Suicidul

SUICIDUL

INTERPRETAREA PSIHOLOGICA SI PSIHIATRICA A

CONDUITEI SUICIDARE. STUDIU DE CAZ

I. Definitii. Cadru conceptual

Suicidul semnifica orice caz in care moartea rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, facut de victima insasi, care stie ca trebuie sa produca acest rezultat (E. Durkheim, 1993). Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreste sa traiasca.

Dupa Larousse-Dictionar de psihologie (2000), sinuciderea este ace actiune de a-si lua singur viata, in mod voluntar, cel mai adesea pentru a scapa de o situatie devenita intolerabila.

Suicidul comporta si o definitie operational-psihologica in virtutea careia suicidul este un act uman de incetare din viata, autoprodus si cu intentie proprie(Schneidman, 1980).

Suicidul este actul prin care un individ isi provoaca el insusi moartea.

Sinuciderea se intalneste in aproape toate societatile. Proportiile sale sunt greu de stabilit cu precizie, deoarece multe cazuri de moarte voluntara sunt mascate in accidente. Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scaparea de o situatie dezonoranta) sau sociale (a nu fi o povara pentru celalalt) aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbata, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimati, incapabili sa se integreze armonios in viata si sa gaseasca un sens existentei lor, sau melancolici care isi premediteaza din timp moartea.

Intre 60% si 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intentia lor, intr-o forma sau alta, din timp. Unii oameni incearca sa se sinucida, in timp ce un alt numar pot face gesturi suicidare care sunt chemari in ajutor sau incercari de a face cunoscut cat de adanca, de mare este disperarea lor.

Multi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte multi depresivi nu au suficienta energie sa comita suicidul si, de aceea, il comit atunci cand se simt mai bine.Desi multitudinea deciziilor de comitere a suicidului poate releva stresul sau depresia, mule persoane, inainte de a comite actul suicidal, par mai putin depresive.

Teoria conform careia rasa ar fi un factor important al inclinatiei catre sinucidere presupune implicit ca sinuciderea este ereditara, caci, in caz contrar, nu ar putea avea un caracter etnic. Faptele arata ca daca numarul sinuciderilor in cadrul unui popor sunt mai mari decat in altul, asta nu se datoreaza rasei, ci civilizatiei poporului respectiv.

Din punct de vedere al varstei, sinuciderea apare doar in cazuri exceptionale la copiii, ea incepand sa se manifeste dincolo de 10-15 ani. In concluzie, nu se poate atribui ereditatii o tendinta care apare doar la adult si care se accentueaza mereu pe masura ce inainteaza in viata.

Dorind sa explice sinuciderea egoista, Durkheim arata in ce fel actioneaza religia, familia si societatea politica asupra sinuciderii.

Faptele arata ca protestantii furnizeaza mult mai multe sinucideri decat oricare alt cult, dar se pare ca atunci cand protestantismul devine minoritar, tendinta spre sinucidere se diminueaza. Se poate concluziona ca inclinatia spre sinucidere a protestantismului depinde de spiritul reflexiei libere care il caracterizeaza, biserica protestanta neputand actiona ca moderator impotriva sinuciderii tocmai pentru ca nu are aceeasi consistenta ca alte religii. Omul ajunge la sinucidere pentru ca societatea religioasa din care face parte si-a pierdut coeziunea.

Familia este un mediu puternic protector impotriva sinuciderii, ea protejand cu atat mai bine cu cat este mai puternic inchegata. Statisticile arata ca:

vaduvii se sinucid mai mult decat casatoritii si celibatarii;

casatoriile prea timpurii au o influenta agravanta asupra sinuciderii, in special pentru barbati;

dupa 20 de ani, persoanele casatorite se sinucid mai rar, in comparatie cu celibatarii;

a crescut rata comportamentului suicidar la adultii tineri si la adolescenti;

sinuciderea este extrem de frecventa la persoanele in varsta;

barbatii se sinucid intr-un numar mai mare decat femeile.

Se poate concluziona ca sinuciderea variaza invers proportional cu gradul de integrare al gruparilor sociale din care face parte individul.

S-a constatat ca sinuciderea este intamplatoare la copii si se diminueaza la cei in varsta. Explicatia acestui fapt este ca si copilul si batranul reprezinta aproape in intregime omul fizic si nu omul social, iar societatea lipseste inca din constiinta primului si incepe sa dispara din constiinta celuilalt.

Suicidul ocupa un important loc 4 intre cauzele de deces, dupa bolile cardiovasculare, neoplasme si accidente. In grupa de varsta 15-19 ani, suicidul reprezinta a doua cauza de deces dupa accidente. Rata suicidului difera mult de la tara la tara, de la o cultura la alta. Indiferent insa de regiunea geografica, suicidul constituie o grava problema de sanatate publica. Literatura de specialitate vorbeste de asa-numitele valuri sau epidemii de suicid.

II. Aspecte psihologice cu privire la sinucidere

Viata este tolerabila atunci cand exista un motiv care sa merite osteneala. Cand individul nu are alt obiectiv decat pe el insusi, el nu poate scapa de obsesia ca eforturile sale sunt in zadar. Omul este dublu, caci omului fizic i se adauga omul social si acesta din urma are nevoie de o societate pe care s-o exprime si pe care s-o serveasca.

Biberi (2000) considera ca sinuciderea trebuie privita sub o tripla incidenta: biologica, psihologica si sociala, ca un "act care presupune devierea unuia dintre instinctele cele mai puternic inradacinate ale structurii biologice". Sensul sinuciderii ar fi de negatie si catastrofa, intrucat se revine la o negare a instinctului vital, intr-un moment existential resimtit de persoana ca dramatic si fara o alta iesire. Ca act autodistructiv definitiv, sinuciderea a fost analizata in functie de aspectul libertatii si aspectul etic, aspectul psihiatric si cel social, aspectul ereditar si cel profund pulsional.

Deductiv, sinuciderea poate fi explicata prin indiferenta si dezinteres fata de viata, precum si prin mecanismul obscur, nemarturisit, al satisfactiei la gandul surprizei pe care gestul il va provoca in constiinta celorlalti oameni. Exista o oboseala de gand si de corp, complet necunoscuta sufletelor frustre si elementare, care anuleaza instinctele de conservare si depaseste comportarile masurate ale organismului. Starea de spirit care conduce la sinuciderea din necesitati launtrice, fara interventia factorilor sociali exteriori si in afara unor explicatii logice eficiente, reprezinta, impreuna cu agonia si cu momentul de spaima, singurele trairi posibile ale realitatii mortii. Trairea mortii in momentul crizelor de spaima constituie singura experienta directa si profunda a acesteia.

Exista mai multe conceptii, conform carora 'sinuciderea constituie prin ea insasi o nebunie speciala' sau ca 'sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neantalnindu-se la subiectii cu spiritul sanatos (Durkheim, op.cit.).

Deseori disimulata, pregatita minutios, trecerea la act este hotarata, violenta, solitara, demonstrand autenticitatea dorintei de autodistrugere. Substituirea posibilului, probabilului cu neantul, cu nonsemnificativul, demonstreaza ca sinuciderea nu este o optiune, ci mai degrabaa negarea totala a posibilitatii de a alege.

In cazul adolescentilor, un loc primordial in determinarea actului suicidar il detin tendintele agresive din copilarie. Incadrata in autoagresivitate, sinuciderea este o forma ambivalenta de autopedepsire si heteropedepsire. Adler a emis ideea ca sinuciderea la adolescent este o forma de hipercompensare fata de sentimentul de inferioritate. Adolescentul recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanta si valoarea lui si pentru a arata anturajului cat pierde prin disparitia sa.

Un alt factor psihologic specific personalitatii suicidare este carenta afectiva, existenta in copilarie si adolescenta. Se poate produce uneori redirectionarea autoagresivitatii asupra siesi, sau se poate produce fenomenul de identificare cu o persoana moarta, reala sau imaginara, eventual din literatura. (H. Ey, 1983).

Frustrarea provoaca tendinta de agresivitate impotriva celor care au determinat-o si, in acelasi timp, declanseaza un sentiment de culpabilitate, ceea ce face ca agresivitatea sa se intoarca impotriva propriei persoane.

Conceptia psihanalitica (Freud, Friedman, Garman, Szondi) considera ca factor central in etiologia sinuciderii relatia dintre pulsiunea autoagresiva si cea heteroagresiva (se sinucide acea persoana care, inconstient, doreste moartea cuiva). Pentru Freud sinuciderea este, de fapt, o forma de omicidere. Spunea el - "Nimeni nu este probabil in stare de a gasi energia psihica de a se omori, in afara cazului in care incepe prin a ucide pe cineva cu care s-a identificat". El leaga sinuciderea de starea de melancolie, pe care o defineste ca fiind o depresie profunda si dureroasa, in care inceteaza orice interes pentru lumea exterioara, cu pierderea capacitatii de a iubi, datorita diminuarii sentimentului stimei de sine. Aceasta depresie genereaza autoinvinuiri, autoinjurii, toate cu semnificatii autodistructive, mergand pana la desfiintarea persoanei de catre ea insasi.

Freud pune existenta a trei conditii:

pierderea obiectului investirii libidinale;

ambivalenta;

regresiunea libidoului Eului.

Astfel, subiectul pierde obiectul investirii sale libidinale, libidoul, fiind obligat sa renunte la legaturile care exista intre el si obiect. Autoinvinuirile si autodistrugerea reprezinta, de fapt, denigrarea si invinuirile adresate obiectului pierdut. Prin identificarea cu obiectul, invinuirile se deplaseaza de la obiect la subiectul insusi. Eliberat de obiectul de investitie, libidoul nu se deplaseaza spre alt obiect, ci se retrage in Eu. Identificare agresiva cu obiectul angajeaza un mecanism denumit de catre Freud introiectie.

Pierderea obiectului dezvaluie fenomenul de ambivalenta. Aceasta consta in existenta, in cadrul unei relatii (in special cea erotica), a doua componente majore (dragostea si ura), prima fiind constienta, a doua inconstienta. Prin pierderea obiectului, componenta negativa se elibereaza si se refugiaza in Eu, care are tendinta de autodistrugere, in cazul in care se trateaza pe el insusi ca obiect, cand intoarce spre el insusi ostilitatea indreptata spre obiect.

In conceptia lui Szondi, persoana realizeaza un atasament ireal fata de un obiect deja pierdut, pierdere pe care o respinge, mentinand fixatia la obiect, ajungand intr-o stare de izolare si solitudine. Eul manifesta tendinte de razbunare si agresive fata de obiectul care l-a abandonat. Acest obiect nemaiexistand, Eul reintoarce agresivitatea asupra lui insusi, de aici rezultand ca solutie tentativa de sinucidere.

III. Suicidul in bolile psihice

1. Suicidul in depresie

Riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie, fara sa fie insa corelat cu severitatea depresiei. Cel mai frecvent, poate aparea la inceputul si la finalul episodului depresiv. Suicidul este expresia unei pulsiuni autolitice care se inscrie in ansamblul sistemului pulsional si se relaxeaza pe masura ce pacientul se cufunda in depresie. Insomnia severa din cadrul episodului depresiv este corelata cu un risc suicidar mai crescut.

2. Suicidul in schizofrenie

Studii recente insista asupra suicidului ca prim simptom al psihozei, putand fi expresia unei ideatii delirante, o manifestare in cadrul comportamentului halucinator determinat cel mai frecvent de halucinatii auditive imperative, dar de cele mai multe ori este un act incomprehensibil. Dintre bolnavii cu schizofrenie 10% fac tentative de suicid, iar 2% reusesc sa le realizeze. Actul suicidar in schizofrenie are unele particularitati: apare mai frecvent in perioada de debut, in cele mai multe cazuri lipseste motivatia iar modul de realizare este prin mijloace atroce, brutale.

3. Suicidul in epilepsie

Unii clinicieni sunt de parere ca suicidul in epilepsie ar fi expresia unui automatism motor epileptic, fiind comis in timpul crizei in virtutea actului automat. Epilepsia poate insa cuprinde toata gama comportamentelor suicidare, de la impulsiunea suicidara constienta pana la actul automat confuzo-oniric. Suicidul poate aparea in contextul depresiei reactive a unui bolnav de epilepsie, caruia ii este imposibil sa se obisnuiasca cu cu acest statut (dat fiind stigmatul cu care secole de-a randul societatea a marcat epilepticul). Tulburarile psihice intercritice pot avea in corolarul lor si conduita de santaj suicidar.

4. Suicidul in intarzierea mintala

In oligofrenii, suicidul apare rar si nu putem vorbi de un act suicidar propriu-zis, el fiind expresia unei imitatii sau a tendintei de a-i sanctiona pe cei din jur. Indivizii nu au conttiinta reala a mortii si, in consecinta, a actului suicidar.

5. Suicidul in demente

Este expresia deteriorarii corticale. Statistic, dupa 65 de ani numarul actelor suicidare scade. Ca act intentional si deliberat, suicidul apare mai ales in perioada de debut a bolii, cand bolnavul mai are inca critica necesara evaluarii pantei dezastruoase pe care a inceput sa alunece. Trecerea la act este favorizata de starile depresive cu idei de culpabilitate, inutilitate si incurabilitate. In perioada de stare, tentativele se raresc considerabil, deoarece bolnavul nu mai are critica de la inceput, dar si pentru ca ideile delirante se pierd in masa dementei.

6. Suicidul in alcoolism si toxicomanii

Justificarea ratei inalte de suicid in alcoolism si toxicomanii apare din urmatoarele motive:

30% din alcoolici sunt depresivi si acestia recurg la alcool sau la droguri diverse pentru a putea suporta mai usor supliciul depresiei lor. Exista si teoria unor psihologi conform careia alcoolicul, constient de continua degradare, recurge deznadajduit la suicid.

Suicidul in abuz de substanta mai poate fi ocazionat de simptome psihotice (in special halucinatii) aparute in timpul starii confuzionale de delirium tremens sau in urma unei intoxicatii cu diferite droguri.

Exista situatii in care, inainte de realizarea actului suicidar, individul consuma o cantitate mare de alcool, ceea ce duce la catalogarea lui drept alcoolic.

Suicidul este citat foarte frecvent in cadrul alcoolismului (aproximativ 15% din cei cu dependenta), fara a fi neaparat expresia alcoolismului. Asocierea alcoolismului cu o simptomatologie depresiva creste riscul suicidar.

Bazat pe nivelele alcoolemiei, 40% din indivizii care au o tentativa de sinucidere au consumat alcool impreuna cu medicamente. Barbatii si persoanele varstnice au nivelele cele mai crescute ale alcoolemiei. Alte studii au aratat ca indivizii alcoolici depresivi tind sa caute tratament mai frecvent decat aceia care nu sunt depresivi. Exista o considerabila comorbiditate (60%) intre depresie si problemele cu alcoolul in cazurile de sinucidere. Intoxicatia cu medicamente este cauza mortii in 90% din cazurile de sinucidere si este mult mai frecventa la alcoolici datorita interactiunilor letale produse de combinarea celor doua droguri.

Drogurile cele mai frecvent folosite sunt antidepresivele (cand pacientul a fost tratat cu ele) si tranchilizantele medii. Este evident ca, atunci cand medicii prescriu antidepresive, trebuie sa ia cele mai mari precautii in ceea ce priveste siguranta pacientului, cum ar fi supravegherea continua a acestuia in timpul tratamentului.

7. Suicidul in nevroze

Este rar, nu este mai frecvent decat in populatia generala. Atunci cand apare, suicidul marcheaza o decompensare a starii nevrotice. Este de remarcat ca in cea ce priveste tulburarile anxioase, 20% din cei cu tulburari de panica au un istoric de tentative suicidare. Weissman si colab. au ajuns la concluzia ca tentativele de sinucidere sunt asociate cu forme complicate sau necomplicate de panica si ca riscurile sunt comparabile cu cele aasociate cu depresia severa. S-a observat ca asocierea crizelor de panica sau a depresiei majore cu abuzul de alcool sau droguri creste riscul tentativelor de sinucidere la femei.

8. Suicidul in tulburarile de personalitate

Cunoaste o rata surprinzator de inalta. Poate aparea fie in cadrul episoadelor depresive aparute la un moment dat in evolutia tuburarii, fie este expresia unei tentative suicidare reusita dar initial veleitara, formala, de natura sa argumenteze un santaj.

IV. Instante ale fenomenului suicidar

Notiunea de suicid tinde sa fie inlocuita cu cea de conduita suicidara, care inglobeaza suicidul reusit, tentativele suicidare, ideile de sinucidere, sindromul presuicidar. Depresia de intensitate psihotica este una dintre cauzele cele mai frecvente ale comportamentului suicidar. Ea apare fie ca o descarcare a tensiunii psihice insuportabile, fie ca o solutie univoca in fata esecului existential aparent, generat de trairea ideilor delirante depresive.

Ideea de suicid veleitara reprezinta o dorinta tranzitorie de autodistrugere, cu proiectia teoretica a actului, fara punerea sa in practica, dorinta fiind generata numai de incarcatura afectiva de moment.

Santajul cu suicidul apare la persoanele cu o structura psihica labila sau la persoanele cu un coeficient de inteligenta scazut, cu scopul de a obtine mai multe drepturi, un plus de libertate. Il intalnim mai des la femei si adolescenti.

Tentativele suicidare sunt, aparent, sinucideri ratate din motive tehnice (mijloace de sinucidere neadecvate sau fortuite, interventia unor persoane straine). Datele statistice arata insa ca exista diferente semnificative in ceea ce priveste sexul si varsta celor care nu reusesc. Tentativa suicidara pare a avea cel mai adesea semnificatia unei nevoi crescute de afectiune si atentie din partea anturajului, fata de care subiectul se simte izolat, subestimat, respins. Tentativa de sinucidere poate fi repetata.

Sindromul presuicidar a fost descris de Ringel ca fiind caracterizat prin strangerea campului de constiinta si a afectivitatii si inclinatia catre fantasmele suicidului.

Suicidul disimulat (travestit) este o acoperire, o disimulare a actului suicidar sub forma unui accident. Individul alege aceasta modalitate de a se sinucide pentru a nu-si culpabiliza rudele, prietenii, sau pentru a-i proteja pe acestia de reactiile anturajului.

Raptusul suicidar este rezultatul unei tendinte greu reprimabile de disparitie, a unui impuls nestapanit. Persoana se arunca in suicid, folosind orice mijloc are la indemana.

Suicidul cronic (parasuicidul) constituie de fapt echivalentele suicidare, cum ar fi automutilarile, refuzul alimentar, refuzul tratamentului, conduitele de risc, alcoolismul, toxicomaniile, asemanandu-se prin caracterul simbolic, prin tendinta de autodistrugere cu comportamentul suicidar, dar realizand o deturnare a actului, greu explicabila pentru ceilalti si chiar pentru sine (Kreitman, 1970).

Conduita suicidara presupune organizarea comportamentului in vederea acestui scop, un fel de regizare a actului suicidar. Individul isi viziteaza locurile din copilarie, fostii prieteni, isi scrie testamentul, dupa care se sinucide.

Nu este posibil sa vedem un nebun in orice sinucigas. Spre deosebire de fapta unui om normal, ce rezulta dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legatura cu circumstantele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a starilor psihopatice si aceasta se poate deduce si din faptul ca tarile cu cei mai putini subiecti cu tulburari psihopatologice au numarul cel mai ridicat de sinucideri.

Astfel, in conditii identice, degeneratul ajunge mai usor la sinucidere decat omul sanatos, dar acest lucru nu se datoreaza in exclusivitate starii sale.

V. Factori de risc pentru suicid

Contextul psihosocial poate juca un rol predictiv in actul suicidar. Principalele coordonate care anunta precipitarea suicidului sunt (F.Tudose, C. Tudose, 2002):

evenimente de viata defavorabile, mai ales daca persoana este tratata umilitor;

rupturi afective recente (divort, esec sentimental);

somaj, schimbari sau conflict profesional;

pierderea unei persoane apropiate;

afectiuni somatice cronice;

abuz de alcool;

izolare sociala.

Statutul marital rata suicidului la celibatari este dubla fata de rata generala a suicidului. Persoanele singure prezinta o rata a suicidului de patru ori mai mare decat la loturile martor. In randurile persoanelor vaduve, riscul suicidar este de aproape 4 ori mai mare la barbati decat la femei.

Suicidul in functie de sex . In timp ce femeile au un procent mai ridicatde tentative suicidare (6:1) fata de barbati, numarul actelor suicidare este mai mare la barbati (3:1).

Habitatul suicidul este mai frecvent in aglomerarile urbane.

Statutul profesional sinuciderile sunt mai frecvente la cei fara statut profesional sau cu statut profesional nesigur. Profesia intervine in masura in care ea implica un anumit nivel intelectual precum si un anumit mod de viata. Exista anumite profesii cu un risc suicidar mai crescut. La militari rata suicidului este mai ridicata cu cel putin 25% decat in randul civililor.

Factori meteorologici si cosmici suicidul este mai frecvent primavara si toamna, corespunzator frecventei crescute a debutului si recaderilor in psihoze.

Factori somatici Riscul suicidar creste in bolile somatice precum in cazuri de durere cronica, operatii chirurgicale recente sau boli in fazele terminale. Infectia cu HIV fara alte complicatii nu pare sa aiba un risc suicidar crescut.

Ereditatea suicidul este o manifestare, un simptom aparut fie in cadrul unei depresii majore, fie al unei psihoze. Asadar, nu sinuciderea este ereditara, ci boala care o cauzeaza.

VI. Tipuri de sinucidere

Exista patru tipuri de sinucidere care reprezinta speciile cele mai importante (Jousset si Moreau de Tours):

a) Sinuciderea maniaca - se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.

b) Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.

c) Sinuciderea obsesiva - nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.

d) Sinuciderea impulsiva sau automata - este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.

Sinuciderea altruista este un tip de sinucidere contrastant cu precedentul si provine din faptul ca societatea tine omul prea dependent de ea. Termenul 'altruism' exprima starea in care Eul nu-si apartine deloc sie insusi, in care se confunda cu altceva din exteriorul sau.

Sinuciderea altruista imbraca trei forme:

sinuciderea altruista obligatorie;

sinuciderea altruista facultativa;

sinuciderea altruista acuta.

In ceea ce priveste sinuciderea molipsitoare, in familiile cu multe sinucideri, se intampla deseori ca acestea sa fie identice unele cu altele au loc la aceeasi varsta si in acelasi mod.

Daca sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau financiare, fenomenul nu se datoreaza saracirii, de vreme ce si valurile de prosperitate au aceleasi efecte. Orice zdruncinare a echilibrului favorizeaza sinuciderea (sinuciderea anomica) si omul isi ia viata cu mai multa usurinta cand structura sociala sufera modificari importante.

Orice fel de anomie, atat economica, sau familiala, intrapersonala favorizeaza cresterea ratei sinuciderilor.

Suicidul in doi poate imbraca mai multe aspecte, fiind considerat o forma de suicid altruist. Exprima situatia in care cei doi sunt de acord sa se sinucida impreuna. Fiecare partener poate sa se sinucida si separat. Uneori bolnavul incurabil reuseste sa-si convinga partenerul/partenera sa ?il urmeze in moarte?.

Suicidul colectiv denota un grad crescut de sugestibilitate si un inductor persuasiv, carismatic, cu un plus cognitiv. Contagiunea suicidara se bazeaza pe frecvent pe convingeri religioase sau culturale, conform carora moartea ar avea un rol eliberator.