PERSPECTIVA SOCIOLOGICA (II) - TENDINTE ACTUALE IN CRIMINOLOGIE

PERSPECTIVA SOCIOLOGICA (II)

TENDINTE ACTUALE IN CRIMINOLOGIE

1. Modelul conflictual. Caracterizare

Incepand cu a doua jumatate a secolului XX, criminologia traditionala modelata pe sistemul consensului natural a inceput sa cedeze teren in favoarea unor curente de opinii si orientari teoretice noi. Modificarile aparute au fost consecinta unor stari de tensiune sociala care se manifestau puternic in lumea occidentala. Ostilitatea fata de razboiul din Vietnam, miscarea paturilor defavorizate sau segregate social pentru drepturi civile in S.U.A., actiunile studentesti din Franta si Germania au marcat o criza a valorilor cu efecte in toate planurile, inclusiv in domeniul stiintelor sociale.

Aparut ca o reactie fata de modelul consensual, modelul conflictual se caracterizeaza prin relevarea intereselor opuse care provoaca conflicte intre clase si grupuri sociale. Aceste conflicte nu sunt resorbite insa prin adaptare, prin ajustari si reechilibrari, ca in cazul modelului consensual. Obiectul de studiu al teoriilor modelului conflictual il constituie clasele sociale definite ca atare in baza relatiilor in care acestea se afla in raport cu mijloacele de productie. Conform acestui model, intregul fenomen social este explicat in termenii 'conflictelor intre clase' cu interese opuse, in termeni de interactiune, de dominatie intre organisme de ordin national, religios, etnic, profesional etc.

Modelul consensual presupune ca omul infrunta aventura vietii dotat cu un patrimoniu bio-genetic si socio-cultural de o mare complexitate. Plasat in conditii istorice determinate, intr-o structura socio-economica data, omul se diferentiaza de semenii sai gratie procesului de instruire. Aceasta diferentiere, fondata pe un bagaj genetic si sociologic specific, ii va asigura un statut in societate, care va fi superior sau inferior statutului celui care vine cu un patrimoniu diferit. Aceasta inegalitate este un dat fundamental al conditiei umane; el trebuie corijat intr-o anumita masura si guvernat prin sentimentul de justitie sociala.

In modelul conflictual, se postuleaza egalitatea ontologica a oamenilor. In consecinta, tot ceea ce concura la inegalitatile care se observa in societate trebuie eliminat. Aceasta modificare nu opereaza prin ajustari 'naturale'. Ea se realizeaza prin confruntari, prin conflicte si revolutii. Astfel, teoria conflictuala constituie atat un principiu explicativ, cat si unul justificativ

Din punct de vedere metodologic, spre deosebire de reprezentantii modelului consensual care prefera abordarea cantitativa a fenomenului infractional situandu-se, in analiza lor, pe o pozitie neutra, reprezentantii modelului conflictual acorda o atentie sporita analizei calitative, preferand, totodata, o implicare politica, alaturi de 'victime', considerand de datoria lor sa denunte inechitatile sociale care trebuie inlaturate pe cale revolutionara. Ei nu ezita sa califice drept contrarevolutionara orice pretentie de neutralitate in demersul stiintific. In aceasta viziune polarizata politic, orice gest revolutionar este expresia alienarii fundamentale a omului oprimat. Nu este posibila nici o neutralitate intre fortele binelui (minoritatea oprimata) si fortele raului (controlul social, represiunea sociala si judiciara) . Alaturi de polarizarea politica excesiva, aceste teorii, considerate criminologii ideologice, s-au mai caracterizat prin catastrofism (in caz ca pretentiile nu vor fi satisfacute, se vor petrece evenimente grave), exagerarea faptelor (grupurile de militanti sunt supraevaluate, reprezentantii controlului social sunt anatemizati) si distorsiunea sistematica a pozitiilor adversarului

Noile criminologii, implicate ideologic si avand adesea un limbaj contestatar agresiv, au trezit reactii mai ales in randul criminologilor cu orientare clasica din Europa. Astfel, J.Pinatel afirma: 'in mod cert, au existat intotdeauna opozitii importante intre criminologi si reprezentantii scolilor penale clasice. Dar, intotdeauna, aceste opozitii au fost exprimate cu curtoazie, serenitate si obiectivitate. Ele nu au impiedicat o cooperare utila intre criminologi si penalisti. In privinta anticriminologiilor, tabloul s-a schimbat, climatul (stiintific n.n.) s-a innegurat si a degenerat'

Totodata, J.Pinatel recunoaste unele merite ale noilor criminologii, mai ales relevarea raporturilor existente intre infractori si victime, adesea neglijate de criminologia clasica.

2. Bazele istorice ale teoriilor modelului conflictual

2.1. Marxismul

Fundamentarea teoretica a modelului conflictual poate fi plasata, in buna masura, in filosofia sociala, economica si politica a germanilor Karl Marx (1818-1883) si Friedrich Engels (1820-1895). Conform teoriei pe care au elaborat-o, societatea capitalista este impartita in clase sociale a caror existenta este marcata de contradictii. Atunci cand contradictiile devin antagoniste, radicalizarea pozitiilor claselor este atat de puternica incat schimbarea sociala pe cale conflictuala, revolutionara este inevitabila.

Marx si Engels au abordat problema criminalitatii in lucrarea 'Conditia clasei muncitoare in Anglia anului 1844' , in care infractiunea este considerata drept o functie a demoralizarii sociale, un colaps al sentimentelor umane care reflecta declinul social. Analizand rolul statului capitalist in geneza societatii criminogene, gandirea marxista a constituit baza teoretica a modelului conflictual in criminologie 'chiar si atunci cand criminologii acestei orientari au negat influenta marxismului'

2.2. Scoala economica

Teoria marxista a fost preluata, mai mult sau mai putin inspirat, in criminologie, factorii economici (exploatarea, mizeria, somajul, coruptia) fiind nominalizati ca principale surse ale criminalitatii de numerosi autori occidentali, intre care mentionam: Turati, Battaglia si Loria in Italia, Berg in Germania, Dupuy si Legoyt in Franta, Ducpetiaux in Belgia . Cel mai important reprezentant al scolii economice a fost olandezul Willelm Bonger, care afirma urmatoarele

cauzele crimei sunt sociale si nu biologice. Cu mici exceptii, crima este rezultatul unui comportament social normal;

reactia la actul infractional este pedeapsa aplicata de cei care detin puterea politica;

nici un act nu este imoral ori criminal prin natura lui. Criminalitatea insumeaza actiunile care reflecta moralitatea sociala curenta. Intrucat structura sociala se schimba mereu, ideile despre ce este moral sau imoral se schimba in consecinta. Incercarea de a controla prin forta incalcarea legii este o dovada a slabiciunii sociale;

infractiunile sunt acte antisociale care afecteaza clasa dominanta;

in orice societate bazata pe dominatia unei clase sociale, dreptul penal va apara interesele acesteia. Chiar si atunci cand legea penala pare sa apere interesele tuturor claselor, cel mai sever vor fi pedepsite faptele antisociale care afecteaza clasa conducatoare;

societatea nu este impartita in bogati si saraci pe baza capacitatii intelectuale a indivizilor, ci in functie de raporturile lor in cadrul relatiilor de productie;

sistemul capitalist, caracterizat printr-o competitie extrema, este mentinut mai degraba prin forta decat prin consens. Ordinea sociala, ale carei costuri sunt suportate de intreaga societate, protejeaza interesele clasei conducatoare;

ca o consecinta a sistemului capitalist, omul devine mai egoist si mai capabil sa comita infractiuni;

desi sistemul capitalist indeamna fara discriminare pe oameni sa comita infractiuni, numai cei din paturile sarace vor fi sanctionati ca atare, sistemul neincriminand activitatile antisociale ale celor bogati;

reprezentantii clasei dominante vor savarsi infractiuni daca: a) vor avea prilejul sa obtina avantaje nelegitime; b) lipsa lor de bun simt ii va impinge sa incalce normele in vigoare. In drumul lor catre succesul social bogatii savarsesc cele mai reprobabile acte;

crima este rezultatul saraciei. Aceasta relatie poate fi directa, in cazul in care o persoana fura pentru a supravietui, si indirecta, atunci cand saracia ucide cele mai nobile sentimente ale oamenilor. Criminalitatea nu este influentata de nivelul bunastarii, ci de modul de distributie a bogatiei;

sistemul economic acutizeaza problemele individuale ale oamenilor (de exemplu, problemele psihologice) determinand cresterea disponibilitatii in favoarea comiterii faptelor antisociale;

daca bogatia sociala ar fi redistribuita in conformitate cu nevoile fiecaruia, criminalitatea reziduala ar dispare si se vor comite numai infractiuni determinate patologic.

3. Curentul interactionist

Curentul interactionist in criminologie a fost inspirat de scoala sociologica a interactionismului simbolic, creata de George Herman Mead, Charles Horton Cooley si W.I.Thomas , care sustine ca :

oamenii actioneaza in conformitate cu propria lor interpretare a realitatii;

ei invata intelesul (sensul) valorilor si non-valorilor din felul in care ceilalti oameni reactioneaza la ele atat pozitiv, cat si negativ;

ei reevalueaza si interpreteaza propriul lor comportament in conformitate cu sensurile si simbolurile pe care le-au dobandit de la altii.

Teoriile reunite in cadrul acestei orientari sunt cunoscute sub numele 'teoria etichetarii' (labelling theory), 'teoria sigmatizarii' (theorie de la sigmatisation), 'teoria reactiei sociale' (social reaction approach) si 'teoria interactionista' (interactionist theory)

3.1. Cadrul de referinta

Ansamblul conceptiilor grupate in curentul interactionist formeaza o teorie bazata pe un fundament psiho-social bine precizat :

notiunea de 'rol', conform careia comportamentul individului in viata sociala nu este dominat de hazard, ci corespunde unui rol social coerent;

conceptul de interactiune care, in raporturile individuale si de grup, presupune ideea unui proces dinamic in care actul unui participant la reactia sociala constituie un raspuns la un stimul declansat de altcineva, iar la randul sau, acest act va constitui un nou stimul pentru urmatorul s.a.m.d. (actiune, reactiune, proactiune);

conceptul de personalitate, utilizat de G.H.Mead , conform caruia personalitatea individului se formeaza lent, in timp, ca efect al interactiunilor intre oameni.

3.2. Perspectiva interactionista asupra criminalitatii

In viziunea interactionista, devianta constituie o categorie semantica prin intermediul careia anumiti indivizi sunt etichetati ca atare. Pentru criminologii interactionisti, intrebarea fundamentala 'de ce individul este delincvent?' este inlocuita cu intrebarea 'de ce o persoana este considerata (definita ca) delincvent?'. Astfel, cel mai de seama reprezentant al acestei orientari, H.Becker, sustine ca grupul social detinator al puterii politice si economice, prin elaborarea si aplicarea unor legi care favorizeaza interesele acelui grup, creeaza devianta si, implicit, delincventa. In felul acesta devianta nu este o calitate intrinseca a actului pe care individul il comite ci, mai degraba, o consecinta a aplicarii unei 'etichete'.

Nu incalcarea normei (sociale, legale) caracterizeaza, prin urmare, actul de devianta, ci procesul complex in cursul caruia individul este etichetat ca deviant, H.Becker afirmand ca 'deviant este acela caruia i s-a aplicat cu succes aceasta eticheta; comportamentul deviant este comportamentul oamenilor care au fost astfel etichetati'.

Deviantul si delincventul ar fi, in aceasta viziune, persoana careia i s-a aplicat cu succes o astfel de eticheta, devenind un 'outsider', un stigmatizat, un proscris lipsit de sanse ulterioare, silit sa se izoleze, sa se marginalizeze.

Pentru interactionisti, infractiunea nu are nici un inteles pana in momentul in care determina o reactie sociala impotriva faptuitorului. In aceasta faza, interactionistii arunca blamul asupra institutiilor controlului social care, prin activitatea lor, ar determina 'cariere penale'. Modul in care sunt aplicate etichetele si natura acestora par sa aiba consecinte importante pentru viitorul faptuitorului. De exemplu, gradul in care o persoana este considerata drept infractor afecteaza modul in care aceasta este tratata in familie, la scoala, la locul de munca ori in alte institutii sociale. Astfel de probleme au tinerii infractori in familie si la scoala, iar adultii la locul de munca.

Ca efect al procesului de 'etichetare', persoanele stigmatizate vor fi izolate de societatea conventionala si se vor constitui in grupuri de socializare negativa, adancindu-se in 'cariere infractionale'.

Interactionistii nu sunt preocupati sa explice de ce indivizii se angajeaza in savarsirea unor fapte care determina etichetarea lor ca infractori. Totusi, W.Gove prezinta o serie de motive pentru care oamenii se pot angaja in comportamente ilicite:

ei pot sa apartina unor subculturi sau grupuri minoritare ale caror norme si valori sunt diferite de cele ale clasei dominante;

ei pot fi implicati in conflicte interpersonale;

aspiratiile lor si credinta ca nu le vor putea indeplini niciodata pe cai licite pot determina incalcarea legii;

ori, pur si simplu, ei nu cunosc legea si o incalca neintentionat.

Astfel, W.Gove plaseaza cauzele comportamentului infractional in zona structurii sociale inconsistente ori anomice, a variabilelor hedoniste ori a ignorantei.

Criminologii interactionisti considera ca deosebirile intre infractori si noninfractori sunt infime. Singura deosebire notabila consta in faptul ca unii indivizi sunt etichetati ca infractori si altii nu, datorita unei imunitati in raport cu regulile de drept, dar mai ales cu mecanismele de aplicare a acestora. Ei sustin ca imaginea stereotipului delincvent pe care o difuzeaza criminologia porneste de la trasaturile individului aflat in penitenciar, ceea ce este fals din punct de vedere stiintific.

De asemenea, interactionistii sunt preocupati de consecintele 'etichetarii', mai ales de doua dintre acestea: crearea stigmatului si efectul asupra propriei imagini determinat de stigmat. Ei considera ca 'etichetarea' produce un stigmat psihic. Condamnarea publica a actului deviant il separa pe individ de societate, punandu-l in mod ireversibil in afara lumii standard, in cadrul unei 'ceremonii a degradarii sociale'. Dincolo de acest rezultat imediat, etichetarea tinde sa redefineasca intreaga personalitate a individului care, astfel, reactioneaza la eticheta si ceea ce semnifica ea si nu la ceea ce reprezinta , in realitate, propria personalitate. Intr-un proces de 'citire' retrospectiva, trecutul persoanei etichetate este revazut si reevaluat astfel incat el sa se potriveasca, sa corespunda noului status. Acceptarea etichetei negative il poate determina pe individ sa devina membru al unei subculturi populate de persoane etichetate in mod similar. Ei vor fi outsider-ii, cei fara sanse. Analizele continua asupra statusurilor indivizilor in interiorul acestor subculturi, la scara de valori si la comportamentele acceptate.

4. Criminologia 'reactiei sociale'

Curentele gandirii criminologiei sociologice isi impletesc adeseori si isi dezvolta teoriile in asa fel incat cu greu pot fi catalogate si fixate precis in timp. Asa este cazul si in privinta teoriilor reactiei sociale, teorii apartinand modelului criminologic conflictual care, la fel ca si teoriile etichetarii, isi propun sa deplaseze centrul de greutate al cercetarii din sfera personalitatii criminale si a mecanismelor 'trecerii la act' catre elucidarea proceselor sociale care produc devianta si delincventa

Intr-o anumita masura asemanatoare cu teoriile etichetarii, criminologia 'reactiei sociale' dezvolta viziunea interactionista asupra ansamblului proceselor care alcatuiesc reactia sociala fata de criminalitate.

William Chambliss, Richard Quinney si Austin Turk, reprezentanti de marca ai acestei orientari, considera ca Becker, Lemert si ceilalti autori ai teoriilor 'etichetarii' nu au mers suficient de departe cu analiza lor privind reactia sociala. Mai exact, ei nu au analizat modul in care criminalitatea este creata direct si nemijlocit de reactia sociala.

Esentialmente conflictuala, criminologia 'reactiei sociale' vizeaza clarificarea problemelor privind analiza socio-politica a normei penale, procesul de legiferare si aplicare a legii penale, impactul acesteia asupra traiectoriei sociale a individului.

Alaturi de interactionisti, precursorii criminologiei reactiei sociale au fost Ralf Dahrendorf si George Vold.

Sustinand existenta obiectiva a proceselor schimbarii sociale si, in acest context, a conflictelor intre clase si grupuri sociale, Ralf Dahrendorf considera ca fiecare sistem social se bazeaza pe exercitarea, de catre clasa conducatoare, a coercitiei asupra restului complexului social.

Intrucat Dahrendorf nu s-a ocupat de relatia dintre procesul conflictual al coercitiei si criminalitate, ideile sale au fost continuate de George Vold care considera criminalitatea ca un rezultat al conflictului social. Legea penala este creata de clasa politica dominanta pentru a-si apara interesele si pentru a limita posibilitatile de actiune ale claselor si grupurilor dominate. Asa dupa cum noteaza Vold, 'intregul proces politic de adoptare, de incalcare si de aplicare a legii penale constituie expresia directa a conflictului fundamental dintre grupuri de interese in cucerirea si mentinerea puterii politice in stat'

Plecand de la aceste pozitii teoretice, reprezentantii 'reactiei sociale' au incercat sa clarifice procesele interactioniste ale crearii si aplicarii legii penale, modul in care aceste procese produc criminalitatea, modul in care sistemul justitiei penale actioneaza pentru apararea intereselor celor bogati si puternici.

Profund angajata politic este pozitia teoretica a sociologilor William Chambliss si Robert Seidman care sustin:

a) in ce priveste continutul si functiile dreptului penal:

anumite actiuni sunt calificate drept infractiuni, in interesul clasei sau grupului conducator;

o data cu industrializarea, clivajul dintre clase se mareste; dreptul penal va avea ca functie, in aceste conditii, supunerea proletariatului, prin violenta, in interesul clasei conducatoare;

b) in privinta consecintelor criminalitatii pentru societate :

infractionismul reduce somajul, creand, totodata, locuri de munca in organele de control social;

crima deturneaza atentia proletariatului de la exploatarea a carei victima este, la problemele propriei clase, deci puterea este interesata in realizarea unor diversiuni urmate de 'etichetari' legale;

c) etiologia conduitei infractionale :

conduita umana, fie ea delincventa sau nu, este rationala si conforma pozitiei pe care individul o ocupa in structura de clasa a societatii;

criminalitatea variaza de la o societate la alta in functie de structura economica si politica a societatii.

Lucrarile altor doi autori, Richard Quinney si Austin Turk , analizeaza procesele in care distributia diferita a puterii si aplicarea acesteia prin mijloacele dreptului penal determina criminalitatea.

5. Criminologia 'radicala' sau 'critica'

In general, criminologii interactionisti au negat radacinile de inspiratie marxista ale teoriilor pe care le-au elaborat . Totusi, incepand cu anul 1973 s-a constituit un nou curent in cadrul modelului criminologic conflictual, curent cunoscut sub numele de 'criminologia radicala', 'critica' sau 'noua criminologie'. Bazele acestui curent au fost trasate de englezii Ian Taylor, Paul Walton si Jack Young care, in anul 1973, au publicat lucrarea 'The New Criminology'

Conform teoriei acestora, actul deviant ar fi rezultatul unei stari conflictuale intre individ si structurile sociale si economice, iar infractiunea ar reprezenta actul politic prin care delincventul isi exprima refuzul fata de organizarea sociala existenta.

In analiza actului infractional, ei disting cinci etape cu valoare explicativa

a) originile indepartate ale actului deviant. Pentru a le explica, autorii considera necesar sa se analizeze inechitatile sociale in distribuirea puterii, a bogatiei, a privilegiilor de clasa;

b) originile imediate ale actului. Pentru a intelege de ce, in conditii identice, unii dintre indivizi comit infractiuni iar altii nu, este necesar ca analiza politica a crimei sa fie completata cu 'psihologia sociala a crimei';

c) actul insusi. Infractiunea, ca fapta antisociala prevazuta de legea penala, aduce atingere unor interese ce privesc valori de natura si importanta diferita. Criminologia este chemata sa explice 'alegerea pe care infractorii o fac in acest sens'. Acest palier explicativ implica, dupa opinia autorilor englezi, elaborarea unei teorii sociale complete asupra deviantei, care sa aprofundeze studiul dinamicii sociale a deviantei, care sa elucideze dinamica sociala a actului infractional;

d) originile imediate ale reactiei sociale. Comiterea unei infractiuni da nastere la reactii sociale dintre cele mai diverse: de puternica dezaprobare, de dezaprobare moderata, de toleranta, de acceptare sau de indiferenta. Elaborarea unei 'psihologii a reactiei sociale' ar fi in masura sa explice motivul pentru care oamenii au atitudini atat de diferite fata de actele antisociale;

e) originile indepartate ale reactiei sociale. Ele trebuie cautate in structurile politico-sociale specifice fiecarei societati. De aici, necesitatea elaborarii unei 'analize politice a reactiei sociale' care sa studieze modul in care intregul sistem penal, departe de a fi neutru, reprezinta un veritabil instrument de dominare asupra claselor si grupurilor defavorizate.

Ideile criminologilor englezi au gasit teren fertil in S.U.A., unde s-a constituit un puternic nucleu de cercetari cu orientare radicala, concentrat la Institutul de criminologie al Universitatii Berkeley, California. Cei mai importanti reprezentanti americani ai acestui curent au fost Anthony Plat, Paul Takagi, Herman si Julia Schwendinger. Catre aceasta orientare au migrat si cunoscutii criminologi interactionisti Richard Quinney, William Chambliss si Barry Krisberg.

Reactia autoritatilor ca urmare a teoriilor produse de teoreticienii in cauza a fost aceea de a desfiinta, in anul 1971, Institutul de criminologie de la Berkeley. Acest fapt nu a impiedicat aparitia altor teorii in cadrul modelului conflictual.

Analizele elaborate de Gresham Sykes cu privire la dreptul penal si sistemul justitiei penale releva urmatoarele:

dreptul penal si sistemul justitiei penale ii ajuta pe cei bogati si puternici sa-si impuna propriile standarde si interese; le protejeaza bogatia si siguranta personala; asigura coercitia impotriva acelora care ar dori sa modifice statu-quo-ul;

cei saraci comit fapte antisociale intrucat: legea penala nu corespunde normelor morale ale claselor exploatate; idealurile vehiculate si valorizate de cei bogati sunt de neatins pentru cei saraci, fapt care determina o puternica stare de frustrare; imposibilitatea participarii la intocmirea normelor ordinii sociale declanseaza o stare de puternica ostilitate.

Idei similare au expus Herman si Julia Schwendinger si Stephen Spitzer

Scopul declarat al acestor lucrari nu este acela de a dovedi statistic faptul ca sistemul capitalist determina fenomenul infractional ci, mai degraba, de a arata ca el creeaza un mediu social economic si politic in care criminalitatea este stimulata si inevitabila.

6. Evaluarea critica a modelului conflictual

Validitatea teoriilor grupate in curentul interactionist nu este unanim acceptata de criminologi. Esecul teoretic a fost determinat de incapacitatea interactionistilor de a distinge intre devianta si nondevianta, sa specifice conditiile care trebuie sa existe inainte ca un act sau un individ sa fie etichetat ca un deviant. Criticii acestui curent afirma ca teoria 'etichetarii' este prea ingusta si nu reuseste sa explice nici diferentele in rata criminalitatii, nici de ce oamenii comit actul deviant initial (inainte de a fi 'etichetati') si nici alte probleme fundamentale ale criminologiei

Atacand ipoteza interactionista conform careia nici un act nu este infractional in mod intrinsec, sociologul american Ch.Wellford afirma ca anumite infractiuni cum ar fi omuciderea sau violul sunt universal intelese si sanctionate ca fapte penale.

O analiza pertinenta a teoriilor modelului conflictual a fost realizata de criminologul roman R.M.Stanoiu . Principalele idei ale acestei analize sunt urmatoarele:

- negand actului infractional orice suport obiectiv, considerand ca fenomenul de delincventa nu exista ca atare, ci numai ca produs al reactiei sociale, exponentii acestei conceptii ofera semnificatii de relatie cauzala unei relatii incontestabile, dar nu de aceasta natura. Mai mult decat atat, spre a putea ajunge la aceasta concluzie, a fost necesar sa se afirme ca, temporal, reactia sociala preceda fenomenul de delincventa. Viziunea formalista a adeptilor acestei teorii tinde astfel la o simplificare ce nu poate fi depasita decat acceptand incorsetarea realitatii in limite de neacceptat. Fara discutie, nu se poate nega ca delincventa este si un produs al reactiei sociale, dar formularea consensului social de condamnare are drept impuls initial actul infractional, inteles ca o incalcare a unor prescriptii legale imperative si nu ca un produs ineluctabil al reactiei sociale;

- edictate de clasa sau grupul social dominant, aceste prescriptii obligatorii, ce se constituie in norme juridice, stabilesc un anumit cadru de comportament membrilor societatii, de natura sa asigure integrarea lor in contextul relatiilor sociale existente. Desigur, in principal, mobilul care determina optiunea pentru anume norme juridice il constituie interesul sau interesele, la momentul respectiv, al clasei dominante, doritoare sa promoveze anumite valori sociale, mai putin sau deloc dispuse sa promoveze altele. Nu mai putin, insa, exista valori sociale perene, anumite constante a caror protectie trebuie sa se regaseasca si realmente se regasesc, in contextul oricaror norme juridice, indiferent de tipul de societate care le-a adoptat. Astfel, avem in vedere viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea omului. Desigur, modul cum au fost intelese, interpretate si mai ales aplicate normele care ocroteau aceste valori in decursul timpului a diferit, determinant fiind, pana la urma, tot interesul grupului social dominant;

- ceea ce se pierde din vedere este ca adeseori infractorii se recruteaza chiar din randurile membrilor clasei sau grupului dominant, asa incat ideea adeptilor teoriei reactiei sociale conform carora infractiunea este o eticheta aplicata arbitrar de clasa sau grupul dominant unor fapte savarsite de cei din afara sa nu se verifica, evidentiind aceeasi tendinta de simplificare pe plan teoretic a unor realitati mult mai complexe;

- o ultima remarca priveste faptul ca, atat in procesul de legiferare, ca si in procesul de aplicare a legii, rolul hotarator il are clasa sau grupul social dominant. Influenta acestora nu este unica si nelimitata. In cadrul proceselor amintite, totusi, se reflecta si influenta altor grupuri sau paturi sociale a caror greutate si valoare sunt cu atat mai mari cu cat societatea este mai democratica

Prin comparatie, criminologul american L.Siegel considera ca teoriile modelului conflictual, prin relevarea problemelor grave ale claselor defavorizate, sunt incarcate de o mare doza de umanism.

Este foarte probabil, insa, ca incetarea razboiului rece si 'caderea' unei parti importante a sistemului socialist va conduce la disparitia interesului pentru criminologia de inspiratie marxista, cel putin pentru o perioada de timp. De altfel, cu ocazia celui de-al XI-lea Congres al Societatii Internationale de Criminologie (Budapesta, 22-27 august 1993) n-au mai fost exprimate opinii in favoarea 'radicalismului' criminologic, fiind relevata preocuparea pentru faptul, deja vizibil, ca schimbarea social-politica din tarile Europei centrale si de est va provoca o crestere exploziva a criminalitatii in aceste tari.

7. Tendinte actuale in criminologie

Analiza exceptionalei diversitati a preocuparilor in criminologia contemporana ridica probleme aproape insurmontabile in privinta enumerarii si prezentarii lor exhaustive. Unele idei majore pot fi insa retinute si tratate succint. Cele mai des intalnite analize criminologice vizeaza urmatoarele :

impactul criminalitatii transnationale (crima organizata si terorismul);

criminalitatea si procesele schimbarii sociale;

integrarea culturala internationala si criminalitatea;

victima in complexul lege penala - infractiune - pedeapsa (sanctiune).

7.1. Schimbarea sociala si criminalitatea

Problematica raportului dintre schimbarea sociala si criminalitate este o tema analizata cu prioritate atat in literatura de specialitate cat si cu prilejul unor reuniuni internationale

Obiectivul general al studiilor referitoare la schimbarea sociala, criminalitate si controlul acesteia a fost acela de a descrie si analiza relatiile reciproce dintre aceste ansambluri, acordand un interes sporit impactului pe care transformarile la nivelul structurilor sociale il are asupra tipologiilor infractionale si frecventei acestora, precum si asupra formelor si intensitatii controlului social.

Prin 'schimbare sociala' autorii inteleg, in general, procesele de transformari politice, economice, sociale si culturale care afecteaza societatea atat in sens pozitiv (progres, inovatie, ameliorarea conditiilor de trai etc.) cat si in sens negativ (regresiune, recesiune, criza, criminalitate, conflicte etc.).

Pentru criminologi, schimbarea (dezvoltarea) sociala si criminalitatea sunt interconditionate atat de profund incat este absolut necesar ca aceste fenomene sa fie analizate de o maniera determinista, interactionista sau, cel putin, inalt asociativa. Intrucat relatia 'schimbare sociala - criminalitate - control social' nu are un sens unic, fiind determinata de numeroase inter-reactii, se prefera utilizarea metodei de analiza interactionista, bazata pe urmatoarele axiome

nu se poate explica un fenomen sau un ansamblu de fenomene decat prin raportarea lor la un sistem localizat precis in spatiu si timp;

fenomenele sociale sunt rezultanta actiunilor individuale ale agentilor (indivizi, grupuri, institutii) sistemului luat in considerare;

fenomenele globale identificate (aparute) nu sunt rezultatul direct al vointei agentilor ci efectul (rezultanta) deciziilor lor. Acest fapt antreneaza efecte imprevizibile si uneori paradoxale, contrare obiectivelor vizate de agenti, efecte 'perverse'.

Abordarea interactionista permite intelegerea relatiilor dialectice cu dublu sens (feed-back sau looping) intre componentele schimbarii sociale si criminalitate.

O schema convingatoare de analiza a raporturilor dintre componentele schimbarii sociale si continutul lor criminogen ofera N.Queloz. Potrivit acestuia, pentru cercetare, marea problema o constituie materializarea acestor variabile si gasirea celor mai realiste modalitati de a le cuantifica.

Variabilele utilizate cel mai frecvent in acest tip de cercetare sunt :

dezvoltarea socio-economica, masurata printr-o serie de indicatori economici, demografici, socio-culturali etc.;

modernizarea - privita ca industrializare + urbanizare;

criza economica si somajul;

sistemul politic si sistemul justitiei penale;

Din punct de vedere metodologic, cercetarile din acest domeniu au fost mai ales de tip cantitativ: culegerea unei multitudini de date statistice, analize cu serii temporale, analize factoriale, de corelatie, de regresiune etc.

Studiile elaborate au furnizat numeroase dovezi care ilustreaza amplu interactia dintre schimbarea sociala si criminalitate, cu toate ca, uneori, aceste rezultate sunt contradictorii cu privire la natura, tipul si directia conexiunilor cauzale . S-a desprins, astfel, concluzia ca procese similare ale schimbarii sociale produc efecte diferite asupra evolutiei criminalitatii in plan teritorial (geografic).

Cele mai multe studii au concluzionat ca dinamica accelerata a criminalitatii este marcata de schimbarea sociala neechilibrata, in conditiile 'rezistentei' psihologice a indivizilor la progres.

Dezvoltarea sociala dezechilibrata conduce la stari anomice, la blocarea oportunitatilor si la marginalizarea indivizilor neadaptati (cu mobilitate psihica redusa, incapabili 'sa tina pasul'). Desi povara criminalitatii ii afecteaza pe toti cetatenii, ea este distribuita diferentiat, mai ales de-a lungul principalei linii de stratificare sociala. Ea afecteaza grupurile sociale de o maniera care face ca victimele dezvoltarii sa devina favorabile crimei si, implicit, sa sufere impactul cu justitia penala. Datele rapoartelor ONU indica faptul ca, la nivel national, costurile crimei cad, in principal, in sarcina paturilor defavorizate, iar pe plan international ele revin celor mai putin dezvoltate tari.

7.2. Integrarea culturala si criminalitatea

Aceasta tema de analiza criminologica are la baza teoria integrarii culturale diferentiate, elaborata de D.Szabo . Inspirata de lucrarile lui Sorokin si Parsons , teoria criminologului canadian este esentialmente macrocriminologica si se inscrie la interferenta teoriei anomiei sociale (Merton) cu teoriile conflictelor de cultura (Sellin).

Conform teoriei integrarii sociale diferentiate, fiecare societate este caracterizata de o combinare specifica a trei elemente :

a)      structura sociala, care include distributia populatiei dupa varsta, sex, profesie, apartenenta sociala, mobilitate;

b)      cultura, respectiv ansamblul de obiceiuri, valori si norme care orienteaza conduita oamenilor;

c)      personalitatea de baza, respectiv profilul psihologic al persoanei, realizat in procesul de socializare.

Combinarea acestor trei elemente nu se realizeaza la intamplare, ci in jurul valorilor culturale care se constituie ca o axa fundamentala, conferind subsistemelor sociale semnificatii utilitare si morale. Pornind de la aceste repere, autorul distinge grade de integrare sociala diferite de la o tara la alta :

societati totalmente integrate cultural (afirmatie deja depasita, deoarece se refera la URSS si Europa de Est);

societati partial integrate (majoritatea tarilor occidentale);

societati neintegrate cultural (valabil pentru tarile occidentale in perioade de criza : S.U.A. in timpul razboiului din Vietnam, Franta in timpul evenimentelor din 1968).

Conform teoriei lui D.Szabo, tipul de integrare culturala determina structura si dinamica procesului infractional. Astfel, in tarile integrate totalmente criminalitatea este (era) scazuta, in tarile partial integrate este puternica iar in tarile neintegrate cultural este exploziva.

Autorul explica aceasta situatie prin faptul ca nivelul integrarii culturale este o consecinta a egalizarii sociale ceea ce determina, intr-o masura importanta, reducerea procentului de inadaptati.

Discutiile actuale in jurul acestei teme releva faptul ca dezintegrarea socio-culturala in tarile Europei Centrale si de Est conduce la o escaladare masiva a criminalitatii.

7.3. Orientarea victimologica

Criminologia victimologica a fost, initial, o ramura desprinsa din criminologia reactiei sociale . In aceasta perspectiva, victima constituie un element esential al situatiilor precriminale, fiind pus in evidenta faptul ca alegerea unei victime nu este intotdeauna un joc al hazardului, relatiile preexistente intre criminal si victima avand un rol important in procesul 'trecerii la act'

Dupa depasirea perioadei 1975-1980, s-a produs o deplasare a interesului stiintific catre studierea victimei pentru ea insasi, independent de infractor si de procesul criminogen al trecerii la act . Pentru reprezentantii criminologiei victimologice, victimizarea prin acte infractionale este considerata drept un 'risc social' care trebuie compensat mai ales prin masuri de politica penala. Se postuleaza afirmarea drepturilor generale ale victimei, atat in cadrul procesului penal, cat si dreptul la despagubire materiala din partea statului. De asemenea, se propune inlocuirea modelului represiv traditional de politica penala, cu un model tranzactional de rezolvare a prejudiciilor suferite de catre victimele criminalitatii.