LIMBAJUL

(psihologie)

Multa vreme prin limba literara s-a inteles felul de a scrie al autorilor de literatura artistica.Aceasta idee era in legatura cu teoria falsa ca limba o fac si o transforma scriitorii.In realitate , scriitorii se folosesc in scopuri artistice de toate variantele existente ale limbii , careia ici si colo ii aduc modificari , asa cum ii aduc si alte categorii de vorbitori.

Astazi numim limba literara felul de a scrie si de a vorbi ingrijit ,corect, indiferent daca rezultatul este o opera artistica sau nu .Literatura este si limba operelor stiintifice , a textelor administrative si asa mai departe si, de asemenea , cei care tin cursuri , conferinte, etc. vorbesc limba literara .

Daca socotim ca e literara limba ingrijita , in opozitie cu cea neglijenta , atunci trebuie sa consideram literara si limba literaturii populare , cel putin in vremea in care exista o limba scrisa. De exemplu poemele Homerice sunt redactate intr-o limba deosebita de cea care se vorbea pe atunci in mod curent ; acelasi lucru e valabil pentru poezia noastra populara din trecut , care cuprindea formulari deosebite de ale limbii vorbite.

Odata cu aparitia scrisului , se creeaza o opozitie mai puternica ,aceea dintre limba productiilor artistice si cea folosita curent in conversatie , chiar daca nu tot ce e scris e si literar si daca , cu timpul , se raspandeste limba literara si sub forma vorbita.

In general , in primele timpuri limba literara avea un aspect dialectal , adica in fiecare dialect se crea o forma literara . Odata cu unificarea nationala , cu crestarea prestigiului unui dialect , acesta este luat drept forma superioara a limbii intregii natiuni , iar cei care vorbesc alte dialecte incep sa-l ia ca model de urmat .In Franta tonul il da Parisul , gratie situatiei lui de capitala a intregii tari, in Italia , care s-a unificat foarte tarziu , norma e constituita de dialectul de la Florenta , gratie pozitiei ei de mare centru cultural.

La noi ,primele texte scrise au avut de asemenea caracter dialectal ,de exemplu s-au tiparit texte rotacizante.Cu timpul ,dialectul muntenesc capata prestigiu,intai sub forma folosita la Targoviste,apoi,dupa mutarea capitalei ,sub aspect bucurestean.

Dupa Unirea Principatelor , Bucurestiul , devenind capitala Tarii Unite , servaste cu atat mai mult de centru lingvistic . Sa nu se creada insa ca celelalte dialecte sunt cu totul deconsiderate . In primul rand capitala atrage un numar mare de oameni din alte localitati . In aproximativ 50de ani , de la primul razboi mondial pana aproape de vremea actuala , Bucurestiul a trecut de la o populatie de aproximativ 300.000locuitori la aproape 2.000.000 locuitori, evident nu numai pe seama nascuti la Bucuresti.

Trasarurile neliterare ale dialectului luat ca baza a limbii se degradeaza cel mai repede.Daca un moldovean poate sa spuna o fost , un ardelean poate pronunta septe fara sa atraga prea mult atentia , un muntean care spune ma doare picerele se caracterizeaza imediat ca incult , tocmai pentru ca graiul bucurestean este baza limbii literare .

Trecand peste problema bazei originale , limba literara este astazi limba oamen- ilor culti din toata tara. Cum spunea un mare lingvist danez . Otto Jespersen , vor-beste literar acela acela pe care nu-l poti cunoaste dupa grai din ce regiune este.

Accentul

Cuvintele formate din mai mult de o silaba nu pot fi in general pronuntate fara a se face o diferenta de rang intre silabe: una dintre ele se detaseaza intr-un fel de cealalta , capata o situatie preponderenta , prin ceea ce numim accent.Acesta este de doua feluri , de intensitate , cand una dintre silabe este pronuntata cu mai multa putere , se aude mai distinct , asa cum de obicei in limbile cu care suntem deprinsi noi, si muzical , cand una dintre silabe este pronuntata pe alta nota decat celelalte.

Printre limbile cu accent de intensitate deosebim doua tipuri : unele in care diferenta de accent e legata de diferenta de inteles , si altele in care nu exista aceasta legatura .Romania face parte din primul grup : acele este pluralul articulat a lui ac , iar acele e pluralul feminin de la acel ; urla e prezent iar urla e perfect.Exista totusi si cuvinte la care locul accentului poate varia: aripa e acelasi lucru cu aripa .la verbe locul accentului variaza adesea in cursul flexiunii , de exemplu caut, cautam sau incerc , incercam . La substantive , asemenea deplasari sunt foarte rare , de exemplu din romaneste se poate cita tipul radio , articulat radioul .In ruseste sunt exemple mai multe , de tipul slovo , "cuvant' , plural slova.

Din cel de-al doilea grup fac parte limbile ca ceha , maghiara, unde accentul este totdeauna pe prima silaba , apoi franceza , unde accentul sta pe ultima silaba (cu exceptia cuvintelor terminate in asa numitul e mut , care uneori se pronunta si nu este accentuat) , polona , unde accentul este totdeauna pe a doua silaba de la sfarsit (astfel "frizer" se zice fryzer, dar genitivul e fryzera) . Aici , bineinteles , nu mai poate fi vorba de marcarea prin accent a unor diferente de inteles , dar accentul joaca totusi un rol , caruia I se zice demarcativ: subliniaza inceputul sau sfarsitul cuvintelor . In maghiara , de exemplu , cand se aude o silaba accentuata , se poate sti ca acolo incepe un cuvant ;in polona se atrage atentia ca mai e o silaba dupa care urmeaza un cuvant nou . Procedeul este important pentru limbile agluti- nante , pentru ca acolo ajuta sa se diferentieze silabele care formeaza prefixe ata- sate la cuvantul care incepe , de cele care formeaza sufixe , pe langa cuvantul care se termina : magh. veled "cu tine" , mivel ? "cu ce? ".

Asa numitul accent muzical diferentiaza silabele prin faptul ca una e pronuntata pe o nota mai inalta sau mai joasa decat cealalta . Aceasta era situatia in greaca veche , care avea trei accente :suitor('), coborator (') si suitor-coborator (^).Dintre actualele limbi europene , are accent muzical suedeza .

Trebuie diferentiate de acest procedeu tonurile , asa cum le gasim de exemplu in chineza . Acolo nu mai este vorba de a diferentia silabele aceluias cuvant , cu atat mai mult cu cat in chineza fiecare silaba constituie un cuvant (chiar daca exista si

cuvinte compuse , caci in acest caz fiecare silaba isi pastreaza calitatea ei de unitate lexicala ), ci tonurile diferentiaza intre ele vocalele .