ELEMENTE DE SEMIOLOGIE SI PSIHOPATOLOGIE A SENZATIEI SI PERCEPTIEI

ELEMENTE DE SEMIOLOGIE SI PSIHOPATOLOGIE

A SENZATIEI SI PERCEPTIEI

Senzatia este un act psihic elementar "mono-modal' de realizare a imaginii singulare a unor insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare. Acest proces psihic elementar se produce in urma actiunii obiectelor si fenomenelor lumii materiale asupra organelor de simt. Prin el luam cunostinta de proprietatile elementare ale materiei (forma, marime, greutate, culoare, duritate, sonoritate, miros, gust etc.).

Prin intermediul analizatorilor intero-, extero- si proprioceptivi excitatia se transforma in senzatie in momentul in care ajunge in scoarta cerebrala.

Senzatiile reprezinta izvorul initial al taturor informatiilor noastre. Ele nu sunt simple copii ale insusirilor obiectelor si fenomenelor, ci sunt imagini subiective ale lumii obiective. Prin aceasta se intelege ca imaginea reflectata devine element de constiinta a subiectului si ca atare, ea nu este materiala, ci de ordin ideativ.

Se poate deci conchide ca senzatia, ca forma de reflectare a lumii, are urmatoarele doua particularitati :

a) Este instrument de reflectare nemijlocita a lumii materiale, intre ea ca element reflectat in constiinta si realitatea obiectiva exist=nd doar sistemul analizator asupra caruia se actioneaza direct.

b) Senzatia reprezinta intotdeauna reflectarea pe plan ideal a proprietatilor separate ale obiectelor si fenomenelor concrete.

Perceptiile sunt definite ca procese senzoriale elementare, care se disting prin sintetism, unitate si integritate, redind realitatea obiectuala in imagini de ansamblu. Percep]iile sunt acte

"multimodale' in mecanismul lor perceptiile reflecta, simultan sau `n succesiune, insusiri multiple ale obiectelor lumii externe.

Fenomen realizat printr-o imbinare a analizei cu sinteza, perceptia este un produs cu caracter sistematic si integru, av=nd la baza elemente constitutive aflate in raporturi legice si interactionale, [i av=nd si o semnificatie diferita, care confera caracterul inedit al intregului.

Sub aspect subiectiv, perceptia va trebui privita ca o structura interna complex ale carei elemente constitutive au o intensitate diferita:

percep]ia este in functie de sensibilitatea psihofiziologica a componentelor si de semnificatia lor pentru subiect [i nu este fi deteminata univoc de intensitatea fizica a elementelor obiective;

are un inalt grad de subiectivitate: nu are un caracter permanent si imuabil, in structura perceptiei intilnindu-se o trecere a unei dominante in alta, in functie de semnificatia conferita insului de dinamica raporturilor sale cu mediul ambiant. Datorita acestui motiv, aceluiasi obiect, in momente diferite si in conditii diferite ii putem releva insusiri fizice diferite.

percep]ia nu poate fi conceput decit ca desfasurindu-se in anumite limite spatiale si intr-un anumit interval, perceptia realizind astfel nu numai imaginea ansamblului insusirilor, ci si a raporturilor spatio-temporale. Imaginea perceptiva poate fi considerata de aceea, ca un amplu sistem de raporturi intre insusirile concrete ale lucrurilor, ceea ce contribuie la realizarea aspectului calitativ superior pe care-1 reprezinta perceptia in comparatie cu actul elementar, "monomodal' de realizat prin senzatii.

Existenta acestor raporturi obiectiv-stabile, care exista intre calitatile obiectului dat si intre acestea si conditiile interne, subiective ale insului (trebuinte, interese, experienta etc.), confera perceptiei (desi proces senzorial) note de generalizare si abstractizare.

Caracterul de generalitate si continutul abstract al imaginii perceptive este realizat si prin cuvint; denumind obiectul perceput, subiectul il raporteaza, il pune in anumite limite si abstractizeaza diferitele sale insusiri particulare.

Marcind saltul calitativ fata de senzatii, ilustrind legatura intre senzorialitate si cunoastere, perceptia include, in mod disimulat, insusirile generale si esentiale ale lucrurilor, insusiri care la rindul lor contribuie la conturarea si pregnanta individului si concretului reflectat.

Psihopatologia senzorialitatii depaseste aria psihiatriei, intilnind cimp de manifestare in toate specialitatile medicale si deseori in viata normala.

Astfel, o coborare a pragului senzorial determina o suprasensibilitate la stimuli care pina atunci (subliminali) nu erau perceputi, realizind pe planul subiectiviitatii insului hiperestezia, care este traita ca o impresie de crestere a intensitatii senzatiilor si perceptiilor, persoanele respective suportand greu nu numai atingerile cutanate, ci si zgomotele, trepidatiile, lumina etc. Astfel de stari se intilnesc in perioade de surmenaj, de suprasolicitare nervoasa si fizica, in stadiile prodromale sau de debut ale unor boli infecto-contagioase, la debutul unor afectiuni psihice, in Basedow etc.

Fenomenul invers, al cresterii pragului senzorial, hipoestezia, realizeaza o receptivitate scazuta a diversilor excitanti, o scadere a acuitatii senzoriale ; ea se intalneste in stari reactive acute, in stari de inductie hipnotica, isterie, tulburari de constiinta, oligofrenii, schizofrenie si altele.

Daca in mod conventional putem denumi (hiperestezia si hipoestezia ca modificari preponderent cantitative ale senzorialitatii, iluziile si halucinatiile realizeaza modificarile ei calitative.

Iluziile. Iluzii exista si la oamenii normali, ei putind percepe deformat un obiect, datorita distantei prea mari, luminii insuficiente sau datorita unor stari afective speciale cum este frica in conditii de intuneric, cind umbrele sint luate drept fiinte ciudate, oameni sau animale agresive.

Sunt cunoscute de asemenea asa-zisele "iluzii fiziologice', optico-geometrice (batul introdus in apa pare frint, doua linii paralele intretaiate dintr-un anumit punct ide o a treia, par curbe), iluziile de greutate, de volum si altele. ~n aceste situatii insa, spre deosebire de manifestarile patologice, persoanele corecteaza usor eroarea.

~n cazurile de iluzii patologice, bolnavul nu le corijeaza, le considera veridice, adesea perceptia falsa cu obiect, fiind insotita de interpretarea deliranta, de modificarea luciditatii sau de o superficializare a proceselor asociative, de atentie si memorie.

Iluziile realizand o reflectare denaturata a obiectelor si fenomenelor, se caracterizeaza prin obiectualitate, fiind generate intotdeauna de un excitant real.

Desi definita in mod constant ca o perceptie falsa, mentionam faptul ca iluzia adesea constituie in primul rind o falsa senzatie.

Dupa modalitatile senzoriale, iluziile se impart in :

exteroceptive (vizuale, auditive, gustative, olfactive, haptice),

proprioceptive

[i interoceptive.

Iluziile vizuale apar cu cea mai mare frecventa si constau in impresia de deformare a obiectelor si a spatiului perceput (metamorfopsii). Persoana poate avea impresia ca obiectele sunt mai mari (macropsie) sau mai mici (micropsie), alungite sau largite (dismegalopsie), rasucite pe diagonala, asimetrizate etc. Nu numai dimensiunea si forma obiectelor pot sa para modificate, ci si distanta, obiectele respective fiind percepute ca mai apropiate sau mai indepartate (porropsia). Astfel, spatiul poate fi perceput ca strimtorat, situatie in care obiectele apar apropiate, sau, dimpotriva, spatiul apare largit, obiectele indepartindu-se de subiect. De exemplu, strada poate sa apara foarte lunga, locuinta inalta, inclinata. Desi de obicei statice, obiectele pot apare uneori si animate de miscari.

La unele persoane, interpretarea imaginativa poate oferi perceptiei patologice un mare grad de bogatie si vivacitate, fenomen desemnat prin conceptul de pareidolie, Ea reprezinta o forma de iluzie vizuala patologica constind in aceea ca pacientul ia desenele anodine ale unui plafon, covor sau unghiurile unei incaperi, norii de pe cer, drept persoane, ochi infricosatori, fiinte fantastice, monstri, animale agresive, perceptii deformate cu caracter anxiogen.

~n sfera iluziilor vizuale sunt inglobate falsele recunoasteri, situatie in care diverse persoane sunt gresit identificate. Acest fenomen psihopatologic trebuie deosebit de confuzia de persoana, frecvent intalnita si `n situa]ii normale, atunci cind perceperea se face incomplet din cauza
unor conditii de distanta, luminozitate, revederi dupa intervale mari de timp sau pur si simplu din asemanarea care creeaza unele dificultati de diferentiere (in aceste cazuri insa omul normal realizeaza rapid critic confuzia si-si revizuieste atitudinea).

Falsele recunoasteri se intalnesc in special in starile maniacale fiind explicate prin labilitatea si dispersiunea atentiei sau prin desfasurarea accelerata a proceselor asociative. Ele mai pot fi intilnite in starile confuzionale (in care perceptiile se fac superficial, neclar si incomplet), sau in sindromul Korsakov (datorita tulburarii functiei de recunoastere a memoriei), precum si in sindroamele dementiale senile, traumatice, vasculare.

O varianta deosebita a falselor recunoasteri este fenomenul psihopatologic de "deja vazut' ("deja vu'), "deja cunoscut' ("deja connu'), "deja trait' ("deja vecu') sau, dimpotriva de "niciodata vazut' ("jamais vu'), bazat in special pe tulburarea fazei de recunoastere a memoriei. Aceste iluzii se intalnesc in special in sindroamele de derealizare si depersonalizare, cit si in patologia lobului temporal (starile secunde din epilepsia temporala simptomatica sau genuina).

O a treia varianta a iluziilor vizuale patologice, intilnita mai frecvent in psihozele discordante, este iluzia sosiilor (sosiile fiind definite ca persoane sau fiinte care se aseamana intr-o masura atit de mare incit nu pot fi deosebite). in aceste cazuri, persoana cunoscuta nu este identificata ca atare ci doar avind o asemanare cu aceasta.

Uneori bolnavii cu astfel de iluzii considera ca persoanele cunoscute (de obicei rudele apropiate, parinti, frati, surori, sotii sau soti) au fost multiplicate, chipurile identice fiind luate drept persoane cu alta identitate. Deseori falsa identificare este legata de interpretarea de substitutie a persoanei apropiate cu persoane cu chip asemanator in scopuri agresive bolnavului.

Astfel un pacient cu schizofrenie, fugind de la domiciliul conjugal la parintii sai de teama ca va fi omorit de sotie, afirma ca mama si sora au fost substituite, iar comparatia cu fotografiile acestor doua persoane in loc sa-i corijeze iluzia, i-a intarit convingerea ca sotia a reusit sa-i substituie rudele adevarate in scopul realizarii planului sau homicidar. Acest exemplu ilustreaza legatura dintre iluzie si interpretarea deliranta.

Iluziile auditive se situeaza pe locul doi in ordinea frecventei si constau in impresia ca diferite sunete sau zgomote sunt mai apropiate, mai puternice, mai distincte sau dimpotriva, mai indepartate, mai discrete, mai estompate. Alteori, impresia falsa poate fi data de o modificare pregnant calitativa, situatie in care, diferite sunete sau zgomote reale (bataile ceasornicului, zgomotul robinetului care curge, scirtiitul usii etc.) sunt percepute de bolnav sub forma unor cuvinte injurioase, strigate de deznadejde a apartinatorilor etc., identificarea lor realizindu-se in mod eronat in functie de interpretarea deliranta. Acest fenomen, in care bolnavul ia ceva drept altceva trebuie distins de interpretarea senzoriala, in care pacientul identifica corect excitantul senzorial (pasi, scirtiitul usii, bataile ceasornicului), dar interpreteaza perceptia sui-generis Pasii sunt ai unui persecutor, scirtiitul usii anunta intrarea in incapere a urmaritorului cu intentii agresive etc).

Interpretarea senzoriala este distincta (desi apropiata psihopatologic si clinic) de perceptia deliranta, in care iluzia si interpretarea se desfasoara pe fundalul intuitiei delirante.

Iluziile gustative si olfactive se deosebesc greu intre ele, atit datorita vecinatatii celor doi analizatori, cit si inrudirii lor embriologice.

Ele constau in perceperea eronata a gustului sau mirosului normal al diferitelor substante sapide sau odorifice (parosmie).

Iluziile viscerale sau proprioceptive perceperea eronata a functionarii unor organe sau aparate.

Iluziile de modificare a schemei corporale (tulburarile schemei corporale) reprezinta perceperea denaturata a formei, marimii, greutatii si pozitiei propriului corp. Ele se pot exprima sub forma senzatiei de marire sau micsorare a dimensiunilor si greutatii corpului (tulburare totala de schema corporala), fie sub forma transpozitiei partilor corpului, micsorarii sau maririi acestora (tulburare partiala de schema corporala). Bolnavii cu astfel de tulburari au senzatia chinuitoare a lungirii sau maririi corpului (acesta "depaseste limitele patului', "picioarele ii ies pe geam', "ajung in tavan'), a fragmentarii corpului (linia de demarcatie a acestuia apare fragmentata).

Asemenea reprezentari in cazul unor leziuni organice dispar prin controlul vederii, dar numai in timpul perceperii nemijlocite, iar prin incetarea controlului vizual modificarea perceptiva reapare. Tulburarile de schema corporala sub forma unor false perceptii (de schimbare a asezarii topografice a membrelor, contorsiunea sau dezmembrarea lor de corp) se intilnesc mai ales in schizofrenie, in intoxicatii si in alterarile luciditatii constiintei. Ele mai pot fi intalnite in patologia cu continut obsesivo-fobic sub forma dismorfofobiei (fata este strimba, asimetrica, disproportionata, nasul mare, gura pana la urechi etc).

Unii dintre acesti bolnavi se adreseaza cu insistenta institutiilor de chirurgie plastica, cabinetelor de cosmetica, pentru a le inlatura "defectiunea' chiar si prin interventii chirurgicale repetate.

Aceste tulburari ale "imaginii corpului' (L'Hermitte) apar uneori in halucinoza pedunculara si in sechelele de encefalita epidemica cu leziuni localizate predominant in regiunea parietooccipitala. Ele pot fi intalnite insa si in starile confuzive, sau in schizofrenie ca urmare a disocierii constiintei propriului eu. De asemenea ele pot fi provocate de substante psihedeliee (mescalina, psilocibina, L.S.D. 25).

~n concluzie, iluziile pot fi intilnite :

la normali fiind favorizate de circumstante externe (distanta mare, lumina insuficienta, crepuscul), solitudine, sugestibilitate, emotivitate, stare hipnagogica (de trecere de la veghe la somn) etc. ;

la bolnavi cu tulburari functionale sau leziuni ale receptorilor, cailor de conducere sau zonelor integrative (in special ale lobului temporal), cu rol in analiza senzoriala si in compararea ou experienta anterioara ;

la bolnavi cu stari febrile, boli infecto-contagiosse sau toxice ;

la bolnavii cu stari confuzionale (de diferite etiologii) ;

la nevrotici, in special obsasivo-fobici sau isterici;

la bolnavi psihotici, mai ales in perioada de debut a schizofreniei,
in stari delirante si depresive.

Agnoziile. Perceptia mai poate fi tulburata printr-un defect de integrare gnozica (de transformare a excitatiei in senzatie si a acesteia in imagine perceptiva) datorita unor leziuni ale centrilor de integrare. Astfel bolnavul poate pierde capacitatea de a recunoaste lucrurile si persoanele dupa calitatile lor senzoriale, desi constiinta si functiile senzoriale elementare sunt pastrate. Aceste tulburari pot fi sistematizate in functie de modalitatile senzoriale.

Agnozia vizuala (cecitatea psihica) consta in tulburarea recunoasterii semnificatiei obiectelor, imaginilor sau persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual, desi vederea este intacta si constienta clara. Bolnavul nu recunoaste obiecte si imagini pina atunci familiare, desi miscarea sau contextul acestora pot contribui la identificarea lor; ea se intilneste in unele leziuni ale lobului occipital predominant stang.

Agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei, cecitatea morfologica) sau prosopagnozia, bolnavul nu recunoaste persoane foarte cunoscute sau nu se recunoaste in oglinda. Aceste tulburari se intilnesc mai ales in leziuni ale eimisferului drept.

Agnozia culorilor consta in tulburarea clasificarii culorilor insotita de amnezia numelui acestora si se intalneste in leziuni ale emisferului stang.

Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbala) consta in imposibilitatea intelegerii limbajului scris (alexie), in imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie) sau in sesizarea doar a primelor cuvinte din fraza, cu imposibilitatea continuarii lecturii (dislexie). Pierderea capacitatii de recunoastere a cifrelor si a semnelor aritmetice (alexia cifrelor) poarta numele de acalculie. Aceste tulburari se intilnesc in unele leziuni parietale posterioare si occipitale.

Agnozia spatiala consta in tulburarea perceptiei spatiale cu pierderea posibilitatii ide apreciere a distantelor (pierderea perceperii stereoscopice), de localizare a obiectelor si de comparare a marimilor si formelor. Ca o varianta a agnoziei amintite se descrie paralizia spatiala a privirii care consta in imposibilitatea de a-si orienta voluntar privirea, in timp ce miscarea spontana a globilor oculari este posibila.

Agnozia auditiva (surditatea psihica) consta in incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte (surditate verbala) sau melodii (amuzie), desi anumite calitati ca intensitatea, ritmul precum si localizarea pot fi uneori recunoscute ; ea se intalneste in leziuni bilaterale ale lobului temporal.

Agnozia tactila consta in incapacitatea de a recunoaste forma si volumul obiectelor (amorfognozie) sau a obiectelor insesi (astereognozie) prin explorarea tactila si se intalneste in leziuni ale lobului parietal.

Agnoziile schemei corporale sunt determinate de leziuni ale emisferului minor fiind deci asociate cu hemiplegie stanga, si se intalnesc in clinica sub diverse forme si de intensitati diferite.

Asomatognozia reprezinta ignorarea (nerecunoasterea) unuia sau mai multor segmente ale corpului sau a corpului in intregime ; hemisomatognozia (somatoparafrenie) consta in negarea jumatatii corpului, asociata de obicei cu idei delirante; anozo-diaforia reprezinta indiferenta fata de boala, iar anozognozia nerecunoasterea bolii proprii.

Halucinatiile. Patologia majora a senzorialitatii, care depaseste cazurile sau situatiile aparent normale, care evoca ample tulburari psihopatologice, in general psihotice, imbraca pe plan clinic aspectul halucinatiei.

Clasic, halucinatia a fost definita (Morel, Ball) ca o "perceptie fara obiect'.

Forma de manifestare si gradul de convingere care insoteste, aceasta conduita pseudoreceptiva impune inca de la inceput unele distinctii semantice.

a) Halucinatiile functionale definesc fenomenul psihopatologic prin care perceptia unor excitanti obiectivi, determina aparitia unor perceptii false, de tip halucinator. De exemplu, bolnavul percepe corect zgomotul rotilor de tren, al apei care curge de la robinet, bataile ceasornicului etc.

Concomitent insa cu aceasta perceptie reala, pacientul aude voci care-l injuriaza, il ameninta, ii comenteaza nefavorabil gesturile sau il imbarbateaza.

Cea de-a doua caracteristica a acestor halucinatii functionale consta in aceea ca ele sunt percepute de bolnav atit timp cit exista excitantul real, odata cu disparitia acestuia incetind si perceptia halueinatorie.

Adesea, acest tip de halucinatii este luat drept iluzii. Spre deosebire de iluzii insa unde excitantul real este reflectat defectuos si obiectul reflectat este luat drept altceva, in halucinatiile functionale exista doua proiectii la nivelul central al analizatorilor : una care realizeaza imaginea obiectului real si perceput corect, o alta aparuta concomitent si conditionata de prima care este imaginea halueinatorie.

b)        Halucinoidele sunt fenomene psihopatologice de aspect halucinator, situate intre reprezentari vii si halucinatii vagi, care nu izbutesc sa cuprinda convingerea bolnavului asupra existentei lor reale. De fapt acestea sunt forme prehalucinatorii care apar in perioadele de dezvol tare sau de disparitie a halucinatiilor.

c)    Imaginile halucinatiilor eidetice se deosebesc de fhalucinoide prin faptul ca ele reprezinta niste reproiectari in exterior a imaginilor unor obiecte, fiinte (animale sau oameni) care au o forta receptiva deosebit de vie, fiind strins legate de trairile intens afective si apropiate de prezent ca desfasurare in timp. De fapt, prin eidetism intelegem facultatea pe
care o prezinta unii subiecti de a putea revedea, reproiectind in exterior
un obiect, o fotografie care i s-a expus numai cateva clipe. Mourgue considera ca aceste imagini reproiectate au multiple asemanari si mecanisme comune cu halucinatiile. Mentionam ca aceste mecanisme eidetice de producere a unor imagini halueinatorii uneori cu caracter fiziologic se
intilnesc frecvent la copii. Prin aceasta ajungem la convingerea ca pot exista si halucinatii fara semnificatie patologica ca si in cazul iluziilor. Exista astfel veritabile halucinatii fiziologice care amintesc trairile din vis sau viziunile din starile de semisomn (Eug. Bernard Leroy). Ele apar si la subiecti normali fie in perioada starilor de faza hipnotica (egalizare, paradoxala sau ultraparadoxala), care se succed inaintea instalarii somnului (halucinatii hipnagogice), sau la trezire (halucinatii hipnapompice). Aceste imagini halucinatorii reprezinta figuri, actiuni, oameni sau scene petrecute de obicei in timpul zilei. Uneori tulburarile de perceptie pot fi provocate prin sugestie individuala sau in masa, situatie in care aceiasi excitanti imaginari (miros de parfumuri, imagini vizuale etc.) sunt percepute de un numar mare de subiecti. Toate aceste trairi halucinatorii insa sunt de scurta durata, sunt provocate sau stimulate de starile hipnotice fiziologice, persoanele respective ooreetandu-le critic cu usurinta,

d) Halucinozele sunt definite in special de autorii francezi ca halucinatii a caror semnificatie patologica este recunoscuta de bolnav. Pacientii recunoscand esenta lor patologica adopta o atitudine critica fata de ele. Desi bolnavul recunoaste ca cele percepute nu corespund realitatii, halucinozele se pot manifesta atit de distinct,
incit acesta cauta sa le verifice autenticitatea pe care de altfel o neaga.

Halucinozele definite astfel, se intalnesc de obicei la pacientii cu leziuni ale diferitelor segmente ale analizatorilor. in acest sens Lhermitte si Van Bogaert au delimitat "halucinoza pedunculara" care se manifesta prin succesiunea unor imagini (oameni sau animale) unice sau multiple, mobile, colorate, de obicei in relief, aparind mai ales vesperal, cu evolutie de obicei paroxistica [i durat minute sau ore si, uneori, de 1-2 zile.

In afara cazurilor de leziuni in focar ale trunchiului cerebral, halucinozele definite similar, pot fi intilnite in unele stari toxice si infectioase, alcoolice (halucinoza alcoolica acuta' Wernicke si halucinoza cronica Korsakov, Chotzen), , barbituriee, encefalita epidemica), precum si in arterioscleroza cerebrala.

e) Halucinatiile propriu-zise (psihosenzoriale) reprezinta tulburarile de perceptie care corespund integral definitiei date mai sus (perceptie fara obiect), la care se adauga caracterul de senzorialitate desi spre deosebire de iluzii, excitantul periferic corespunzator lipseste in momentul realizarii imaginii fata de care bolnavul nu are o atitudine critica, nerecunoscindu-i esenta patologica. Caracterul lor de senzorialitate
este exprimat mai ales, prin respectarea tuturor etapelor pe care le parcurge o perceptie normala (excitant periferic-receptori-aparat de conducere al analizatorului-proiectie corticala in zona de sinteza a analizatorului respectiv).

f) Pseudohalucinatiile (halucinatii psihice) sunt definite ca o exacerbare a reprezentarilor[1] (autoreprezentare aperceptiva) pina la intensitatea perceptuala, cu aparitie spontana incoercibila, fara proiectie spatiala cu un caracter "de strain' (de exogenitate) si de impus din afara (automatism). G. Petit le defineste ca pe niste autareprezentari aperceptive caracterizate prin incoercibilitate, automatism si exogenitate. Guirauid le introduce (datorita caracterului lor de "strain' si impus eului de cineva din afara) printre fenomenele xenopatice (reprezentari mentale aperceptive). Din cauza ca prin aceste "autoreprezentari aperceptive[2]' subiectul este convins ca i se provoaca din afara nu numai o impresie senzoriala ci si o idee, un sentiment, o actiune, pseuddhalucinatiile au mai fost denumite de catre Baillarger si halucinatii psihice. Ele sunt lipsite de obiectivitate spatiala, de obiectualitate, conferindu-li-se in schimb de catre bolnav, o "obiectivitate psihica'.

Halucinatii propriu-zise (psihosenzoriale). Impropriu denumite "halucinatii adevarate' aceste "perceptii fara obiect' se disting prin atributele senzorialitatii si obiectualitatii (referirea constanta la un obiect din afara).

~n general, halucinatiile psihosenzoriale se caracterizeaza prin:

• proiectia spatiala : fenomenele halucinatorii sunt situate de bolnav in spatiul perceptiv sau dincolo de limitele acestuia ;
• prin convingerea bolnavului asupra "realitatii' lor;
• "perceperea' lor prin modalitatile senzoriale obisnuite (ex. halucinatii exteroceptive, proprioceptive, interoceptive) si pe caile senzoriale normale (halucinatii auditive, vizuale, gustative, olfactive etc.) ;
• grad variabil de intensitate ; percepute discret sau intens, generatoare de anxietate;
• claritate diferita;
• complexitate variabila;
• durata (intermitente sau continue);
• rezonanta afectiva (anxiogene initial sau in manifestarea lor intensa, fara o participare afectiva deosebita din partea bolnavului in stadiile ulterioare de evolutie).

Descrierea clinica urmeaza natura senzoriala pe care o imbraca in manifestarea lo:

exteroceptive (auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile sau hapnice);

interoceptive (halucinatii viscerale);

proprioceptive (halucinatii kinestezice sau motorii).

Halucinatiile auditive se situeaza pe primul loc in ordinea frecventei la adult, spre deosebire de copil, unde mai frecvente sunt halucinatiile vizuale ; aceasta probabil datorita faptului ca si in viata normala, pe copil il impresioneaza mai ales, ceea ce vede, la el predominand primul sistem de semnalizare, pe cind la adult (mai sensibil la ceea ce aude), predominand al doilea sistem de semnalizare.

Halucinatiile auditive pot fi situate in cimpul auditiv perceptibil, sau, mai rar, in afara acestuia (extracampin), situatie in care sunetele pot fi "percepute' de la mari distante.

De o intensitate variabila, ele pot fi discrete, surde, abia perceptibile, antrenind atitudini de ascultare, sau puternice, obligindu-1 la masuri de aparare (pune vata in urechi, capitoneaza camera, usa sau patul cu materiale cu proprietati de izolare fonica etc.).

Sub aspectul complexitatii, halucinatiile auditive pot fi sistematizate in :

• elementare (acoasme, foneme percepute ca fosnete, pocnete, bubuituri nespecifice, tiuituri etc. ;
• comune cind bolnavul le identifica cu anumite sunete bine definite pe care le raporteaza la un anumit obiect sau fenomen (scirtiitul usii, ciripitul unei pasari, latratul unui ciine, pasii unui om, sunete muzicale etc.) ;
• verbale (complexe situatie in care bolnavul percepe cuvinte, fraze, "voci' pe care le aude si le intelege sau, le aude distinct, fara sa le poata intelege (verbigeratie halucinatorie). Percepute uni- sau bilateral, vocile pot fi de barbat sau de femeie, ale unor persoane cunoscute sau necunoscute, in viata sau decedate.

Din punct de vedere al continuitatii in timp ele se pot manifesta ca episodice sau aproape continue (impiedicind bolnavul sa se odihneasca) ; ele dispar de obicei cind bolnavul vorbeste sau este intens preocupat de ambianta.

Sub aspectul rasunetului afectiv, halucinatiile sunt uneori favorabile (incurajind, indemnind, sfatuind, comunicind informatii), dar mai frecvent ele au un caracter defavorabil, dusmanos, injuriind bolnavul, ame-nintindu-1 aluziv sau direct. Halucinatiile auditive pot fi singulare sau multiple (comentative ori antagoniste), unele acuzindu-1, altele luindu-i apararea. Se considera (Lukianowicz) ca la poligloti, vocile straine sunt de obicei ostile, iar vocile in limba materna au de obicei un continut amical. Uneori, ele pot avea un caracter imperativ, poruncind bolnavului sa execute anumite acte periculoase, de homicid (fara ca acesta sa li se poata impotrivi), fapt ce confera halucinatiilor auditive, caracterul de urgenta psihiatrica.

Uneori prin continutul lor, halucinatiile imperative impulsioneaza catre acte de autoagresiune (sinucidere, emasculare, scalparea organelor genitale etc).

Halucinatiile auditive, mai ales in forma elementara si comuna se intalnesc in afectiunile O.R.L. (otite, mastoidite, surditate etc.) ; in boli neurologice (leziuni ale cailor de conducere, leziuni ale lobului temporal), in stari confuzionale in special onirice ; in deliruri toxice si in-fectioase, precum si in unele boli psihice (puseuri depresive, schizofrenie, sub forma de aura epileptica, parafrenie etc).

Halucinatiile auditive verbale se intalnesc mai ales in schizofrenie (in special in forma paranoida) avind un caracter bizar, neinteligibil si adesea in discordanta cu fondul afectiv. Continutul trist, dureros este caracteristic halucinatiilor auditive din starile depresive in care bolnavii aud tipetele copiilor, ale apartinatorilor, voci care ii acuza, ii condamna pentru faradelegile lor incalificabile).

Halucinatiile vizuale sunt definite ca perceptii vizuale ale unor obiecte, fiinte sau imagini, inexistente in acel moment in realitate. Mai putin frecvente la adult decit la copil, ele sunt traite cu un intens dramatism, avind in general un caracter terifiant (de groaza). Mono sau policromatice, ele pot fi percepute cu un singur sau cu ambii odhi, dupa cum pot ocupa cimpul hemianopsic sau al unui scotom (scotomul pozitiv al lui Morel). Sub aspectul dimensiunii imaginilor, acestea pot avea o marime obisnuita, mai mari decit obiectele reale (halucinatii macropsice, gulliveriene) sau mai mici, minuscule (microscopice, liliputane)

Din punct de vedere al proiectiei spatiale, halucinatiile vizuale pot fi situate intr-un singur plan sau in relief, in perspectiva, in cimp vizual (normal) sau dincolo de posibilitatile perceptiei vizuale normale (halucinatii extracampine).

Sub aspectul claritatii, ele pot fi distincte sau estompate, vagi, singulare in manifestarea lor sau combinindu-se, interferindu-se, ori suprapunindu-se perceptiilor normale.

Din punct de vedere al complexitatii, 'halucinatiile vizuale pot fi :

• elementare (fosfene, fotopsii), percepute sub forma de puncte luminoase, scintei, linii etc.) sau
• complexe, percepute ca figuri si obiecte informe (fantasmoscopii) sau obiecte, fiinte, bine definite (halucinatii figurate) ;
• scenice care la rindul lor pot fi statice (panoramice) sau in miscare (cinematografice) cind sunt antrenate intr-o miscare caleidoscopica,' realizind scene de vis (onirice).

Halucinatiile vizuale antreneaza, mai mult decit halucinatiile altor modalitati senzoriale, subiectivitatea insului, conferindu-i o tonalitate afectiva pozitiva ca in delirul psihozelor de inanitie (bolnavii vad mese pantagruelice), la fumatorii de opiu in intoxicatia cu mescalma (figurile halucinatorii apar infrumusetate), sau in delirurile mistice cind halucinatiile apar sub forma unor scene feerice. Mai frecvent insa, halucinatiile vizuale antreneaza o tonalitate afectiva negativa ca in delirium tremens, unde perceptiile halucinatorii imbraca aspect terifiant zoopsic sau in onirismul toxic (exogen sau endogen), cind apar sub forma unor derulari scenice ingrozitoare.

Halucinatiile vizuale pot fi favorizate de:

luminozitate insuficienta;

slabirea vederii;

slabirea controlului constiintei.

Pot apare in urmatoarele situatii :

la oameni normali in starea de trecere de la veghe la somn (halucinatii hipnagogice) sau in momentul trecerii de la somn la veghe (halucinatii hipnapompice). Ele apar mai ales cu ochii inchisi, sunt elementare sau complexe, de scurta durata si recunoscute de cel in cauza ca fiind pur imaginative, lipsite de un corespondent real ;

in stari de surmenaj intens cind au o durata foarte scurta si caracter hipnagogic (Lhermitte) ;

in afectiuni oftalmologice (retinita, cataracta, glaueom, nevrita retrobulbara etc.) ;

afectiuni neurologice : migrena oftalmdca (unde au aspect ele mentar, de fosfene sau fotopsii), leziuni ale lobului occipital (prin traumatisme, focare de ramolisment, tumori), cind au caracter halucinozic.

o forma mai speciala au halucinatiile vizuale in sindromul Bonnet (intalnit in glaucom, cataracte, dezlipirea de retina, leziuni ale chiazmei si nervului optic), unde apar sub forme simple geometrice sau figurate, insa de obicei sunt viu colorate.

in starile infectioase intense, in sindroame confuzionale toxice, in delirul alcoolic acut (cind halucinatiile reprezinta, mai ales figuri de animale care au dimensiuni miniaturale) si in psihoze, mai ales in forma paranoida a schizofreniei, in parafrenie etc.

Halucinatiile autoscopice (heautoscopice, speculare, deutoscopice realizeaza "imaginea dubla' prin care subiectul are perceptia vizuala a propriului corp, a unor parti din corp sau a unor organe (de obicei proiectate in afara sa). Aparitia lor poate fi unica (timp de citeva secunde) sau persistenta, realizind prezenta continua a unui dublu. Acesta poate fi identic cu originalul, uritit, sau (mai frecvent) infrumusetat.

Fenomenul are intotdeauna un acompaniament afectiv (de groaza sau surpriza), sau poate fi trait "detasat' cu o constiinta particulara si critica, fapt ce confera autoscopiei caracterul de halucinoza.

Halucinatiile olfactive si gustative sunt prezentate impreuna datorita faptului ca embriologic si filogenetie cele doua simturi sunt indeaproape inrudite. Datorita acestor considerente, ca si faptului ca in general substantele sapide sunt in acelasi timp si odorif ice atat in stare normala, cit si in stare patologica, senzatiile gustative pot fi cu greu diferentiate de cele olfactive.

Desi mai putin spectaculare in desfasurarea lor, halucinatiile olfactive si gustative sunt mult mai frecvente decit s-ar presupune, realizand dupa opinia unor autori aproximativ 80% din totalul 'halucinatiilor. Se considera ca au un caracter secundar, survenind dupa alte modalitati halucinatorii, sau ca o consecinta a delirului. Sunt percepute ca gusturi sau mirosuri neplacute (chimice, metalice, cadaverice) sau (mai rar) placute si se intalnesc in : "crizele uncinate' din epilepsie (H. Jackson) unde se gasesc impreuna cu halucinatii vizuale, stari de "deja vazut' pe fondul unei stari afective particulare. Apar de asemenea in unele tumori si leziuni ale lobului temporal, ce intereseaza mai ales rinence-falul si uncusul hipocampului. Ele se regasesc in stari delirante (cu continut perseeutoriu) si in stari confuzionale (onirice) de diverse etiolqgii.

Halucinatiile tactile constau in impresia de atingere a suprafetei cutanate (senzatie de arsura, intepatura, curent electric, rece, fierbinte etc). Pot avea o manifestare continua sub forma de retea ca in intoxicatia cu cloral sau discontinua punctiforma (intoxicatie cu cocaina). Pot fi percepute la suprafata (halucinatii epidermice) sau mai profund (hipodermice cind ofera impresia unor miscari de reptatie sau insecte ce merg pe sub piele (parazitoze halucinatorii). Frecvent, mai ales in starile toxice (alcoolice) ele evolueaza concomitent cu halucinatiile vizuale.

Bolnavii cu halucinatii viscerale (ale sensibilitatii interoceptive) traiesc senzatia existentei unor fiinte in corp sau a schimbarii pozitiei unor organe, a obstruarii sau perforarii lor. Alteori, ei manifesta convingerea atrofierii, disparitiei unor organe sau mai rar, de transformare a organismului lor in animale. Foarte frecvent, aceste halucinatii au o localizare genitala, fiind traite ca senzatii de orgasm, violuri directe sau la distanta. Ca traire intens psihotica aceste halucinatii se intilnesc in cazurile de schizofrenie paranoida cu fenomene de automatism mental.

Alteori, manifestarile halucinatorii sunt cuprinse in patologia schemei corporale (halucinatii somatognozice) evoluind ca metamorfoze segmentare, membru fantoma etc.

Halucinatiile motorii sau kinestezice (ale sensibilitatii mio-artro-kinetice sau proprioceptive) sunt percepute ca impresii de miscare sau deplasare a unor segmente sau ale corpului in intregime. De obicei aceste halucinatii ca si cele viscerale si haptice apar cu caracter de exogenitate si ca atare multe dintre ele sunt manifestari pseudohalucinatorii.

Pseudohalucinatiile (halucinatiile psihice) se deosebesc de halucinatiile propriu-zise prin aceea ca :

a)        nu se confunda de obicei totalitar cu reprezentarea imaginilor
unor obiecte si fenomene reale. Bolnavii vorbesc adesea despre voci speciale, "vedenii' stranii, despre infatisari psihice;

b)       nu se proiecteaza in afara in lumea obiectelor si fenomenelor reale, ci se petrec in minte, in cap, in interiorul corpului si ca atare nu sunt percepute pe caile senzoriale obisnuite;

c)        bolnavii sunt convinsi de realitatea existentei lor, dar spre deosebire de cei cu halucinatii propriu-zise 'afirma ca vocile, "vedeniile',miscarile, senzatiile lor penibile sunt rezultatul unor actiuni impuse care vin din afara, sunt "facute' sau "provocate' de cineva.

Pseudohalucinatiile ca si (halucinatiile propriu-zise se impart dupa modalitatile senzoriale.

Pseudohalucinatiile auditive se manifesta sub forma unor voci interioare asemenea unui "ecou' sau ca o "sonorizare a gindirii', "sonorizare a lecturii'. Bolnavul aude ceea oe citeste fara voce, 'Considerand ca o persoana straina pronunta in "capul lui' cuvintele sau frazele lecturii. Fenomenul de sonorizare a gindirii determina bolnavului convingerea ca si alte persoane ii aud si-i descopera gmdurile, i le ghicesc (tran.ziti-vism). Aceste voci fiind-: percepute in interiorul capului sunt explicate de el ca fiind "auzite cu urechile mintii'.

In sindromul Kandinski-Clerambault bolnavii cauta sa-si explice aceste fenomene prin mecanismul transmiterii gindurilor cu ajutorul sugestiei, telepatiei, undelor, radiatiilor cosmice etc

Pseudohalucinatiile vizuale apar sub forma unor imagini izolate, sub forma de scene panoramice, iar dupa continut pot fi placute, neplacute, terifiante, proferatoare de insulte etc. Ele apar in "spatiul' subiectiv' al pacientului si asa cum le caracterizeaza Kandinski "bolnavii vad cu ochii interiori, cu ochii mintii'.

Pseudohalucinatiile gustative si olfactive pastrindu-si caracterele particulare nu impun descrieri separate fata de halucinatiile propriu-zise din cadrul acelorasi modalitati senzoriale.

Unele aspecte mai deosebite si mai. importante pentru psihopatologie prezinta pseudohalucinatiile tactile, viscerale si kinestezice.

Peudohalucinatiile tactile apar sub forma unor senzatii deosebit de penibile (electrizare a suprafetei intregului corp, curenti magnetici, iradiere etc.) provocate de la distanta. Aceste pseudoihalucinatii au adesea o localizare in sfera genitala realizind cel mai frecvent senzatia de orgasm, de violuri de la distanta.

De existenta pseudohalucinatiilor interoceptive se leaga notiunea de "lipsa de libertate interioara', de "stapinire interioara'. In aceste situatii, bolnavii traiesc senzatia corporala cu convingerea ca sunt posedati de animale (serpi, ciini, pisici, soareci), de spirite situate la nivelul diferitelor organe, a caror prezenta o simt adesea actionind in conformitate cu cerintele acestei "persoane stradne'.

Pseudohalucinatiile motorii sau kinestezice se exprima clinic in perceperea executarii unor miscari impuse. Deseori aceste miscari au ca-xacter de imaginar, bolnavul avind doar convingerea ca le executa automat fara ca ele sa se produca in realitate. De obicei ele imbraca aspectul veritabil al automatismului kinestezic in care bolnavul executa in realitate o serie de miscari impuse. in acest caz ele se> pot manifesta ca "halucinatii motorii grafice' (cind bolnavului i se pare ca scrie sub o influenta xenopatica), sau sub forma "halucinatiilor psihomotorii ver-hale', care realizeaza asa-zisul automatism verbal corespondent al automatismului ideativ interior, bolnavul avind impresia ca vorbeste sub o influenta exterioara.

Caracterul de exogenitate ne-a determinat sa introducem aceste doua tipuri de halucinatii motorii la categoria pseudohalucinatiilor.

Deoarece expunerea halucinatiilor dupa modalitatile senzoriale poate lasa impresia ca se manifesta izolat in cadrul analizatorilor respectivi,

mentionam ca adesea ele se asociaza constituind asa-zisele halucinatii plurisenzoriale.

Astfel in sindroamele toxiinfectioase, pe linga halucinatiile dominant vizuale, gasim asociate si halucinatii auditive si tactile. In schizofrenie si parafrenie, pe linga halucinatiile si pseudohalucinatiile auditive (de obicei dominante) putem intilni halucinatii vizuale, tactile, pro-prioceptive, interoceptive etc.

Ilustrativa in acest sens este relatarea unui schizofren adolescent : - "Aud voci de vrajitoare care-mi spun ca voi muri. Simt ca-mi ies ochii din cap, ca ceva ma apasa inapoia lor. Inainte de a adormi imi apar sicrie ce se apropie, intra prin ochi si se aseaza pe ceafa, unde este un ecran mic si unde vad oameni morti si sicrie intr-o culoare neagra. Ochii mi se rostogolesc inapoi ca sa vada ce se petrece in acest ecran: Alteori vad apropiindu-se o figura in negru, careia-i disting numai ochii foarte mari si miinile ca de cadavru cu degete foarte lungi. Simt ca-mi creste mandibula si sunt nevoit sa ma verific'.

Din aceasta relatare reiese ca alaturi de modalitatile halucinatorii multiple pot apare si tulburari de schema corporala, mai frecvent intil-nite la pubertate si adolescenta.

Semnificatia si dinamica halucinatiilor

Halucinatiile semnifica in majoritatea cazurilor existenta unor stari psihotice. Manifestindu-se cu o deosebita vigoare clinica, halucinatiile atrag de obicei atentia anturajului prin conduita specifica adoptata de bolnavul respectiv; in stadiile ulterioare ale manifestarii lor sau cind bolnavul are tendinte disimulatorii, prezenta halucinatiilor nu mai este atit de evidenta, dar cunoasterea lor este la fel de necesara, intrucit halucinatia in manifestarea ei discreta sau frapanta, disimulata sau evidenta, pastreaza acelasi caracter grav de periculozitate pentru bolnavul in cauza si pentru ambianta, constituind intotdeauna nu numai o urgenta psihiatrica, ci o urgenta medicala in general.

~n al doilea rind, halucinatiile elementare si mai ales halucinozele pot avea uneori o valoare orientativ-localizatorie. Astfel in cazul halucinatiilor sau halucinozelor vizuale elementare se suspicioneaza o leziune in regiunea lobului occipital, in cazul halucinatiilor vizuale complexe in regiunea temporo-parieto-occipitala, samd. Daca in neurologie aceste localizari au importanta lor diagnostica, in bolile psihice in general halucinatiile pierd valoarea localizatorie, ele fiind expresia unor tulburari mult mai extinse si legate de dereglarile cerebrale complexe si difuze.

~n evolutia halucinatiilor putem distinge o faza adaptativa de zile si saptamani caracterizata prin anxietate si aprehensiune a bolnavului pentru aceste fenomene senzoriale, fata de care el dezvolta nu numai reactii neuro-vegetative ci si "reactii psihogene' (uneori depresive cu tendinte suicidare) in care verifica, intreaba, ia masuri de aparare, exprima teama de a-si pierde ratiunea, de a deveni "nebun'. Initial, tulburarile de perceptie au pentru bolnav un aspect aparent xenopatic, bolnavul pastrand fata de aceste manifestari referinte impersonale : "mi-a aparut', "mi s-a spus'. Ulterior, se realizeaza o adaptare relativa, bolnavul intra in comunicare cu halucinatiile adoptind o conduita specifica exprimata in mimica revelatoare, urechea intinsa, privirea perplexa, extatica, dirijata etc. ~ntr-o- relativa familiarizare cu aceste manifestari senzoriale, mai ales in cazul halucinatiilor auditive, bolnavul urmeaza reoomandarile acestora, se supune fara ezitare ordinelor primite, recurge fara deliberare la suicid sau homicid, in functie de continutul ideativ imperativ transmis (fig. 6).

Mimica si gesturile sunt adesea completate de replici verbale ce oglindesc starea de tensiune a bolnavului prin dialogul intre el si halucinatii. Bolnavii vorbesc singuri (solilocvie), uneori exclama cu voce tare replici care definesc atitudinea lor ostila fata de trairile halucinatorii ("pleaca', "du-te', lasa-ma-n pace', "iesi afara' etc). Alteori bolnavii vorbesc in soapta sau schiteaza doar miscarile caracteristice actului vorbirii. Sesizarea unor astfel de miscari la o persoana detasata de realitate, suspicioasa sau ostila nemotivat fata de aceasta, la o persoana a carei mimica putin mobila exprima minie, tristete, anxietate sau indiferenta sau cu exteriorizari emotionale nemotivate (zimbete bizare, hohote, de ris de obicei natang si necontagios), sugereaza posibilitatea existentei unor elemente halucinatorii sau delirante.

~n functie de continutul halucinatiilor vizuale, bolnavii pot fi anxiosi sau in extaz, agitati sau linistiti, cu o privire dirijata in gol sau pot lua masuri de aparare (fig. 7). Cei cu halucinatii olfactive si gustative sunt extrem de suspiciosi, cerceteaza alimentele, pun apartinatorii sa le guste sau refuza sa se alimenteze. ~n fazele ulterioare debutului si mai ales in psihozele delirante, bolnavii dezvolta o conduita disimulatorie, refuzind sa comunice prezenta si continutul trairilor halucinatorii. ~n aceste conditii, urmarirea cu tact si perseverenta a elementelor de comportament halucinator poate fi dublata de utilizarea unor metode de dezinhibitie a bolnavilor (solutie de amital sodic cu cofeina), sau prin mijloacele de terapie intensiva (electroconvulsivanta, administrare de psihotrope). La o serie de pacienti cu psihoze toxice sau organice pot fi folosite si alte mijloace de stimulare a exprimarii halucinatiilor sau a

pregatirii halucinatorii. Exemplu: daca i se ofera un receptor telefonic, este posibil ca bolnavul sa initieze o discutie cu vocile halucinatorii, sau daca se exercita o usoara apasare a globilor oculari se poate obtine o intensificare a halucinatiilor vizuale. De asemenea bolnavilor cu potential halucinogen, li se pot provoca halucinatii daca de exemplu sunt intrebati ce anume vad intr-un anumit punct sau daca li se propune sa priveasca fix in oglinda. Halucinatiile nu evolueaza intr-o maniera singulara, ci intotdeauna intr-un cortegiu simptomatic care, alaturi de conduita bolnavului, usureaza diagnosticarea lor.

Natura psiho- si fiziopatologica a halucinatiilor

Exista astazi trei directii de cercetare in fiziopatologia senzorialittii :

a) modificarea functiunilor sistemului nervos si ale scoartei cerebrale in special ;

b) experientele cu substante psihedelice, psihodisleptice, psihotomimetice sau halucinogene;

c) experientele de deprivare senzoriala.

a) Modificarea functiilor sistemului nervos si ale scoartei cerebrale in special

Prima teorie psihopatologica a halucinatiilor care considera ca acestea apar prin tulburarea functiei capatului periferic al analizatorului si-a pierdut astazi actualitatea, intrucit imensa majoritate a bolnavilor cu halucinatii prezinta o integritate anatomo-fiziologica a aparatelor senzoriale. Halucinatiile pot apare si dupa distrugerea organelor periferice de receptie. Astfel surditatea, cecitatea, ambliopia, hemianopsia, scotomul, favorizeaza aparitia halucinatiilor.

Excitarea unor regiuni ale cortexului cerebral a putut duce la aparitia halucinatiilor. Astfel : W. Penfield (1936) in cursul unei operatii pentru epilepsie a observat ca excitarea unui punct al cortexului temporal a determinat o halucinatie vizuala cu impresie de "deja vazut', iar excitarea unui punct invecinat a provocat o halucinatie auditiva. Ulterior H. Jasper a constatat ca excitarea unui punct de pe cortexul temporal a putut determina aparitia unei halucinatii muzicale. Alte experiente au ilustrat ca excitarea lobului temporal poate provoca intensificarea sau diminuarea excitantilor auditivi reali precum si impresia de straniu sau de familiar a ambiantei.

b) Experientele cu substante psihedelice, psihodisleptice, psihotomimetice sau halucinogene

Buifofenina, bulbocapnina, dietilamida acidului lisergic sau LSD, ditranul, fenciclidina, psilocibina etc., au proprietatea de a realiza in administrarea lor experimentala voluntara sau incidentala, o dezintegrare a activitatii psihice caracterizata prin aparitia unor iluzii, halucinatii, stari oneiroide, sau a unor stari de depersonalizare etc. Fenomenele cele mai frapante constau insa in modificarile senzoriale psihotice in special vizuale, de o mare variabilitate, care se extind de la iluzii halueinoide si halucinoze pina la halucinatii adevarate, panoramice, dinamice, policromatice, de aspect oneiroid. Halucinatiile realizate prin administrarea substantelor psihedelice urmeaza o dinamica progresiva de la imaginile elementare pina la imaginile complexe scenice dintre care.se remarca la debutul intoxicatiei figurile geometrice simple corelate deseori, cu o iluminare a cimpului vizual, perceperea de obiecte izolate pe un fundal omogen, apoi aparitia de scene complexe, dinamice si cu legatura intre ele, acompaniate de modificari afective.

c) Experientele de deprivare senzoriala (sensory deprivation)

Experimentele de deprivare senzoriala folosesc in general trei metode :

diminuarea pina la disparitie a stimulilor senzitivi si. senzoriali in baie calda;

micsorarea unor stirnuli senzoriali prin ochelari, cu lumina omogena difuza si in mod proprioceptiv-haptic prin imobilizarea bratelor si miinilor in manusi ;

prin monotonizarea stimulilor (fara o micsorare importanta a intensitatii lor) cu delimitarea cimpului vizual si cu fundal acustic monoton.

Toate aceste experimente care intrerup canalele normale de comunicatie sau diminua forta excitantului ori ridica pragul receptiei senzoriale au intotdeauna consecinte asupra functionarii biopsihologice a persoanei. Comportarea care apare in urma izolarii senzoriale este inrudita fenomenologic cu aceea a bolnavilor psihici. Se apreciaza ca unul din cele mai interesante fenomene ale experientei de, deprivare senzoriala a fost aparitia halucinatiilor. Subiectii le-au descris ca fiind asemanatoare cu cele rezultate din intoxicatia cu mescalina. Ca si acestea, in dinamica lor, halucinatiile prin izolare au urmat un anumit model : initial puncte de lumina, apoi modele geometrice simple care s-au complicat progresiv realizind figuri ce puteau fi recunoscute (siruri de barbati galbeni cu gurile deschise), apoi scene tot mai integrate cu desfasurarea unor procesiuni pe strada etc. in timp ce manifestarile halucinatorii se desfasurau tot mai amplu, alte canale senzoriale erau deschise ; subiectii respectivi auzeau voci, coruri (cu impresie stereofonica) apoi simteau descarcari electrice cutanate isau alte halucinatii tactile si somatice.

Deprivarea de somn (sleep deprivation) pe linga inrudirea ei cu deprivarea senzoriala, realizeaza si o legatura intre mecanismele halucinatiilor si cele ale viselor. Ca si in celelalte situatii in deprivarea indelungata de' somn au aparut iluzii si halucinatii, iar B. Cohen si colab. semnaleaza prelungirea timpului de reactie si cresterea variatiei scorurilor de performanta.