Tema si viziunea despre lume intr-un text poetic eminescian: Lacul de Mihai Eminescu

Dintre elegiile eminesciene ce imbina in mod armonios sentimentul erotic cu sentimentul naturii, "Lacul" este una dintre cele mai cunoscute.

Tinand seama de titlul acesteia, reluat prin inversiune in primul vers, am fi tentati sa consideram poezia un pastel. La Eminescu nu se poate insa vorbi de pasteluri, in maniera in care a cultivat Alecsandri aceasta specie, pentru ca Eminescu nu este niciodata un contemplator detasat de cadrul natural descris, ci este parte componenta a peisajului, iar reflectarea se face de pe pozitia celui care este in mijlocul naturii.

Specia preferata, pe care o ilustreaza si poezia "Lacul", este idila care imbina in mod armonios sentimentul iubirii cu sentimentul naturii.

Discursul liric da glas dorintei de iubire, unui vis de iubire ideala desfasurata in sanul naturii care, prin transfigurare devine martor si ocrotitor al idilei.

Compozitional, poezia formata din cinci catrene este structurata in trei secvente poetice construite simetric. Prima secventa este formata din strofa intai si primele doua versuri din strofa a doua si infatiseaza cadrul natural real; secventa a doua, reprezentata de strofa de mijloc, prezinta visul de iubire, iar cea de-a treia secventa este construita simetric cu prima, prin revenire la cadrul natural real.

Discursul liric transmite gradat diferite stari sufletesti. Astfel, in prima parte, folosind verbele la indicativ prezent, este construit un cadru natural romantic, specific eminescian, creat prin personificare ca fiind in consonanta cu trairile eului liric. Epitetele cromatice ("albe", "albastru", "galbeni") contureaza un tablou viu, colorat si luminos care, personoficat ("tresarind", "cutremura"), transmite sentimentul de asteptare a iubitei, trait de eul liric. Starea de incordare proprie eului liric este sugerata prin enumeratie si repetitie: "Si eu trec de-a lung de maluri/Parc-ascult si parca astept/ Ea din trestii sa rasara."

Ce-a de-a doua secventa poetica, construita in exclusivitate cu verbe la conjunctiv ce sugereaza o stare de incertitudine, de nesiguranta( "sa sarim", "sa plutim", "sa scap") transmite visul de dragoste, speranta implinirii unei iubiri ideale, construind unul din cele mai frumoase pasaje erotice din lirica eminesciana. Confesiunea eului liric este sustinuta de verbe la persoana intai, plural, acesta imaginandu-se intr-o consonanta perfecta cu iubita care insa nu este definita, fiind numita o singura data prin pronumele de persoana a treia singular ea. Natura descrisa in prima strofa ca martora a idilei, devine acum prin personificare partenerul indragostitilor. Epitetele personificatoare antepuse( "blanda luna", "lin fosneasca", "unduioasa apa") sugereaza o natura ocrotitoare. Trairea afectiva creste in intensitate, stare intima sugerata de dativul etic("sa-mi cada lin pe piept").

Trezirea din acest vis, revenirea la realitate se face prin intermediul conjunctiei adversative "dar" cu care incepe ultima secventa lirica alcatuita simetric cu prima. Dar, daca, de exemplu, prin inversiune in prima secventa lirica se aducea in prim-plan natura prin antepunerea epitetelor "singuratic" si "in zadar" ca si cele doua verbe "suspin" si "sufar" aduc in atentie deziluzia, tristetea si insingurarea eului liric. Asonanta creata prin reluarea consoanelor siflante"s,z" sugereaza parca plansul interior al eului liric. In consonanta cu aceasta traire, natura personificata simte parca aceeasi traire sufleteasca sugerata de constructia metaforica cu valoare de epitet personificator: "incarcat cu flori de nufar".

In ciuda simplitatii aparente a poeziei, din text se degaja o vraja aparte datorita muzicalitatii versurilor, plasticitatii, imaginilor, a imbinarii imaginii vizuale "nuferi galbeni il incarca" cu imaginea auditiva: "Vantu-n trestii lin fosneasca" precum si a atmosferei generate de cadrul natural. Desi iubirea ramane neimplinita, atmosfera este senina si de calma resemnare.

Poezia "Lacul" este o creatie lirica de dragoste si de natura, o idila cu elemente de pastel in care se imbina sentimentul dragostei pentru fiinta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii.