CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre un tip de roman din perioada interbelica, apartinand lui Camil Petrescu. In realizarea eseului, in functie de romanul pentru care ai optat, vei porni de la ideile exprimate intr-una dintre urmatoarele afirmatii critice:
". daca partea intai a acestui roman e o
fabulatie, e adica nascocita [.], si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia lui
sunt pura fictiune, in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii, aceea
care incepe cu intaia noapte de razboi, este construita dupa memorialul de
campanie al autorului, imprumutat cu amanunte cu tot eroului." (Camil Petrescu,
Cuvant
dupa un sfert de veac, prefata la editia din
"Patul lui Procust se desfasoara, cum s-a observat, pe doua mari planuri, unul de roman social, altul de roman psihologic, primul cuprinzand pe o suprafata larga nenumarate aspecte si probleme ale vietii moderne ( politica, finante, ziaristica, aviatie, moda, sport ), cel de-al doilea atacand problemele intime, individuale ale omului, iubirea si moartea." ( Mihail Sebastian, Eseuri. Cronici. Memorial )
Cea mai ampla specie a genului epic in proza, cu o actiune diversificata sub raportul planurilor narative si al personajelor, romanul a cunoscut o serie larga de forme si de manifestari in literatura romana. Afirmandu-se plenar in perioada interbelica, romanul romanesc a adoptat diferite modalitati estetice, de la clasic la modern, de la roman realist la roman mitologic, alegoric.
In cazul romanului modern, autorul isi propune sa "absoarba" lumea in interiorul constiintei, anulandu-i omogenitatea si epicul, dar conferindu-i dimensiuni metafizice; nu mai este demiurg in lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ).
In ceea ce priveste opera, personajul - narator inlocuieste naratorul omniscient, ceea ce potenteaza drama de constiinta, conferindu-i autenticitate; optiunea pentru conventiile epice favorizeaza analiza (jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite de semnificatii majore, fara sa fie refuzate insertiile in planul social.
Cititorul se identifica cu personajul - narator, alaturi de care investigheaza interioritatea aflata in centrul interesului; are acces la intimitatea personajului - narator ( mai ales atunci cand ii poate "citi" jurnalul de creatie).
Aparut in 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi a constituit o noutate absoluta in epoca interbelica. Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau in epoca, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj - narator din literatura romana preocupat sa inteleaga in ce consta diferenta intre realitate si autosugestie, intre absolut si relativ.
Optiunea autorului pentru naratiunea la persoana I, a carei consecinta imediata este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv si, deci, renuntarea la privilegiul omniscientei, marcheaza inceputul unei noi ere in istoria romanului romanesc.
Alcatuit din doua parti care n-au intre ele decat o legatura accidentala ( in opinia lui George Calinescu), acest volum inedit ca structura narativa in peisajul epocii este - dupa opinia lui Perpessicius - , romanul "unui razboi pe doua fronturi": cel al iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului "un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta" ( Perpessicius ), pentru ca autorul "se foloseste de o povestire pentru a exprima altceva" ( R. M. Albrès, Istoria romanului modern )
In prefata de la
editia din
Opera se incadreaza in proza de analiza si ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman. Camil Petrescu si-a expus conceptia despre proza "noua" in numeroase articole, dintre care unul dintre cele mai importante este Noua structura si opera lui Marcel Proust. Acest studiu ofera unul dinte cele mai interesante puncte de vedere asupra romanului formulate in epoca. Autorul se dovedeste un subtil teoretician, apt sa surprinda in cele mai mici amanunte mecanismul genului romanesc. Pentru Camil Petrescu, literatura - si mai ales romanul - reflecta spiritul epocii sale ( Teorie si roman ).
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ilustreaza preocuparea scriitorului pentru a obtine iluzia autenticitatii vietii reale, pentru coborarea actiunii romanului de pe "scena" in strada, adica in viata cotidiana, familiara cititorului.
Actiunea, complexa, se
desfasoara pe doua coordonate temporale - una trecuta ( a rememorarii
relatiei personajului - narator cu Ela ) si una in desfasurare ( a experientei
de pe front a lui Stefan Gheorghidiu. Momentul in care Stefan Gheorghidiu scrie
despre sine si despre relatia sa cu Ela nu poate fi precizat. Impresia
cititorului este ca Gheorghidiu incepe sa-si noteze dubla experienta in
perioada concentrarii
Cu privire la forma pe care naratorul o da povestirii sale, se poate remarca aspectul de jurnal al romanului. In prima parte, forma narativa adoptata ramane incerta, mai aproape de memorialistica ( "In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat." ), decat de autobiografie (care ar pretinde pastrarea neschimbata a momentului in care sunt relatate evenimentele ); nici partea a doua nu clarifica lucrurile pana la capat. "Jurnalul" contine multiple artificii romanesti, "temporalitatea e indecisa" ( Nicolae Manolescu ).
Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaza de la exteriorul evenimentelor plasate in preajma si in timpul Primului Razboi Mondial la explorarea interioritatii personajului principal, prins in mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre casatorie si despre femeia ideala.
Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creeaza iluzia temporalitatii in desfasurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compozitional din incipitul romanului - discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) - permite aducerea in prim plan a uneia dintre temele principale ale romanului - problematica iubirii.
Discutia de la popota
este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia Stefan rememoreaza
etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o
perspectiva unica, subiectiva: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o
colega de
Schimbarea din viata tanarului cuplu aduce in jurul Elei prezente masculine mult mai apte, in opinia lui Stefan, de a o cuceri; astfel, gelozia lui poate fi rezultatul competitiei mai vii decat inainte. Situat exclusiv in interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul nu va sti niciodata cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevarat sentimentele fata de sotul ei, inselandu-l cu G. sau daca nu e vorba decat despre imaginatia unui barbat neincrezator si orgolios. Ceea ce se modifica neindoielnic este atitudinea naratorului ( Stefan Gheorghidiu ) in raport cu eroina, chiar daca, uneori, el urmareste sa-i creeze cititorului iluzia ca se afla in posesia celor mai sigure fapte si interpretari.
Iubirea lor ia nastere
sub semnul orgoliului. Chiar daca la inceput Ela nu ii placea, Stefan se simte,
treptat, magulit de interesul pe care i-l arata "una dintre cele mai frumoase
studente de
Mostenirea de la unchiul Tache schimba cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, in care Ela se va integra perfect, este, pentru Stefan, prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca in prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domina devine gelozia.
Relatiile dintre cei doi
soti se modifica radical, iar tensiunile, despartirile si impacarile devin un
mod de existenta cotidian pana cand Stefan este concentrat, in preajma intrarii
Romaniei in razboi. Ela se muta
Confruntat cu
experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, Stefan
Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic intreaga existenta. Drama
erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. Intors in prima
linie dupa cele cateva zile petrecute
Personajul din romanul psihologic sufera o mutatie profunda: evolutia sa nu mai este previzibila ( nici macar pentru autor ). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adanceste in propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga care si-a diminuat importanta.
Personajul-narator relateaza fapte in care a fost implicat ca protagonist. Este narator necreditabil pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate
Prezenta unui personaj-narator unic determina particularitati narative. Toate evenimentele banale relatate au insemnatate numai pentru cel care le relateaza. Numai in lumina constiintei o dupa-amiaza obisnuita de vara dobandeste o importanta covarsitoare, se converteste "intr-o zi imensa", in care "intamplarile astea mici, amanuntite pana in fractii de impresie" ajung sa fie simtite "printre cele mai importante din viata mea". Avand in vedere acestea, se poate spune ca totul are importanta doar pentru cel care traieste. De aici, intrebarea asupra motivatiei scrierii romanului, pe care si-o pune insusi personajul-narator: "Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite". Fraza expliciteaza pozitia naratorului, care e pus in situatia sa explice de ce povesteste pentru a fi crezut. Naratorul din roman nu are constiinta limpede a actului sau. Poate scrie din nevoia marturisirii, ca sa-si usureze sufletul, sau din dorinta de a intelege mai bine ce s-a intamplat. In roman nu se ofera nici un indiciu cu privire la motivatia scrisului.
Finalul deschis ii ofera cititorului inca un prilej de a se regasi in experienta personajului - narator. Dincolo de povestea lui Stefan Gheorghidiu transpar atitudinile si parerile autorului, la care cititorul are acces, pentru ca esenta romanului modern este reprezentata de autenticitate.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1526
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved