Motivatia - Foamea , Setea - Motive psihologice

Motivatia

Psihologii sunt interesati de studiul motivatiei deoarece doresc sa inteleaga de ce apare un comportament si care sunt procesele de baza care activeaza comportamentul. Motivatia a fost definita ca un proces care activeaza, directioneaza si mentine comportamentul uman. Deoarece nu poate fi direct observata, motivatia este atribuita plecand de la comportamentul direct observabil. De exemplu, putem atribui motivatia de sete unei persoane care bea un sfert de litru de apa.

Conceptul de motivatie ajuta in explicarea fluctuatiilor de comportament. Daca cineva mananca intr-o dimineata trei prajituri, iar a doua zi doar una, nu inseamna ca s-a modificat personalitatea. Schimbarea se datoreaza motivatiei de foame.

Behavioristii, care au studiat comportamentul in termenii stimul-raspuns, nu au considerat necesar sa analizeze motivatia, deoarece o considerau ca facand parte din categoria fenomenelor psihice care nu puteau fi in mod direct observabile. Behavioristii au constatat ca un animal nu manca intotdeauna hrana care ii era servita in aceleasi circumstante. Deoarece conditiile externe erau aceleasi psihologii au considerat ca schimbarile se datoreaza unor modificari ale starii interne a animalului. Foamea era cea care determina comportamentul de alimentatie. Dar foamea nu putea fi observata direct, de aceea acest motiv poate doar fi atribuit in urma observarii comportamentului de alimentare. De aceea, multi autori au studiat comportamentul motivat, care poate fi observat si nu motivatia.

Psihologii nu ajuns la un acord in ceea ce priveste intelesul conceptului de motivatie. Unii psihologi limiteaza motivatia la evenimentele interne care sunt imediate si cauzeaza direct actiunea. Utilizand aceasta definitie, multi cercetatori au studiat modificarile biologice sau fiziologice, cum ar fi nivelul hormonilor sau neurotransmitatorii care activeaza o secventa motorie sau o actiune. Alti cercetatori au preferat o definitia mai larga a motivatiei, incluzand orice stare sau conditie (cognitiva sau fiziologica) care poate orienta organismul spre actiune In aceasta perspectiva, credintele sau gandurile pot fi considerate ca motive intr-o situatie data. Dworetzty (1995) considera ca motivatia include orice stare sau conditie care face ca organismul sa produca sau sa inhibe un raspuns motor sau o actiune.

Motivatia este legata de emotii, reactii generale pozitive sau negative fata de situatiile stimul. Ele sunt insotite de manifestari fiziologice si comportamente specifice. Motivele si emotiile sunt strans legate intre ele: emotiile activeaza dar motivele mentin actiunea, motivele sunt acompaniate de emotii (de exemplu, motivatia de a face cat mai bine un test este insotit de anxietate), emotiile au proprietati motivationale proprii (o persoana indragostita cauta sa fie cu persoana iubita).

1.Motivele biologice

Probabil ca cele mai evidente motive sunt cele care deriva din nevoile fizice: hrana, apa, somn, caldura, evitarea durerii, s.a.m.d. Daca o persoana este insetata ea va cauta sa-si satisfaca aceasta nevoie, cresterea nevoii de apa determinand intensificarea actiunilor pentru a o satisface. Aceste experiente sunt comune pentru existenta umana, motivele si instinctele putand fi atribuite prin observarea comportamentelor. Daca cineva cauta mancare este clar ca persoana respectiva este infometata, daca vrea apa atunci inseamna ca ea este insetata. Aceste motive sunt considerate de specialisti ca fiind motive primare, ele trebuie satisfacute altfel pot determina moartea (daca motivul sexual nu este satisfacut, speciile nu mai asigura reproducerea si deci supravietuirea).

Cercetatorii considera ca motivele apar datorita schimbarilor produse in organism. Motivele biologice sunt innascute (oameni nu invata sa le fie sete!). Daca o anumita perioada de timp nu se ingereaza apa sau alimente, la un moment dat va aparea automat motivatia de a satisface setea si respectiv foamea. Dupa consumarea unei anumite cantitati de mancare sau apa aceasta nevoie dispare. Tendinta de restabilire a echilibrului organismului este cunoscuta sub numele de homeostazie. Mecanismele homeostazice sunt reglatoare, incearca sa mentina un nivel optim. Cele mai multe dintre motivele primare au la baza nevoile organismului de a mentine un anumit nivel al elementelor esentiale: un anumit nivel al glucidelor din sange, o anumita cantitate de apa etc. Aceste nivele critice sunt reglate de mecanismele homeostazice. Aceste mecanisme sesizeaza dezechilibrele care apar in organism si determina actiunea pentru restabilirea echilibrului. Raspunsurile organismului pentru restabilirea echilibrului pot implica reactii interne dar si comportamente vizibile. De exemplu, atunci cand nivelul de apa din organism ajunge la un nivel critic, se transmite un semnal la rinichi pentru a nu se elimina apa in urina, iar un alt semnal este transmis spre creier pentru a fi cautate si consumate lichide. Mecanisme homeostazice asemanatoare sunt implicate in cazul nevoii de hrana sau pentru mentinerea temperaturii corpului.

a. Foamea

S-au facut numeroase studii experimentale pentru a afla mecanismele aparitiei si satisfacere a foamei. Intr-unul dintre experimente, s-a introdus in stomacul unei persoane infometate un mic balon atasat de un tub. S-a constat ca atunci cand balonul era umflat, astfel incat sa preseze asupra peretilor stomacului, persoana nu putea sa mai manance si senzatia de foame disparea. S-a observat insa ca pacientii carora li s-a extras stomacul (datorita cancerului) continuau sa simta senzatia de foame sau de saturatie. Aceste date indica faptul ca mecanismele homeostazice ale foamei si satisfacerii ei nu sunt localizate doar la nivelul stomacului.

In 1954, Elito Stelar a emis ipoteza ca centrul foamei este situat in hipotalamus. Se considera ca foamea este reglata de doua sisteme: un sistem de alimentare, care initiaza alimentarea atunci cand pare nevoia de hrana si unul de satietate care opreste alimentarea atunci cand o cantitate suficienta de hrana a fost consumata. Experimental s-a demonstrat ca doua zone ale hipotalamusului au rol reglator in cadrul acestor doua sisteme. Atunci cand partea hipotalamusului asociata sistemului de alimentare era stimulata electric, animalele care erau deja satule incepeau sa manance din nou. Daca aceasta parte a hipotalamusului era distrusa sobolanii nu se mai alimentau deloc, murind de foame (fenomen denumit afagie). Daca era distrusa partea hipotalamusului asociata sistemului de satietate sobolanii mancau excesiv, continuu pe toata perioada zilei.

Cercetarile recente au demonstrat ca mecanismele biologice implicate sunt mult mai complexe. Se pare ca si alte structuri cerebrale au rol reglator. Cercetatorii considera ca hipotalamusul, ca centru de reglare a mecanismului foamei, primeste informatii de la diferite organe:

1. Stomacul ofera cele mai rapide informatii, contractiile stomacului semnalizeaza sistemul de alimentare, iar stomacul plin activeaza sistemul satietatii.

2. Nivelul de zahar din sange. S-a constat ca hipotalamusul are in structura sa neuroni specializati pentru detectarea nivelul de glucoza din sange. De asemenea, ficatul si duodenul monitorizeaza nivelul de glucoza din sange. Cand nivelul glucozei scade sub nivelul optim se activeaza sistemul de alimentare. Cand se obtine un nivel suficient de glucoza este activat sistemul de satietate si alimentarea este oprita.

Rolul glucozei in reglarea foamei a fost demonstrata experimental. Insulina injectata in sangele unei persoane care era satula, a cauzat scaderea nivelului de glucoza, persoanei respective facandu-i-se foame. Injectarea de glucagon unei persoane careia ii era foame, a produs cresterea nivelului de glucoza din sange, disparand senzatia de foame. Experientele facute pe sobolan au aratat ca daca unui sobolan, care a fost infometat, i se injecteaza sangele unui alt sobolan care abia a mancat, acesta refuza hrana. Deci, nivelul de glucoza din organism este un element cheie al mecanismului de control a foamei.

3. Nivelul lipidelor din sange. Cercetarile au indicat ca mentinerea in timp a greutatii corpului este realizata de catre un alt mecanism. Probabil ca hipotalamusul monitorizeaza nivelul de lipide din sange. Cand un individ creste in greutate, nivelul de glicerol creste. Aceasta crestere poate fi detectata de hipotalamus, care poate semnaliza fie descresterea alimentatie fie cresterea nivelului de activitate al organismului pentru a arde caloriile.

Desi foamea este un motiv biologic, sunt implicati si factori psihologici. Astfel, invatarea are un rol important asupra comportamentului alimentar. Emotiile joaca, de asemenea un rol important. Persoanele anxioase mesteca si inghit de mai multe ori decat este normal, iar cele depresive isi pot pierde apetitul pentru o lunga perioada de timp.

b. Setea

Setea este si ea controlata de mecanisme homeostazie. Dorinta de a bea este determinata de felul in care apa este distribuita in intregul organism si exista cel putin doua mecanisme care controleaza echilibrul apei din corp. Apa nu este distribuita uniform in corp: 65% din apa se gaseste in celule, 25% din apa se gaseste in spatiul dintre celule, 10% din apa se gaseste in sange. Mecanismele intracelulare au la baza un senzor de inregistrare a cantitatii de apa din interiorul celulelor, mecanismele intercelulare inregistreaza cantitatea de fluid din jurul celulelor. Cele doua mecanisme nu sunt afectate simultan.

Fluidul extracelular, de exemplu, poate fi afectat de pierderea de sange sau dezhidratare, fara ca sa fie afectate si mecanismele intracelulare.

O alta modalitate de control al echilibrului de fluide este reprezentata de receptorii din creier sensibili la concentratia de sodiu. Sodiul extrage apa din celule prin procesul de osmoza. Celule receptoare sunt capabile sa regleze echilibrul de apa, deoarece sunt sensibile la cantitatea de apa eliminata din celulele creierului. Experimental s-a constat ca injectarea de sodiu in hipotalamus a determinat aparitia dorintei de a bea. Se pare ca si glanda pituitara poate afecta cantitatea de apa eliminata din organism.

La fel ca si in cazul foamei, nu se cunosc inca pe deplin toate mecanismele care controleaza aparitia nevoii de a bea.

Factorii psihologici au rol in reglarea setei. Invatarea influenteaza ceea ce se bea (de exemplu, nepalezii prefera sa bea lapte de yak in loc de lapte de vaca) si cand se bea (de exemplu, bem un pahar de suc la micul dejun). Vederea unui pahar de bere poate activa setea, chiar daca inainte de vederea paharului persoana respectiva nu era insetata. Stresul si emotiile au un efect mai slab asupra setei in comparatie cu efectul pe care-l au asupra nevoii de alimentare. Exceptie fac persoanele consumatoare de bauturi care contin alcool sau stimulanti (cafea, ceai etc.)

In anii 60 s-a constat ca atunci cand animale erau private de hrana, acestea consumau o cantitate mult mai mare de apa. Setea excesiva "inlocuia" comportamentul de alimentare, atunci cand animalele nu aveau acces la hrana. Aceasta constatare a determinat cercetatorii sa presupuna ca de fapt foamea si setea sunt reglate de mecanisme homeostazice similare.

c. Motivatia sexuala

Fara o motivatie sexuala, oamenii si animalele care se reproduc pe aceasta cale ar disparea. In timp ce foamea, setea si alte motive primare sunt necesare pentru supravietuirea individului, motivatia sexuala este un motiv primar esential pentru supravietuirea speciilor. Aceleasi mecanisme biologice de baza sunt implicate in motivatia sexuala a mamiferelor, dar controlul biologic al comportamentului sexual este mai putin semnificativ la oameni. Sexualitatea implica mai multe emotii si are o importanta mai mare la oameni in comparatie cu alte motive primare.

Baze biologice ale motivatiei sexuale.

Ca si in alte motive primare, hipotalamusul are un rol important in reglarea comportamentului sexual. Centrii hipotalamici si alte structuri cerebrale sunt implicati in initierea comportamentului sexual. Extirparea acestor centri determina disparitia comportamentului sexual. Alte structuri cerebrale duc la inhibarea comportamentului sexual, iar distrugerea acestor structuri determina hipersexualitatea.

La animale hormonii joaca un rol important in reglarea motivatiei sexuale. Femelele caini, pisici si soareci sunt receptive la relatiile sexuale doar atunci cand sunt in perioada de ovulatie. Masculii acestor specii sunt mai putin influentati de hormoni decat femelele, putand fi receptivi in orice moment la stimularea sexuala. La alte specii, cum sunt cerbii sau tapii, masculii se angajeaza in relatii sexuale doar in anumite perioade ale anului si numai atunci produc sperma. Comportamentul sexual al animalelor este limitat la anumite perioade de timp cand fertilizarea si reproducerea este propice.

Motivatia sexuala la oameni este mai putin influentata de factori hormonali, relatiile sexuale producandu-se indiferent daca reproducerea este posibila sau nu. Legatura slaba intre sexualitate si reproducere reprezinta principala diferenta intre comportamentul sexual uman si animal. Motivatia sexuala umana nu este guvernata de secretiile hormonale, dar nu trebuie sa credem ca intre sexualitate si hormoni nu exista nici o legatura. Experimental s-a constatat ca atunci cand barbatii se excitau sexual vizionand un film erotic, nivelul de testosteron din sange crestea. S-a considerat ca nivelul testosteronului are un rol important pentru sanatatea barbatilor. Stimularea sexuala determina secretia de testosteron, care este benefica pentru sanatatea organismului.

Pentru a intelege motivatia sexuala o vom compara cu celelalte motive primare.

Controlul hipotalamic. La fel ca foamea si setea motivul sexual este controlat de sisteme cerebrale, centrii hipotalamici jucand un rol important;

Rolul stimularii externe. La fel cum foamea poate fi stimulata de stimuli externi si motivatia sexuala este sensibila la aceasta categorie de stimuli. Persoana care initial nu era excitata sexual poate fi stimulata de fotografii erotice sau fantezii romanice;

Rolul invatarii. Am constatat deja ca invatarea are un rol important in modelarea motivelor primare. Ceea ce, cand si cat de mult mancam este influentat de experienta anterioara. Si motivatia sexuala este influentata de invatare. Varietatea de comportamente sexuale intalnite la membrii unei culturi demonstreaza rolul invatarii. De exemplu, in anumite culturi stimularea organelor genitale este considerata normala, in timp ce in alte culturi este o "crima impotriva naturii". Marshall (1971, apud. Dworetzky, 1995) a raportat ca relatiile sexuale pentru obtinerea placerii este principala preocupare pentru polinezienii, tineri si batrani, din insula Mangaia. Copiii sunt obisnuiti cu relatiile sexuale de la varste de 12 -14 ani. Cei mai multi tineri incep relatiile sexuale cu o femeie mai in varsta si cu experienta, care ii invata o varietate de comportamente sexuale. Aceasta practica determina renuntarea la onanism si inlocuirea acestuia cu relatii sexuale normale. Nivelul intens al sexualitatii se mentine si in perioada maturitatii, barbatii cu media de varsta de 20 de ani raportand doua, trei orgasme pe noapte, sase nopti pe saptamana. Ambii parteneri experimenteaza intense placeri sexuale. Cea mai mare insulta pentru un barbat din Mangaia este sa fie acuzat ca atinge orgasmul prea repede si ca nu este interesat de placerea partenerei (Lahey si Ciminero, 1980).

Rolul emotiilor. Stresul, anxietate si depresia duc la descresterea motivatiei sexuale. Acestea duc la stimularea sistemului autonom simpatic care are o activitate opusa sistemului parasimpatic, cu rol de mediere a    motivatiei sexuale. In anumite situatii anxietate si depresia pot determina cresterea motivatiei sexuale.

2 Motive psihologice

Aceste motive nu sunt direct legate de supravietuirea biologica a individului sau a speciei. De acestea depinde fericirea si starea de confort a persoanei. Mai mult decat motivele primare, motivele psihologice sunt legate de experienta. Unele motive psihologice sunt innascute si se intalnesc si la diferite specii de animale, in timp ce altele sunt invatate.

a.     Nevoia de stimulare

Multi oameni se plictisesc daca stimularea este slaba sau daca aceasta ramane neschimbata. Oamenii, dar si alte animale, se pare ca au un motiv innascut de cautare de noi stimuli. Intr-un experiment, un sobolan a fost asezat intr-un labirint in forma de "T", in care trebuia sa aleaga intre a merge la dreapta pe o alee vopsita in gri sau sa mearga pe aleea din stanga, care era dungata. Sobolanul explora mai intai aleea cea mai interesanta, apoi explora aleea gri. Maimutele tinute intr-o cusca plictisitoare vor depune mult efort pentru a deschide o fereastra prin care puteau privi alte maimute sau obiecte in miscare. Daca maimutele aveau la dispozitie un puzzle, atunci ele erau preocupate de joc, chiar daca cusca era la fel de plictisitoare.

Oamenii sunt motivati sa manipuleze si sa investigheze mediul inconjurator. Dupa un timp, in lipsa unei stimulari psihice oamenii simt nevoia unei activitati. Nu se cunosc mecanismele care controleaza nevoia de stimuli noi, dar este evident faptul ca oamenii au nevoie de o anumit nivel de stimulare pentru a se simti confortabil. Daca stimularea este prea slaba apare tendinta de a o intensifica, daca este prea puternica apare tendinta de a gasi o modalitate de descrestere a acesteia. De exemplu, atunci cand intr-o camera este prea mult zgomot, apare tendinta de a cauta linistea, deci de a reduce stimularea.

Exista un nivel optim de stimulare, fiecare individ cautand sa-si mentina acest nivel optim de stimulare. Stimularea se refera la starea de alerta sau de activare a unei persoane. O persoana activa are un nivel mediu de stimulare. Persoanele anxioase sau aflate in panica au un nivel ridicat de stimulare. Stimularea este legata de activitatea formatiunii reticulare si de cea a sistemului nervos vegetativ simpatic. Nu se stie daca exista o nevoie biologica pentru mentinerea unui nivel moderat al stimularii. Indivizii pot supravietui la un nivel ridicat sau foarte scazut de stimulare desi sunt motivati pentru atingerea unui nivel optim de stimulare. Acest concept este legat de eficienta activitatii in diferite situatii. Daca stimularea este prea mica activitatea neadecvata, iar daca este prea puternica activitatea este intrerupta si dezorganizata. In functie de natura activitatii nivelul ideal al stimularii difera. De exemplu, fotbalistii au nevoie de un nivel ridicat de stimulare pentru un meci, iar un ceramist are nevoie de un nivel de stimulare mai scazut.

b.     Motivatia de afiliere

Ca fiinte sociale, oamenii sunt motivati sa desfasoare activitati in grup. S-a observat existenta unor diferente individuale in legatura cu intensitatea acestui motiv. Sunt persoane care au un nivel ridicat al acestui motiv, preferand sa stea in compania celorlalti si neglijand chiar satisfacerea altor motive. Experimental s-a constatat ca persoanele cu un nivel ridicat al motivatiei de afiliere si cu un nivel scazut al motivatiei de realizare de sine, aleg un prieten cu care sa lucreze, fara a tine seama de competenta acestuia. Cei cu nivel scazut a motivatiei de afiliere si cu un nivel ridicat a motivatiei de realizare de sine isi aleg partenerul pe care-l considera cel mai competent.

Exista doua teorii explicative ale motivatiei de afiliere. Una dintre acestea afirma ca motivatia de afiliere este innascuta, bazandu-se pe selectie naturala. In perioadele preistorice, participantii la o vanatoare aveau mai multe sanse de succes daca se organizau in grupuri, decat daca vanau individual. Astfel, sansele lor de supravietuire erau mai mari. A doua teorie afirma ca motivatia de afiliere se dobandeste prin experienta. Deoarece copiii sunt asistati de cei din jur atunci cand isi satisfac nevoile de hrana, caldura, igiena etc., ceilalti oameni devin "stimuli pozitivi" prin procesul de conditionare clasica. Astfel, comportamentul de afiliere devine o intarire pozitiva. Motivatia de afiliere pare sa fie mai puternica atunci cand este amenintata existenta. Experimental s-a constatat ca subiectii care erau facuti sa se simta mai anxiosi au manifestat un nivel mai ridicat a nevoii de afiliere, in timp ce subiectii cu un nivel scazut de anxietate au manifestat tendinte de afiliere mai mici.

c.     Motivatia de autorealizare.

Acest tip de motivatie se refera la nevoia psihologica de succes in situatii competitive (in activitatea scolara, sportiva, profesionala). Indivizi care au un nivel ridicat al motivatiei de autorealizare sunt mai putin anxiosi in situatii de esec si isi aleg profesiuni in care au sanse de succes. Atunci cand realizeaza succesul aceste persoane se bucura de reusita lor mai mult decat majoritatea indivizilor.

Persoanele cu un nivel ridicat al motivatiei de autorealizare trebuie sa invete sa echilibreze solicitarile profesionale cu nevoia de relaxare. Cei care au un nivel scazut al motivatiei de autorealizare nu sunt interesati de atingerea unui statut social sau de succesul material si-si canalizeaza energia spre alte domenii. Acestia sunt foarte anxiosi in situatii competitive si au o teama mare de esec. Ei evita profesiunile de competitie deoarece simt un disconfort accentuat.

Unii cercetatori au aratat ca exista si o teama de succes. Indivizii se tem de succes deoarece sunt preocupati de responsabilitatile si presiunile asociate succesului sau se tem de respingerea celorlalti atunci cand obtin succesul.

3. Formele motivatiei

Psihologii au distins intre motivatia intrinseca si cea extrinseca.

Motivatia intrinseca presupune motivarea persoanei prin natura activitatii desfasurate sau consecintele naturale ale acesteia sau de ambele. De exemplu, maimutele care rezolva un puzzle, fara a fi recompensate pentru a aceasta, putem spune ca sunt motivate intrinsec pentru a rezolva puzzle. In mod asemanator, oamenii care fac donatii anonime, nedorind sa fie recunoscuti sunt motivati intrinsec sa ajute alte persoane.

Motivatia extrinseca este externa activitatii desfasurate, nu este parte a acesteia. Daca un copil, caruia nu-i place sa-si faca tema la matematica, este incurajat dandu-i-se ciocolata, acesta este motivat extrinsec. Copilul lucreaza pentru a obtine ciocolata si nu din interes pentru matematica.

Se pune problema modalitatii de utilizare a motivatiei intrinseci si extrinseci in efortul de crestere a motivatiei. Experimental s-a constat ca atunci cand un comportament nu a apare frecvent, deci motivatia intrinseca a acestuia este scazuta, poate fi folosita cu succes motivatia extrinseca pentru a creste frecventa de aparitiei a acelui comportament. Daca, insa, subiectul este motivat intrinsec pentru o anumita actiune, adaugarea de motivatie extrinseca duce la scaderea motivatiei intrinseci. De exemplu, daca unui copil caruia ii place sa deseneze i se da o diploma de bun desenator, el va desena mai putin in continuare, in comparatie cu un alt copil care nu a primit o astfel de diploma.