TREBUINTE SI MOTIVE

TREBUINTE SI MOTIVE

Trebuintele

Sunt definite ca structuri motivationale fundamentate ale personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice, si care reflecta cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al individului in conditiile solicitarilor mediului exterior.

Ele sunt sursa primara a actiunii. A avea o trebuinta inseamna a simti nevoia, necesitatea de a obtine un lucru sau altul, un rezultat sau altul, de a realiza ceva.

Consecvent modelului sau relational al motivatiei, Nuttin considera trebuinta ca "o relatie preferentiala a individului cu un obiect", in sensul ca absenta acestuia deranjeaza functionarea fiziologica sau psihologica a individului si declanseaza o activitate orientata spre reinstalarea relatiei.

Trebuintele pot fi clasificate dupa mai multe criterii de clasificare.

- Dupa tipul de relatii din care rezulta, le putem imparti in trebuinte fiziologice si psihologice.

Trebuintele fiziologice rezulta din relatiile individului cu mediul biologic si presupun schimburi biochimice in organism menite a mentine echilibrul mediului intern.

Trebuintele psihologice deriva din relatiile subiectului cu situatiile semnificative ale mediului, de exemplu, din nevoia de stima sociala, etc.

- In functie de geneza si continutul lor, pot fi clasificate in trebuinte primare si secundare.

Trebuintele primare sunt innascute, si au rolul de asigurare a integritatii fizice a organismului.

Din acesta categorie fac parte: trebuintele biologice sau organice (de foame, sete, sexuale), trebuintele fiziologice sau functionale (de miscare, de relaxare - descarcare).

Ele sunt comune pentru om si animal, dar la om sunt modelate si instrumentate socio-cultural.

Trebuintele secundare se formeaza de-a lungul vietii si au rol de asigurare a integritatii psihice si sociale a individului.

Aceasta categorie cuprinde: trebuinte materiale (de locuinta, confort, unelte si instrumente); trebuinte spirituale (de cunoastere, estetice, etice, de realizare a propriei personalitati), trebuinte sociale (de comunicare, anturaj si integrare sociala, de cooperare).

- In functie de nivelul la care se realizeaza relatia dintre individ si mediu trebuintele pot fi biologice sau psihosociale.

Trebuintele biologice sunt trebuintele in cazul carora formele de interactiune si dinamismul corespunzator sunt limitate la cateva mijloace fiziologice inscrise in anatomia individului.

Trebuintele psihosociale apar la nivelul relatiilor interpersonale, al contactelor sociale.

In randul acestora se incadreaza trebuintele sexuale, care au un aspect si o incarcatura psihosociala (experienta sexuala fiind considerata ca prototipul placerii), cele erotice, dar si cele de apreciere, ajutor, cooperare, atasament social si altruism, etc.

De asemenea trebuintele care apar ca urmare a contactelor informative si cognitive ale indivizilor, incepand cu senzatiile elementare si terminand cu abstractiile si rationamentele cele mai inalte. In aceasta categorie intra trebuinta de informare, nevoia de valori sau nevoia de realitate.

- Trebuintele pot fi clasificate si functie de gradul lor de generalitate, unele fiind generale, deoarece sunt intalnite in mai multe tipuri de activitati (de exemplu, persoanele care au trebuinta de performanta puternica vor tinde spre obtinerea celor mai bune rezultate in cele mai variate forme de activitate), altele specifice, cu un caracter mai restrans; de asemenea, exista trebuinte independente si trebuinte derivate, care iau nastere din modalitatile de satisfacere a altora (un bibliofil poate colectiona carti pe care nu le citeste).

Din toate acestea rezulta faptul ca trebuintele sunt prezente in cele mai diverse conduite ale omului, ca stari de necesitate ce indeplinesc concomitent functii energetice, functionale si informational-reglatorii.

Ele au un caracter social-istoric deoarece apar, se modifica si dispar odata cu evolutia societatii si cu evolutia vietii individului, a conditiilor existentei sale concrete prin modificarea sau disparitia obiectelor capabile de a le satisface.

In acelasi timp ele sunt dependente de sistemul intern al personalitatii.

Din punct de vedere functional, trebuintele au doua faze esentiale: cresterea tensiunii pe masura apropierii de momentul satisfacerii (numita si "gradientul scopului") si reductia tensiunii odata cu satisfacerea lor.

Aceasta desfasurare este valabila mai ales pentru trebuintele biologice, care au un caracter ciclic, nu si pentru cele psihologice si psihosociale, a caror tensiune poate persista; aceasta pentru ca ele nu sunt variabile constante ale conduitei, dimpotriva, avand un pronuntat caracter dinamic, se pot amplifica sau diminua, supradimensiona sau subdimensiona, in functie de gradul de satisfacere a lor si mai ales de relatiile dintre ele.

Satisfacerea fireasca a trebuintelor se asociaza cu reducerea tensiunilor si cu suspendarea (uneori doar momentana) a starii de necesitate, pentru ca mai tarziu, intr-un alt moment, in alte circumstante, aceasta sa reapara.

Nesatisfacerea trebuintelor duce fie la dilatarea si exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie si reactie de aparare, insotita de perturbari caracteriale. Nesatisfacerea lor pe o perioada de timp mai mare poate pune in pericol chiar existenta fizica si psihica a individului.

Este important si "jocul" trebuintelor, prin reactivarea si evolutia lor, relatiile de concordanta sau de neconcordanta, de convergenta sau de divergenta intre ele. In acest context trebuie retinut faptul ca trebuintele au capacitatea de a se activa nu numai in prezenta stimulului capabil de a le satisface, ci si in absenta acestuia. De asemenea, ele se satisfac nu numai pe cai firesti, ci si pe cai indirecte, simbolice.

Motivele

Reprezinta reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate.

Una din definitiile motivelor este aceea de "trebuinte constientizate". Astfel, atunci cand individul isi da seama de o trebuinta si se orienteaza spre satisfacerea ei, trebuinta s-a transformat in motiv.

Aceasta definitie ingusteaza prea mult sfera notiunii, avand in vedere ca nu toate motivele sunt constiente; unele dintre ele sunt inconstiente, cu un substrat nu prea clar delimitat, dar cu un rol important in activitate.

Un punct de vedere original ii apartine lui Paul Diel care sustine existenta unor "motive intime".

Acestea sunt tensiunile interne, dorintele si intentiile secrete ale individului, unele elementare, inconstiente, altele superioare, valorizate, armonizate si integrate, care stau la baza formarii structurilor psihice complexe (gandire, sentimente, vointa).

Dorintele sunt, dupa opinia autorului, tensiuni interne, activitati intrapsihice care prefera activitatile extrapsihice: reactiile. "Evolutia psihicului si a functiilor sale superioare, manifestarile psihice in ansamblul lor, sunt rezultatul acestor activitati intrapsihice. Dorintele pasagere, alimentate, valorizate, devin intentii, motive constituente ale caracterului." (P. Diel, "Psihologia motivatiei", 1970).

Diferenta dintre trebuinte si motive este facuta dupa raportul lor cu actiunea sau dupa gradul de generalitate.

Dupa primul criteriu se considera ca spre deosebire de trebuinta, care nu intotdeauna reuseste sa declanseze actiunea, motivul asigura comportamentele corespunzatoare, de satisfacere.

Din punctul de vedere al gradului de generalitate, trebuinta se orienteaza spre o categorie mai larga de obiecte preferentiale, pe cand motivul se indreapta spre un obiect bine determinat. De exemplu, trebuinta de a intretine contacte sociale cu semenii, extrem de larga, se dezvolta progresiv in trebuinta de a intretine relatii cu o anumita persoana.

Se poate considera ca motivele apar prin concretizarea, specificarea trebuintelor intr-o cale comportamentala concreta. "Motivele sunt concretizari ale trebuintelor; ele constituie componente dinamice si directionale ale actului concret" (J. Nuttin, "Teoria motivatiei umane", 1985).

In concluzie, motivul este mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea.

De aceea motivul are doua segmente: unul energizant si dinamizator, iar altul orientativ si directional.

Intre cele doua segmente diferite, ambele la fel de importante, exista o stransa interactiune si sustinere reciproca; astfel, o orientare slab energizanta este la fel de daunatoare ca si o organizare insuficient directionata.

Motivele au trei caracteristici principale: caracterul lor personalizat, caracterul generalizat si autonomia functionala.

Caracterul lor personalizat a fost dovedit anterior.

Caracterul generalizat al motivelor deriva din raportarea lor la varietatea altor structuri psihice, pe care acestea le determina.

Paul Popescu-Neveanu considera ca motivul este in sens mult prea restrictiv considerat uneori ca sursa de energie precis localizata ce se activeaza periodic si declanseaza actiunea. In realitate, motivele evoluate, specific umane, sunt generalizate pentru ca ele rezulta din complexitatea pe care o presupun viata psihica si viata sociala.

De aceea ele trebuiesc tratate sistemic si interfunctional, prin raportarea la nivelul lor calitativ si la alte structuri psihice ale individului: "Motivele sunt un factor important al selectivitatii, dar ar fi eronat ca ele sa fie considerate izolat, fara raport cu structurile cognitive si definite ca unici factori determinanti ai selectivitatii" ( P. Popescu-Neveanu, "Curs de psihologie", 1976, 1977).

Autonomia functionala a motivelor provine din raportarea motivelor unele la altele si mai ales la scopul actiunii.

Gordon W. Allport, care a introdus conceptul de autonomie functionala a motivelor, da un exemplu sugestiv pentru intelegerea acestuia. Viata unui copac, spune el, este continua cu cea a semintei sale, dar samanta nu mai sustine si nu mai hraneste de mult copacul complet crescut.

In mod asemanator, la un anumit nivel de dezvoltare, mai ales la varsta adulta, motivele, desi se dezvolta din sisteme antecedente, devin functional independente de acestea, devin sisteme actuale ce se sustin singure. "In masura in care un motiv actual cauta scopuri noi (adica manifesta un tip diferit de tensiune fata de motivele din care s-a dezvoltat) el este functional autonom" ( G. W. Allport, "Structura si dezvoltarea personalitatii", 1981).

Autonomia functionala a motivelor in general se capata treptat, gradat, aproape pe nesimtite, astfel incat practic nu se poate afirma cu certitudine unde incepe un motiv si unde se tremina un altul. Sunt insa si cazuri cand ea se asociaza cu transformari bruste si traumatizante care pot afecta insasi natura personalitatii umane.

In concluzie, personalizarea motivelor raspunde nevoii de valorizare a acestora, caracterul generalizat evidentiaza relatiile motivelor cu alte structuri psihice, iar autonomia functionala a motivelor atentioneaza asupra dinamicii si evolutiei acestora.

Functionalitatea concreta a diferitelor modalitati si structuri motivationale genereaza aparitia unor fenomene deosebit de importante, ca saturarea, substituirea, perfectionarea sau diferentierea acestora.

Fenomenul de saturare poate apare ca urmare a persistentei in timp a    aceluiasi tip de relatie preferentiala dintre individ si mediu (aceeasi trebuinta, acelasi obiect si mod de satisfacere, etc.) si se asociaza cu tendinta de cautare a schimbarii (fie a obiectului trebuintei, fie a modului de satisfacere a ei).

Saturarea si modul sau de manifestare difera in functie de natura trebuintei.

Astfel, in cazul trebuintelor homeostazice exista o alternanta intre starea de pasivitate, de satisfactie care apare in urma satisfacerii trebuintei si starea de incetare a cautarii unor noi modalitati de satisfacere; in cazul trebuintelor psihologice insa, nefiind vorba despre combaterea unui deficit, ci dimpotriva, de dezvoltarea individului, obiectul unei asemenea dezvoltari nu cunoaste limite.

Fenomenul substituirii poate apare datorita faptului ca structurile motivationale nu sunt statice, ci extrem de mobile, astfel incat se pot deplasa spre alte obiecte decat cele care au stat initial la baza lor.

Fenomenul se manifesta sub diferite forme. De exemplu, dupa multe esecuri intr-o sarcina dificila, subiectul va trece la sarcini mai simple; agresivitatea unui copil fata de tatal sau poate fi substituita prin agresivitatea fata de un partener de joaca.

Substituirea presupune o convertibilitate a energiei motivationale, dar si alte modalitati comportamentale, cum ar fi abandonarea sau neglijarea unui obiect in favoarea altuia nou, mai interesant; de asemenea, deplasarea substitutiva a motivatiei implica restructurarea intregului sistem cognitiv al individului.

Fenomenul de perfectionare apare deoarece individul urmareste nu doar realizarea unui scop, ci si a unui grad de perfectiune in activitatea desfasurata; el tinde spre depasirea stadiului atins, spre progres.

Fenomenul diferentierii se poate manifesta atat in plan orizontal (prin trecerea de la un obiect la altul), cat si in plan vertical (atunci cand unul si acelasi obiect este urmarit la diferite niveluri de perfectiune).