Perceptiile: Legile perceptiei, Perceptia formei

Perceptiile

Perceptia se refera la modul in care interpretam si intelegem mesajele provenite de la organele senzoriale. Procesul este asemanator pentru cei mai multi dintre oameni, daca nu ar fi asa atunci fiecare ar interpreta informatia senzoriala primita in mod diferit, iar lumea nu ar mai fi o "realitate" comuna. Exista aspecte ale perceptiei care sunt specifice pentru un anumit individ sau pentru membrii unei culturi. Experienta traita, motivatia, memoria si emotiile pot influenta perceptia. De exemplu, perceptia vizuala a unui cutit este aceeasi, deoarece exista modalitati innascute de a organiza informatia vizuala. Dar cutitul poate avea semnificatii perceptive unice pentru fiecare individ: daca a fost atacat de cineva cu un cutit, daca are un cutit de vanatoare asemanator sau atunci cand se intreba daca ar fi bun pentru a-l folosi la bucatarie.

In continuare vom descrie proprietatile organizarii perceptive specifice tuturor oamenilor si vom analiza cateva dintre modalitatile care fac ca perceptia sa fie individuala.

1. Legile perceptiei

Teoria imaginii sau semnului

Helmholtz examineaza modul in care oamenii percep vizual lumea tridimensional, in conditiile in care imaginea care se formeaza pe retina este bidimensionala. Helmholtz considera ca fara experienta anterioara, invatare si memorie nimic din ceea ce vedem nu ar avea sens. Conform acestei teorii, atunci cand citim un text dintr-o carte se produce corelarea senzatiei vizuale cu experienta de atingere si manipulare a cartii. Helmholtz considera ca distingerea unei forme din fundal necesita experienta. De asemenea, crede ca fiecare imagine care ajunge la retina, trebuie prin experienta sa fie un semn care sa se potriveasca cu informatia pe care o are observatorul.

Teoria perceptiei directe

Daca ceea ce sugereaza Helmholtz este adevarat, adica invatarea este cheia distingerii unei forme de fond, cum se explica faptul ca noii nascuti se descurce atat de bine cu stimulii externi? Gibson argumenteaza ca oamenii sunt predeterminati genetic si biologic de la nastere sa dea sens perceptiei lumii inconjuratoare. Astfel, caracteristici importante, cum ar fi forma, distanta si marimea obiectelor, sunt percepute datorita mecanismelor innascute pe care le detin membrii sanatosi ai unei specii. Astfel de mecanisme sunt celulele specializate pentru detectia culorilor sau miscarii. Se sustine ideea existentei unei perceptii directe, realizate prin mecanisme innascute.

Gibson vorbeste despre invariantele observabile, care intervin in perceptia vizuala si care pot genera informatii despre distanta, miscarea sau forma obiectelor. Un astfel de invariant este gradul de detaliu, adica diferentele de detaliu. Suntem capabili sa vedem mai multe detalii ale obiectelor care ne sunt apropiate si mai putine pentru obiectele care sunt la distanta. Gibson considera ca mecanismele senzitive innascute ale gradului de detaliere sunt folosite ca invariant pentru estimarea marimii unui nou obiect, fara a fi necesara experienta anterioara.

Exista si studii care sustin ambele explicatii ale perceptiei: invatarea, experienta anterioara si organizarea neurobiologica. Perspectivele moderne ale psihologiei considera ca aceste puncte de vedere nu se exclud. Aspecte din ambele teorii sunt implicate in fiecare organizare perceptiva.

2. Perceptia formei

Senzatiile vizuale "aduc" materialul brut care este organizat in unitati cu sens prin intermediul perceptiei vizuale. Se pune problema daca perceptia vizuala are la baza doar mecanisme innascute, care in mod automat convertesc senzatiile in perceptii ale stimulilor externi sau daca aceasta convertire este rezultatul experientei anterioare. Cei mai multi cercetatori considera ca noi ne "construim" perceptii pe baza inferentelor pe care le facem plecand de la senzatii. Aceste inferente se bazeaza pe experienta noastra cu obiectele din mediul fizic inconjurator.

Pentru a percepe o forma trebuie sa distingem o figura, adica un obiect, de fundal, de ceea ce-l inconjura. De exemplu, a distinge un copac de cer sau o persoana de peretele camerei. Se vorbeste de separarea figurii de fond. "Figurile reversibile" demonstreaza ca separarea figurii de fond nu este un aspect inerent stimulilor, deoarece aceeasi figura reversibila se dovedeste o avea o organizare perceptiva diferita in functie de modul cum o privim. Psihologii gestaltisti au fost primii interesati de modul in care mintea prelucreaza informatiile pentru a da sens si organizare perceptiva stimulilor care prezinta interes.

Gestaltistii au fost interesati sa demonstreze ca abordarea structuralista, care imparte perceptia in parti componente nesemnificative pentru intelegerea perceptiei, este gresita, deoarece oamenii isi organizeaza perceptia ca intreg. Gestalistii argumenteaza ca noi putem recunoaste aceeasi melodie chiar daca este cantata cu instrumente diferite. Relatia dintre parti este mai importanta decat insasi partile sau "intregul este mai important decat suma partilor". Gestaltistiii au observat ca organizarea perceptiei se face dupa anumite principii, printre care amintim: figura-fond, apropiere, similaritate, continuitate, inchidere, simplificare.

1. Figura-fond. Cand percepem un stimul vizual, o parte din ceea ce vedem este in centrul atentiei si anume obiectul, figura, iar restul formeaza fondul perceptiei. Obiectul perceptiei este perceput in detaliu: contur, structura, soliditate.

2. Proximitatea. Obiectele care sunt apropiate sunt percepute impreuna.

3. Continuitatea. Se refera la faptul ca liniile sau punctele care formeaza o linie dreapta sau o curba vor fi vazute impreuna, iar liniile vor parea ca urmeaza aceeasi cale.

4. Similaritate. Acest principiu afirma ca obiectele asemanatoare sunt percepute impreuna.

5. Inchidere. Obiectele incomplete tind sa fie percepute ca fiind complete. Astfel, vor fi completate informatiile senzoriale care lipsesc pentru a crea o perceptie completa si intreaga.

S-a considerat ca perceptia este rezultatul unor mecanisme innascute care ar ajuta sa se dea un sens lumii inconjuratoare. Gestaltistii sustin ca principiul "soartei comune" ar elucida aceasta idee. Acest principiu se refera la faptul ca obiectele sau stimulii care in mod normal nu formeaza acelasi grup sunt vazuti ca un ansamblu deoarece, au aceeasi miscare sau actioneaza in maniera asemanatoare.

Perceptia miscarii este foarte sensibila, astfel ca vazand doar o parte din obiectul care se misca sau doar zarind directia miscarii, mecanismele perceptive vor "completa golurile" creand perceptia unui singur obiect in miscare. Gestaltistii vorbesc de fenomenul de miscare aparenta prin care o persoana percepe miscarea unui obiect cand de fapt obiectul respectiv nu se misca (este stationar).

Acest principiu de organizare perceptiva este implicat in perceptia lumii exterioare. Astfel, daca vedem o parte a unui leopard intr-un copac vom "completa" restul si probabil nu vom gresi. In perceptia lumii reale obiectele care au parti ascunse privirii, sunt vazute ca fiind intregi. Astfel, sistemul nostru perceptiv poate elabora obiectele intregi si sa prelucreze informatiile despre aceste obiecte ca entitati.

3. Constantele perceptive

Noi percepem lumea exterioara ca fiind constanta, mesele, lampile, oamenii nu-si schimba marimea, culoarea sau marirea de la un moment la altul. Senzatiile sunt cele care ne dau informatii despre schimbarile care apar de la un moment la altul. Daca noi am examina lumea doar pe baza imaginilor proiectate pe retina, imaginile familiare si-ar schimba constant marimea si forma in functie de unghiul din care le-am vedea. Cu toate aceste alterari datorate unghiului sau distantei de la care sunt vazute obiectele, noi recunoastem obiectele familiare. Acesta este una din functiile de baza ale perceptiei. De exemplu, daca ne uitam la o masina parcata in timp ce ne indepartam de aceasta, sistemul senzorial transmite in acest timp mesaje catre creier. Imaginea masinii este proiectata pe retina. Daca continuam sa privim masina, imaginea ei pe retina devine din ce in ce mai mica pe masura ce ne indepartam de masina. Desi imaginea senzoriala a masinii se micsoreaza, noi nu percepem ca masina isi schimba marimea, ci ca se mareste distanta de la noi pana la masina respectiva.

Pe parcursul experientei noi am invatat ca obiectele nu isi modica marimea. In sprijinul acestei afirmatii, dam exemplul unui pacient de 53 de ani, orb din nastere si care a fost operat de cataracta. Dupa operatie subiectul a intampinat dificultati de adaptare la noi stimuli senzoriali. Intr-o zi, insa, s-a aplecat mai mult peste pervazul unui geam al spitalului pentru a privi mai bine "micile" obiecte, pe care le-a considerat suficient de aproape pentru a le putea atinge. Din pacate "micile" obiecte erau masinile care se deplasau pe strada, iar geamul se afla la etajul al patrulea.

Constanta marimii nu este prezenta de la nastere. Ea se dezvolta la copii dupa varsta de sase luni. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment realizat pe copii de 5-6 luni carora li s-au aratat fotografii cu figuri umane mari si mici. Adultii, care poseda constanta marimii ar incerca sa atinga fotografiile figurilor mari, figurile mici considerandu-le ca fiind mai departate. Copiii de 5 luni au incercat sa atinga cu mana atat fotografiile figurilor mici cat si pe cale care continea figuri umane mai mari. Copiii de 7 luni au incearcat sa intinda mana mai des spre figurile mari, ceea ce indica constanta marimii si pareau sa reactioneze la figurile mici ca si cum acestea ar fi prea departe pentru a fi atinse. Toate acestea indica faptul ca constanta marimii este rezultatul experientei individului.

Constanta formei se realizeaza, de asemenea, pe parcursul experientei. Obiectele sunt percepute ca ramanand constante chiar daca imaginea lor proiectata pe retina se schimba. O usa apare ca dreptunghiulara atunci cand este inchisa sau trapezoidala atunci cand este partial deschisa, dar noi nu percepem usa ca modificandu-si forma. De fapt noi percepem ca usa este deschisa.

Constanta culorii. Culorile nu par sa se schimbe prea mult in ciuda diferitelor conditii de luminozitate sau de mediu inconjurator din care vin informatiile vizuale.

O alta constanta perceptiva este constanta stralucirii. Datorita acesteia obiectele par sa aiba aceeasi stralucire indiferent de intensitatea luminii in care sunt vazute. De exemplu, chiar daca o foaie gri la lumina soarelui pare mai stralucitoare decat o foaie alba privita in intuneric sau la umbra, totusi foaia alba ne pare ca fiind mai stralucitoare. Noi percepem albul ca fiind mai stralucitor iar griul mai inchis, in functie de cantitatea de lumina reflectata de suprafata foii. O foaie alba nu-si schimba stralucirea cand trecem de la o veioza cu lumina slaba la una cu lumina puternica, chiar daca intensitatea luminii provoaca schimbari considerabile asupra receptorilor vizuali.

Aceste procese ale constantei perceptive sunt folosite de oameni in mod automat, pentru interpretarea corespunzatoare a ceea ce au invatat despre lumea fizica. In acest fel ei nu folosesc numai informatiile datorate schimbarilor stimulilor senzoriali.

4. Influente individuale si culturale asupra perceptiei

Un anumit numar de caracteristici personale pot influenta procesul de perceptie. S-au constatat ca copiii saraci estimau monezile ca fiind mai mari decat copii proveniti din familiile bogate. S-a constat ca este mult mai probabil ca persoanele infometate sa perceapa tablourile ambigue ca reprezentand hrana, in comparatie au persoanele care abia au mancat (McCelland si Atkinson, 1948). Femeile se percep mai atractive sexual atunci cand sunt inconjurate de barbati (Stephan, Berscheid & Walster, 1971) decat atunci cand nu sunt inconjurate de barbati.

Factorii culturali influenteaza aspectele de baza ale perceptiei. In 1963, Sgall, Campbell si Herskovitz, au realizat un studiu folosind subiecti din culturi industrializate si neindustrializate. Ei au cerut subiectilor sa evalueze dificultatea stimulilor "Muller-Lyer" si desenul "segmente perpendiculare".

Muller-Lyer Segmente perpendiculare

Autorii au plecat de la ipoteza ca daca factorii de organizare innascuti sunt determinanti ai perceptiei, atunci este de asteptat sa nu apara diferente intre culturi in ceea ce priveste evaluarile eronate. Daca, experientele diferite ale oamenilor care au crescut in medii diferite pot influenta perceptia, atunci aceste diferente vor aparea in judecatile facute.

Rezultatele au evidentiat cateva diferente culturale, sugerand ca invatarea joaca un rol important in dezvoltarea abilitatilor de perceptie. Astfel, populatia zulu (din sudul Africii) vede mai putine unghiuri si colturi in comparatie cu cei care traiesc in cladiri rectangulare. De aceea, probabil acestia au fost mai putin sensibili la iluzia "Muller-Lyer" si cea cu "segmente perpendiculare". Totusi cei din populatia zulu care traiesc in oras au fost sensibili la aceste iluzii perceptive. Concluzia este ca diferentele in perceptie nu sunt innascute ci se datoreaza diferentelor de experienta. Acest fapt dovedeste ca factorii culturali si individuali joaca un rol important in perceptie.