Structuri si clasificari - gen publicistic

Structuri si clasificari - gen publicistic

Considerat o categorie istorica genul publicistic a aparut prin generalizarea unei anumite structuri si practici jurnalistice. Cum la baza genului sta structura al carei continut se afla intr-un anumit raport fata de realitate, fata de material ca si fata de public, cum realitatea si implicit acest raport se schimba necontenit, e firesc ca si genul sa se modifice (chiar daca ramane vechea denumire), iar uneori chiar sa dispara. Dinamica vietii sociale influenteaza fixarea unei anumite forme:

genurile publicistice pot fi considerate ansambluri de elemente care pe plan abstract nu raman singulare, in forma pura ci creaza forme combinate.

aceste abstractizari generale dobandesc un continut concret, "specific", sunt imbracate intr-o forma individuala, unica.

Un anumit gen presupune un continut cu anumite caracteristici si invers, o anumita tema si intentie cer un anumit gen cu forma si functia lui. Din punct de vedere genetic o anumita realitate noua si raportul subiectului creator fata de ea influenteaza asupra aparitiei unei noi structuri.

Publicistii cu puternica personalitate gasesc intotdeauna noi forme de expresie si, chiar daca formal, apeleaza la un gen conventional, dau materialelor o forma aparte. Se ridica intrebarea: pentru alegerea genului este hotaratoare o anumita pozitie fata de continut sau dimpotriva daca pozitia fata de continut nu este o consecinta a genului ? Din punct de vedere genetic noul gen apare fiindca el este creat de noul continut. Nu este deci vorba de o automiscare a formei. Insa din moment ce genul se instaleaza, el insusi poate deveni hotarator in ceea ce priveste raportul fata de continut. In prezent intalnim demersuri ziaristice care folosesc elementele componente ale mai multor genuri, in care nu este vorba numai de un gen anume (ca notiune istorica) ci de calitati, trasaturi, metode de creatie si mijloace de expresie folosite sintetic in actul de creatie publicistica. De aceea si clasificarea lor este foarte dificila. Belgianul R.Clausse, de pilda, pe langa atributele obiective, specifice ale informatiei, accentuiaza necesitatea senzationalului, romantismului, iar pe langa functia de comunicare mai are in vedere si altfel de functii cum ar fi, spre exemplu, descatusarea izolarii, regenerarea spirituala, psihoterapia sociala.

Polonezul Zbigniew Mitzner considera genurile "metode de redare a continutului" si le clasifica in felul urmator:

forme ziaristice de format redus (titlul si denumirea, informatia, observatia),

forme ziaristice mai mari (stirea, corespondenta din tara si strainatate, interviul, comentariul),

forme ziaristice istorice (articolul, reportajul, foiletonul),

alte forme ziaristice (fotografia, desenul),

O modalitate diferita de abordare o intalnim la autorii cehi si slovaci, care pleaca de la puncte de vedere literar-stiintifice, subliniind indeosebi importanta modalitatilor de reflectare a realitatii si a gradului de generalizare in structurarea genurilor publicistice.

Ceea ce trebuie sa retinem este ca genurile si categoriile de genuri ziaristice sunt generate de realitate si se dezvolta impreuna cu aceasta. Ele au suferit influenta beletristicii, stiintei, politicii, si evoluiaza in functie de nivelul tehnic (prin format si spatiu) si de mijloacele de comunicare in masa. Elementul determinant insa in clasificarea genurilor este modalitatea de intelegere a continutului cat si unghiul de abordare a realitatii, modalitatea de redare a ei. Privite din acest punct de vedere specialistii deosebesc doua grupe de materiale:

materiale concepute intr-o modalitate logico-notionala, "rationala",

materiale concepute intr-o modalitate documentar-ilustrativa emotionala, "beletristica".

O atare clasificare este cuprinsa practic in toate studiile despre genuri. Se porneste de la ideia ca, in textele ziaristice, care sunt strict documentare, nu este posibila tipizarea artistica, metoda estetica de creatie. Spre deosebire de generalizarea imaginii artistice din beletristica, in ziaristica avem de-a face cu imagini de limba-stilistica. Prin imagini nu intelegem numai figurile poetice ci si constructia propozitiilor si a frazelor. In ziaristica (caracterizata prin documentare, concretete, autenticitate) imaginile sunt de tipul descrierii intuitive.

Confruntarea textelor asemanatoare dar cu continut tematic diferit sau a textelor cu aceeasi baza tematica, redate insa in modalitati diferite, arata ca tema nu formeaza elementul component al genului. Una si aceeasi activitate poate fi apreciata in diferite moduri. Nu este deci vorba de prelucrarea formala a realitatii, ci de personalizarea unei anumite parti din obiectul prelucrarii si reproducerea lui printr-o maniera proprie. Aceasta selectare a unui aspect are un caracter primar si reprezinta continutul de idei. De pilda prin "scurtarea" relatarii despre un eveniment cu desfasurare ampla, nu operam numai o schimbare a formei ci intervenim esential si in continut.

Mijloacele tehnice actioneaza, de asemenea, asupra temei impunand nu numai forma, ci si o abordare diferita. Avem in vedere, de pilda, limitarea spatiului in ziar care influenteaza asupra conciziei formelor, a prezentei imaginii in reportajul sportiv, televizat care exclude posibilitatea reportajului de radio sincronizat. In consecinta continutul este aici un factor indirect creator de gen. Mergand mai departe cu rationamentul trebuie sa spunem ca structura genurilor nu poate fi conceputa fara sa se tina seama de legaturile lor exterioare, dupa cum nu poate fi supraestimata nici influenta directa, nemijlocita a realitatii asupra structurii genurilor si materialelor publicistice in general. Si aceasta pentru ca avem de-a face cu o anumita autonomie relativa a genului, care stimuleaza gasirea formelor si mijloacelor de expresie adecvate. Obligatia sociala, realitatea istorica, intentia autorului dar si interesul, dorinta, necesitatea receptorului (cititor, ascultator, spectator) au un rol major. Fapt pentru care cercetam structura genului in functie de raportul conditional dintre factorii care au determinat aparitia genului, respectiv care actioneaza asupra lui, adica cercetam structura lui care reflecta realitatea si actioneaza asupra realitatii.

Structura genului este importanta dar delimitarea ei, nu inseamna incheierea cercetarii. Obiectul trebuie studiat in evolutie, in dependenta raporturilor functionale. Nu studiem genul ca un lucru in sine, ci in legatura cu functia lui si cu realitatea imediata. Stabilirea functionala a genului nu-l absolva pe cercetator de obligatia de a determina notiunea si continutul in raporturile lor multilaterale pe verticala (in raport unul fata de celalalt) si pe orizontala (fata de alte genuri). Este vorba de a gasi un astfel de element caracteristic al genului care ar face posibila afirmarea unei largi tematici care ar cuprinde o multitudine de categorii, dar care ar exclude afirmarea paralela a functiilor opuse sau a continuturilor opuse.

De regula in genurile publicistice urmarim doua trepte: treapta de cunoastere (obiect, metoda) si de redare (limba, forma). "Formalizarea" (care face abstractie de latura de continut) este necesara in procesul cercetarii, dar in acelasi timp ea nu trebuie sa aiba un caracter inchis, nu trebuie sa insemne ignorarea laturii de continut. Ca atare teoria genurilor nu poate fi constituita numai pe criteriile care ar ignora continutul de idei si care n-ar tine seama de functii. Stiinta presei studiaza nu numai forma ci si substratul miscarii, adica dezvoltarea genurilor.