"Sarpele" -de Mircea Eliade

"Sarpele"

-de Mircea Eliade

Lumea moderna, dupa Mircea Eliade, a pierdut sentimentul sacrului. Filozofia lui consta in incercarea de a reconstitui spiritualitatea omului si de a-i conferi dimensiunea cosmica, prin regasirea miturilor si refacerea unitatii interioare.

Nuvela "Sarpele", prin allegoria in factis, actualizeaza o cunoastere diminuata a misterului activ astfel incat fabula sustine un scenariu mitic purtator al gnozei revelat prin intermediul unui limbaj si al unor imagini simbolice care isi deghizeaza si isi exhiba semnificatiile.

Titlul, prin plurisemantismul mitic, duce catre o lectura lineara impunanad textului o semioza in deriva.

In creatia lui Eliade sarpele este un semn al renasterii, al infinitului si al dedublarii, demon si virtualitate a focului, baza a lumii, zeuhtonian, asezat la originea oricarei cosmogonii, sarpele este considerat de catre el si animal lunar, fertilizator si etern: "Relatiile dintre femeie si sarpe sunt multiforme, insa ele nu pot fi in nici un caz explicate global printr-un simbolism erotic simplist. Sarpele are semnificatii multiple si printre cele mai importante, se cuvine sa consideram regenerarea sa. Sarpele este un animal care se transforma."

Fiind o epifanie a lunii, sarpele controleaza viata ritmica si devenirea feminina: "Acelasi simbolism central de fecunditate si de regenerare supuse lunii si distribuite de astrul insusi sau prin forme consubstantiale (Magna Mater, Terra Mater) explica prezenta sarpelui in iconografia sau riturilor Marilor Zeite ale fertilitatii universale. Ca atribut al Marii Zeite, sarpele isi pastreaza caracterul lunar (de regenerare ciclica) unit cu caracterul teluric".

Spirit al adancurilor, reprezentand fortele necontrolate ale naturii, sarpele este totodata si cunoscator al secretelor, izvor de intelepciune. Avand legaturi magico-religioase cu apele, el este socotit adesea un spirit acvatic protector, asociat ploii fertilizatoare - Sarpele cu pene simbol al norilor si al curcubeului. Animal magic, salvator sau dusman al omului, sarpele este dupa cum spune Durand, un "recensamant complet al posibilitatilor naturale", dar atributul sau simbolic dominant este dat de sensul transformarilor, echivalent cu timpul si curgerea lui; in ipostaza de uroborus - sarpele care-si inghite coada - el sugereaza vesnica prefacere a mortii in viata si invers, infinitul, sensul dumnezeirii si imago mundi. Prototip al rotii zodiacale, emblema a materiei in continua transformare, dar si simbol al lumii limitate - prin evocarea imaginii cercului -, uroborus a fost pentru primii alchimisti greci si semnul disparitiei materiei "compozitia care este in intregimea ei devorata si topita, dizolvata si transformata prin fermentatie". De asemenea sarpele este si obstacolul de care se loveste omul in cautarea absolutului; el apare in multe mituri ca paznic al Arborelui Vietii, ca "adversar al nemuririi desi Ghilgames si Adam pierd dreptul la eternintate nu doar din cauza sarpelui, ci si a propriei lor prostii".

Pentru crestinism sarpele reprezinta ispita si viclenia, fiind o transfigurare a diavolului.

In opera artistica a lui Eliade, simbolul apare doar ca sens mitic ca duh al apelor, ca mire etern si dezamagit.

Nuvela "Sarpele" imagineaza o intamplare stranie la care participa un grup venit sa petreaca o noapte la manastire si Sergiu Andronic, un tanar misterios rasarit ca din Pamant. Acesta din urma initiaza un joc de gajuri si treptat, ii cucereste pe toti. El spune lucruri ciudate. Cunoaste povestea despre moartea Arghirei, frumoasa din lapte, si afirma ca are sentimentul ca a trait continuu in acel loc de la inceputul manastirii. Simte tulbure apropierea unui sarpe si inainte de miezul noptii, ii hipnotizeaza pe toti asezandu-i intr-un cerc magic, in mijlocul caruia cheama sarpele si ii vorbeste, mai exact afla ca "dobitocul blestemat, ramas fara soata" a venit la nunta Dorinei, logodnica lui Manoila. Toti au vise semnificative; Dorinei, visul ii releveaza ca este mireasa moarta a sarpelui si ea pleaca, indata ce se trezeste, in insula din mijlocul lacului, unde o asteapta Andronic, intruchiparea sarpelui.

Aici sarpele apare ca spirit al mormintelor, revenit in lumea celor vii, ca sa ceara un suflet: "Cine stie cine nu are odihna pe lumea cealalta si a trimis sarpele asta necurat atat de departe, tocmai in casa Numai sa nu ceara si pe altcineva. Sa nu mai ceara vre-un mormant, ca sunt si semne din astea". Sarpele isi cauta mireasa pentru a rupe blestemul despartirii lor; mire si stapan al adancurilor el traieste la nesfarsit devenirea prin nunta si moarte; la inceputul lumii, el si-a pierdut mireasa care nu a stiut sa respecte interdictia de a nu-i rosti numele si de atunci revine periodic pentru a recupera experienta ratata; povestea despre fata moruzestilor, Arghira, reprezinta o astfel de devenire. Fata este adusa la manastire, si dupa trei zile moare in chip misterios. Dorina este pregatita prin intermediul visului, ea isi invinge frica, ajunge in insula si respecta interdictia.

Conform credintei populare, sarpele intors din mormant bea lapte sau vin indulcit cu miere, simboluri ale vietii profane, daruite de cei vii pentru a-l imblanzi, pentru a-l integra in lumea vie. Andronic bea vin cu lacomie si uitand de sine, ca in somn savarseste un act de hipnoza colectiva: el aduce in hora fetelor un sarpe mare si sur, ale carui miscari molatice intretin starea generala de transa: "Cand se apropie de lacul de lumina, se opri o clipa ametit. Apoi se indrepta spre Andronic. Parca lumina lunii il vrajise si pe el, caci se tara acum cu o gratie somnoroasa si in fiecare noua impletitura ii infiora solzii intunecati". Sub imperiul lunii, vrajiti de descantecul lui Andronic, toti au stari halucinatorii, sarpele rascoleste complexele fiecaruia, ia forme care ilustreaza obsesii adanci. Liza are in minte o romanta ("In parul meu odata blond / E o suvita argintie")[1] care o face sa se gandeasca la imbatranire si degradare si de aceea sarpele pentru ea se transfigureaza in fasii de lumina, care ii trezesc melancoliile si dorintele, apoi devine o nefireasca sageata de carne.

Motivem ezoteric in scrierile gnostice, coloana de lumina sau de foc sugereaza teofaniile. Lumina mistica are ca scop revelarea "florii de aur", contopirea extatica a sufletului cu trupul de lumina al zeului.

Pentru Dorina, sarpele inseamna chemare, groaza si dezgust: "Dorinei i se paru ca sarpele vine de-a dreptul spre ea si o subita teroare lua locul vrajei dinainte. Ca si cum s-ar fi trezit deodata in fata unui lucru cu neputinta de privit cu ochii, a unui lucru groaznic si primejdios, neingaduit vreunei fete sa-l vada. Apropierea sarpelui ii sugea parca rasuflarea, risipindu-i sangele din vine, topindu-i carnea intreaga intr-o groaza impletita cu fiori necunoscuti, de dragoste bolnava. Era un amestec straniu de moarte si respiratie erotica in leganarea aceea hidoasa, in lumina rece a reptilei".

Sub impresia recenta a jocului cu gajuri, cand vazuse ceasul lui Stamate, Vladimir asociaza sarpele cu acest obiect: "Un cadran de ceas fosforescent, care se facea tot mai mare, pana ce-l orbi cu luminile lui verzi, lunare; si in mijloc, sarpele". Asadar transformarea, teroarea mortii si chemarea iubirii, timpul insusi, sugera de sarpele ceas sunt semnele magice pe care le percep oamenii in intimitatea si sub vraja sarpelui.

Simbol al seductiei si al inlantuirii, sarpele fascineaza si induce sensul si metamorfozele devenirii. El reprezinta aici forta unui loc sacru, este spiritul teluric si stapanul apelor, inspaimantator, vrajit si ispititor, el reuneste chiar sensurile vietii.

Se reface imaginea ingerului Lucifer, care, in Noul Testament, cade din Cer ca un Fulger, sub forma Sarpelui.[2]

In alta scriere, sarpele apare ca marele zeu, datator de viata, Sarpa-raja, Marele Sarpe, duhul adormit al lumii, care nu trebuie deranjat de om. Dupa ce cineva ucide un sarpe timpul este bulversat, iar personajele patrund intr-o alta dimensiune temporala.

Simbolul ezoteric reveleaza aspecte ale realului, omologheaza in planul cunoasterii sistemele simboloce. Sarpele, identificat cu Sakti, Kundalini, Isvari, odata trezit in fiinta devine cruce, arbore sacru, scara ce leaga pamantul de cer.Corelat cu energia focului si a creatiei activeaza complexul mitic: soare-erou-fecunditate.Corespondent simbolic al sarpelui prin allegoria in factis, Andronic este eroul spiritual care salveaza lumea si se lasa salvat de lume, inaugurand o noua etapa.

Lectura anagogica desprinde semnificantul spiritual. Imaginea simbolica se inscrie in contextul anglologiei de influenta gnostica in care ingerii poarta nume formate cu adjective referitoare la distrugere, negare, ura, desi numelor lor li se adauga particula EL "Dumnezeu".Pentru ca a ispitit prima pereche, sarpele este pedepsit sa sufere transformarea starii sale de animal fericit[3] -in rau, pana cand se va putea reintoarce in Eden, dupa judecata eschatologica.

Textul depaseste instrumentele retoricii romantice.Decodajul solicita instrumentarul ezoteric care depaseste modelul romantic ale carui influente sunt preluate pe cale livresca, despartindu-se si de ezoterismul suprarealist unde halucinatia controlata sondeaza zonele subconstientului mitic-colectiv.[5]