MECANISME DE APARARE ALE EGO-ULUI

MECANISME DE APARARE ALE EGO-ULUI

Mecanismele de aparare ale ego-ului ajuta individul sa faca fata anxietatii si sa previna ego-ul sa fie coplesit. Aceste aparari ale ego-ului, mai degraba decat sa fie patologice, sunt comportamente normale. Ele pot avea valoare adaptiva daca nu devin un stil de viata pentru evitarea confruntarii realitatii. Apararile pe care le foloseste o persoana depind de nivelul sau de dezvoltare si gradul de anxietate. Mecanismele de aparare au doua caracteristici in comun: Ele fie neaga sau distorsioneaza realitatea si ele opereaza la un nivel inconstient. Prezentam in continuare scurte descrieri ale unor mecanisme comune de aparare a ego-ului:

Refularea. Mecanismul refularii este unul dintre cele mai importante procese freudiene si este baza multor altor aparari ale ego-ului si ale tulburarilor nevrotice. Este un mijloc de aparare prin care gandurile si sentimentele amenintatoare sau dureroase sunt excluse din constiinta. Freud a explicat refularea ca o indepartare involuntara a ceva din constiinta. Se presupune ca cea mai mare parte a evenimentelor dureroase din primii cinci ani de viata este exclusa in aceasta maniera, si totusi aceste evenimente influenteaza comportamentul ulterior.

Negarea. Negarea joaca un rol defensiv similar cu cel al refularii, si totusi in general opereaza la nivelurile preconstient s constient. Negarea realitatii este poate cea mai simpla dintre toate mecanismele de auto-aparare; este un mod de distorsionare a ceea ce gandeste, simte sau percepe individul intr-o situatie traumatica. Ea consta din apararea impotriva anxietatii prin "inchiderea ochilor" la existenta realitatii amenintatoare. In evenimentele tragice precum razboaiele si alte dezastre, oamenii adesea tind sa devina orbi la realitatii care ar fi prea dureroase pentru a fi acceptate.

Formatiunea reactionala. O aparare impotriva unui impuls amenintator este exprimarea activa a impulsului opus. Dezvoltand atitudini si comportamente constiente care sunt diametral opuse dorintelor deranjante, oamenii nu sunt nevoiti sa se confrunte cu anxietatea care ar rezulta daca ar fi ca ei sa recunoasca aceste dimensiuni ale lor. Indivizii pot ascunde ura cu o fatada de iubire, pot fi extrem de draguti cand nutresc reactii negative sau pot masca cruzimea cu bunatate excesiva.

Proiectia. Un alt mecanism de aparare consta din atribuirea altora a propriilor dorinte si impulsuri inacceptabile. Impulsurile sexuale, agresive sau alte impulsuri sunt vazute ca fiind posedate de "ceilalti oameni, dar nu de mine". Astfel, un barbat care este atras sexual de fata sa poate sustine ca ea este cea care se comporta seducator cu el. Astfel, el nu trebuie sa-si recunoasca sau sa se confrunte cu propriile sale dorinte.

Deplasarea. Un mod de a face fata anxietatii este descarcarea impulsurilor schimband un obiect amenintator cu o "tinta mai sigura". Deplasarea consta din directionarea energiei spre un alt obiect sau persoana cand obiectul sau persoana originala nu este accesibila. De exemplu, barbatul umil care se simte intimidat de seful sau vine acasa si descarca o ostilitate inadecvata asupra copiilor sai.

Rationalizarea. Unele persoane manufactureaza motive "bune" pentru a se explica unui ego ranit. Rationalizarea implica explicarea esecurilor si pierderilor. Astfel, ajuta la justificarea comportamentelor specifice si ajuta la atenuarea loviturii legata de dezamagiri. Cand oamenii nu obtin posturi pentru care au aplicat in munca lor, ei gandesc motive logice cu privire la cauza pentru care nu au reusit si uneori incearca sa se convinga pe ei insisi ca de fapt nu doreau oricum pozitia respectiva.

Sublimarea. Din perspectiva freudiana, multe din marile contributii artistice au rezultat dintr-o redirectionare a energiei sexuale ori agresive in comportamente agresive. Sublimarea implica devierea energiei sexuale sau agresive pe alte canale, unele care sunt de obicei acceptabile social si uneori chiar admirabile. De exemplu, impulsurile agresive pot fi canalizate in activitati atletice, astfel incat persoana gaseste un mod de a exprima trairile agresive si, ca bonus, este adesea pretuit.

Regresia. Unele persoane revin la o forma de comportament pe care au depasit-o ontogenetic. In aceasta regresie la o faza anterioara de dezvoltare, cerintele nu mai sunt atat de mari. In fata stresului sever sau a provocarii extreme, indivizii pot incerca sa faca fata anxietatii lor agatandu-se de comportamente imature si inadecvate. De exemplu, copiii care sunt speriati la scoala pot recurge la comportament infantil precum plans, dependenta excesiva, suptul policelui, ascundere sau agatare de profesor. Ei cauta sa revina la un moment din viata cand beneficiau de siguranta.

Introiectia. Mecanismul introiectiei consta din preluarea si "inghitirea" valorilor si standardelor altora. De exemplu, in lagarele de concentrare unii dintre prizonieri au gestionat anxietatea coplesitoare acceptand valorile dusmanului printr-o identificare cu agresorul. Un alt exemplu este copilul abuzat care isi asuma modul de comportament al parintelui abuzator si astfel continua ciclul maltratarii. Ar trebui notat ca exista de asemenea forme pozitive de introiectie, precum incorporarea valorilor parentale sau a atribuitelor si valorilor terapeutului (presupunand ca acestea nu sunt doar acceptate necritic).

Identificarea. Desi identificarea este parte a procesului de dezvoltare prin care copiii invata comportamentele rolurilor sexuale, ea poate fi de asemenea o reactie defensiva. Poate spori valoarea de sine si proteja persoana de sentimentul de a fi un ratat. Astfel, oamenii care se simt in esenta inferiori se pot identifica pe ei insisi cu cauze, organizatii sau persoane de succes in speranta ca vor fi perceputi ca demni de valoare.

Compensarea. Compensarea consta din mascarea slabiciunilor percepute sau dezvoltarea anumitor trasaturi pozitive care compenseaza limitarile. Astfel, copiii care nu beneficiaza de atentie si recunoastere pozitiva pot dezvolta comportamente destinate sa obtina cel putin atentie negativa. Oamenii care se simt intelectual inferiori pot directiona un grad exagerat de energie in cultivarea trupului; cei care se simt incompetenti social pot deveni "singuratici" si sa-si dezvolte capacitatile intelectuale. Acest mecanism poate avea valoare adaptativa directa si poate fi de asemenea o incercare din partea persoanei de a spune "Nu priviti aspectele in care sunt inferior, ci priviti-ma in ceea ce am realizat".