Mihail Sadoveanu - Hanul Ancutei - Iapa lui voda

Mihail Sadoveanu - Hanul Ancutei

Iapa lui voda
Intr-o toamna tarzie am auzit multe multe povesti, dar asta sa intamplat cand a fost vreme de razboi dar si belsug la vita de vie.
In aceste imprejurari hanul a devenit neincapator, el era de fapt o cetete cu ziduri si porti groase dar era deschis tuturor celor care dorerau sa se odihneasca si sa spuna povesti.
Printre acesi oameni era si Ionita, un razas cu cal pintenog si roib, de care se mandrea spunand ca se trage din radacini puternice-de la mama sa,despre care le povestise o intamplare.
In vremuri de demult cand razasul era in floarea vastei.Intr-o zi,ca alta zi,se afla la han
Si stand asa veni un boier necunoscut, iar dupa ovreme se luase la vorba cu el si ii spusese problema pe care o avea.Aces necaz era legat de pamant cu un alt boier care ii luase pamant prin hotie,ii mai destainuise faptul ca avea de gand sa se duca la domnitorul Mihai Voda Sturza sa faca dreptate si daca nu sa ii pupe iapa intr-un loc aflat laga coada.
Si dupa ce boierul necunoscut pleca, razasul se dusese la curtea domneasca de la Iesi.Si intrand in sala tronului unde se afla domnitorul,razasul se apleca si milos ii spuse necazul si la sfarsitu povestirii el ii arata actele doveditoare,domnitorul il ruga sa se ridicesi razasul uitanu-se la domnitor rosii caci era acel boier necunoscut cu care vorbise la han.Si in final domnitorul il intreba ce are sa faca daca nu ii va da dreptate si razasul ii spuse ca iapa sa se afla si ea la curte.
In final domnitorul ii facu dreptate razasului Ionita.
 

Haralambie
Cu o ulcica-n stanga, comisul Ionita isi mangaie cu doua degete de la mana dreapta mustatile tusinate.In aceasta stare de auto apreciare el vru sa istoriseasca o alta poveste mai minunata decat 'Iapa lui voda',dar insa fu oprit,politicos,de un calugar care venea de la munte care adresa cinstite inchinari tuturor celor aflati in sala si mai ales tinerei Ancute care era o raza de soare in incaperea intunecoasa.Comisul Ionita il intreba ce il aduce prin aceste locuri,calugarul care se numea German ii spuse ca a facut un juramant mamei sale,care era pe patul de moarte si anume ca se va duce la targul Iesi sa se roage la biserica Haralambie.Preotul isi puse mereu intrebarea care era tatal sau caci doar mama sa si bunul Dumnezeu stiau raspunsul,poate acest Haralambie.Insa fu intrerupt de Ionita care dorea sa afle despre acest Haralambia care se pare ca a trait intr-un timp demult.Si calugarul se aferi sa le spuna povestea lui.
Acel Haralambie era un arnaut domnesc care devenise un talhar care fura de la boieri si controla anumite drumuri si trecatori.
Domnitorul de atunci a trimis soldati sa il omoare dar ei au dat gres.In ziua da Satamaria mare,la a 15-ea a lunii august,Voda Ipsilant era posomorat ca Haralambie face necaz mare in tara.Marele vornic la sfatuit ca singurul om care l-ar pute invinge pe Haralambie era fratele sau,Georghie Leonardi,tufecci-basa.Voda era de aceasi parere,astfel la chemat.Georgie lua cu greu sarcina si pleca pe urmele fratelui sau.In a 8-a zi il prinse la casa calugarului, cerand de mancare caci nu mai mancase de cand era urmarit.Cand la prins Georgie ia taiat capul,atunci mare suparare a fost pe capul mamei lui German,el a inteles in sfarsit cine era tatal sau.
Georgie a adus capul insangerat al fratelui sau la curte, avand lacrimi pe obraz spuse:
'-Maria ta,am implinit porunca!Dar te rog sa ma lesi slobod la pamantul meu si la liniste-caci am varsat sangele parintilor mei,care curge si-n venele mele.
Si Georgie sa retras construind biserica din Iesi: Haralambie.
De acea,spuse calugarul,ca trebuie sa mearga acolo sa se roage si poveste se sfarsi cu o liniste trista in hanul Ancutei unde ar fi trebuit sa domneasca fericirea si bunavoia.

Balaurul
-Fratii mei a inceput a glasui comisul Ionita de la Dragatesti, care dorea sa le spuna celor din han povestea lui infricosatoare si minunata;cand fu intrerupt de mos Leonte Zodierul care il indemna sa isi spuna povestea si zicea ca aici la han de cand se stia el se spun tot felul de povesti si se dau sfaturi,dar ei insa nu credea ca comisul va putea sa spuna o povete mai infricosatoare decat cea ce a trait el odata si Ancuta il indemna sa spuna povestea.
Era de mult prin aceste locuri un boier care se insurase de doua ori si cele doua sotii ale sale murise de o boala necunoscuta.Babele vorbeau ca era blestemat si chiar lumea din sat se ferea de el.Asa trecand o vreme se auzi ca boierul se insurase din nou.El sa dus la Iesi si a luat mana unei fetiscane al unui mitropoli.Fetiscana avea doar saptesprezece ani era vrumoasa si surazatoare,ea avea obiceiul sa mearga la Roman.
Intr-o vara Zoierul se afla la tarla si de Satilie venise si tatal lui la oi.Si in aceasta vare frumoasa il vazu pe boier venind in goana,calare, spre el si ii ceru sa il cheme numai decat pe tatal sau.Mos Leonte se dusese numai decat si tatal sau veni .Boierul ii spusese ca are un necaz mare de tot si credea ca sotia lui il inseala cucuconasul celui mai mare al lui Vuza vornicul,unul Alexandrel Vuza.Boierul ii spusese ca sotia lui se va intoarce in ziua aia si ca va face fapta rea sotiei sale si lui Alexandrel pentru razbunare.Insa tatal Zodierului il sfatui sa rezolve situatia fara violenta dar se vedea ca boierul avea un singur gand.
Dupa ce boierul pleca tatal lui mos Leonte se duse sa intampine trasura care venea de la Roman cu sotia boierului si Alexandrel,el opri trasura si spuse ca domnia sa Alexandrel este in mare primejdie si ca ar trebui mai bine sa se intoarca cat mai are timp.Dar in acea clipa se produsera doua lucruri,primul a fost ca sa strnit un vant puternic si al doilea a fost ca boierul venea spre ei cu slujitorii lui in urmna.El ordona ca tatal Zodierului sa fie bicuit iar pe Alexandrel si pe sotia sa,sa il lege de pintenii carutei si sa ii duca pana la Iesi.In acea clipa se starni un vant puternic si din dosul vaii se zarii Balaurul care era o dihanie infricosatoare si aducea vant si furtuna,Balaurul la insfacat pe boier si la trantit mort.Din acea clipa se opri furtua si balaurul pleca ,deasemenea si Alexandrel spre Roman.
Din acea zi nu sa mai auzit de Balaursi nimeni nu la mai vazut.Unii spuneau ca el a fost chemat din salasul lui de tatal lui mos Leonte Zodierul.
 

Fantana dintre plopi
Soarele batea piezis in Hanul Ancutei , scanteind in geamurile zabrelite cand din sleahul Romanului venea un calaret spre han.Calaretul era un vechi prieten cu comisul Ionita,el era Neculai Isac,capitan de mazili.Era un om in varsta ,inca frumos,insa ochiul drept care era stins ii dadea un aer trist.Capitanul era la tineretea sa un mare calator care si-ar fui dat si viata pentru o iubire.
Comisul ii spuse , observand ca nu mai are ochiul drept,ca a pierdut o lumina,da era adevarat capitanul il pierduse din pricina inimii chiar pe aceste meleaguri.Comisul auzind aceste vorbe il ruga sa le povesteasca celor din han nefericita intamplare.
Era o zi de toamna, acum douazeci si cinci de ani, cand capitanul poposea pe la hanul Ancutei caci el urma sa se duca in ziua urmatoare cu vin in tinutul Sucevei la domnitorul Canta .Stand pe la han ii treceau tot felul de ganduri si il apuca tristeta ,as el incaleca calul si pleca pe malul Moldovei unde dupa o cotitura a raului intalni o satra de tigani care pescuiau .De indata spr el se apropie seful satrei,Hasanche,care intra in vorba cu el si,stiind ca el transporta bautura, ii ceru si lui sa ii aduca un pic ca la un batran.In spatele tiganului se afla o tigancusa tanara si vesela care ii dadea tarcoale capitanului.dupa aceasta discutie cu Hasanche el se dus inapoi la han ;trecand printrun loc singuratic si misterios unde se afla o fatana isi intoarse privirea si o vazu pe Marga, tigancusa,care il urmarea.Asa,oarecum uimit , se intoarse la han.
A doua zi cand se faceau ultimile pregatiri pentru a pleca in tinutul Sucevei,cu vin.

Si lui Isac ii veni sa se duca la fantan aflata intre plopi.Acolo o intalni pe Marga,si ii ceru ca peste doua ceasuri dupa inserare sa se intaleasca cu ea acolo,si asa se despartira.Capitanul ajunse in sfarsit la curtea domneasca cu vinul promis si la ranul domnitorul isi respecta cuvatul si il platise cuvincios.Dupa inserare Isac se duse cum promise la intalnire,urmat de credinciosul sau caine,Lupei.La fantana dintre plopi se intalni cu Marga,a carui chip se zarea in lumina noptii,Marga incepuse a plage,capitanul o intreba ce este.Cand Marga ii spuse ca destainuise lui Hasanche ca ea urma sa aiba acesta intalnire si ca Hasanche dorea sa il prinda pe capitan si sa il omoare pentru banii de pe vin,Capitanul Isac incaleca sa plece.Dar era prea tarziu,tiganii venisra,si dupa o urmarire scurta il prinse pe capitan si se luasera la lupta cu el.Tiganii ii scosesera ochiul drept cu un cutit,dar el il omora pe Hasanche cu pistolul lui si atunci tiganii o luasera la fuga.Dupa un scurt timp se auzi un tipat la fatana..Dupa ce au sosit tovarasii lui Isac, ei au plecat spre fatana;acolo vazuse doar apa rosie de sange si capitanul a inteles ca Marga a fost ucisa.
Din acea celipa capitanul Neculai Isac intra intr-o tacere de mormat si privea trist spre locul unde fusese odata fatana.
 

Cealalta Ancuta
Intr-adevar,in vremea veche sau intamplat lucruri care astazi nu se mai vad, a grait incet,in intunecimea inserarii,mesterul Ienache coropcarul.Si isi aduse cu nostalgie aminte cum era pe atunci,mult mai bine.In acele vremuri inseninate el era coropcar si mergea prin targuri sa isi vandea marfa.
In una din aceste zile se tocmea cu doi negustori armeni,cand vazu puhoi de oameni pe ulita.In fruntea lor erau arnauti,iar in mijlocul acestora un om legat.Ienache intreba pe unul dintre arnauti,Costea Caruntu,ce a facut prizonierul.Costea ii spuse ca omul acela era Todorita Catana care a pus ochii pe sotiavornicului Bodeica,Varvara, si impreuna cu aceasta a incercat sa fuga,dar vornicul a pus paza si la prins.Arnautul ia spus ca in ziua aia urmeaza sa il duca la turnul Goliei,iar pe sotia vorincului o vor duce la manastire,la Agapia.Auzind aceste vorbe negustorul ii zise ca au facut bine ,prinzand-ul peTodorita,la aceste vorbe ,auzite de Catana,el ii daduse o privire infricosatoare lui Ienache.
Todorita fu dus la turnul Goliei de unde evadase spectaculos.Negustorul nostru isi vazu de viata chair daca auzi de aceasta veste,si asa Ienache umbla pe drumurile Moldovei mergand cand pe jos cand in carute.Intro zi se afla la o fantana si vazu o caruta care venea in goana spre el,el ii facu semn si ea opri.Cand se urca in caruta mare ii fu uimirea vazand-ul pe Catana, negustorul se speriase.Todorita ii spuse ca vrea sa o elibereze pe iubita sa si ca avea nevoie de Ienache,daca nu face ce ii spune il va ucide.Ii spuse ca ei vor merge la hanul Ancutei unde vor veni mai tarziu si arnautii cu Varvara si ca negustorul le va spune ca la vazut pe fugar care se duse spre Timisesti,ingrozitsi speriat.
Ajunsi la hanul Ancutei acesta se sfatui cu Ancuta si cand ii auzi pe arnauti, Catana pelca.Cand arnautii venisera negustorul ii spuse lui Costea,care era acolo,faptul ca il vazuse pe Catana si ca se ducea la Timisesti.Atunci Costea ordona ca restul arnautilor sa se duca spre Timisesti ca sa il prinda pe fugar si ca el cu Varvara vor trece apa Moldovei pe un drum laturalnic mergand spre manastire.Ajunsi pe malul Moldovei ei trecura apa,care era mare si misterioasa la lumina noptii.Pe celalalt mal Costea fu prins de Catana si legat de un copac,unde ramasese pana in dimineata zilei urmatoare.
Din acea noapte cei doi iubiti scapara din mainile vornicului Bodeica si plecara in tara ungureasca unde au trait liberi.

Judet al sarmanilor
S-a ridicatdin tohoarca lui, de la protap,un om mahalos,si sa aratat in lumina focului pasind leganat.Dupa haine,dupa vorba si infatisare cei de la han isi daduse seama ca el era cioban de la munte.Ciobanul se numea Costadin Motoc.Si de odata il apuca rasul deoarece un prieten ii spuse ca daca ajunge la hanul Ancutei sa se imbete si sa nu spuna la nimeni ce sa intamplat cu
el pe aceste meleaguri,dar ciobanul incepu sa ii povesteasca intamplarea.

In acele vremuri traia un boier vaduv, numit Raducan Chioru, care avea din cand in cand placere pentru cate o muiere.Pana in acea zi si prietenul nostru risese de aceste obiceiuri ale boierului,insa cand afla ca lui Raducan ii placea de sotia sa,Ilincanu mai radea.Atunci el era cu sania si a lasat-o in drum si sa dus acasa zicand ca vrea sa vada testemul ros pe care i la dat boierul,femeia nerecunoscand a batut-o,dar in final a fost induplecat de Ilinca si si-a cerut iertare.
Dupa acea omul isi duse sanuia s-o descarce de saci la hambare si pe urma vine la curte sa-l scrie pe catasif gramaticului.Dar insa in loc de gramatic iese boierul zicand ca nu e bine sa isi bata sotia,pe care o vazu la geamul de la una din camere.Boierul se decise sa ii dea o lectie prinzandui capul in gard si apoi ia pus picioarele in butuc,la lasat intro coliba cu ochii in fum de ardei si in cele din urma la pus cu gleznele in apa inghetata a morii.

Dupa toate acestea omul se duse la munte si se facuse cioban.Intro zi venise cerand adapost Vasile cel Mare,un hot care a facut multe ispravi.In curand cei doi se imprietenira si dupa ce omul ii spuse povestea hotul ii zise ca trebie razbunat si asa au mers in zi de slujba in satul unde se petrecusera cele intamplate.Si cand a iesit boierul din biserca Vasile se prezenta si ii spuse ca vor face judet dupa obiceiul oamenilor de aici,caci judecata doar Dumnezeu o putea face.Si dupa ce iau adus aminte boierului cea ce ii facuse sotului lui Ilinca cei doi sarira pe boier si il injunghiara.Cei de fata nu facura nimic si erau de acord cu Vasile cel Mare.Apoi ei lasara o punga cu opt galbeni pentru biserica si sau dus din nou pe munte.Dupa istorisire ciobanul se trase mahnit la locul lui ca negura muntelui.

Negustor lipscan
Cand cinstitul comis Ionita se pregatea sa isi spuna povestea se auzii mare taraboi in vale si Ancuta iesii si invita pe noul sau oaspete.Din invatatura lui mos Leonte reesi ca oaspetele era un om cu voie buna si care mai era si un negustor Lipscan.Dupa ce oaspetele incuvinta uimit isi mai spuse si numele,Daiman Cristisor.Si se invoi sa le spuna celor de fata cu a calatorit el prin tara nempteasca.
Acum doi ani Negustorul facuse putina avere si sa hotarat sa mearga si el in tara nempteasca sa cumpere marfuri.Si asa a pornit el spre Husi,a trecut Prutul si a ajuns la cetatea Tighina unde a cumparat cinci sute de batalii.Apoi a trecut din nou granita pe Nistru,ajuns la Cernauti si de acolo la Liov.Si de la Liov a mers cu trenul pana la Stratburg si a vandut marfa la niste negustori care o duceau la Paris cu trenul;si dupa ce le explica ce era trenul isi vazu de poveste.Spunandu-le ca acolo casele au etaj,ca femeile poarta palarie,ca toata barbatimea are ceasornice si ca mancarea lor e diferita decat cea de la noi,le mai spusese ca toti mergeau la scoala,chiar si femeile si ca legea era respectata.Si in cele din urma negustorul a trebuit sa se intoarca.Ajuns la la granita tarii Moldovei el a dat granicerilor,pentru al lasa sa treaca,doua baidere rosii.In lunca Moldovei ia iesit in cale un hot si ca sa nu il fure ia dat si lui un baider ros.Iar la Dragusteni ii iesi in cale un privighetor si ca sa il las in pace ii dadu si lui un baider.Acuma ce si-a platit darile poate sa se duca la Iesi cu marfa si in cele din urma acasa.
Povestirea spre deosebire de celelalte se sfrisii cu veselie si buna voie.

Orb sarac
O baba s-un mosneag iesira catara lumina carale lipscanului.Mosneagul era orb si un sarac cersetor,el venea dupa baba ca sa mearga la biserica sfintei Parasciva din Iasi unde batrana dorea sa ii marturisasca ce durere are.In acel timp batranul intra in vorba cu oaspetii de la hanul Ancutei si isi exprima dorinta de a auzi povestea comisului,insa acesta ii ceru sa le cante mai intai ceva celor de fata,din cimpoiul sau.Batranul se invoi sa cante numai daca va primi vin nopu si carne de pui fript.Batranul isi incepu cantecul,acesta era despre trei ciobani dintre care doi doreau sa il omoare pe al treilea;cantecu era de jale si pe toti ii cuprinsese tristetea amarnic.

Orbul ii spuse comisului ca mai are si alte cantece mai vesele dar cand el umbla prin lume a stat la niste ciobani care lau invatat cantecul si lau blestemat sa nu il uite si de cate ori va canta din cimpoi sa il spuna pe acesta primul.dupa ce ia parasit pe acei ciobani a umblat cu un alt cersetor care se dadea derpt orb,insa acesta era ajutat de Dumnezeu pentru ca se ruga si era credincios.Asa pribegind prin lume au ajuns la targul Chiului.Unde au trait bine si au cunoscut alti cersetori din breasla lor,dupa ce prietenul orbului a murit intr-o batalie el a plecat mai departe in lume ajungand chiar prin tarile tatarilor.De la o vreme il apuca dorul mirosului de brad si se intoarse pe taramurile natale.Si cersetorul nostru se intoarse pe locurile unde era inainte,de a fi luat de ape,satu lui natal si asa ajunse si la hanul Ancutei caci el avea drum pana la Iesi unde trebuia sa se inchine moastelor sfintei Paraschiva.Caci pe vremea strabunilor lui era un voda anticrist numit Duca,acel voda era nebun dupa avere si fura de la cei saraci,pana ce a fost parat sfinte Paraschiva.Si in ziua de 14 octombrie sa ridica furtuna atunci la geamul domnitorului a venit un demon si ia spus ca este vremea sa de socoteala pentru faptele sale.Atunci Duca-voda si a luat averea si a plecat cu ea pana intr-un sat unde a fost atacat de niste hoti,el a mai avut trei galbeni cu care a luat o sanie cu carte a ajuns pana la hanul Ancutei unde a cerut lapte si paine de acolo,dar oamenii erau asa saraci incat nu mai aveau nici asa ceva,Voda a plecat si pe un drum de munte a cazut intr-o rapa unde a parasit lumea pamanteasca.

Asa se sfarsise istorisirea bietului orb si Ancuta ii daduse,in cinstea lui si a sfintei Paraschive,de mancare si de baut.

Istorisirea lui Zaharie fantanarul
Inainte de asi sfarsii povestirea orbul,lita Salomia incepuse a nu ma avea astampar,rupandu-si unghiile si muscandu-se de buze.Iar cand Ancuta ii dete de mancare ajunse la culmea supararii caci ea socotea ca asemenea oameni ca orbul nu trebuiau sa fie asa apreciati si luati in serios cu povestirile lor,caci ea stia un om cu o povestire mult mai frumoasa-acea a lui Zaharie fantanarul.Si incepuse istorisirea lui.

In vremea tineretiilor acestuia un anume boier,Dinachi Manza,ii daduse sarcina sa construiasca o fantana in poiana lui Vladica Sas.Unde va avea loc o vanatoare unde va participa si domnitorul tarii.Dupa ce a ispravit lucrarea Zaharie,fiind la curte,afla despre necazul ficei boierului,Aglaita,care era indragostita de fiul unui mazil,Ilies Ursachii si pentru care ar fi facut orice si tatal ei nu il placea pe acest baiat.

La venirea domnitorului toti se pregatira pentru mare vanatoare.In acea zi Zaharie se indrepta spre fantana cand o zari pe Aglaita care ii destainuise dorinta de a se arunca in fantana pentru unica sa iubire adevarata.Atunci Zaharia isi dadu seama de gravitatea situatiei si ii venise o idee si anume:ca cei doi indragostiti sa astepte in coliba de langa fantana pana cand va veni domnitorul si cu vanatorii sa bea apa si atunci Zaharie il va indemna spre coliba unde ii va zari pe cei doi tineri in genunchi si ei ii vor destainui necazul lor.Si toate se petrecura dupa plan.Domnitorul vazandu-i pe cei doi tineri le acorda dreptul de asi uni destinele pentru intotdeauna.Si nunta a avut loc la Iesi,insa prima toaca au jucat-o aici ,la hanul Ancutei.

Dupa aceasta istorisire romantica pe toti de la han ii apuca somnul si fiecare sa culcat pe unde a putut.
Astfel sa terminat o noapte plina de miresme,a doua zi va urma alta cu alti oaspeti de care mai de care mai petrecareti,insa doar hanul va domnii vesnic peste viacuri si ne va aminti despre aceste vremuri de legenda.