea trebuie sa socotim colectiile d-sale ca lucrari personale, deosebite de spiritul poporului, mai ales ca in volumele din urma sunt introduse si subiecte de prin carti si ziare. Din punctul de vedere al unei fidelitati relative de reproducere se pot lua colectiile publicate de Dumitru Stancescu si de S.Fl. Marian.
            Cu privire la fond se pot forma doua grupe: satira la adresa popoarelor conlocuitoare sau vecine; satira sociala.

            Dintre toti strainii cu care poporul nostru a fost in contact in decursul vremurilor, desigur ca tiganii ocupa locul de capetenie in producerile spiritului satiric poporan. Poporul roman in snoavele si glumele sale in versuri, considera pe tigan ca este istet din fire, dar ca vrea sa se arate prost pentru a se folosi de aceasta situatie. Fiind sarac si traind sau ca rob sau ca ratacitor, hranindu-se din ce putea aduna, jucand ursul sau indeplinind alte indeletniciri putin insemnate, tiganul are putine trebuinte. Haine, obiecte uzuale, lucruri de mancare mai bune nu se gasesc la tigani, ba chiar nu le cunosc si satira poporana spune ca nu stiu ce e bostanul despre care un roman zice ca e un ou de cal, nu stiu ce e pestele si de aceea, la Blagovestenie, ei mananca broaste, pe care le numesc
           
            Caracaticioare
            Cu patru picioare.
           
            Tiganul - din satirele poporane - e hot, desi adesea se lauda cu cinstea; e lenes; e fricos, insa ii place sa-si laude curajul. Viata de nesiguranta si de saracie, pe care a dus-o, il face sa traiasca cu iluzii si visuri.
            Asemenea idei se reflecta in anecdotele si snoavele despre tigani. Mai este insa una foarte curioasa: ca tiganii si-au mancat biserica. Ei si-au cladit-o astfel:
           
            Se gandira, se sfatuira,
            Sa faca d-o sfanta manastire.
            S-o faca din lemn? Putrezeste.
            S-o faca din fier? Rugineste.
            S-o faca de otel? Plesneste.
            S-o faca din zid? Mucezeste.
            S-o faca de cas! Cand o bate vantul
            Are sa curga untul.
           
            La un Paste insa, s-au suparat pe popa si dupa ce l-au batut si-au mancat biserica. Satira este rezumata si intr-un proverb ce se zice adesea: 'Si-a mancat credinta, ca tiganul biserica'. De unde sa vina povestea aceasta? Au crezut unii ca e originala; ca, adica, observand poporul ca tiganii nu au biserica lor, nici preotul lor, au voit sa-si explice faptul si au dat raspuns ca si-au mancat-o. D-l M. Gaster socoteste ca s-a introdus pe calea scrierii si a trecut in literatura orala. Originea ei ar fi legenda despre un trib arab, care si-a facut un idol dintr-o coca de curmale si de lapte si l-a mancat.
            Dupa anecdotele si satirele privitoare la tigani, cele mai numeroase sunt cele despre evrei. Punctele de plecare ale acestor povestiri sunt trei: deosebirea fundamentala intre religia evreului si a romanului; spiritul comercial si de economie, care au contrastat cu nepasarea romanului; frica.
            Asupra acestei parti a satirei poporane d-l Schwartzfeld a scris o brosura (Evreii in literatura populara romana) in care rezuma si explica din punct de vedere evreiesc diferitele povestiri relative la evrei. Acolo gasim si satira care pune in legatura pe evreu cu Diavolul.
           
            Iese dracul din taciuni
            Cu jidanul de perciuni
            Iese dracul din curechi
            Cu jidanul de urechi.
           
            In al treilea rand vin sarbii si bulgarii. In genere poporul confunda aceste doua neamuri si le satirizeaza in acelasi mod. De obicei sarbul sau bulgarul se considera ca tipul prostiei. Ei pornesc sa ia Tarigradul cu prazul, ei vor sa scoata luna din put etc.
            Satirele cu privire la unguri si sasi se gasesc la romanii de peste munti. Ungurul e prost, e fricos si foarte fudul. Sasul este un tip analog cu al sarbului din poezia poporana de dincoace.
            Despre nemti sunt foarte putine anecdote. Trasatura caracteristica este betia; de acolo si expresia metaforica despre cel ce se imbata: 'A luat luleaua neamtului'.
            Grecii se intalnesc in unele balade ca tipuri de intriganti si tradatori ai stapanului (Stanislav Viteazul din col. Teodorescu), dar in colectiile publicate pana acum se afla putine anecdote relative la ei.
            Satira sociala este foarte bogata. Trebuie sa notam insa ca pentru a o cunoaste nu ne putem margini numai la anecdote si la glume in versuri, trebuie sa cuprindem si multe strigaturi, care au in vedere defecte si vicii de-ale diferitelor categorii si grupuri sociale.
            Vom gasi multe satire la adresa femeilor lenese, a celor necinstite, a celor iubitoare de petreceri. Iata un exemplu din cele mai reusite:
           
            La mandruta jucausa
            E gunoiul dupa usa.
            La mandruta-n joc barbata
            Curtea nu e maturata;
            La mandruta-n joc voinica
            Spala oala, tu, pisica!
           
            Taranul rade si de femeile ce se sulimenesc si de cele cicalitoare; dar despre babe are un numar foarte mare de anecdote.
            Barbatii lenesi, brutali cu sotiile lor, betivii sunt si ei obiectul satirei poporane. Din anecdotele privitoare la betie au scos Anton Pan si d-l Sperantia un material foarte bogat.
            Dintre satirele ce s-ar putea numi profesionale, mai numeroase sunt cele relative la preoti. Poporul nostru tine foarte mult la religie, dar de vreme ce 'cele sfinte nu se spurca', indata ce a vazut un pacat cat de mic la popa, il exagereaza si-l impodobeste in toate chipurile, cum ii dicteaza fecunda lui imaginatie.
            Zgarcitii, ambitiosii, laudarosii gasesc si ei, in literatura poporului, satire care il privesc.