Nichita Stanescu - anatomia, fiziologia si spiritul

Nichita Stanescu - anatomia, fiziologia si spiritul

Ia-mi creierul
in mainile tale moi
si inveleste-mi-l
cu osul luminii

Prima marime peste zero este infinitul,
peste nimic, -
totul.

Desigur, pentru recea intemeiere a furnicii
eu sunt zeu cu putere
vai, numai de moarte

Desigur, eu ma inchipui furnica
pentru zeul meu
pe care totusi mi-l pot imagina prin mantuire

Desigur, si zeul meu isi are zeul lui

Cum or fi fiind zeii zeilor
si cata despartire de nefiinta
va fi fiind intre zeul zeilor zeilor
si zeu

intre zeu si furnica
si furnica zeul cui va fi fiind ea
si zeul zeilor carora
va fi fiind ea.

Toata marturia e de fata.

Semnul este ; nu-1 vedem

Stam pe un cap de zeu fara sa stim
Mincam legea timpului
spunandu-i sambure de nuca.
Necitita, ea poate fi mancata
Imaginea intregului
ar putea fi o falie in stanca, -
dar necitita, ea ramane doar prilejul,
trist,
al ruperii copitei unui cal
scapata in ea

Toata marturia e de fata.

Ar trebui nu ochi rotund,
ci vederea ca oul
E litera scrisa de jur imprejur
cum aerul de jur imprejurul globului,
cum carnea de zeama a piersicii
de jur imprejurul samburelui creieros.
Acolo, in locul de unde,
deodata, se vede totul,
cand
a vedea nici nu mai inseamna
a vedea
Trupul este facut sa fie mic

Sarcina ochiului e sa vada linia
Cifra e facuta sa fie
lipita din micime, pe nefiinta
Dar, vai, nu exista mic,
nici micime nu este
A fi mic, a fi numar,
a avea ochi
e numai o prabusire din infinit.
Un infinit care cade din infinit.

Prima marime peste zero este infinitul,
Mai rnare peste nimic este
totul
Stam pe un cap de zeu fara sa stim
Virusii stau pe noi fara sa stie

Toata marturia e de fata,

Strig :
Nu ochiul trebuie deschis,
ci vederea
Strig :
nu urechea trebuie ciulita, -
muzica lumii foloseste urechile
cum cel care a baut
zidul sau trunchiul copacului.

Ma ridic si spun :
daca poti, uita si nu-ti aduce aminte nimic
decat numai intamplarile tale si atat,
nu-ti aduce nimic, mai ales legea uita-o
Mira-te de tot ce ti se intampla,
mira-te de tot ce vezi
atata timp cat ai sa te miri
esti salvat
Amintirea te-a parasit
si nimic din inceputurile lumii nu te mai
cerceteaza
tine-ti minte numai propriile tale intamplari
caci te-ai spulbera mai repede decat
insusi gandul spulberarii daca ti-ai aduce aminte

Moartea este prima amintire,
si cea mai veche.
Amintirea lui nimic
amintirea lui nimeni
amintirea lui zero.

Ea e memoria.
Dar se sterge, se acopera
cu sange
cu miros de carne arsa
cu mirarea sangelui, numita groaza
cu sunetul de nisip de clepsidra
al ruperii osului.
Atat iti zic, mira-te
atat iti zic, urla de durere
Cine striga si cine zbiara, cine urla
si cine se vaita,
cine se-ngroapa in miros si in putoare si in
dampf, in miazma,
cine plange
si cine sareaza,
cine sa amaraste
si cine se zguduie si se hohoteste si se zbate,
cine se jupoaie, se rupe, se smulge
acela nu-si aduce aminte de nimic
acela nu are memorie,
e ocolit de lege,
este.
Intre mine si tine
numai cuvantul, acest organ f ioros
si comun amandurora,
este.
Sa-l rupem pentru liniste
sa-l rupem pentru liniste.
lasa-ma inspre tine
lasa-te inspre sinea sa
de care esti legat
cu un organ fioros
si rupe-l !

Sa treaca o pasare printre noi doi.
Ba nu, trece o pasare deasupra mea.
E liniste, e o tacere
in care se aud cifrele.

Aripile ei mari si moi si mov
ca de mal transparent
abia se inclina
sprijinindu-se pe stalpii aerului
Ba nu, eu ma clatin atarnand
de capatul privirii mele
ca un spanzurat de franghie
Ba nu, trece o pasare magnetica,
lenesa, statica
In liniste, cand da din aripi
parca se deschid ferestre
Ba nu, se aud cum se deschid ferestre
de parca o pasare moale
ar zbura lenesa
Ba nu, se deschid ferestre si o pasare
Ba nu, aripa pasarii parca deschide ferestre

E liniste, trece o pasare
de parca ar deschide ferestre
aripile ei sunt
ferestre.

Da.