Nichita Stanescu - schimbarea

Nichita Stanescu - schimbarea

Deodata, am simtit cum renaste in noi o vorbire,
si tremuram cu gurile lipite de ea.
Ce ochi mai trebuie sa fi avut si auzul
cand langa ureche auziram o stea.

Cu o aripa lunga, prelungita, taioasa,
deodata, ingerul ne-a insirat pe amandoi,
si astfel injunghiati de aceeasi durere,
pluteam in aerul vorbirii celei noi.

Cu tot cu noi isi ridica aripa parand
ne-ngreuiat.
Aproape sangeram pe ascutisul unui cuvant de imparat.

Unde ne zbori, in care intelesuri,
in ce putin de trup maret de zeu,
in ce inalta, nedistincta de vorbire
din care absenteaza tu si eu,
din care tot ce stim ca e, nu este
si ce nu stim, pare a fi ?