AGRESIVITATEA CA FENOMEN PSIHOSOCIAL;DEFINIRE SI CARACTERIZARE (EXEMPLE)

AGRESIVITATEA CA FENOMEN PSIHOSOCIAL;DEFINIRE SI CARACTERIZARE (EXEMPLE)

Agresivitatea este definita ca un comportament distructiv, orientat in scopul producerii raului asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale. Urmarind in mod intentionat provocarea unor pierderi, suferinte fizice sau psihice, distrugerea unor bunuri: sau chiar provocarea mortii, agresivitatea constituie din pacate o permanenta in viata sociala, marcand uneori in mod dramatic intregi epoci istorice; navalirile barbare, seriile nesfarsite de razboaie, cruzimile diferitelor forme de dictaturi, violenta sistematica din marile aglomerari umane, agresiunile asupra copiilor, femeilor si batranilor etc.

In fata acestei proliferari continue a raului social numit agresivitate, s-au facut eforturi deosebite pentru descifrarea mecanismelor sociale, culturale, economice, educationale sau psihosociale prin intermediul carora se produce si se manifesta acest fenomen social. Principalele problemele teoretice care deriva de aici vizeaza urmatoarele aspecte: a) identificarea cauzelor fundamentale de ordin genetic si filogenetic ale agresivitatii umane; b) relevarea factoriilor psihoindividuali, psihosociali si socioculturali care favorizeaza sau conditioneaza manifestarea agresivitatii in diferitele sale forme; c) analiza raporturilor psihosociale specifice dintre victima si agresor; d) efectele psihice si sociale ale agresiunilor atat asupra victimelor, agresorilor si mediului social; e) modalitatile de contracarare a agresivitatii si a efectelor sale.

In legatura cu originea agresivitatii umane au fost elaborate doua teorii principale: una care postuleaza caracterul innascut al agresivitatii, sub forma asa-numitului "instinct de agresiune', cealalta care afirma dobandirea tendintei spre violenta, prin invatare si conditionare sociala.

Teoria instinctului nativ de agresiune a fost sustinuta cu argumente foarte variate, de ordin biologic, etologic si psihanalitic, printre promotorii acestei conceptii gasindu-se McDougall, Lorenz, Freud, Brown, Conner s.a. Astfel, in conceptia lui S. Freud, finta umana este dominata de doua instincte fundamentale, Erosul si Thanatosul, unul orientat spre viata si placere, celalalt spre moarte si distructie; societatii ii revine menirea de a canaliza si controla acest impuls malefic. Pe de alta parte, etologul K. Loenz, laureat al premiului Nobel, afirma ca toate speciile de vietuitoare sunt in mod natural agresive din motive de supravietuire, omul nefacand exceptie. Insa, in timp ce alte specii si-au dezvoltat prin selectie naturala mecanisme de limitare a agresivitatii la nivelul luptei pentru supravietuire, omul se caracterizeaza prin lipsa acestui instinct de blocare a violentei fata de semenul sau. Dimpotriva, creativitatea si inteligenta umana au fost folosite pentru dezvoltarea celor mai rafinate mijloace de distrugere in masa. Agresivitatea umana nu este conditionata de nevoia de supravietuire, fiind mai degraba expresia unei nebunii distructive, care poate aduce specia umana pe marginea prapastiei.

Conceptia instinctualista este dificil de acceptat, mai ales: daca se observa ca si in lumea animala agresivitatea este specifica unor imprejurari determinate: agresiunea teritoriala, a celui care prada, agresiunea materna si cea determinata de frica. La om, desi unele dintre aceste manifestari instinctuale se pastreaza; intervin multiple conditionari culturale si educationale .care intervin in ontogeneza, astfel incat teoria caracterului invatat al comportamentului agresiv capata o credibilitate mult mai mare.

Fara sa nege unele determinari de natura biologica (zestrea genetica ca, influentele hormonale, particularitatile temperamentale, tulburarile neuropsihice s.a.); teoria conditionarii sociale a agresivitatii afirma prevalenta tendintelor dobandite asupra celor innascute: Biologicul poate pregati terenul favorabil pentru manifestarile violentei, insa conditionarile sociale dobandite prin invatare sunt decisive. Modele sociale negative promovate prin, mass-media; puterea exemplului, sistemele inadecvate de recompense si pedepse, imitarea unor comportamente spectaculare pentru o anumita varsta, inechitatile sociale, lipsa asistentei sociale pentru categoriile defavorizate fragilizarea sistemului de valori traditionale, fenomenele de instrainare si anomizare s.a.; sunt tot atatea cauze ale escaladarii violentei in societatea contemporana.

Teoria cognitiva asupra agresivitatii porneste de la ideea Ca si acest gen de comportamente, asemanator celorlalte tipuri, constituie rezultatul unui act decizional, in care au fost puse in balanta costurile si avantajele: cu alte cuvinte, indivizii pe baza informatiilor de care dispun, recurg la un comportament agresiv pentru a-si maximiza castigurile, in dauna victimelor lor. Evident, gradul de rationalitate al unei asemenea decizi depinde de o serie de factori subiectivi obiectivi, insa este de observat ca aproape totdeauna prin violenta se incearca obtinerea unui avantaj de catre agresor, avand ca pret suferintele victimei.

Clasificarea formelor de agresivitate. Marea varietate de comportamente agresive poate fi redusa la cateva categorii distincte, diferentiate prin modul de manifestare;    elementele de mediere, suportul motivational si emotional care le este caracteristic, sau raporturile dintre victima si agresor. Astfel, se pot distinge cateva forme principale de agresivitate (71; 88; 476; 164, 427; 77 s.a.)

(a) Agresiunea directa (sau ostila), unde actul agresiv este un scop in sine, urmarind in mod explicit provocarea unui rau, agresiunea indirecta (sau instrumentala), unde suferinta este folosita ca mijloc pentru atingerea unui anumit scop (sanctionarea prin violenta a unui comportament indezirabil).

(b) Agresivitatea activa, in care raul este rezultatul interventiei nemijlocite a agresorului (ca in cazul lovirii unei persoane agresivitatea pasiva, in care raul este provocat prin neinterventie (un spectator care nu intervine pentru protejarea unei victime supuse violentei, desi ar putea sa o faca).

(c) Agresiunea fizica, psihica, sexuala, sau verbala, specii diferentiate dupa natura actului provocator de suferinta. De cele mai multe ori, un act agresiv produce suferinte in mai multe planuri, precum in cazul violentei sexi ale care implica atat suferinta fizica cat si psihica. Componenta afectiva fiind totdeauna prezenta, suferinta psihica este implicata in toate celelalte forme de agresiuni.

(d) Agresiunea spontana, declansata de un soc emotional conjunctural sau de un concurs de imprejurari neanticipate de catre agresor; agresiunea premeditata, pregatita "la rece" si din timp pentru a atinge un anumit scop.

(e) Agresiunea provocata, in victima a oferit u pretext agresorului - chiar daca in mod indirect; agresiune neprovocata in nici un fel de catre victima. Relatiile specifice dintre victima, agresor si context sunt uneori deosebit de complexe, constituind o tema de mare interes pentru victimologie , o ramura specializata a psihologiei sociale si psihologiei juridice.

(f) Agresivitatea manifesta, consumata intr-un act provocator de suferinta; agresivitatea latenta, in care exista numai potentialul agresiv, agresorul virtual cautandu-si un pretext pentru a se manifesta in act.

(g) Agresivitate intentionata, declansata in mod constient si voit de catre agresor impotriva victimei sale; agresivitate neintentionata, provocata de factori circumstantiali, independent de vointa agresorului. Intentionalitatea circumscrie clar zona comportamentelor antisociale, in timp ce suferintele provocate in mod neintentionat pot avea caracterul unor accidente, insa fara ca respectivul comportament sa poata fi apreciat ca antisocial.

(h) Dupa numarul de persoane implicate, locul si contextul social in care se produce, agresivitatea poate fi autoprovocata, interpersonala, familiala, grupala sau publica.

(i) Un ultim criteriu de clasificare este legat de starea de discernamant a agresorului: etiologia psihopatologica a unor acte de extrema violenta ridica serioase probleme de ordin stiintific, moral si juridic. Obsesiile impulsive, schizofrenia, paranoia revendicativa, starile crepusculare epileptice, delirurile de persecutie ca si alte tulburari psihice pot ingusta considerabil campul de constiinta al agresorului, ceea ce ridica intrebarea referitoare la responsabilitatea sa juridica si morala.

Dupa cum se observa pornind de la criteriile de clasificare prezentate mai sus, varietatea formelor de agresivitate este foarte mare, facand de multe ori dificila incadrarea juridica si morala a unui comportament real. Si aceasta cu atat mai mult daca se au in vedere si formele particulare in care se manifesta fiecare dintre clasele mai sus mentionate.

Fiecare forma de agresivitate prezinta multiple modalitati de manifestare concreta, cu conotatii psihice, psihosociale, culturale, morale si juridice dintre cele mai diferite. Astfel, agresivitatea fizica poate porni de la o simpla bruscare, lovire, ranire mai mult sau mai putin grava, si ajungand pana la uciderea victimei. Violenta verbala se poate manifesta sub forma de ironii, sarcasm, insulte, injurii, calomnii sau amenintari. Violenta psihica poate imbraca cele mai diverse si subtile forme, incepand cu crearea unui sentiment de insecuritate sau actiuni ce vizeaza devalorizarea unei persoane, si terminand cu exercitarea unor santaje, terorizari sau amenintari privind viata celor apropiati.

Un loc aparte il ocupa violenta in familie, victimele fiind cel mai adesea soliile si copii. Statisticile sunt de-a dreptul ingrijoratoare: in unele tari, violenta in familie atinge cote de pana la 10 - 20 %, cu intensitati dintre cele mai variabile, incepand cu simple certuri sau lovirea copiilor drept pedeapsa, si terminand cu maltratarea sistematica a sotiilor sau copiilor, fara un motiv cat de cat intemeiat, ajungandu-se uneori pana la uciderea unui membru al familiei. Cauzele violentei conjugale sunt deosebit de complexe, implicand elemente de ordin cultural, socio-economic si individual. In cadrul unor culturi arhaice, barbatul avea drept de viata si de moarte asupra membrilor familiei sale, ceea ce favoriza in mod apreciabil manifestarea violentei fata de acestia. In societatea moderna cauzele tin in special de proliferarea conflictelor conjugale, din cauza unor probleme de ordin afectiv (gelozia - de pilda), economic (lipsa mijloacelor materiale), consumului de alcool si droguri, distribuirii inechitabile a atributiilor in cadrul familiei etc. In toate cazurile, efectele in plan psihic si social ale violentei familiale sunt deosebit de grave: copiii marcati pentru totdeauna de sindromul violentei, traume psihice care afecteaza atat pe agresor cat si pe victima, alterarea climatului social, cresterea vulnerabilitatii fata de boli s.m.a.

O problema de mare interes teoretic si practic este legata de relatia care se stabileste intre agresor, victima si contextul fizic si social al producerii violentei. Intr-o mare proportie, mergand uneori pana la 70 - 80 %, intre agresor si victima exista un anumit gen de relatii, ale caror particularitati explica producerea agresiunii. O istorie a relatiei marcata de acumulari emotionale negative, aparitia unor frustrari interpersonale, acutizarea unor conflicte latente, atitudinile provocatoare ale victimei si chiar frecventarea unui mediu social potential periculos pot fi cauze ale degenerarii unei relatii in violenta. In unele cazuri, pana si distinctia dintre agresor sau victima este foarte relativa, calitatea aceasta tinand mai degraba de initiativa, raporturile de forta sau unele imprejurari care fac ca in final una dintre parti sa apara ca victima si cealalta ca agresor; in alte imprejurari concrete, s-ar fi putut foarte bine sa fie si invers. Aceasta este problematica abordata de victimologie, o disciplina stiintifica fundamentata de B. Mendelhsson la jumatatea acestui secol.