ISTORIA SCRISULUI SI A CARTII - INCEPUTURILE CARTII IN LIMBA ROMANA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA SI PERFECTIONAREA     PERSONALULUI DIDACTIC

SPECIALIZAREA: PROFESOR DOCUMENTARIST

ISTORIA SCRISULUI SI A CARTII

INCEPUTURILE CARTII IN LIMBA     ROMANA

Samanta nemuririi, iubite e cuvantul

Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,

Pan'ce-i soseste timpul in slava sa si ia avantul''

( V. Voiculescu, ,, Sonet CLXX'')

Datorita imprejurarilor istorice, biserica si clasa stapanitoare feudala din tara noastra s-au folosit de limba slavona pentru nevoile slujbei religioase, activitatea cancelariilor domnesti si pentru transmiterea bagajului cultural al epocii.

Urmarea acestei starii de fapt a fost ca - asa cum in atatea randuri istoria culturii unui popor a imprumutat si adaptat la limba lui scrierea altuia - poporul nostru a inceput sa scrie in limba romana cu ajutorul alfabetului folosit pe teritoriul patriei noastre, cel chirilic.

Optiunea pentru cultura slavo-bizantina a fost mai mult o optiune politica de reactie impotriva presiunii din spatiul catolic.

Scrierea chirilica a fost o inventie a doi calugari greci din Salonic care incepand din secolul al VIII-lea au tradus in limba slava bulgara textele bisericesti folosind un alfabet pe care l-au creat pornind de la cel grecesc, dar in care incercau sa surprinda sunetele limbii bulgare.

Slavona era totusi o limba straina de cultura, practicata in cancelarii, dar neinteleasa foarte bine de popor. S-a produs un fenomen normal, dar indelungat, de trecere de la scrierea in slavona la scrierea in limba romana.

Trebuie facuta, insa, precizarea ca inca din secolul al XIII-lea se foloseau antroponime si toponime de origine romaneasca. Asadar, pentru scrisul laic aceasta trecere nu a fost dramatica. Trecerea s-a datorat cunoasterii tot mai slabe a slavonei si a nevoii de comunicare rapida si eficienta.

Cele dintai lucrari ale literaturii in limba romaneasca se ivesc in tinuturile muntoase ale Maramuresului. Sunt textele Sfintelor Scripturi.

Primele traducerii in limba romana sunt, asadar, texte cu caracter religios. Din nenorocire originalele primelor traducerilor s-au pierdut si nu avem decat copii, facute tarziu, pe la jumatatea secolului al XVI- lea.

Primele texte romanesti au fost: Codicele Voronetean, Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Hurmuzachi.

Acestea au aparut in Maramures unde la la sfarsitul secolului al XV-lea lupta micii nobilimi pentru autonomia bisericii a dus la traducerea textelor religioase din limba slava in limba romana.

Acestea sunt cunoscute sub numele de manuscrise rotacizante ( fenomenul fonetic de trecere a lui ,, n'' intervocalic in ,, r'') sau maramuresene.

Limba primelor traducerii romanesti se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi fonetice regionale si prin imitarea frazeologiei slave.

Codicele Voronetean - acest manuscris a fost descoperit in anul 1871 la manastirea Voronet si reprezinta o traducere din slava. El contine, in afara de Faptele apostolilor, trei epistole (una a lui Iocob si doua ale lui Petru). I s-a atribuit denumirea de Codice deoarece reuneste mai multe texte si Voronetian dupa locul unde a fost gasit.

,, Intru ura de sambate adunara-se ucenicii se franga panre, si Pavel graia catra ei ca demareata vrea sa iasa, si tinse cuvantu panra la miadzanoapte. Era lumanrari multe intru comarnicu iuo era adunati.Si sedea langa o dzableala un giurelu ce-i era numele Evitih. Acela purtatu un somnu adancatu, si graindu Pavelu de multe, pleca-se giurele de somnu si cadzu din comarnicu dinr-al treile podu giosu. Deaci luara elu mortu. Destinse Pavelu si cadzu spr-insu de lu cupriense si dzise: nu vorovireti ca sufletul lui intru elu iaste. Deaci se sui de franse panre si gusta, si basadui de biu panra la zori. Asa esi. Si adusera pruncul viu in corabie si descarcamu-na intru Asonu. De acolo vrumu se luomu Pavelu, ca asa rea dzis, si vrea insus pedestru se mearga. Deaci deca fumu intru Asonu, luomu elu si venuremu intru Mitilinu''. ¹

Psaltirea Scheiana, manuscris, pastrat in copie (efectuata de trei copisti diferiti) cuprinde psalmii lui David si, la sfarsit, cateva fragmente din Vechiul Testament si crezul. A fost daruit Academiei Romane de C. Sturdza-Scheianu in 1884, dupa numele donatorului dandu-i-se numele.

,, Socoteste, D(oam)ne, rugaciune me si audzi glasul mieu rugarieei mele. In dzi de grija me chiemu catra tine ca audzisi-me. Nu e cuvinos tie, D(umne)dzei D(oam)ne, si nu e dupa lucrul tau.

Toate limbile catra fapt-ai veri-vor si inchina-se-vor catre tine, D(oam)ne, si slavi-vor numele tau; ca maire esti tu si faci ciudele.Tu esti Dzeu urul. Pleaca-me, D(oam)ne, in calea ta si merge-voiu in deadevarul tau. Seveseleasca-se inema me temandu-se de numele tau. Ispovedescu-me tie, D(oam)ne D(umne)dzeul mieu, cu toata inema me, si preaslavescu numele tau in veacu. Ca mesererea ta e spre mine; izbavit-ai sufletul mieu de fundul iadului, dzeie''²

Fragment din cap. XX din Faptele apostolilor

Fragment din Psalmul 85

Psaltirea Hurmuzachi reprezinta un manuscris original (autograful traducatorului din slavona in romana), care cuprinde psalmii lui David.

,, Socoteste ruga mea, ia-mi glasul rugaciunriei mele. In dziua grijiei mele chemaiu

Denumirea i-a fost atribuita dupa numele donatorului ei Academiei, Euxodiu Hurmuzachi.

catra tinre ca ma audzisi. Nu e sot tie in D(u)mnedzei d(oa)mni si nu e dopa lucrul tau. Toate limbile cati au fapt venri-vor si se vor inchinra intre tinri, D(oa)mne si proslavitu e numele tau, ca mai mare esti tu cinre face ciude. Tu esti Domnedzeu unrulu. Indreapta-ma, D(oa)mne, pre calea ta si voiu i intru adevarulu tau.Se ves(e)leasca-se inrima mea a se teme de numele tau. Ispovedescu-me tie D(u)mnedzeului mieu cu tot inrima mea si voiu proslavi numele tau in veci. Ca e mila ta mai mare pre mnre man(tui)t-ai si sufletul mieu de adulu de pre mai de desupt''.3

Desi textele rotacizante sunt scrise intr-o limba greoaie, cu elemente straine, cu particularitati arhaice si dialectale, totusi ele sunt pentru istoria literaturii de o importanta deosebita pentru ca constituie punctul de plecare al limbii noastre literare, care, peste trei veacuri, avea sa ajunga la starea de azi, capabila sa exprime in versuri, cu Eminescu, cele mai inalte nuante ale cugetarii filozofice.

Dar procesul inlocuirii limbii slavone cu limba poporului nu s-a limitat doar la sectorul scrierilor religioase. In scurta vreme a inceput sa se scrie romaneste in toata Transilvania, in Tara Romaneasca si Moldova, ca urmare a dezvoltarii societatii, o data cu inceputul instruirii laice, precum si cu intarirea curentelor antifeudale, in lupta maselor populare impotriva claselor dominatoare si a bisericii.

Primul text care s-a pastrat in limba romana este Scrisoarea lui Neacsu din Campulung catre judele Brasovului, Hanas Begner, datand din 1521. Aceasta reprezinta un deosebit interes nu numai lingvistic, ci si istoric. In scrisoare Neacsu ii relateaza despre miscarea turcilor pe Dunare si ii avertizeaza pe brasoveni despre iminenta unei navaliri turcesti.

Inceputul si sfarsitul scrisorii sunt scrise in limba slavona si chiar in text mai apar ici si colo unele cuvinte slavone, marturisind influenta puternica exercitata

Fragment din Psalmul 85

asupra lui Neacsu de limba carturareasca a vremii ,, + Mudromu i plemenitomu i cistitomu ib(o)gom darovannomu zupan Hanas Begner mnog(o) zdravie ot Neacsu ot Dlugopole''; ^,, I b(og)i te veseli, amin''⁴

E sigur ca si inainte de 1520 s-a scris romaneste, dar acestea nu au ajuns pana la

noi. Dar din a doua jumatate a secolului al XVI-lea scrisorile romanesti apar din toate tinuturile.

Din secolul al XVI- lea s-au pastrat 127 de documente ale scrierii in limba romana. Intre aceste texte, primele scrisorii si acte oficiale sau private au un interes deosebit. Desi in modul de redactere a acestor texte influenta

formularelor slavone curente este evidenta, totusi ele prezinta cu mai multa fidelitate - decat textele religioase traduse, limba vorbita a epocii.

In cazul textelor religioase este mai greu de acceptat ideea unei treceri spontane a scrierii in limba romana.

Problema aparitiei scrisului in limba romana si a imprejurarilor care au determinat acest important eveniment cultural nu este definitiv elucidata in lingvistica si in istoria literara romaneasca.

Unii cercetatori au sustinut ca aparitia scrisului in limba romana s-ar explica prin factori exclusivi interni - dezvoltarea societatii feudale romanesti. Alti cercetatori au pus aparitia primelor texte romanesti in legatura cu anumiti factori externi - influenta husitismului, in secolul al XV-lea, sau influenta miscarii luterane, in secolul al XVI- lea.

Se presupune ca s-a scris romaneste, sporadic, din nevoi particulare, inainte de 1521. Se mentioneaza suma de 1 florin platita in 1495 unui preot roman din Sibiu pentru redactarea unei scrisori.

Inainte chiar de aceasta data boierul Dragomir Udriste, incepe o scrisoare slavoneasca (1482-1492), adresata brasovenilor cu cuvintele: ,, bunilor, cestitem''.

In 1485 este amintit juramantul omagial facut de Stefan cel Mare, la Calomeea, regelui Cazimir al Poloniei si care ar fi fost tradus din romaneste (,,ex valahico'') in latineste.

Nu se cunosc imprejurarile exacte care au dus la traducerea, la inceputul decolului al XVI-lea, a cartilor religioase. La traducerea in romaneste a cartilor religioase a contribuit, cum afirmau Ov. Densuseanu si Al. Rosetti, mai ales Reforma lui Luther, pornita din Wittenberg in 1519 si raspandita apoi, in Ardeal, de maghiari si sasi.

+ Inteleptului si de bun neam si cinstitului si de Dumnezeu daruitului, dumisale Hanas Begner din Brasov multa sanatate de la Neacsu din Campulung; Si Dumnezeu sa te bucure, amin

Formele spirituale ale unui popor apar intai pe cale orala si mai tarziu imbraca haina scrierii, a scrierii de mana la inceput si apoi a scrierii tiparite.

In 1559 incepe sa-si desfasoare activitatea la Brasov un editor venit din Tara Romaneasca - Coresi. Intre anii 1557-1582 el a desfasurat o prodigioasa

activitate editoriala in limba romana. Numarul cartilor tiparite de Coresi si ucenicii lui au fost in numar de 40 de volume in aproximativ 20 de ani.

In limba romana Coresi a tiparit, la Brasov, urmatoarele carti:

- Intrebare crestineasca, cunoscuta si sub numele de Catehism (1559) - este considerata prima tiparitura coresiana in limba romana; a fost descoperita de Andrei Barseanu in 1921 la expozitia ; Asociatiuni pentru cultura poporului roman din Maramures''

Tetraevanghelier romanesc ( 1561) - reprezinta o traducere din Noul Testament a celor patru evanghelii;

Apostolul romanesc(1563) - cuprinde ,, Faptele apostolilor'' si ,, Epistolele'';

Molitvelnic

Cazania I

Pravila sfintilor parinti

Liturghier romanesc (1570);

Psaltire romaneasca

Cazania II (1581) sau Evanghelia cu invatatura - cuprinde predicile asupra textelor Evangheliei, alcatuite de patriarhul Bizantului Ioan Caleca si traduse.

Acestea erau carti de lectura intelese de popor, carti bilingve adresate ,, gramaticilor'', pentru invatarea in scoala a tineretului si carti laice romanesti ,,carti populare'', care erau citite de mase sau povestite maselor de stiutorii de carte. Cartile coresiene puteau fi auzite in toate mediile de cultura ale vremii.

Coresi a avut simtul limbii literare. El a folosit manuscrisele romanesti mai vechi, de la inceputul secolului al XVI-lea, din care a inlaturat fonetismele arhaice si lexicul dialectal, infatisand o limba unitara, care, in linii mari, a ramas limba noastra literara.

Simtul lui artistic se remarca prin impodobirea cartilor cu majuscule ornate floral, dupa modelele occidentale italiene. A fost un gravor stralucit, sapand in lemn scene ciclice din Noul Testament.

Formatul cartilor coresiene era in folio mare, un format impozant, care permitea ilustratia mareata. Coresi imprima un caracter pitoresc si popular scenelor reprezentate. Imprumuta motive din folclor (capul lui Adam sub crucea rastignirii), din viata taranului (gardul impletit din nuiele) si da gravurilor sale un caracter popular.

Cartile coresiene s-au raspandit in toate colturile provinciilor romanesti.

Imprimarea cartilor a raspuns si necesitatii si dorintei poporului care cerea mereu sa aiba carti pe intelesul tuturor.

Acelas lucru si l-a dorit si ,, jupan Hanas Begner'', cel care a finantat tipariturile lui Coresi.

Tetraevanghelierul sau Evanghelier romanesc se termina cu urmatorul epilog: ,, Cu vrerea tatalui si cu ajutoriul fiiului si cu sfrasitul d(u)hului Sf(a)nt, in zilele marei lu Ianas Crai, eu, jupanul Hanas Begner de in Brasov am avut jelanie pentru sf(i)ntele carti crestinesti tetroevgl, si am scris aceste sfente carti de invatatura, sa fie popilor rumanesti sa inteleaga sa invete rumanii cine-s crestini, cum graiaste si sf(a)ntul Pavel ap(o)s(to)l catra Corinteni 14 capete: in sfanta besereca mai bine e a grai cinci cuvinte cu inteles decat 10 mie de cuvinte neintelese in limba striina. Dupa aceea va rugam toti sfenti parinti oare vladici, oare ep(i)sc(o)pi, oare popi, in carora mana va veni aceste carti crestinesti, cum mainte sa ceteasca, necetind sa nu judece neci sa saduiasca. Si s-au inceput in luna lu mai 3 zile si s-au sfrasit in luna lui ghenuarie 30 zile,vu leto mie 69⁵ in cetatea in Brasov''.

Comertul de carte la romani este atestat documentar pentru prima data avand ca obiect cartile lui Coresi.

Treptat cititorii au observat ca limba romana este capabila sa exprime idei si sentimente in mod mai clar decat limba slavona. In cartile tiparite se intrebuinteaza o exprimare mai ferita de cuvinte provinciale. S-a format astfel ideea de limba scrisa, literara, unitara.

,, Marele merit ale acestor carti ( ale lui Coresi) e poate acesta ca, trecand hotarele, au adunat sufleteste, prin viata culturala, pe toti romanii laolalta. Prin ele mai mult decat prin vechile manuscrise, care circulau greu si se copiau putin, nedesavarsit, s-a intemeiat o viata literara comuna a tuturor romanilor. Prin ele, aceste cartulii urate, pastrate astazi in putine exemplare ferfenitoase, prin gaurile carora se primbla cariul, s-a intemeiat ceva nepretuit pentru orice popor, caci cuprinde in sine ceva ce va da forma gandului si simtirii generatiilor care se vor urma: limba literara''^.6

Inceputurile literaturii artistice romanesti sunt considerate cartile populare datorita continutului lor epic si elementelor de miraculos si fantastic.

Primele traduceri de literatura asa-zisa populara, dar , de fapt , de provenienta culta dateaza din epoca post-coresiana si sunt cuprinse in manuscrisul denumit Codex Sturdzanus ( dupa numele lui D.A. Sturdza, care l-a donat lui Bogdan Petriceicu Hasdeu).

Hasdeu a publicat aceste texte, insotite de comentarii, in Cuvente den batrani (

Iorga, N, Istoria literaturii romanesti, vol.I, ed. II,Bucuresti, 1925, p.192

t.II, Bucuresti, 1879), grupandu-le in : - texte mahacene (Legenda Duminicii, Predica, Legenda Sfintei Vineri, Legenda lui Avram s.a.), deoarece cele mai multe au fost copiate intre anii 1580 si 1620 de popa Grigore din Mahaci ( regiunea Hunedoara); - texte bogomilice ( Legenda sfantului Sinin, Cuvant de Imblare pre la munci, Apocalipsul apostolului Pavel, Cugetarii in ora mortii), deoarece Hasdeu le atribuia sectei religioase a bogomililor, raspandita in Bulgaria prin secolul al X-lea.

Spre exemplu, legenda fantastica a sfantului Sisin, plina de naivitati, porneste din ciclul credintelor religioase ale asiro-babilonienilor si are o varietate in literaturile Orientului. Ea face parte din sfera credintelor populare, raspandite in trecut, referitoare la influenta nefasta a demonilor. Sisin este un mare viteaz care, dupa porunca ingerului ce i se arata in vis, se duce la sora sa Melintia, amenintata de diavol ca-i va rapi si pe cel de al saselea copil.

Referitor la aceste texte Nicolae Cartojan afirma ca: ,, De la sfarsitul epocii coresiene chiar, avem o colectie de legende religioase apocrife, copiata intre anii 1580-1619, de catre popa Grigore, din satul Mahaciu al Ardealului si cunoscuta sub numele de Codex Sturdzanus. Critica interna a textelor dovedeste ca cele mai multe din aceste legende sunt copii de pe texte, care circulau anterior. Cand si unde se va fi facut traducerea acestor legende, nu se poate sti cu siguranta; dar, dupa criteriile de limba, cele mai multe legende par sa fi fost traduse in aceleasi cuprinsuri maramuresene in care s-a facut transpunerea in limba primelor texte biblice.''⁷

In secolul al XVI-lea legatura cartilor era o legatura lucrata cu mana, artistica, de interes bibliofilic ( spre sfarsitul secolului al XVIII-lea apar cartile brosate).

Cartea veche la romani - ca si in alte tari - se lega in atelierul tipografiei sau al manastirii de calugari, dupa un anumit tipic. Procesul tehnologic, in esenta, este acelasi ca si azi, cand este cazul legaturilor artistice, bibliofile.

Cartojan, Nicolae Cartile populare in literatura romaneasca, vol.I, Epoca inflatiei sud-slave, Bucuresti, 1929, p.11

( Alexandru Vlahuta, ,, Cuvantul'')

Bibliografie:

Cartojan, N, Istoria literaturii romane vechi, Bucuresti, Ed. Minerva, 1980

Cazacu, Boris, Pagini de limba si literatura romana veche, Bucuresti, Ed. Tineretului

Colin, Vladimir, Povestea scrisului, Bucuresti, Ed. Tineretului

Ghetie, Ion, Mares, Al, Diaconul Coresi si izbanda scrisului in limba romana, Bucuresti, Ed. Minerva, 1994

Simonescu, D, Buluta, G, Pagini din istoria cartii romanesti, Bucuresti, Ed. Ion Creanga, 1981