TEMPERAMENTUL SAU LATURA DINAMICO-ENERGETICA A PERSONALITATII

TEMPERAMENTUL SAU LATURA DINAMICO-ENERGETICA A PERSONALITATII

*Omul concret, adica fiecare dintre noi, suntem "moduri de a fi in lume".

Cum "suntem in lume"este determinat de toate aspectele bio-psiho-sociale care se reunesc si se sintetizeaza in fiecare moment al existentei noastre.Cine suntem si cum suntem exprima "personalitatea"noastra, altfel spus "trasaturile noastre de personalitate".

Pentru ca ceva sa ne caracterizeze, adica sa fi o trasatura de personalitate, trebuie sa reprezinte ceva relativ stabil, sintetic si esential, adica nu intamplator, nici fragmentar sau "de suprafata". Astfel, in fiecare moment exprimam ereditatea noasta (adica ceea ce am mostenit genetic- de la infatisare, o anumia fiziologie, un anumit tip de reactivitate etc.), ce am simtit, gandit, memorat, imaginat, sperat, voit etc., cat si modul in care am fost inflentati de oamenii si locurile unde si cum am trait. Aceasta inseamna foatre eliptic determinarea bio-psiho-sociala a omului.

Pentru ca stiintele sa opereze asupra obiectului lor utilizeaza notiuni (concepte) prin care desemneaza acel ceva (aspectal realitatii) la care se refera si il comunica ( vezi "logos", discurs, vorbire despre). Cum si psihologia este "discurs" despre ., stiinta despre.si ea utilizeaza concepte ca: personalitate, sistetem, informatie psihica etc.Numai in acest context trebuie sa intelegem afirmatiile de mai jos:

Personalitatea este conceptul care cuprinde intregul sistem al atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana; este un sistem generic supraordonat al componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale ale omului    ( persoana si personalitatea sunt determinatii atribuite exclusiv omului).

Conceptul de personalitate desemneaza subiectul uman considerat ca unitate bio- psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice ( homo sapiens), comunicarii ( homo comunicans), pragmatice (homo faber) si axiologice ( homo valens).

Personalitatea este un macrosistem al invariantilor informationali si operationali, ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Personalitatea este o structura supraordonata si integrativa a functiilor, proceselor si faptelor psihice ale subiectului / individului uman, exprimata de maniera lui de a fi si de a coexista cu sine cu alti oameni.

Trasaturile de personalitate sunt caracterizate de- aspectul sintetic, relativa stabilitate si esentialitate.

Personalitatea este simultan proces si produs, ce integreaza biologicul si ereditatea, psihologicul si viata concreta, socialul si valorile, afirmam toate aceste dimensiuni, fara a absolutiza pe una in defavoarea celeilate.

Personalitatea exprima in modul persoanei de a fi si a coexista cu ceilalti oameni

Acum putem sa distigem intre realitatea concreta reprezentata de om si discursul despre om reprezentat in cazul de fata de psihologie?!

Parafrazand pe I.Kant, "maestrul disocierilor", care explica, referindu-se la raportul dintre realitatea obiectiva si cea conceptualizata:"conceptul de caine nu latra" si "una este sa ai doi galbeni in buzunar, alta este sa-i ai in minte", am putea spune: "conceptul de personalitate nu se bucura,nici nu plange"!

2.1. Temperamentul - definitie si caracterizare generala

Omul concret este caracterizat de un anumit tip de dinamica energetica, adica de forta, mobiltatea, echilibrul si dinamismul proceselor sale psihice si al actelor sale motorii. Conceptul care desemneaza aceste aspecte este denumit de (unele) psihologii ale personalitatii temperament.

Raportat la sistemul de personalitate:

Temperamentul da structura dinamico-energetica a personalitatii, adica intensitatea, pregnanta, acuitatea, modalitatea, echilibrul proceselor psihice si actelor motorii.

Structura temperamentala a omului este innascuta, determinata genetic si constituie fondul energetic si dinamic al personalitatii, cu exprimare evidenta in conduita generala.

Alaturi de predispozitii, temperamentul reprezinta aspectul ereditar (mostenit) in organizarea interna a personalitatii, adica biologicul exprimat in variabile bioconstitutionale si bioenergetice.

Acesta latura a personalitatii se regaseste in principal in modul de a reactiona al subiectului in diferite situatii, in forta, echilibrul si mobiltatea proceselor sale psihice, cat si in orientarea generala a sistemului sau de personalitate.

Reprezentand pecetea si dimensiunea energetica, temperamentul se regaseste si se dezvaluie de la primele manifestari ale individului uman si in orice situatie.

Trasaturile temperamentale sunt implicate in relatiile interpersonale; atractiile si respingerile, simpatiile si antipatiile dintre membrii unui grup fiind conditionate de ele.

Temperamentul este propriu deopotriva omului cat si animalelor!

Fiind prima determinatie a personalitatii care se impune observatiei psihologice, a fost si cea la care s-au facut primele referiri. Primele clasificari dupa " firea" oamenilor dateaza inca din antichitate ( Hippocrate, Galenius), iar in epoca moderna I.P.Pavlov si-a elaborat teoria despre temperamente prin cercetari efectuate pe animale, fapt veridic si posibil rezultat din aceea ca, fiind dependent de structura biologica, este propriu deopotriva omului cat si animalelor!

Temperamentul este o variabila evidenta in procesul adaptativ; comportamentul uman este influentat de aspectele dinamico-energetice atat in raporturile cu natura, cu sine si cat si cu alti oameni.

Concluzie: temperamentul este programat genetic odata cu o anumita morfologie bio-constitutionala, un tip de fiziologie umorala si o anumita predispozitie psihica; determina si sustine structura dinamico-energetica a personalitatii si se exprima in intreaga conduita interna (activitate psihica) si externa (comportament). Temperamentul este aspectul ereditar in organizarea interna a personalitatii, aspectul sau dinamic si energetic.

2.2. Clasificarea temperamentelor

Ca oricare alt aspect al psihologiei,in pofida faptului ca temperamentul s-a impus atentiei, observatiei si evaluarii de foarte mult timp, identificarea si clasificarea tipurilor temperamentale a fost si este obiect de disputa, de la numarul dimensiunilor sale, pana la validitatea criteriilor de clasificare. Astfel, raportat la criterii, repertoriul schemelor de clasificare poate fi impartit in trei categorii: a) criterii morfologice sau bioconstitutionale; b) criterii fiziologice si psihofiziologice; c) criterii psihologice, la care se adauga raportarea la numarul dimensiunilor dupa care se delimiteaza tipurile temperamentale (a) multidimensionale si b] binare sau dihotomice).

A.     Tipologii morfologice sau bioconstitutionale

Au fost primele care s-au impus atentiei observatorilor si au fost utilizare inca din antichitate de Hippocrate si Galenus, care, intr-o viziune originara si naiva, au explicat caracteristica dinamica a organismului, comportamentului si vietii psihice prin amestecul celor patru umori socotite ca fundamentale (sange, fiere neagra si fiere galbena, sputa), din care una ar domina, de unde s-au pastrat tipurile: sangvinic, coleric, melancolic, flegmatic, reconfirmate de Pavlov (sec.XX, anii 20) pe alta baza ( tipul de activitate nervoasa superioara). Hippocrate, influentat si de conceptia cosmogonica a ganditorului Empedocle, considera ca lumea se compune din patru elemente: aerul, pamantul, focul si apa, care, asa cum se regasesc in cele patru anotimpuri, sunt prezente si in om ca umori. Temperamentul sangvinic este ca primavara, nestabil si violent, determinat de predominanta sangelui si reprezentand aerul. Colericul, determinat de bila galbena, reprezinta focul cosmic si caldura verii. Melancolicul este determinat de bila neagra si reprezinta pamantul, respectiv toamna, iar flegmaticul fiind determinat de flegma reprezinta apa si umiditatea iernii. Tot Hippocrate a fost cel care a folosit notiunea de tip corporal, determinat de aspectul constitutional exterior, de raportul dintre tesutul muscular si osos, precum si cel dintre cutia toracica si abdomen. Ca medic, H. a delimitat si predispozitiile la diverse boli ale celor tipuri corporale: a) tipul ftizic- caracterizat de aspect scheletic, fragil, alungit, temperament rece, calculat, tacut, reflexiv, predispus medical la ftizie (tuberculoza); b) tipul apoplectic- predispus la apoplexie (tulburarii circulatorii si digestive), caracterizat prin aspect musculos-obez, statura mijlocie sau mica, temperament jovial, impulsiv, instabil, emotional, necontrolat.

Tipologia lui E. Kretschmer

In epoca moderna, primul care a reusit sa incadreze tipologia constitutionala in coordonatele psihologiei a fost medicul psihiatru german, E. Kretschmer in clinica de neurologie a Universitatii din Tubingen (1913-1926). Acesta    a identificat corespondente intre simptomatologia psihocomportamentala si aspectul bioconstitutional extern si a impus o tipologie pe criterii morfologice ( lucrarea "Structura corpului si caracterul", 1921). El a pornit de la constatarea unor corespondente intre afectiunile psihice si constitutia corporala. Majoritatea celor care sufereau de schizofrenie aveau costitutie astenica, iar maniaco- depresivii aveau constitutie picnica. Deci, intre constitutia corporala si profilul psihologic exista o anumita corelatie, fapt constatat si confirmat ulterior si de cercetarile fiziologice si biochimice. Structura corporala coreleaza semnificativ cu particularitatile individuale ale metabolismului, ale proceselor endocrine, energetice si nervoase. E.K.a distins trei tipuri constitutionale: picnicul cu membre scurte, gatul mai scurt, cu abdomenul si toracele bine dezvoltate; astenicul ( sau leptosomul), caracterizat prin membre mai lungi, gatul mai lung si trunchiul mai putin dezvoltat si atleticul cu toracele si musculatura bine dezvoltate. Acestor tipuri constitutionalele le corespund doua constitutii psihice si anume ciclotimia ( cu inclinatie spre o boala de circulatie sangvina si patologie psihica de genul maniaco- depresiva) si schizotimia cu inclinatie spre schizofrenie. Persoanele atletice sunt predispuse partial la epilepsie, partial la schizofrenie sau afectiuni maniaco- depresive.

Rezulta urmatorul tablou bioconstitutional si psihologic cu trei trei tipuri principale:

a.    picnic-ciclotim;

b.astenic (leptosom)- schizotim;

c.    atletic- vascos.

Temperamentele cilotimice sunt:

Hipomaniac (euforic, mobil, sociabil, comunicativitate exagerata);

Sintonic (spirit realist, pragmatic, tolerant, cu simtul umorului);

Greoi (lent, inert, reactii intarziate, praguri senzoriale ridicate, adaptare pasiva, sumisiva, extraversie/ predispusi la psihoze maniaco-depresive).

Temperamente schizotimice includ tipurile:

Hiperestezic ( nervos, iritabil, interiorizat, delicat, circumspect);

Schizotimic (intermediar,rece, calm, energic);

Anestezic ( rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, indolent, apasional/ predispusi la schizofrenie.

Tipologia kretschmeriana continua sa fie folosita in medicina, indeosebi in tarile de limba germana.

Biotipologia italiana

Criteriile si clasificarile morfoconstitutionale au fost si in atentia cercetatorilor italieni; incepand cu C. Lombroso (1836-1909), continuand cu G. Viola si N. Pande.Ultimul a adaugat aspectelor biotipologice si criteriul fiziologic, identificand patru tipuri biopsihice: 1. longilin stenic; 2. longilin astenic; 3. brevilin stenic; 4.brevilin astenic.

Biotipologia franceza

L.Rostan si C. Sigaut au elaborat o biotipologie in care au introdus importanta mediului si functiunile pe care le solicita: digestia, respiratia, forta musculara si activitatea cerebrala.Sigaut a delimitat patru biotipuri:1.respirator, carcterizat de dinamism, mobilitate ; 2.digestiv, caracterizat prin sedentarism si lentoare; 3. muscular, caracterizat de forta, energie, agresivitate;4.cerebral, caracterizat de activism cerebral si interiorizare.

Biotipologia americana

Pe fondul disputelor dintre sustinatorii si adversarii biotipologiei germanului Kretschmer, W.H.Sheldon (1899-1977) -impreuna cu S.S. Stevens- intreprinde o vasta cercetare, care a permis recoltarea unui foarte bogat material faptic. Sheldon, dupa doua doctorate (psihologie si medicina) si specializari cu Kretschmer si Jung, intersandu-se si de biotipologia scolii franceze si italiene, ia ca baza pentru delimitarea biotipurilor cele trei membrane embriogenetice ( din care deriva organele interne, sistemul muscular si osos, organele de simt si sistemul nervos) : endoderma, mezoderma si ectoderma. Astfel, el delimiteaza trei biotipuri principale: endomorf, mezomorf si ectomorf. Acestea coincid cu tipurile picnic, atletic si astenic, descrise de Kretschmer, precum si cu tipurile brevilin, normal si longilin, stabilite de italianul Pende. Meritul lui Sheldon consta in vastitatea cercetarii, efortul de sinteza si rigurozitatea clasificarilor.

Endomorful (determinat de predominarea endodermului si viscerelor) este carcterizat de:

Dezvoltare corporala predominant interna (viscerotonic); predispus la psihoza maniaco-depresiva;

Constelatia psihica include: dorinta de odihna si relaxare; prefera confortul, digestia; dependent de aprobarea sociala, are nevoie de consolare la necaz; reactii incete; iubitor de ceremonii;socifil si tolerant; comunicare usoara si rapida; fire extavertita.

Mezomorful ( determinat de predominarea mezodermei) este caracterizat de:

Dezvoltarea superioara a oaselor si muschilor(somatotonic); predispus la paranoia si delicventa;

Constelatia psihica include: iubire de risc, de miscare fizica si sport; maniera deschisa, directa, chiar dura; curaj si combativitate;agresivitate competitiva; voce neretinuta; fara inhibitii;

Din acest tip se recruteaza atletii, aventurierii si militarii de profesie.

Ectomorful ( determinat de predominanta in faza embrionara a ectodermei) se distinge prin:

Dezvoltare corporala predominant externa( cerebrotonic); predispus la schizofrenie;

Pozitie si miscare retinute; inhibitii; ermetism, insingurare; activism mintal; sociofobie; inhibitii in public; retineri verbale; evita zgomotul; prezentare infantila.

In plan medical, biotipurile, dupa Sheldon, coreleaza relevant cu anumite tipuri de maladii psihice: endomorfia cu bolile afective; mezomorfia cu schizofrenia paranoida si paranoia; ectomorful este predispus la schizofrenie; displasticul predispune la complexe de inferioritate si reactii isterice in cazuri usoare, si la schizofrenie, in cazuri grave.

Se confirma si ipoteza lui Kretschmer, respectiv biotipul este determinat precompanitor genetic (genotip, mai putin fenotip), barbatul este precumpanitor mezomorf si ectomorf, iar femeia este precumpanitor endomorfa sau ectomorfa. Inversiunea masculinitatii cu feminitatea predispune la homosexualitate.

Idei principale rezultate din aprecierea globala a biotipologiei:

Se confirma legatura dintre soma(corp, planul fizic) si structura psihocomportamentala; ea nu este de natura cauzala sau genetica, ci corelativa;

Structura temperamentala, latura dinamico-energetica a personalitatii este determinata genetic; trasaturile fenotipice (in care sunt implicati factori de mediu, inclusiv cei educationali) sunt implicate in structura caracterului;

Biotipul nu ofera informatii despre semnificatia si directia de evolutie in plan individual a diversilor parametrii; in consecinta psihologia personalitatii trebuie sa se intereseze si de individul concret;

Raporturile dintre biotip si psihotip sunt multimediate si conditionate atat genetic, cat si onto si sociogenetic, fiind necesare criterii suplimentare pentru identificarea si evaluarea trasaturilor temperamentale.

B.     TIPOLOGIILE FIZIOLOGICE SI PSIHOFIZIOLOGICE

Cea mai cunoscuta si cu cele mai profunde implicatii in psihologie este tipologia fundamentata de I.P.Pavlov. Laureat al Premiului Nobel (1904) pentru psihologie si medicina, dupa cercetari privind circulatia sangvina si digestia, a fundamentat teoria reflexelor conditionate (in opozitie cu cele innascute, neconditionate) si a evidentiat rolul lor in psihismul animal si uman.

Prin lucrarea " Tipologia si psihologia activitatii nervoase superioare", amintind de clasificarea hippocratica, el evidentiaza argumentat stiintific principiul nervismului (rolul principal in reglarea raporturilor organism-mediu    si in functionarea organelor interne, inclusiv al sistemului umoral (endocrin) revine creierului), iar psihicul, in toate componentele si functiile sale, inclusiv latura temperamentala, dinamico-energetica, este functie a creierului.

Raportat la temperament, acesta este un dat genetic, deriva din proprietatile innascute ale celor doua procese nervoase fundamentale- excitatia si inhibitia- cu trei caracteristici naturale, care impreuna dau tipul general de sistem nervos sau tipul general de activitate nervoasa superioara (tip a.n.s.). Cele trei caracteristici sunt: forta, mobilitatea si echilibrul.

Forta este proprietatea determinanta si primordiala, pentru ca ea reflecta incarcarea energetica a neuronului, defineste atat excitatia cat si inhibitia si conditioneaza intregul sistem nervos si comportamen-tul.Forta sistemului nervos se releva in: capacitatea de lucru;durata si complexitatea sarcinilor; rezistenta la stimuli afectogeni si la stres; nivelul ridicat al pragurilor senzoriale; rezistenta la actiunea substantelor farmacodinamice etc.

Dupa valorile acestor indicatori, se delimiteaza doua tipuri generale de sistem nervos: tipul puternic si tipul slab.

Mobilitatea defineste dinamica proceselor nervoase fundamentale, respectiv viteza si durata instalarii lor, rapiditatea trecerii de launul la celalalt. Inicatorii principali ai mobilitatii: rapiditatea formarii legaturilor temporale; timpul formarii franelor conditionate; rapiditatea trecerii de la o activitate la alta; usurinta si rapiditatea adaptarii la schimbare. Dupa valoarea acestor indicatori sunt delimitate doua tipuri de sistem nervos: mobil si inert.

Echilibrul este definit de raportul de forta    dintre excitatie si inhibitie si se obiectiveaza in tendintele de : impulsivitate (cand forta excitatei predomina asupra fortei inhibitiei ); inhibare ( predomona forta inhibitiei asupra fortei excitatiei); echilibru (fortele celor doua este aproximativ egala). Impulsivitatea sau calmul isi pun amprenta pe orice raspuns motor, verbomotor sau emotional, iar echilibrul este cea dintai insusire observata in plan coportamental. Pe baza acestei insusiri, au fost identificate si descrise doua tipuri de sistm nervos: echilibrat si neechilibrat ( cel neechilibrat avand si doua subtipuri: neechilibrat excitabil si neechilbrat inhibabil).

Tabloul rezultat din combinarea celor trei insusi naturale, conduce la patru tipuri de a.n.s., astfel:

I.            tipul puternic-echilibrat-mobil (valori ridicare ale celor trei insusiri);

II.         tipul puternic-echilibrat-inert( valori ridicate ale fortei si echilibrului, valori scazute ale mobilitatii);

III.       tipul puternic-neechilibrat-excitabil( valori ridicate ale fortei si    valori acazute ale echilibrului, cu predominarea excitatiei aspra echilibrului) ;

IV.      tipul slab (caracterizat de valori scazute ale fortei si insuficienta individualizare a mobilitatii si echilibrului).

I.P.Pavlov a pus in corespondenta tipurile de a.n.s. cu cele patru tipuri de temperament stabilite in antichitate.

Astfel au rezultat cunoscutele tipuri temperamentale:

a)      sangvinic cu caracteristicile (I), descris ca: vioi, sociabil, comunicativ, adaptabil;

b)      flegmatic cu caracteristicile (II): calm, tacut, nesociabil, lent, greoi in adaptare, putin impresionabil, rezistent la stres si frustrare;

c)      coleric cu caracteristicile (III): rezistent, vioi, hiperactiv, exploziv, instabil comportamental, cu tendinta de dominare, sturatie si plictiseala rapida la monotonie);

d)      melancolic cu caracteristicile (IV): interiorizat, retras, sensibil, delicat.

Pavlov a mai demonstrat ca cele patru tipuri nu sunt in nici un caz "pure", ele se combina rezultand 16 tipuri mixte.

Cercetarile postpavloviene au condus si la introducerea unei a patra dimensiuni a tipului de a.n.s. si anume dinamismul, ce se distinge de mobilitate prin aceea ca defineste: viteza cu care celulele nervoase genereaza procesele de excitatie si/sau inhibitie; tipul partial de sistem nervos, care stabileste tabloul neurodinamicii corticale; reactivitatea.

Tipologii derivate din asimetria functionala a emisferelor cerebrale

Au la baza cercetarile privind specializarea si asimetria functionala a emisferelor cerebrale (pentru care un cercetator a primit Premiul Nobel pentru medicina, R. W. Sperry,1981). Au fost delimitate patru tipuri cerebrale functionale, carora le corespund tablouri temperamentale distincte:

tipul cortical stang (C.S.)- rational, organizat, logic, stabil, conservator;

tipul cortical drept (C.D.)- intuitiv, ingenios,emotional, creativ, instabil, deschis;

tipul limbic stang (L.S.)- sigur pe sine, rezistent la frustratii, activ;

tipul limbic drept (L.D.)-serviabil, amabil, comunicativ, afectuos.

Clasificari dupa grupele sanguine

Medicul francez Bernard Montain (1992), pornind de la cercetarile compatriotului sau Leone Bourdel (1960,1961), a elaborat o tipologie fiziologica noua a temperamentelor, in care pune in corespondenta cele patru grupe sanguine cu patru tipuri temperamentale:

temperamentul armonic corespunde grupei sanguine A;

temperamentul melodic pentru grupa sanguina O;

temperamentul ritmic corespunde grupei sanguine B;

temperamentul complex pentru grupa AB.

Armonicul se caracterizeaza prin cautarea permanenta a armoniei cu anturajul; se dezvolta si realizeaza cu aceasta conditie. Tipul melodic cauta "consonanta" cu mediul extern si se adapteaza fara dificultate la situatii; ritmicul este slab sensibil la mediu, se exprima in ritm propriu, relativ independent de ambianta; subiectii cu tipul de temperament complex reunesc trasaturile contradictorii ale celorlale trei tipuri si, in consecinta, au dificultatii in gasirea unui echilibru satisfacator.

C.     TIPOLOGIILE PSIHOLOGICE

Tipologiile fiziologice ofera mai multe elemente de analiza psihologica decat cele morfo-constitutionale, dar nici ele nu satisfac toate exigentele. Obiectia principala este de ordin metodologic: nu se pot explica, descrie si clasifica fenomene de o anumita natura calitativa (psihologica)- prin dimensiuni si criterii deduse dintr-un fenomen de alta natura, cea neurofizio- logica.

S-a trecut astfel la elaborarea unor tipologii temperamentale specific psihologice.

Tipologia olandeza (G. Heymans si E. D. Wiersma) sau despre primaritate/secundaritate. Are la baza ipotezele neurofiziologice ale psihiatrului Otto Gross, pentru care orice fenomen psihic ( o emotie, de exemplu) declanseaza o activitate a celulelor nervoase care, mai mult sau mai putin, persista si dupa terminarea lui, influentand inconstient si activitatile ulterioare ale spiritului. Unii subiecti dezvolta o activitate mentala superficiala, la care functia primara este rapida ( prevaleaza procesele primare- senzatiile si emotiile), la altii se constata o activitate mentala profunda, cu o functie secundara mult prelungita ( prevaleaza procesele secundare: gandirea abstracta, imaginatia, sentimentele) de unde dificultatea de integrare a fenomenelor psihice.

G. Heymans si E. D. Wiersma, folosind aceste concepte, descriu personalitatea pe baza a trei dimensiuni (trasaturi)- emotivitatea sau instabilitatea emotionala, activitatea sau forta pulsionala generala si primaritate- secundaritate, determinata dupa predominarea unei dintre cele doua functii identificare de O. Gross. Decupand fiecare distributie de trasaturi in doua parti rezulta opt tipuri psihologice temperamentale:

In tabel, semnul " + " semnifica faptul ca subiectii se situeaza deasupra mediei pentru dimensiunea considerata; semnul " - " are semnificatia ca subiectii se situiaza sub media pentru dimensiunea considerata, iar literele P si S indica predomnarea functiei primare, respectiv secundare.

Scoala olandeza a introdus in psihologie termenii de "primaritate"/ "secundaritate". Subiectul "primar", la care predomina functiile primare (senzatia-perceptia-emotia) este expansiv si vesel, iubeste schimbarea si pare superficial; pentru el conteaza prezentul si viitorul imediat. Secundaritatea,data de predominarea functiei secundare (sentiment- gandire-vointa), este orientat spre trecut si viitorul indepartat. Este evidenta corelatia primaritatii cu extravesia si a secundaritatii cu introversia (aspecte evidentiate de C.G.Jung).

Tipologia franceza ( R. Le Senne, G. Berger) preia lucrarile scolii olandeze si dezvolta tipologia acesteia, respectiv, pe langa trasaturile ( trei) evidentiate de Heymans si Wiesma, adauga largimea sau intinderea campului constiintei, polaritatea, aviditatea, interesele senzoriale, tandretea si pasiunea intelectuala- rezulta noua tipuri particulare. Studii ulterioare, prin analiza factoriala, indica faptul ca raman doar doi factori independenti: emotivitate si primaritate- secundaritate.

Tipologiile psihanalitice au la baza teoria psihanalizei fundamentata de S. Freud dezvoltata de neo- freudieni. Tipologiile elaborate din aceasta perspectiva sunt denumite " pur psihologice". Freud a realizat o atare tipologie pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii. A identificat cinci tipuri de baza: oral, anal, urtral, falic si genital.

Pe langa aceasta tipologie " ortodoxa", in cadrul psihanalizei culturaliste, intalnim numeroase alte incercari, ca cele ale lui Erich Fromm si Karen Horney. Ultima ia ca premise directiile principale pe care le poate lua copilul in relatiile cu anturajul: de a se apropia de oameni, de a se opune sau de ase indeparta. Rezulta trei tipuri temperamentale: complezent, agresiv, detasat. E. Fromm considera ca intractiunea cu parintii determina tipul de orientare speciala al copilului si al viitorului adult. Respectiv, exista cinci tipuri de orientari principale, cu caracterizarile lor:

EXTRAVERSIE si INTROVERSIE

Tipologiile culturaliste se bazeaza pe relatiile cu celelalte persoane, pe cand altele opereaza cu criteriul "orientarea spre lume". Asa au procedat C.G. Jung si H. Rorschach (infuentat de primul).

Jung a introdus in psihologia personalitatii conceptele de " extraversiune" si " introversiune". Tipologia sa are la baza orientarea tendintelor libidoului, a energiilor instinctuale ( care la Jung nu sunt de natura exclusiv sexuala), de a se orienta spre lumea externa, a obiectelor (extravertitii) sau spre lumea interioara, spre sine ( introvertitii). Tipologia sa corespunde relativ cu cea originata in concluziile olandezului Gross; extravertitul este similar tipului superficial, iar introvertitul tipului profund, deoarece " introversiunea se caracterizeaza printr-o functie primara intensa si, in consecinta, printr-o functie secundara prelungita". Exista similitudini si cu tipologia lui Kretschmer- ciclotimul este asimilat cu extravertitul, iar schizotimul cu introvertitul etc. Tipologia lui Rorschach, adauga celor doua tipuri jungiene tipul coartat, care corespunde slabiciunii energiilor instinctuale, neutralitatii in viata interioara ( in medicina, coartat are sens de retractat)

Omul poate fi nu numai intro- sau extravert ci si orientat de functii psihice opuse: gandirea si sentimentul (afectivitatea) care produc functia rationala versus sensibilitate si intuitie care alcatuiesc functia irationala. Desi fiecare om are in sine toate cele patru functii, una din perechi este dominanta, celelale trec in inconstientul personal. Cele doua functii: gandirea si afectivitatea sunt total opuse; gandirea operaza asupra experientelor in termenii de adevarat si fals, iar afectivitatea in termenii de placut- neplacut. Mai mult, daca gandirea evalueaza experientele, sentimentele (afectivitatea) sta la baza lor si le da continut.

Combinand cele patru aspecte- extraversia, introversia, gandirea si intuitia- rezulta- in opinia lui C.G.Jung, opt tipuri psihologice (vezi lucrarea lui Jung, Tipurile psihologice,1921)

extravert- ganditor- tinde sa-si reprime emotiile; este obiectiv si dogmatic in ganduri si opinii;

*extravert- sentimental- reprima logica; se comporta dupa norme si valori, traditii si norme invatate; sensibil la expectantele si opiniile celorlalti;

*extravert- sensibil- centrat pe placere; cauta noi experiente; foarte adaptabil la persoane si situatii noi;

*extravert-intuitiv- dotat pentru afaceri si politica; creativ, profitor de oameni si situatii; lider incontestabil;

*introvertit- ganditor- dificultati de comunicare; rece si lipsit de consideratie pentru ceilalti;

*introvertit - sentimental- isi reprima gandirea si exprimarrea deschisa a afectivitatii; misterios si inaccesibil; linistit, modest, copilaros;

*introvertit- sensibil- inchis in sine; detasat de cotidian; sensibil la frumos; concentrat pe senzatii si intuitiv;

*introvertit-intuitiv- contact redus cu realitatea; visator; ciudat si excentric.

D.     TIPOLOGIILE CLINICE

Au la baza multitudinea de observatii asupra deviatiilor personalitatii, care au fost initial descrise ca anomalii, ulterior, prin extensie, devenind posibila descrierea tipologica la personalitatea normala. Sistemul cel mai integrat si mai cunoscut este cel elaborat de Kurt Schneider, care include principalele tipuri descrise si de alti autori.

Concluzii asupra tipologiilor temperamentale

Prima impresie este de "haos"; exista o diversitate de termeni, o multitudine de abordari, dupa criterii ce par arbitrare. Totusi, se poate observa o trecere de la primele tipologii ce operau cu criterii morfologice si bioconstitutional ( prin excelenta " exterioare") la cele fiziologice, psihologice si clinice ( "interioare", fara a fi absconse). Apoi, exista numeroase corespondente in schemele de clasificare; tendinta fiind de a lua in considerare doar aspecte partiale ale temperamentului. In consecinta, o tipologie veritabila ar trebui sa ia in considerare, simultan, componentele morfologice, fiziologice si psihologice si sa respecte principiul metodologic al determinismului genetic. Rezulta concluzia cu valoarea de principiu in abordarea personalitatii: temperamentul este programat genetic odata cu o anumita morfologie bio-constitutionala, un tip de fiziologie umorala si o anumita predispozitie psihica; determina si sustine structura dinamico-energetica a personalitatii si se exprima in intreaga conduita interna (activitate psihica) si externa (comportament). Temperamentul este aspectul ereditar in organizarea interna a personalitatii, aspectul sau dinamic si energetic. Unificarea     tipologiilor partiale este o sarcina a viitorului, asa cum raman de explorat majoritatea aspectelor de mare complexitate ale psihicului uman.