DIMENSIUNILE PSIHOSOCIALE ALE MEDIULUI;SPATIALITATEA, DENSITATEA DEMOGRAFICA SI AMENAJAREA SPATIULUI

DIMENSIUNILE PSIHOSOCIALE ALE MEDIULUI;SPATIALITATEA, DENSITATEA DEMOGRAFICA SI AMENAJAREA SPATIULUI

Dimensiunile psihosociale ale mediului

Viata sociala este expresia unei profunde interconditionari dintre mediul natural si cel specific uman, construit prin efort si creatie colectiva. Din multitudinea factorilor care intervin in aceasta relatie, cativa se remarca prin ponderea deosebita pe care o au in influentarea proceselor si fenomenelor psihosociale pe care le determina la nivelul vietii sociale: spatialitatea, teritorialitatea, densitatea demografica si caracteristicile ambientului.

Spatialitatea constituie un factor central, remarcat prin influenta deosebit de subtila si profunda asupra psihologiei individuale si colective. In opinia unor mari filosofi, prin configuratia sa, spatiul isi pune iremediabil amprenta asupra inconstientului colectiv, fiind generatorul matricelor stilistice ale unei culturi (O. Spengler, L. Blaga s.a.). Astfel, in conceptia lui L. Blaga, inconstientul se formeaza intr-un peisaj care-i imprima pentru totdeauna ritmul sau. Spatiul mioritic -de exemplu- caracterizat prin "infinitul ondulat' al dealurilor si vailor, devine matricea stilistica a creatiilor spirituale ale poporului roman, marcand universul sufletesc al acestuia (21).

Spatiul nu trebuie inteles ca simplu receptacul al lucrurilor pe care le contine; este vorba de o structura complexa care ii este inerenta si ale carei caracteristici afecteaza psihologia indivizilor si viata sociala in general, exact in masura in care este o creatie psihosociala. Din acest punct de vedere, spatiul trebuie inteles ca obiect al experientei umane, ca in cazul experientei estetice exprimata in pictura sub forma peisajului, care este un spatiu umanizat, interpretat rational si saturat emotional - scena virtuala a unei naratii sau a unei experiente subiective asupra careia isi pune pecetea.

Spatiul poate fi imaginar, natural sau artificial; poate fi deschis - perceput de om ca peisaj, sau poate fi inchis - devenind zona interioara a unei locuinte; poate fi personal - amenajat ca expresie fizica a unei personalitati (sau ca zona de manifestare a acesteia), colectiv (folosit de un grup restrans de persoane) sau comunitar (la care poate avea acces liber intreaga comunitate). Sunt foarte cunoscute cercetarile lui H. Hediger si E. Hall (1966) prin care s-a evidentiat cum oamenii folosesc distantele interpersonale pentru a marca intr-un anumit fel relatiile cu cei din jur. Fiecare zona spatiala (intima, personala, sociala si publica) are o anumita semnificatie psihologica, a carei ignorare determina o reactie spontana din partea subiectului. Marimea acestor distante interpersonale sunt influentate si de modelele culturale, ele variind in functie de zona cultural-geografica, precum si de varsta sau de sex: pe masura ce cresc, copiii folosesc distante din ce in ce mai mari in interactiunile lor, iar femeile folosesc distante interpersonale mai mici decat barbatii (88, 774).

In stransa legatura cu spatiul psihologic se manifesta si fenomenul teritorialitati, care se refera la delimitarea si exercitarea controlului asupra unui anumit spatiu de catre o persoana, grup sau colectivitate. Studiat mai intai de etologi, referitor la comportamentul animalelor, ulterior a fost cercetat si ca fenomen psihosocial si interrelational. Astfel, I. Altman (1975) distinge trei tipuri de teritorii, in functie de centralitatea fata de persoana care il ocupa: 1) Teritoriul primar, aflat in posesia exclusiva a unei persoane sau microgrup social: este bine definit, se afla in centrul vietii cotidiene a individului sau grupului, care exercita un control aproape total asupra lui, pe o anumita perioada de timp. 2) Teritoriul secundar, detinut de un grup social extins (salariatii unei intreprinderi - de exemplu): este mai putin precis delimitat, iar controlul persoanei asupra lui este mai redus, avand in mare masura un caracter contractual sau conjunctural; aici pot intra liber si alte persoane, aflate in anumite relatii functionale cu cele care il ocupa (colaboratori, vizitatori etc.), ambiguitate ce poate da nastere la unele conflicte interpersonale sau grupale. 3) Teritoriul tertiar sau public, la care au acces toti membrii unei comunitati (locuitorii dintr-o anumita localitate - de pilda): este vorba de un spatiu vag delimitat, utilizarea sa fiind strict temporara - reglementata prin norme sociale sau cutume, controlul asupra acestuia fiind foarte relativ si conjunctural. Indiferent de tipul lor, teritoriile sunt marcate de posesori, atat pentru a prevenii intrarea altor persoane, cat si pentru a da o nota personala spatiului ocupat, usurand astfel interactiunile cu cei din jur.

Distantele interpersonale, precum si cele care marcheaza teritoriul primar de cel secundar si tertiar indeplinesc mai multe functii psihosociale: asigura mentinerea intimitatii personale, creeaza un sentiment de securitate personala si colectiva, reglementeaza intr-o forma implicita raporturile cu cei din jur, evita aparitia unor conflicte legate de teritorialitate etc. Prin modul cum isi regleaza distantele interpersonale cu cei din jur, persoanele comunica implicit acestora intentiile lor: de apropiere si acceptare a unor raporturi mai intime, de distantare sau de pastrare a unor raporturi superficiale sau formale etc.

Studiile de teren arata ca atitudinile reciproce dintre doua persoane pot destul de exact evaluate in functie de distantele pe care tind sa le mentina intre ele in diferite situatii sociale: intalnire intamplatoare pe strada, convorbire planificata intr-un spatiu privat, deplasarea impreuna spre un acelasi obiectiv, ocuparea locurilor in jurul unei mese etc. In toate aceste cazuri, relatiile celor doi subiecti vor fi spontane, neconstientizate decat intr-o mica masura; insa, semnalele transmise pe aceasta cale sunt foarte relevante pentru un observator, dupa cum sunt percepute intr-o forma difuza chiar de cei in cauza. Reglarea distantelor interpersonale constituie un proces dinamic prin care se incearca stabilirea uni echilibru cu cei din jur, folosind un mijloc specific de comunicare.

Densitatea demografica este un factor de mediu care influenteaza apreciabil anumite caracteristici ale comportamentelor sociale. Astfel, s-a putut constata ca exista un indice al popularii optime, atunci cand numarul persoanelor dintr-un anumit spatiu social este egal cu numarul sarcinilor principale care trebuie indeplinite. Daca aceasta valoare este depasita, avem fie o subpopulare, fie o suprapopulare, insa in ambele cazuri cu influente notabile atat asupra comportamentelor sociale, cat si asupra performantelor profesionale. . O mare densitate demografica produce fenomenul negativ de "inghesuiala', stres social mai intens, iritare, dezimplicare sociala si -paradoxal- reducerea numarului si calitatii relatiilor interpersonale si sociale; pe acest fond are loc o scadere a performantelor profesionale si sociale. In cazul unei densitati demografice redusa oamenii cauta solutii pentru depasirea acestei situatii: intensifica raporturile interpersonale, participa la mai multe activitati sociale decat in mod obisnuit, dezvolta atitudini de intrajutorare mai puternice, isi asuma responsabilitati mai mari si au criterii de performanta mai inalte, relatiile interpersonale desfasurandu-se la un nivel calitativ superior primului caz (Barker si Schoggen, 1973).

Efectele pozitive ale subpopularii pot fi utilizate cu succes in anumite domenii de activitate. Astfel, s-a constatat ca in scolile cu un numar mai mic de elevi activismul acestora este mult mai ridicat, performantele scolare mai bune, gradul de responsabilitate asumata este mai mare, experienta personala mai bogata; elevii au o mai mare incredere in ei insisi, si chiar creativitatea lor este mai inalta decat a elevilor care invata in scoli cu un numar mai mare de elevi.

Amenajarea spatiului constituie o dimensiune majora a raporuturi om-mediu, factorii apartinand acestei categorii influentand sensibil atat personalitatea membrilor comunitatii, cat si comportamentul social al acestora. Ambianta este rezultatul activitatilor spontane sau organizate de amenajare a spatiului individual si comunitar fapt care se obiectiveaza pe urmatoarele directii principale: peisajul, localitatea, arhitectura, strada si locuinta.

Peisajul este dat de configuratia spatiului natural in care este plasata o localitate sau care constituie cadrul unei activitati umane. Campia, zonele lacustre, dealurile sau muntii isi pun amprenta atat asupra configuratiei generale a unei localitati, cat si asupra personalitatii si comportamentelor membrilor comunitatii respective. "Ritmurile interioare" ale peisajului modeleaza caractere, dar si tipuri de relatii si comportamente sociale. Astfel, vorbind in termeni foarte generali, peisajul muntos imprima o anumita darzenie si "verticalitate" oamenilor traiti intr-o asemenea zona, dupa cum Campia tinde sa genereze mai multa flexibilitate si resemnare. Desi lipsa unor cercetari sistematice asupra acestei probleme ne indeamna la prudenta, observatiile curente indreptatesc afirmarea unor conexiuni intre caracteristicile peisajului natal si u-nele trasaturi de personalitate ale celor care au trait multa vreme intr-un anumit cadru natural; caracteristicile relatiilor oamenilor dintr-o anumita zona geografica sunt insa mult mai Bvident influentate de natura peisajului in care traiesc. Insa, cert este faptul ca peisajul natural innobileaza spiritul uman, transferandu-i frumuseti si armonii - pierdute se pare de cei care traiesc in megalopolisurile industriale, cenusii si depersonalizante. Dintr-o asemenea perspectiva peisajul ne apare ca unitate a omului cu natura, in care aceasta devine materia prima a civilizatiei, dar care va fi modelata la randul sau de creatiile spirituale ale omului. Localitatea, prin natura, marime si configuratie, influenteaza de asemenea trairile, comportamentele si relatiile locuitorilor sai. Deosebirile sunt vizibile mai ales intre localitatile rurale si urbane: la sat relatiile de vecinatate sunt mult mai puternice si stabile, existand totodata un control mai mare al comunitatii asupra fiecarui membru in parte. Presiunea normativa este mai mare, comportamentele deviante fiind mult mai rare si - oricum - prompt sanctionate. Si dispunerea caselor are o mare importanta. Cercetarile de antropologie culturala arata ca la triburile unde colibele sunt asezate in cerc, permitand astfel un control al tuturor asupra fiecarui membru al colectivitatii, relatiile sociale sunt mult mai bine structurate, existand insa si reguli mult mai stricte privind intimitatea sau folosirea spatiului personal. Atunci cand colibele sunt dispuse spate in spate, sau pe mai multe siruri, relatiile comunitare sunt mai slabe, controlul social mai redus, responsabilitatea reciproca mai mica, iar relatiile interpersonale mai putin structurate (Altman si Chemers, 1980).

Aceleasi observatii sunt valabile si pentru comunitatile rurale si urbane, unde relatiile comunitare si interpersonale sunt in mare masura influentate de configuratia generala a localitatii, de existenta. unor locuri publice sau de folosinta comuna, precum si de dispunerea cailor de acces spre zonele cele mai semnificative ale localitatii (piete, parcuri, locuri de adunare, biserici, scoli etc.). Influenta pe care configuratia localitatii o are asupra relatiilor psihosociale si comunitare a inceput sa fie studiata si prin intermediul asa numitei "harti cognitive': este vorba de modul cum locuitorii isi reprezinta sintetic propria localitate, fara sa fie vorba de o reproducere topografica a acesteia (Tolman, 1948). Harta cognitiva, asa cum apare ea la nivelul diferitelor categorii sociale, reflecta interesele, preocuparile si sistemele relationale ale subiectilor in cauza, aceste elemente de ordin psihosocial fiind evidentiate prin modul de reprezentare a unor obiective publice (culturale, politice, educationale, economice sau industriale), a unor puncte nodale ale localitatii sau a unor trasee care - pentru fiecare persoana in parte, pot avea semnificatii cu totul diferite.

Arhitectura spatiilor de locuit influenteaza profund relatiile umane si viata sociala in general. Fiecare aspect constructie si arhitectural are importanta sa, influentand direct sau indirect psihologia si raporturile celor care locuiesc intr-o anumita localitate. Iata numai cateva dintre aceste aspecte, precum si influentele pe care le exercita in plan social. Rezistenta materialelor folosite la constructie denota modul cum comunitatea se raporteaza la viitor, increderea in proiectele sale, dar si capacitatea tehnica si economica de care dispune. In functie de natura materialelor folosite, constructiile pot sugera soliditate, maretie, securitate, bogatie, incredere in viitor; sau dimpotriva, fragilitate, provizorat, vulnerabilitate, saracie, insecuritate. Dimensiunile, forma, estetica si functionalitatea cladirilor, aspectele tehnice, economice, functionale si estetice pe care le presupun s.a., sunt nu numai calitati care solicita intr-un anumit fel comunitatea respectiva, dar odata realizate modeleaza profilul psihic al acesteia, devenind matrice formative pentru generatiile urmatoare. Prin spiritul de care sunt animate, prin creativitatea de care dau dovada, prin posibilitatile materiale, tehnice si istorice de care dispun, comunitatile umane isi modeleaza cladirile care sa le reprezinte; insa, cladirile odata ridicate modeleaza la randul lor spiritul comunitatii, punandu-si amprenta asupra modului de a gandi si de a simti a multor generatii dupa aceea.

Mai multe studii incepute inca din 1972 de catre Yancey au aratat influenla arhitecturii unor complexe de locuinte asupra psihologiei locatarilor si asupra relatiilor sociale dintre acestia (88, 811). Blocurile uriase de sticla si beton, care nu lasa loc liber pentru spatii verzi, pentru lumina soarelui sau pentru imaginea unei bolte instelate, fara locuri de folosinla comuna unde oamenii se pot intalni, cunoaste si lega relatii - toate acestea au afectat profund mentalitatea si modul de trai al locatarilor: ignorarea cvasi-totala a vecinilor, egoismul, lipsa de comunicare, dezinteresul fata de intrelinerea locuinlelor si fata de mediu s.a. au fost numai cateva dintre aceste efecte negative ale unor solutii arhitecturale care au ignorat problematica umana, in favoarea unor considerente pur tehnice.

Dimpotriva, in alte situatii cand criteriile de ordin psihosocial si ambiental au fost luate in considerare, s-a constatat ca existenta unor locuri de folosinla semipublica (terase, locuri de recreere, sali de sport, restaurante etc.) au schimbat sensibil calitatea raporturilor sociale si interpersonale: oamenii au fost mai optimisti, cercurile de relatii erau mult mai extinse, comunicarea si cunoastere dintre vecini mult mai profunde, satisfacliile din petrecerea timpului in comun mult mai mare, intrajutorarea mult mai vizibila.

Strazile, la randul lor, prin modul cum sunt dispuse in spatiu si cum sunt orientate fata de centrele semnificative ale localitatii, in functie de latime, calitatea trotuarelor, a dotarilor, iluminatului si a serviciilor pe care le ofera, a esteticii generale pe care o afiseaza, determina stari de spirit ale cetatenilor care in timp se pot generaliza, devenind trasaturi definitorii pentru locuitorii respectivei localitali. Se cunosc sentimentele de exuberanla, buna voie si optimism pe care le degaja strazile unor mari orase precum Roma, Lisabona sau Madridul, in comparatie cu atmosfera rece, impersonala si mercantila a altor mari metropole. Cum este New York-ul - de pilda! Orasele, ca si oamenii, pot fi exuberante, voioase, optimiste, triste, melancolice, nostalgice sau tragice, iar lucrul acesta este vizibil mai ales pe strazile lor.

Strazile si atmosfera pe care o degaja sunt expresia cea mai elocventa a calitatilor psihologice ale locuitorilor oricarui oras, dar si a conditiilor lor de viata si a raporturilor care le mentin cu mediul lor fizic si natural. Spatiile verzi, fantanile, grupurile statuare, arhitectura generala a cladirilor, gradul de poluare, fondul sonor, cromatica s.a.- toate sunt expresia unor stari de spirit generalizate in timp, dar sunt si creatoare de stari de spirit, atat pentru locuitori, cat si pentru calatori, vizitatori sau turisti.

Locuintele, sau modul de amenajare al spatiului intim, constituie o alta dimensiune esentiala a raportului dintre om si mediul sau. Datorita timpului petrecut in interiorul sau, locuinta exprima in cel mai inalt grad personalitatea unui individ, dar ii si influenteaza major starile de spirit si comportamentele sale. Principalele aspecte ale locuintei care s-au dovedit a avea un efect psihologic imediat sau pe termen lung sunt urmatoarele: orientarea geografica fata de cele patru puncte cardinale; numarul de camere, forma acestora si modul de comunicare dintre ele; gradul de finisare a peretilor, tavanului si podelei; cromatica si iluminarea incaperilor in functie de destinatie, forma si orientare geografica; natura mobilierului si functionalitatea sa; gradul de poluare sonora datorita locului unde este plasata locuinta s.a.

Factorul a carei influenta a fost cel mai mult studiata se refera la cromatica si modul de iluminare. Prin intermediul culorilor se pot obtine efecte psihologice deosebite: culorile "calde" (galben, crem, oranj, vernil deschis) dau senzatia de buna dispozitie, spontaneitate, comunicabilitate, deschidere catre relatii mai intime cu cei din jur; culorile "reci" (albastru, verde, albastru-verzui, albastru-indigo, gri) dau senzatia de raceala, distantare afectiva, autocontrol, incomunicabilitate si detasare. Totodata, in functie de partea incaperii unde sunt folosite pot da senzatia de modificare a dimensiunii acestora: tavanul alb si peretii vopsi(i in culori calde pastelate dau senzatia de inaltime, in timp ce plafonul colorat si peretii albi dau senzatia de camera mai scunda. Tonul cromatic al luminii folosite are efecte similare: iluminatul fluorescent pe nuante albastrui da senzatia de raceala si inconfort, in timp ce lumina usor galbuie creeaza sentimentul de caldura, intimitate si buna dispozitie.

Culorile trebuie folosite si in functie de natura activitatilor care se desfasoara in camerele respective: in incaperile supraincalzite, unde se desfasoara o activitate intensa si monotona sunt necesare culori relativ reci, nuante pastelate de albastru, albastru-verzui sau vernil; aceleasi nuante se folosesc si in incaperile destinate odihnei nocturne. Pentru incaperile racoroase, sau pentru cele destinate relaxarii diurne si a servirii mesei sunt indicate culorile calde, din spectrul galben-pai, oranj, crem sau cafeniu deschis. Trebuie retinut ca monotonia cromatica oboseste si depersonalizeaza incaperea, in timp ce diversitatea cromatica excesiva distrage atentia, oboseste prin suprasolicitare, fiind de cele mai multe ori si inestetica. Sentimentul armoniei se obtine printr-o atenta dozare a culorilor de fond, a petelor de culorre, a modului de plasare a unor picturi sau obiecte de arta, dar si prin modul ingenios de iluminare a spatiului. Iluminatul puternic oboseste si distruge sentimentul de intimitate, in timp ce o lumina foarte slaba si cu o tenta cromatica nepotrivita oboseste de asemenea, datorita reactiei de crestere a concentrarii senzoriale. Personalizarea locuintei trebuie sa fie rezultatul unui efort de exprimare de sine, stiut fiind ca felul de amenajare a spatiului intim este chintesenta unei filosofii asupra lumii si vietii. Sau altfel spus, locuinta este sufletul omului care i-a dat forma.

Vestimentalia si fenomenul corelativ - moda, sunt de asemenea expresii ale modului de raportare a subiectului la sine insusi, la cei din jur si la contextul social in care actioneaza. Se stie dintr-o veche intelepciune ca hainele exprima omul, dar isi si pun amprenta asupra personalitatii si comportamentului acestuia. Te exprimi alegand un anumit tip de vestimentatie, din punct de vedere, functional, estetic si relational, insa totodata -imbracat intr-un anumit fel- transmiti mesaje catre cei din jur, lasandu-te implicit modelat de vesmintele purtate. Astfel, moda, inteleasa ca linie estetica particulara care se impune la un moment dat intr-un anumit spatiu cultural, indeplineste cateva functii psihosociale importante: permite formarea si exprimarea identitatii personale si sociale; constituie un sistem de comunicare interpersonala; asigura afirmarea sensibilitatii estetice si a originalitatii personale s.a..