Simbolismul

Prin simbolism se intelege curentul literar de circulatie univesala care a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva parnasianismului. Cel care a dat numele curentului a fost poetul francez Jean Moras (de la gr.symbolon = semn), care a publicat un manifest literar, intitulat "Simbolismul" (1886).

Simbolismul promoveaza un concept modern de poezie, caracterizandu-se prin urmatoarele trasaturi:

respingerea prozaismului (adica a ceea ce este comun, banal) si a expresiei discursive, poezia fiind definita ca arta de a simti;

cultivarea simbolului (inteles ca imagine expresiva), care sa exprime corespondentele, afinitatile invizibile intre diferite elemente ale universului (natura-om), cum intalnim in poezia lui Bacovia, unde cuvantul plumb, de pilda, simbolizeaza sentimentul apasator al izolarii, iar ploaia e simbolul descompunerii materiei;

folosirea sugestiei drept cale poetica de exprimare a corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive;

inclinatia spre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie (visare), pentru proiectia diafana (fina), nedefinita in spatiu si timp;

muzicalitatea interiorizata, inteleasa ca senzatie interioara (Mallarm spunea ca "poezia nu e decat muzica prin excelenta", iar Macedonski preciza: "arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii"), care poate fi exprimata prin folosirea refrenului (cuvinte sau expresii care se repeta periodic), a laitmotivului (formula, idee care revine de mai multe ori in opera) sau a anumitor sunete (vocale, consoane);

preferinta pentru anumite teme si motive (iubire -motiv de reverie; nevroza - tulburarea nervoasa; targul provincial ca element al izolarii, natura - loc al corespondentelor);

deschiderea fata de inovatiile formale (folosirea versului liber).

Simbolismul in literatura europeana

Simbolismul a aparut in Franta. In 1886 un manifest al lui Jean Moras, publicat in "Le Figaro", consacra nasterea asa-numitei scoli simboliste, sustinuta, paralel, de doua reviste literare: "Le Dcadent" si "Le Symbolist"), apoi s-a manifestat, la inceputul secolului, in intreaga Europa.

Cel mai de seama precursor al simbolismului este Charles Baudelaire, care, in poezia "Corespondente", releva corespondentele lumii materiale cu cea spirituala, prin mijlocirea    simbolurilor, precum si corespondentele dintre diverse senzatii:

"Ca niste lungi ecouri unite-n departare

Intr-un acord in care mari taine se ascund,

Ca noaptea sau lumina adanc, fara hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund

Printre cei mai cunoscuti simbolisti din literatura universala se numara: Jean Moras, Rollinat, Laforgue, Verlaine, G. Kahn, Maeterlinck, Mallarm, Verhaeren (poet al tumultului vietii citadine, al orasului "tentacular", halucinant), Rainer Maria Rilke, Andei Belai.

Simbolismul in literatura romana

Simbolismul romanesc cunoaste mai multe aspecte (etape) in desfasurarea sa, fara ca acestea sa poata fi precis delimitate.

Momentul experientelor, al tatonarilor

Este repezentatde activitatea de pionierat desfasurata de Alexandru Macedonski la revista "Literatorul", editata de el, in 1880. Macedonski teoretizeaza despre o noua poezie, in mai multe articole, cel mai important fiind "Poezia viitorului". Noua poezie trebuie sa fie "muzica si imagine". Poetul mai precizeaza ca "rolul de capetenie in poezia moderna il are poezia simbolista, complicata de instrumentalism"(care, dupa parerea sa, nu este "decat tot un simbolism, cu deosebire ca sunetele joaca, in instrumentalism, rolul imaginilor"). Concluzia este ca "muzica, imaginea, culoarea" reprezinta "singura poezie adevarata".

Poetul scrie, demonstrativ, poezia "In arcane de padure", "intaia incercare simbolista in romaneste".

Totusi, privita in ansamblu, creatia lui Macedonski nu este numai simbolista, ci expresia unui spirit al contrastelor. "Noptile" sunt romantice, prin ironie si sarcasm; capodopera sa "Noaptea de decemvrie", care ofera o imagine impresionanta a confruntarii omului de geniu cu vicisitudinile existentei marunte, comparabila cu "Luceafarul" eminescian, este romantica, dar si parnasiana. "Rondelurile", prin motive si, mai ales, prin perfectiunea formala a versurilor, pot fi considerate parnasiene (ex: "Poema rondelurilor"). Unele dintre ele ("Rondelul lucrurilor", "Rondelul crinilor", "Rondelul rozelor") sunt autentic simboliste, prin cultivarea corespondentelor, a sugestiei si a simbolului.

Dimitre Anghel se apropie de poezia simbolista prin rafinamentul senzatiilor olfactiv-muzicale, predispozitia pentru reverie, pornind de la asemenea senzatii (ceea ce se vede in volumul "In gradina",1905) si preferinta pentru starile vagi, nedefinite ("Fantezii", 1909).

Directia pseudosimbolista de la "Viata noua

Il are ca teoretician pe Ovid Densusianu, care opune poeziei de orientare samanatorista o poezie citadina, inspirata de peisajul specific oraselor, cu parcuri, havuzuri, turnuri etc. ("De ce numai la tara ar fi adevarat romanesc? Dar n-avem si o viata oraseneasca, nu gasim si in ea ceva caracteristic, care sa aiba dreptul sa fie trecut in arta?" - se intreaba Ovid Densusianu, in articolul polemic intitulat "Rataciri literare"). El nu agrea starile depresive, nevroza in poezie, se simtea atras de energia oraselor. Pentru acest scriitor (care a semnat cu pseudonimul Ervin mai multe volume de versuri) simbolismul e doar o modalitate "armonioasa" de comunicare, poeziile sale neavand nimic comun cu adevarata poezie simbolista.

Simbolismul "exterior", minulescian

Ion Minulescu nu este un poet simbolist de substanta. El este un simbolist mai mult prin mijloace decat prin viziune si sensibilitate. Poezia sa este grandilocventa, retorica, ceea ce contravine principiului simbolist, potrivit caruia elocinta trebuie reprimata. In schimb, Minulescu manifesta o deosebita atractie fata de tehnica si motivele simboliste. Foloseste numarul fatidic (prevestitor) - "Romanta celor trei romante"; este ispitit de mirajul departarilor -"Romanta celor trei corabii", il preocupa efectele sonore, obtinute prin utilizarea neologismelor cantabile (matelot, prora, orologiu, cupola, preludiu, mandola, ca in "Canta un matelot la prora") si a numelor proprii exotice, frapante prin sonoritate (Corint, Ninive, Babilon, Alicante). Mai aproape de simbolismul adevarat este tristetea, nota grava, plina de sugestii, din "Ultima ora"

Simbolismul autentic, bacovian

George Bacovia este cel mai mare simbolist roman. Creatia lui este reprezentata de volumele: "Plumb" (1916), "Scantei galbene" (1926), "Cu voi." (1930), "Comedii in fond" (1936), "Stante burgheze" (1946). Poezia sa are mai toate trasaturile specifice simbolismului. Inadaptat in societatea burgheza, Bacovia da expresie unui simbolism depresiv. Poetul cultiva frecvent simbolul, ca modalitate de surprindere a corespondentelor eului cu lumea (ex.:cuvantul "plumb", din poezia cu acelasi titlu). Poetul evoca idei, sentimente, senzatii pe calea sugestiei ("Amurg de iarna": "Amurg de iarna, sumbru, de metal,/ Campia alba -un imens rotund -/ Vaslind, un corb incet vine din fund,/ Taind orizontul, diametral"). Preferinta sa merge indeosebi spre culorile intunecate, Bacovia explicand chiar, intr-una din marturisirile sale literare ce este auditia colorata (adica principiul dupa care senzatii diverse, coloristice si muzicale, isi corespund ,in plan afectiv, ceea ce senumeste si sinestezie). Poezia lui Bacovia implica muzicalitatea interiorizata, ca si la alti simbolisti autentici (ex.: In "Mars funebru", cadentele sunt de mars funebru). Se intalnesc apoi teme si motive simboliste: targul provincial, element al claustrarii (izolarii, insingurarii - "Seara trista"), nevroza ("Nevroza", "Ploua"), peisajul interiorizat ("Amurg de toamna"), descompunerea materiei ("Cuptor").

Critica literara subliniaza , ca dominanta a liricii bacoviene, nelinistea continua, prin aceasta poezia lui Bacovia, depasind, in unele privinte, simbolismul.

Simbolismul aduce o noua conceptie despre poezie si o tehnica poetica innoitoare, precedand tendintele moderne, manifestate in literatura romana in perioada interbelica.