FUNCTIILE CEREBRALE COMPLEXE

FUNCTIILE CEREBRALE COMPLEXE

INVATAREA

Invatarea si stocarea informatiilor este una dintre cele mai importante caracteristici ale sistemului nervos central deoarece intregul comportament uman este un proces invatat, suprapus si dezvoltat peste unele componente genetice si o serie de reflexe neconditionate si conditionate.

Invatarea este procesul complex, prin care se obtin cunostinte si deprinderi noi. Ea consta din modificari adaptative ale comportamentului individual ca rezultat al experientei, prin care se genereaza sau este modificata o activitate ca raspuns la o situatie data.

Creierul are nevoie pentru functionarea sa, alaturi de un program ereditar, si de un program dobandit, constituit in cursul experientei sale.

Procesul de invatare are o dezvoltare etapizata :

I - adunarea informatiilor

II - gruparea informatiilor pe categorii sau paternuri

III - stocarea pentru scurta durata

IV - intarirea si compararea cu experientele anterioare

V - engramarea si stocarea pentru lunga durata

La invatare participa, deci, si alte functii cerebrale : memoria, atentia, motivatia, starea de activare corticala, gandirea, limbajul, vointa, aptitudinea, inteligenta, starile afective.

Invatarea nu utilizeaza capacitatea integrala a sistemului nervos, ramanand inca mari rezerve si disponibilitati, fapt care explica permanenta, precum si perioadele maximale ale invatarii.

In ciuda marii pierderi neuronale din timpul vietii, procesul invatarii nu sufera, gratie plasticitatii sistemului nervos, datorita careia pierderile sunt compensate prin comutari sau transferuri de informatii dintr-o zona in alta.

Structurile nervoase implicate in invatare sunt : cortexul cerebral (in special lobii frontali si temporali), sistemul limbic, corpul calos, hipotalamusul si talamusul.

D.p.d.v. al mecanismelor neuronale implicate, invatarea ar fi : de tip neasociativ, care se realizeaza fara existenta unei relatii intre stimuli si se bazeaza pe repetare si experienta sau invatare de tip asociativ, care se bazeaza pe stabilirea unor relatii intre stimuli si se realizeaza prin conditionare reflexa clasica sau conditionare operanta. Ambele mecanisme sunt modificate prin experienta, devenind importante pentru invatare numai in masura in care apar schimbari datorate experientei. In afara de aceste tipuri, mai exista invatare perceptuala, invatare intuitiva, invatare prin imitarea unui model, invatare prin intelegerea informatiei transmise, invatare seriala, de tip probabilistic s.a.

MEMORIA

Este capacitatea de fixare, conservare, recunoastere si evocare a informatiilor, a experientelor cognitive, afective si volitive acumulate anterior. Este un proces dinamic, de reflectare selectiva activa si inteligibila a experientelor anterioare.

Intre invatare si memorie este dificil de stabilit o separatie neta, memoria fiind o componenta esentiala si centrala a invatarii, iar aceasta este, ca si memoria, bazata pe un flux informational cu semnificatie pentru organism, la momentul respectiv.

Dar, intre cele doua procese nu se poate pune semnul egalitatii, deoarece invatarea implica memorie, are efecte modelatoare asupra memoriei, in timp ce memoria este un proces prin excelenta acumulativ.

Selectarea si codificarea informatiilor depinde de semnificatia acestora si de capacitatea de stocare a creierului care, practic, este nelimitata.

Din totalul informatiilor primite, de fapt numai o mica parte ajunge la creier, iar din aceasta creierul stocheaza sub forma abstracta numai datele semnificative, conceptele si generalizarile si abia apoi detaliile. Procesul de selectie a stimulilor, ca si procesul uitarii protejeaza creierul de acumularea informatiilor inutile.

Mecanismul memorarii cuprinde 3 etape esentiale :

1. achizitia informatiilor

2. stocarea si conservarea informatiilor

3. evocarea informatiilor

Achizitionarea presupune o functionare optima a organelor senzoriale si implicarea ariilor corticale prefrontale. Stocarea si conservarea implica mecanismul de selectie, care se produce in sistemul limbic, apoi transportul si in cele din urma codificarea prin mecanisme intra si interneuronale.

D.p.d.v. functional, exista mai multe tipuri de memorie :

* memorie imediata, operationala sau momentana, utilizata in timpul starii de veghe, operand cu date recente, litere, cuvinte, cifre, numere de telefon. Se mai numeste si memorie senzoriala, pentru ca stocheaza informatiile ce ajung la creier pe calea analizatorilor specifici. Are in general durata foarte scurta, sub 1 minut, are avantajul rapiditatii inregistrarii si manierei instantanee de evocare si este putin afectata de varsta

* memorie primara, tot de scurta durata, dureaza pana la 15 minute, are o capacitate limitata de codificare, scade rapid prin distragerea atentiei sau prin prelungirea intervalului dintre stocare si evocare. Consolidarea acestui tip de memorie se asigura prin repetare, rezultand o intarire a circuitului, stare ce face trecerea spre memoria secundara

* memoria secundara, are la baza aceleasi mecanisme intarite prin repetare si permanentizare ; este de mai lunga durata

* memoria tertiara, de foarte lunga durata, este implicata mai ales in stocarea unor informatii personale, individuale, se refera la datele de identificare, la scris, citit si la date generale, care nu se uita pe toata durata vietii, chiar in cazul alterarii celorlalte tipuri de memorie. Are o capacitate mare, o viteza mare de evocare, in functie de tipul de memorie, de varsta, de dezvoltarea individuala, de educatie, de mediul ambiant etc.

* se vorbeste despre existenta unei memorii constiente si a unei memorii inconstiente, ultima fiind rezistenta la evocari volitionale si disponibila doar prin tehnici speciale, precum narcoza, hipnoza sau psihanaliza. Totusi, datele stiintifice nu sunt convingatoare referitor la aceste doua tipuri de memorie.

Consolidarea continutului mnestic se bazeaza pe procesul de facilitare sinaptica, pe repetarea informatiei, pe codificarea acesteia, dar nu aleatoriu, ci prin comparatie cu informatiile anterioare.

UITAREA

Este un fenomen fiziologic caracterizat prin stergerea informatiilor sau prin lipsa evocarii acestora, proces prin care creierul se degaja de o serie de informatii in vederea acumularii altora noi.

Este un mecanism protector fata de solicitarile imense ale mediului. Se refera in special la informatiile neesentiale, la detalii care nu intereseaza suficient. In general, se uita mai intai neesentialul recent, care este mai putin fixat si apoi cel mai vechi, fixat si conservat.

GANDIREA

Reprezinta trasatura cea mai complexa si distincta a omului, care este data de experienta si intuitia general umana, avand continut reflectoriu, prezumtiv si orientativ.

Procesul gandirii reprezinta treapta cea mai inalta a cunoasterii, care ofera posibilitatea prospectarii si reflectarii realitatii ca si a reproducerii particularitatilor lumii materiale, intr-un fenomen ideal, ideea, care depaseste senzorialul si se situeaza pe treapta superioara a activitatii intelectuale si logice.

Gandirea nu se reduce nici la materie nici la energie, dar ea nu exista nici in afara proceselor materiale cerebrale, fiind de fapt o reflectare generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor ca si a relatiilor dintre acestea la nivelul creierului. Este cea mai dinamica functie cerebrala, avand drept scop rezolvarea permanenta a problemelor ridicate de mediul ambiental si aflarea in cel mai scurt timp a solutiilor adecvate in vederea adaptarii organismului la solicitarile mediului fizic, biologic si social.

Eficienta gandirii se apreciaza in functie de rapiditatea stabilirii legaturii intre materialul acumulat si solicitarile momentului, de rapiditatea deciziei si de actionarea adecvata. Gandirea opereaza prin notiuni care reflecta, de fapt, insusirile esentiale ale unui obiect sau fenomen, insusiri extrase prin abstractizare si asociate pe baza asemanarii contrastului in cadrul unor judecati. Gandirea are la baza mai multe procese : analiza si sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea si sistematizarea.

Particularitatile gandirii :

1. intelegerea (clarificarea si asimilarea eficienta a unui material)

2. explicatia si rezolutivitatea sau capacitatea de rezolvare a unei probleme

3. inventivitatea (particularitate ce tine cont si se exprima numai la nivelul experientei personale)

Gandirea se manifesta in activitati creatoare, de tip decizional, in rezolvarea unor probleme si in efectuarea unor raspunsuri la anumite situatii date. Cel putin deocamdata, gandirea este o functie psihica prin excelenta umana.