MANZUL - Lucian Blaga

MANZUL Lucian Blaga

Salta manzul in joc, salta-n ocolul batut.

Ca puii de lebada - negru era. Ca ogorul.

In curand va fi alb cum e norul.

Sub pavaza Sfintei Miercuri nascut.

Spulbera colbul ograzii, si-arar

cand l-adie aromele humei

si-aduce aminte de laptele-amar

ca frunza de salce, al mumei.

Din carte adulmeca lung spre nu stiu ce-nalte poieni.

Si iarasi spre vatra se-ndeamna, la jaruri.

Argintul din care-i voi bate potcoava

doarme inca in munti apuseni.

Cateodata, cu stranii nechezuri,

el se deprinde pe camp de mohor,

si-mi pregateste, vestindu-mi-l,

biruitorul, mult asteptatul, ultimul zbor.

In noaptea aceasta-i bolnav. Simte ca o durere

la spete, tainic, la locul

unde purced sa-i creasca aripile.

Zace in grajd, arde ca focal.

Luna, intrand pe fereastra, alaturi se culca pe paie.

E noaptea de boala a lumei, cand mugurii toti

plesnesc c-un mulcom tipat sub zare.

Totul e-n asteptare. Totul - albastra vapaie.