PERCEPTIILE

PERCEPTIILE

Perceptia se defineste ca proces psihic de prelucrare si interpretare a informatiei senzoriale sub forma unei imagini cu sens pentru subiect. . In perceptie reflectam obiectul in totalitatea insusirilor lui atat cele de detaliu cat si insusirile principale relevante. Perceptia este un proces de integrare a informatiei senzoriale ceea ce inseamna ca informatia senzoriala oferita de catre analizatori este preluata si integrata intr-o maniera unitara. In acest proces ceea ce predomina este intregul, obiectul in ansamblul sau si abia apoi elementele componente.

Perceptia este un proces senzorial complex, primar pentru ca se desfasoara in prezenta obiectului. De asemenea, durata perceptiei este conditionata de durata actiunii obiectului in campul perceptiv. Imaginea perceptiva prezinta o serie intreaga de atribute cum ar fi:

este o imagine primara, actuala, elaborata aici si acum, in conditiile prezentei obiectului in campul perceptiv;

este o imagine bogata in continut care prezinta atat insusirile principale cat si pe cele de detaliu, atat fondul cat si obiectul perceptiei, atat culorile principale cat si nuantele cromatice;

este o imagine integrata si unitara intrucat integreaza insusirile oferite de catre analizator intr-o maniera unitara; ceea ce se impune este caracterul unitar si integrat al obiectului;

este o imagine obiectuala, ceea ce face trimite la capacitatea perceptiei de a semnala obiectele asa cum sunt ele in integralitatea insusirilor lor;

este o imagine semnificativa, ceea ce demonstreaza capacitatea perceptiei de a integra informatia senzoriala intr-o imagina cu sens pentru subiect. Intotdeauna ceea ce percepem are o anumita semnificatie pentru noi, iar atunci cand aceasta semnificatie nu o putem accesa vom tinde sa o atribuim prin reducere la experienta anterioara. Confruntarea cu informatii ce nu pot fi integrate unei semnificatii provoaca un fenomen de disonanta cognitiva, de conflict cognitiv intre experienta proprie si datele realitatii. In aceste conditii tindem sa reducem necunoscutul la ceva cunoscut, preferam sa operam cu semnificatii macar partiale dar care sa ne scoata din impas.

Principiul vizualizarii demonstreaza ca in perceptie tindem sa acordam atributele vizualizarii nu numai informatiilor provenite de la analizatorul vizual ci si celor provenite de la alti analizatori, in special cel kinestezic si auditiv. Acest lucru demonstreaza rolul primordial al informatiei vizuale in procesarea perceptiva. Experienta fiecaruia dintre noi ne arata ca atunci cand informatia vizuala lipseste tindem sa acordam atributul vizualizarii informatiei obtinute pe alte cai de semnalizare.

Principiul verbalizarii sugereaza rolul cuvantului in perceptie. Acest rol poate fi privit prin doua perspective. In primul rand, cuvantul are un rol integrator intrucat prin cuvant este integrata experienta perceptiva privitoare la un obiect si cuvantul desemneaza obiectul, il denumeste. Denumirea obiectului, eticheta lui verbala tinde sa se substituie insusi obiectului in cauza intrucat prin pronuntarea numelui obiectului perceput realizam in mod automat trimiterea la ansamblul experientelor informatiilor, cunostintelor pe care le detine in legatura cu acel obiect. A doua perspectiva priveste rolul cuvantului ca factor de reglare, coordonare a activitatii respective. Prin comenzi verbale subiectul isi poate orienta explorarea perceptiva sau este orientat din exterior. In acest caz vorbim despre invatarea perceptiva si efectele ei benefice. In timp, prin mijloace verbale se realizeaza o coordonare a explorarilor perceptive, o asimilare a experientelor, o integrare a lor ceea ce va permite ulterior procesari perceptive tot mai rapide si mai eficiente.

Fazele procesului perceptiv:

. Orientarea constituie o prima reactie pe care subiectul o realizeaza in campul perceptiv, este expresia unei reactii innascute, de orientare care raspunde la intrebarea "De ce?".

. Explorarea are loc in conditiile activarii starii de vigilenta. Explorarea consta dintr-o suma de actiuni motorii, de parcurgere, de cautare activa in campul perceptiv.

. Detectia este momentul in care informatiile sunt "puse in cumpana". Informatia "favorabila obiectului" se afla in disputa cu cea "defavorabila" acestuia. Raporturile dintre cele doua tipuri de informatie pot sa oscileze de la eroare, iluzie spre incertitudine si apoi spre certitudine. Amplasarea informatiei relevante este caracteristica si specifica fiecarui obiect. Fiecare obiect are o identitate proprie, atribute proprii caracteristice astfel incat informatia relevanta se instituie ca indicator fundamental in procesul perceptiei.

. Discriminarea este faza in care se realizeaza o comparatie intre atributele obiectului si cele ale mediului inconjurator precum si intre atributele obiectului la momentul dat si atributele acestuia in momente anterioare. Discriminarea este o segregare, o desprindere a unor informatii relevante pentru procesul perceptiv. In aceasta faza se accentueaza contrastul, se pun in evidenta unele calitati in raport cu altele in conditiile in care se utilizeaza un numar mare de indicatori ce pot fi comparati la un moment dat.

. Identificarea presupune in fapt acordarea unei identitati obiectului perceput in baza integrarii informatiei intr-o imagine unitara si semnificativa. Identificarea presupune o comparatie, un cuplaj informational intre un model etalon, o schema mentala a obiectului si obiectul perceput.

. Interpretarea este ultima faza a procesului perceptiv, este momentul in care informatia este raportata la cerintele activitatii, la necesitatile subiectului, la imperativele situatiei. In interpretare obiectul este evaluat sub aspectul importantei, utilitatii sau al altor criterii relevante pentru subiect.

Factorii determinanti ai perceptiei:

. Intensitatea este un factor determinant al perceptiei care actioneaza intr-o maniera specifica. Daca in cazul senzatiilor intensitatea este un factor fundamental pentru declansarea si sustinerea senzatiei, in cazul perceptiei intensitatea este sensibil diferit abordata. La acest nivel actioneaza intr-o anumita masura intensitatea stimulului care declansand o procesare senzoriala influenteaza si perceptia specializata. Dar, dincolo de aceasta intensitate obiectiva avem de a face si cu o intensitate operationala.

. Durata este un factor determinant care exprima relatia dintre durata de actiune a situatiilor stimul si durata desfasurarii procesului perceptiv.

. Frecventa manifestarilor situatiei stimul determina perceptia prin gradul de noutate sau nivelul de familiaritate. Stimulii noi cu o frecventa scazuta pot declansa o reactie perceptiva iar familiaritatea acestor situatii stimul poate sa conduca la un proces de obisnuire. Totusi, frecventa situatiei stimul este un factor de consolidare a procesului perceptiv.

Legile perceptiei:

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati specifice sunt reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.

Legile gestaltiste ale perceptiei:

. Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o forma coerenta

. Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.

. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.

. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.

. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.

Legile generale ale perceptiei:

. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest raport (de exemplu, figurile duble).

. Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta.

. Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii, maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima.

. Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in conditii dificile. Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele specifice analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari fine in conditiile unei distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga si experienta tactilo-kinestezica acumulata in timp care confera elemente de certitudine in explorarea perceptiva.

Formele complexe ale perceptiei:

Perceptia spatiului se realizeaza ca perceptie a formei, marimii, distantei, directiei si profunzimii. Aceste forme complexe ale perceptiei pot fi reunite si ordonate in doua categorii majore: spatiul bidimensional si cel tridimensional. Perceptia spatiului tridimensional, a volumului obiectelor, a profunzimii presupune in cel mai inalt grad combinarea intre abordarea directa bazata pe informatia de tip senzoriala si abordarea indirecta bazata pe evaluarile conceptuale si experienta subiectului. In perceptia volumului un rol deosebit il prezinta o serie de indici proprii spatiului perceptiv: luminozitatea, unghiul de incidenta al luminii, raportul dintre lumini si umbre, pozitia, amplasarea obiectului.

Perceptia miscarii are la baza atat mecanisme ale perceptiei directe cat si mecanisme ale perceptiei indirecte. Mecanismele perceptiei directe vin sa sustina ideea ca miscarea obiectelor este accesibila privirii umane intr-o maniera directa, chiar si in absenta reperelor. Cea mai buna dovada o constituie capacitatea privirii umane de a recepta deplasarea unui stimul luminos in intuneric in absenta oricarui reper.

Perceptia timpului are la baza in special mecanisme de procesare indirecta ceea ce sugereaza complexitatea acestei forme. Experienta directa, nemijlocita a perceptiei timpului are la baza informatia senzoriala oferita de catre analizatorul auditiv si cel tactilo-kinestezic datorita faptului ca acesti analizatori realizeaza o procesare succesiva a informatiilor astfel incat subiectul dobandeste in timp capacitatea de evaluare a succesiunii evenimentelor si in baza acestui tip de experienta.

Iluziile perceptive:

Iluziile perceptive sau perceptiile deformate constituie un caz aparte de perceptii supuse unor efecte distorsionante sub aspectul lungimii, formei, marimii, greutatii. Piaget care a introdus termenul de efecte de camp. Efectele de camp sunt distorsionari ale imaginii perceptive datorate unor raporturi specifice ce se instituie in campul perceptiv intre partile componente ale aceluiasi obiect sau intre obiecte diferite aflate simultan in campul perceptiv. Efectele de camp sunt create tocmai de un anumit mod de amplasare a obiectelor, de anumite raporturi de supra sau subevaluare a unor laturi ale obiectelor.