BALTAGUL - Apartenenta operei la genul epic, specia literara roman

BALTAGUL

Apartenenta operei la genul epic, specia literara roman -

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) aparut in 1930, este un "adevarat poem al naturii si al omului simplu, o Miorita in dimensiuni mari" (Geoge Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane" argumenteaza faptul ca prozatorul a avut ca sursa de inspiratie balada populara, in ceea ce priveste viziunea mioritica asupra mortii.

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa si complicata, ce se desfasoara pe mai multe planuri narative, antrenand un numar mare de personaje si manifestandu-se conflicte puternice care contureaza o imagine ampla si profunda    a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar trasaturile personajelor reies din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior

Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece autorul isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor, al actiunii si prin naratiunea la persoana a III-a singular, ceea ce argumenteaza detasarea totala a autorului. Timpul actiunii este limitat, intamplarile se petrec din toamna pana in primavara, dar nu este precizat anul, deoarece Vitoria traieste intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca. Locul unde se desfasoara actiunea este vast, cuprinzand meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova, care sugereaza, totodata, viata aspra a muntenilor. Fiind un roman, actiunea este complexa, iar structura este mai complicata decat la povestire sau nuvela. In cele saisprezece capitole, precedate de o legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea, prin pedepsirea raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la adevar, numit labirint interior, care contureaza un personaj mult mai complex decat la povestire sau nuvela.

Romanul se deschide cu o legenda, pe care Nechifor Lipan o spunea la cumetrii si la nunti, de la care era nelipsit in vreme de iarna si povestea ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva, care inseamna ca amintirile despre sotul ei vin dintr-o profunda si trainica legatura sufleteasca ce se stabilise intre ei de-a lungul vietii petrecute impreuna.

In aceasta legenda, naratorul face o prezentare a locuitorilor din muntii Moldovei, a trasaturilor de caracter generate de viata aspra pe aceste meleaguri stancoase si abrupte.

Subiectul romanului "Baltagul" urmareste un singur fir epic, putand fi prezentat pe momentele subiectului.

Expozitiunea. In Magura Tarcaului, Vitoria Lipan traieste, zavorata in sine, spaima ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, om harnic si gospodar al satului.

Intriga. De la starea de neliniste, Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la Dorna sa cumpere o turma de oi, nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acum el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi zabovise uneori la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun.

Desfasurarea actiunii. Ingrijorata, nevasta cere sfatul preotului, dar merge si la baba Maranda, vrajitoarea satului. Vitoria se hotaraste sa plece in cautarea lui Nechifor, intrucat o multime de semne rau-prevestitoare o indemana la drum: il viseaza pe Nechifor intors cu spatele, trecand o apa neagra, cocosul canta cu ciocul spre poarta, dand semn de plecare, iar norul de deasupra Cheahlaului e mai negru decat de obicei.

Mai intai Vitoria pune ordine in gospodarie cu un spirit practic si o luciditate impresionante: pe Minodora, fiica ei, o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum, lasa argatului cele de trebuinta si porunci pentru timpul cat va lipsi. Ii comanda fiului ei , Gheorghita, un baltag nou si pleaca impreuna in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de acesta.

Intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciula brumarie si cal negru tintat". Din aproape in aproape ea afla ca la Vatra Dornei, Lipan a cumparat 300 de oi si ca impreuna cu el mai erau doi munteni, care il rugasera sa le vanda 100 de capete. Vitoria Lipan urmeaza drumul spre Paltinis, Brosteni, apoi Borca, loc in care turma a parasit apa Bistritei, ajungand al Sabasa. Trece puntile de piatra ale Stanisoarei, poposind la Suha, unde constata cu mirare ca aici nu mai ajunsesera trei ciobani, ci numai doi si i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul.

Punctul culminant. La Sabasa, il gaseste, in ograda unui gospodar, pe Lupu, cainele barbatului ei, care o ajuta sa dea de ramasitele lui Nechifor, omorat cu o lovitura de baltag si aruncat in prapastie. Cu o luciditate si stapanire de sine extraordinare, Vitoria implineste datinile necesare pentru mort, cheama autoritatile sa constate crima, dar gandul ei se indreapta spre infaptuirea dreptatii, demascarea si pedepsirea ucigasilor. Afla ca cei doi ciobani care il insotisera pe Nechifor sunt din partea locului, ca pe cel cu buza crapata il cheama Calistrat Bogza, iar pe celalalt, mai marunt, Ilie Cutui.

Deznodamantul. La pomana, pe fondul unei puternice stari de tensiune pe care o creeaza, Vitoria pune intrebari viclene si iscusite. Afirma apoi ca stie cum s-au petrecut lucrurile, relatand cu o precizie uimitoare crima celor doi. Bogza se pierde cu firea cand femeia ii spune lui Gheorghita sa vada ca pe baltag e sange si se repede la flacau, care-l paleste in frunte cu baltagul acestuia. In cele din urma, faptasii marturisesc crima si isi primesc pedeapsa.

Vitoria se poate intoarce la ale sale, se gandeste ca are o fata de maritat si isi planifica implinirea in timp a datinilor crestinesti pentru memoria lui Nechifor Lipan, dupa care viata isi va relua cursul normal.

Vitoria Lipan - personajul principal al romanului, este o figura reprezentativa de erou popular, deoarece intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor, "ea nu este o individualitate, ci un exponent al spetei" (George Calinescu).

Mihail Sadoveanu dezvaluie nelinistea eroinei cauzata de intarzierea lui Nechifor Lipan, plecat la Dorna sa cumpere oi, care devine banuiala, apoi certitudine ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei. Inteligenta, darza si cu o vointa puternica, Vitoria se hotaraste sa afle adevarul si pleaca in cautarea lui Nechifor, pe acelasi drum anevoios, pe care-l parcusese si el. Inzestrata cu o adevarata vocatie de detectiv, ea demasca ucigasii, care-si primesc pedeapsa, implinindu-se, astfel, dreptatea.

In actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justitiar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi, trasaturi care reies mai ales din faptele, vorbele si gandurile ei - prin caracterizare indirecta. Dialogul si relatiile cu alte persoanje ale romanului evidentiaza o buna cunoastere a sufletului omenesc, o logica impecabila si o autentica vocatie de detectiv. Modalitatile de caracterizare sunt cu totul aparte, deoarece Sadoveanu foloseste pe langa caracterizarea directa si indirecta, mijloacele artistice ale introspectiei psihologice - labirintul interior, memoria afectiva, credintele stramosesti, mentalitatea ancestrala - care determina comportamentul exterior al eroinei prin acumulare de fapte, vorbe si atitudini, construind un caracter complex prin profunzimea trairilor a gandurilor si sentimentelor Vitoriei Lipan.

Inteligent, sfios si ascultator, Gheorghita - personaj secundar - este fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan. Aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei, parcurge, alaturi de mama sa, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, fiind construit prin modalitatile caracterizarii indirecte, adica din faptele, sentimentele si gandurile personajului.

Limbajul artistic sadovenian se caracterizeaza prin soelmnitatea creata de epitete - "vorbe amarate si ascutite", comparatii - "iuti si nestatornici ca apele, ca vremea" sau metafore elogiative pentru spiritul taranesc inradacinat in traditii stramosesti - "calindarul acel vechi de la inceputul lumii pe care Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam". Folosirea arhaismelor fonetice, semantice si lexicale - "cata", "tarnita", "poclazi", "strajer" - ilustreaza atmosfera si graiul moldovenesc si compun o muzicalitate deosebita, "o partitura intonata sub cupola lui Dumnezeu" (Zoe Dumitrescu Busulenga). Sobrietatea stilului este data de timpul mitic in care se petrec intamplarile, un timp al credintelor stramosesti, intr-o lume arhaica, foarte puternic legata de natura inconjuratoare, de superstitii, de legi stramosesti nescrise, dar pastrate cu sfintenie.

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu apartine genului epic, are o actiune complexa si complicata, un numar mare de personaje, iar conflictele puternice contureaza o imagine ampla si profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se caracterizeaza prin fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior.